poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-08 | | Decat sa mergem in vizita la cineva, preferam cateodata sa vizitam locuinte parasite. Iubim casele pe jumatate distruse, ruinele, camerele fara acoperis, cu zugraveala cazuta de pe ziduri, cu fecale prin colturi, cu paianjeni activi, viermi lungi si negri, case unde neaparat vrem sa lasam o urma, o zgarietura, cuvinte prizoniere posteritatii. Acolo, ti-e teama sa mai distrugi ceva, ba, mai mult, ai vrea sa reconstruiesti, sa fie tot ce exista deja al tau. Asta se intampla, pentru ca efortul de a destrama e capricios, cel de a face angajeaza consecventa noastra, „facerea” avand durata. Dar problema este ca dincolo de a ne construi structurile pe vechile ruine, nu lasam nici pe altii sa-si reconstruiasca sistemul in liniste. Suntem egoisti. Tot ce facem noi pentru altii, pentru noi facem; iar tot ce fac altii pentru noi, nu o fac pentru noi. Fiecare incepem de la capat o experienta a noastra si o lupta a noastra pentru escaladarea cerului. Reputatia ti-o acorda niste mediocri si-o imparti cu niste mediocri sau cu niste ticalosi. Si reversul e periculos, si il gasim in Luca, VI, 26: “Vai, voua, cand toti oamenii va vor vorbi de bine!” De la mine la aproapele meu nu e nici o legatura, nici un ajutor, nici o tovarasie de lupta, si n-avem de ce sa ne vorbim de bine. Suntem fiecare un microcosm. Vrem sa facem totul singuri. A vorbi despre consens cu Iuda la brat, e o naivitate! Perversiunea ne da intr-adevar putere, constituie izvorul maretiei facerii, dar nu e de ajuns. Numai ca, in general, ne place sa bem si din izvor, si din balta. Poti muri de sete daca te uiti la „contextul” apei, iar daca ai inclinatie spre comoditate poti sa te otravesti. In acest repertoriu schematic traim periculos un carnaval tulbure din care nu mai iesim. Absurdul egoismului nu ne invata nimic. Suferim de boala rascolitului subteranelor mintii celuilalt, patrunderea pe canalele lui cu apa fetida. Iubirea pentru vecin ia forma incapatanarii, felul vorbirii sau taciturniei lor e direct infricosator. Si toate se intampla dintr-o surzenie religioasa notorie, o foame de orgoliu. Egoismul si orgoliul pot fi combatute cu stilul religios de a fi. Stilul ingrijit de a trai intr-o comunitate nu e fandoseala, e respect pentru semenul tau. In arena trebuie sa fii la inaltimea a ceea ce ataci si ce aperi, si argumentele telurice par a fi neindestulatoare. Nu putem ramane consecventi cu noi insine, si in acelasi timp sa avem momente cand ne simtim gandire pura. E desigur o iluzie, e iluzia gandirii pure. Gandirea noastra nu poate fi decat coerent formala. Pe de alta parte, multi dintre noi privim gresit exemplul fantezist al lui Coelho in care pruncul Iisus a zambit si a inceput sa bata din palme in bratele Sfantei Maria, cand acestia erau in vizita la manastirea unde un calugar facea jonglerii cu portocale. Suntem copii in inimile noastre, dar nu suntem obligati sa batem din palme la jongeriile celuilalt. Dupa ce patrunzi putin in egoismul omului, vei spune ca Teofil Paleologul: „mai degraba as muri decat sa traiesc”, fiind insa constient ca „nu vei muri pe de-a-ntregul”. Si realizezi ca acestei categorii de oameni, daca le este dat sa se intoarca, doar in spini le va fi pasul!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate