ESEUL IUBIRII

Dragostea – chimie, arta de a cuceri sau sentiment divin? De aceasta data nu sunt acaparata de o avalansa de intrebari, insa era mai bine sa fi fost. Astfel, as fi avut raspunsuri. Daca nu toate, cel putin cateva. Acelea care m-ar fi facut sa ma simt bine. E ciudat cum o singura intrebare, una singura, nu doua, nu trei, UNA, te face sa meditezi asupra ta, asupra prietenului, asupra anturajului, fara sa vezi acea luminita de la capatul tunelului de care se tot vorbeste.
Unde e salvarea ta, de ce nimeni nu raspunde strigatului de ajutor, mut, asa cum nici tu nu ti-ai dori sa il ai?...de ce… Adevarul e ca trebuie sa cauti in tine raspunsul, sa fie al tau si numai al tau, nu vreo idee antica, nu vreo dezbatere filosofica. Tu de ce nu ai fi bun sa dai peste nas celor care cred ca stiu totul. Oare totul acesta nu e relativ?
Trecand peste framantarile de moment pe care orice licean le-ar avea, sa intram - in miezul problemei - cum s-ar spune.
Dragostea…da, dragostea…bat-o vina, tocmai despre ea ne-am gasit sa vorbim? Si asa nu suntem experti in mare lucru. Poate doar in a gresi. In fine, dragostea sa fie!
I s-au dat multe, poate prea multe definitii. Unele mai stangace, altele…si mai si. Eu insa nu inteleg un lucru. Cum poti sa definesti ceva ce se simte. Cum poti sa asociezi cateva cuvinte seci cu un lucru asa de important. E ca si cum ai explica unui om lipsit de vedere ce e acela un cer, ce sunt stelele, ce e noaptea. Are sa inteleaga? Va zic eu ca… dar stiti si voi prea bine ca nu.
Eu prefer sa o sugerez. Astfel ma absolvesc de vina de a o face inteleasa ca ceea ce nu e.
Chimie? Arta de a cuceri? Sentiment divin? Avem variantele, acum sa alegem raspunsul corect. Insa nu e un joc. Nu se castiga doar pentru ca ai noroc. E vorba de un alt fel de castig, unul care ti se datoreaza tie. Nu ursitei care si-a pus pata pe tine cand te-ai nascut. E vorba de sentimentele puse la bataie fara cea mai mica urma de indoiala, fara a astepta ceva in schimb. Sau ce? Sufletul pereche alearga dupa gramul tau de noroc? Daca ai fi tentat sa spui da, iti spun si eu ca aceea nu e dragoste. Nici nu va fi vreodata. E ceva ce ai la indemana, ce pot sa am si eu daca vreau si de cate ori doresc. Dar nu sunt genul.
Trecand cu privirea peste cele scrise observ ca am spicuit cate ceva din gandurile mele. La o adica, am fost subiectiva. Iar lumea nu se invarte in jurul meu. Promit sa am mai departe o privire de ansamblu.
Si cum raspunsul se da prin analizarea variantelor, hai sa vedem ce e si cu acestea. Poate vom gasi in cele din urma ceea ce cautam. Poate tunelul nu e asa de lung si intunecat cum se arata a fi. Poate luminita magica ne asteapta undeva, acolo unde ne asteptam mai putin. Sau poate nu…nu vom stii niciodata daca nu incercam. Si in plus, ce avem de pierdut?
Chimie. Da… Punctul pus la sfarsitul cuvantului nu imi da o prea mare convingere. Voua? Sa va spun ce inteleg eu prin chimie. E acea atractie care te copleseste, care iti umple inima, nu stiu cu ce, dar ti-o umple, care te face cel mai fericit dintre pamanteni. Insa e de moment. Ati mai vazut voi reactie chimica intr-o eprubeta nevinovata care sa dureze la nesfarsit? Ei, acum intelegeti? Voi sunteti eprubeta, iar ceea ce va incearca e tocmai ceea ce se va sfarsi in curand. Vad ca va plac exemplele. Hai sa va mai dau unul. Chimia, plastic fiind spus, e soarele. Rasare, va mangaie fata cu razele lui, va desfata trupul cu o caldura superba, apoi apune. Si iar rasare a doua zi. Ghiciti cat de repede va apune. Chimia nu e ceva unic, ea vine si pleaca. Se plimba ca pe bulevard, te ademeneste, apoi, inainte ca tu sa iti fi dat seama - dispare. Se evapora, face o pirueta si hopa - nu mai e, spuneti cum vreti, dar tot despre ea vorbim.
Arta de a cuceri? Hai ca e buna poanta. De unde pana unde micile noastre indeletniciri primesc statutul de dragoste? Fie. Treaca de la mine ca dragostea presupune un pic de sarm. Dar de la acesta pana la arta de a cuceri e cale lunga fratilor. Si arta asta a noastra e tot trecatoare. Ca pana la urma nu se indragosteste nimeni de trandafirul rosu primit sau de ursuletul de plus sau de cat de dulce suna “ puisor”. Sau, mai nou, de Mercedesul parcat cu trufie in fata scolii. Daca sunteti printre cei care spun – ba da - mi-e mila de voi. Nu mai are rost sa va intrebati ce e dragostea. Sau poate nu va mai intrebati de mult.
Sentiment divin? Parca ar fi ceva aici. De ce? Pai, sa va spun. First of all, dragostea e vesnica. Tot ce e divin e vesnic. Exista un intreg care la nasterea pamanteasca devine asa numitele “ suflete pereche”. Daca acestea se intalnesc sau nu, e doar o problema de destin. Si cum destinul ti-l faci cu mana ta… Sa nu te miri daca iti voi spune ca o simpla cearta cu mama ta te poate face sa nu-ti intalnesti perechea. Sa zicem ca te indrepti cu o mahnire in suflet spre scoala, cu capul in pamant. Paralel cu tine si sufletul pereche paseste grabit, preocupat de teza care bate la usa. Dar nu-l observi. Nici el pe tine. Si uite cum o clipa te poate face nefericit o viata. Uite cum ti s-a dat o sansa, nu se stie de unde, si tu habar n-avea-i.
Nu zic sa cautati dragostea. Va va cauta ea pe voi. Insa nici sa fiti intr-atat de preocupati de voi insiva incat sa nu fie loc si de altceva. E bine sa va traiti clipa, insa nu uitati ca o clipa doar, una singura, poate sa fie fatala. Ca trupul moare. Dar sufletul? Ce se va face el singur? E mai bine asa?
V-am ramas datoare cu inca un motiv. Dragostea e inexplicabila. Tot ce e divin e dincolo de intelegerea noastra. Sau nu? Degeaba apar volume pe rafturile bibliotecii despre aceeasi tema interminabila. Ca in cele din urma, tot nu intelegi pana nu simti. Esti un fel de autodidact, sa zicem. Dragostea pe o hartie? Nu se poate.
Sper ca macar acum sa aveti o imagine asupra dragostei, cam incetosata ce-i drept, dar macar sa o aveti. Sa stiti si voi la ce sa va asteptati de la viata. Si atunci cand o veti intalni, sa nu-i dati drumul niciodata.
Intre timp, eu am sa stau cuminte in banca mea, ca poate apare, ma va cauta. Asa, intr-o dimineata, in drum spre scoala.
Chimia a aparut la un joc de carti, la o discutie, la un dans. Arta de a cuceri si-a facut simtita prezenta intr-o vara. Ma intreb cum e dragostea. Ce momente isi alege?
Acum unde e cel care stie totul? Ca tare as vrea sa ma lamureasca si pe mine. Dragostea exista?