Fiecare moment trăit are un scop. Fiecare clipă determină o alta și alta iar viața însăși este o luptă continuă, o încercare de afirmare dar în același timp viața înseamnă cunoaștere. Scopul suprem al vieții este cunoașterea, dorința continuă de a ști mai mult, de a deveni mai capabili să înțelegem viața și lumea în care trăim.
Pe măsură ce înaintăm în etate, percepem viața altfel, o vedem prin prisma unor momente remarcabile și a vremurilor tocmai apuse. Viața ca timp și spațiu poate fi vizualizată ca un om cu trei fețe. O rotație circulară a chipului cu trei fețe este defapt viața văzută de alții. Fiecare om își schimbă chipul în funcție de vârstă, dar și concepția despre Univers sau despre ceea ce-l înconjoară. Copilăria, mecanismul de pornire al vieții este simbolul inocenței, starea anterioară decăderii în greșeală, fiind caracterizată prin joc și imaginație.
Pe durata copilăriei, persoana se formează, este ca o bucată de materie ușor de modelat.Înaintând cu pași mici spre un tărâm obscur, copilul are exercițiul vieții învățat prin joc. Jocul este cheia lui, raza de lumină călăuzitoare care îl îndeamnă să cunoască și să învețe lucruri noi. Însă lucrurile se învață în singurul mod știut de copil, fără complicațiile cunoscute ale adultului, se învață prin joc.
Având baza deja formată, copilul părăsește încet-încet lumea de basm plină de inocență și pășește într-a doua vîrstă a vieții. Copilul devenit tânăr își schimbă din nou opiniile referitoare la viață, începe să vadă lumea cu alți ochi, prin ochii îndrăgostitului.
Adolescentul percepe o viață fără granițe, unde totul este posibil. Adolescentul cântă și visează, își cântă visul. Prin intermediul iubirii, tânărul își alimentează visele, idealurile pe baza cărora își construiește identitatea, devine un romantic și străpunge toate granițele vizibile și imaginare cu un singur scop: trăirea. Astfel, jocul copilăriei și înțelepciunea caracteristică adultului devin iubirea.
Cunoscând ’’cheile’’ fiecărei vârste, jocul și iubirea, omul devine meditativ odată cu trecerea timpului. Mișcarea circulară a fețelor își vede finalul prin inversarea măștii adolescenței cu cea a maturității. Încercat de viață bătrânul își contemplă existența. Jocul și iubirea devin clipe plăcute, demult apuse care încet-încet se transformă în experiență iar viața este văzută acum prin prima trecutului. Astfel, cugetând asupra jocului și a iubirii bătrânul deține cheia vieții, bazată pe experiență și anume înțelepciunea.
Fiecare moment trăit are un scop. Fiecare clipă determină o alta și alta iar viața însăși este o luptă continuă, o încercare de afirmare dar în același timp viața înseamnă cunoaștere. În viață totul este efemer și relativ. Nimic nu durează veșnic dar atât timp cât durează trebuie trăit cu intensitate.