Ne simtim bine in sinceritate, lucru care ni se intampla destul de rar. Gandurile noastre cele mai ascunse sunt cele care vor ingadui sa fim cunoscuti, si la suprafata suflelor noastre va pluti tocmai sinceritatea, adica trandafirii vietii. Dureroasa e viata de trandafir, greu se duce sarcina sinceritatii! Orice gandire sincera se judeca dupa ceea ce scoate din suferinta. Nu putem trai in afara frumosului suferintei; de aici si slabiciunea noastra pentru anumite fiinte frumos de sincere.

Cand esti sincer, natura din jurul tau devine imobila, impietrita. Asa iti recastigi harul discretiei si al firescului. Omul lipsit de har e iresponsabil, nu poate ajunge la sinceritate.
Trebuie sa oprim surdinizarea sau relativizarea adevarului, altfel ratam marile sanse ale inimii si viciem spiritul. Totul tine de dezbaterea launtrica a fiecaruia. Intre polii interiori exista un interval de semitonuri ce aluneca in indiscernabil si incep complicatiile legate de coborarea in infernul minciunii. Diavolul apare peste tot. Trebuie doar sa fii perspicace si sa-l depistezi; e abil, dar in acelasi timp e si prost, se da de gol. Esti intr-un echilibru, in care si ingerul apare pretutindeni, si o luam de la capat, zilnic. Se intampla adeseori sa iti chemi ingerul, si sa nu vina! Si lebada a vestit, iar Lohengrin nu a mai venit. Astfel, ne pregatim in fiecare dimineata pentru o ”discipline de vie”. In nesinceritatea lor, sunt persoane care, de la prima ora a diminetii, aleg postura mioritismului romanesc, acea filosofie a nevinovatiei sacrificate. Se pare ca atunci cand natura omului e mai ascunsa, mai filosofic-populara, schimbarea ‘anotimpului minciuna’ in ‘anotimpul adevar’ se observa mai bine. Sau, nu poti sa fii moral, daca esti sincer? Dealtfel, a fi moral sau a fi sincer era marea dilema a lui Gide! Iata ca pe calea lunga a sinceritatii nu scapam de simetrii (minciuna-adevar, demon-inger), sau de pseudosimetrii ( moralitate-sinceritate).

Daca nu esti sigur de sinceritatea ta, treci prin crize de identitate, treci printr-un comportament apodictic, decerebrat. Nebuloasa toxica a actualului ne conduce spre refacerea zilnica a autoportretului nostru. Si, cand ne privim in oglinda, ochii ne raman inchisi spre Creatie. Nimeni nu trebuie scutit de privirea necomplezenta a spiritului critic, mai ales daca a cochetat cu infernul. Dar nici nu putem interveni in misterul ce se consuma intre omul pacatos si harul dumnezeiesc. Or, nu le sta in putere Cerestilor totul, prin sinceritate se schimba pana si cursul lumii! Dupa inlaturarea minciunii, taine mai mari si mai grele astepta la rand.

Corectiv optim e sa-ti dinamitezi urechea prin prospetime si sa deslusesti oftatul lumii trecatoare, bolnava intr-un stadiu incipient, si care mai poate sa-si recupereze sinceritatea. Sunt si persoane care se prefac, sau care sunt prudente, isi controleaza gesturile intru sinceritate. Pentru a fi, sa nu cautam sa parem, chiar daca traim vremuri anormale. Levitand intr-o reverie hipnagonica, sinceritatea are in ea samanta nebuniei pure, ce nu se poate cladi pe prudenta.

E dificil sa definim notiunea de sinceritate, sau ne ferim sa o facem. Cred insa ca in febricitarile lumesti nu putem sa ne mai apropiem decat de trandafirul sinceritatii si de placerile ceresti, sau vorba poetului: „de flori si de placere ma apropii, de panza cetii ochiul se mai teme”. Ce sa spun, cu trandafirul sinceritatii nu-i de glumit!