poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-16 | |
L-am revăzut recent la televizor. E doar un omuleț. Un omuleț sfios, speriat, firav. E doar un omuleț-dar probabil că așa arată și Dumnezeu.
„Moi,Domenico de Raguse La neige et le feu reunis...” A debutat în anii 70’. Era și este încă copilul teribil al chanson-ului, dinamita franceză. Mai subtil și mai melodios decât Hallyday, mai „din popor” decât Gainsborough, mai plăcut decât Serge Lama. Apropiat de Montand, de Brassens și de Moustaki. Sardou este Sardou. L-am descoperit în 1988, odată cu vinil-ul „Io Domenico”. Trebuie să mulțumesc Institutului Cultural Francez pentru această bucurie ca și pentru multe alte bucurii de-a lungul anilor. Sardou este plăcerea pură, încântarea liberă de orice prejudecăți,plăcerea aceea hărăzită doar gurmanzilor plăcerii , doar oamenilor care pot să obțină fericirea ascultând o melodie bună. Sardou este spiritul francez- liber, pur, ireverențios. Sardou este revoluția franceză, este Ca Ira! și Carmagnola. Sardou este „furia francese” și Marselieza. Sardou este cultura și profunzimea franceză. Cântă omul pur și simplu ca în „Io Domenico”-preferata mea. Cântă istoria tumultuoasă a Franței, ca în „Les deux ecoles” sau „Un roi barbare”, readuce nostalgia anilor treizeci în piese ca„Les annes trente”,”Les bals populaires”,”Le chanteur de rues”, cântă imperiul pierdut în „Temp de colonies”,„Afrique Adieu”,”Mussulmanes”.Cântă dragostea la orice vârstă. Cântă iubirea aceea magică, feerică, iubirea prea intensă ca să dăinuie și iubirea mult prea puternică care trăiește veșnic.Cântă femeia care înțelege bărbatul mai bine decât el însuși. Cântă nostalgia unui sărut noaptea, pe marile bulevarde, cântă despărțirile în gara Montparnasse.Cântă Parisul imoral al apașilor, Parisul lui Audiard și marea lui Trenet. Sardou este cântecul. Lăsați orice speranță, voi care vă uitați la MTV sau ascultați manele- e o distanță de mii de ani lumină între muzica de conservă și muzica adevărată.Adică aceasta. Sardou este libertatea în stare pură, nealterată. Sardou este revolta, disperarea, nostalgia după timpuri mai bune. Sardou este...Sardou. Marele, imensul Sardou. Sardou este plăcerea unui spectacol de trei-patru ore petrecut în picioare la sala Olympia, cu lacrimi în ochi, bucuros să mă bucur, bucuros să simt, bucuros să-l ascult. Sardou este plăcerea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate