Biografie George Ene
După chip cunoști o floare,
Păsările după cânt,
Aurul după culoare
Și omul după cuvânt.
FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi
► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”;
► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957);
► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958);
► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961);
► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976);
► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006);
► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996);
► Secretar general de redacție la cotidianul „Prahova” (1990-1992);
► Publicist-comentator la cotidianul „Ploieștii” (1996-1997 și 2004).
► Diplome de Excelență, distincții, medalii comemorative: SC UPETROM-„1 Mai” Ploiești – 100, SRR – 75, Casa de Cultură Ploiești – 30, revista „Argus” – 10.
● Scrie poezii pentru copii, puse pe note de compozitorul și dirijorul Nicolae Margine de la Corul de copii Radio (1954-1955);
● La îndemnul lui Tudor Arghezi publică în „Gazeta literară” 4 poezii pentru copii (1956);
● Publică în „Scânteia” pagina „Răscolitorul 1907 – 50 de ani de la marea răscoală” (1957);
● Scrie texte pentru două brigăzi artistice ale O.C.L. Comerțul-Mixt Giurgiu, unde fusese repartizat după absolvirea S.M.T.C. (1957-1958);
● Scrie texte pentru Ansamblul Artistic al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT); face parte din ansamblu – regizează și interpretează. Deși era militar în termen are program special și birou pentru a crea, la Casa Armatei din Ploiești (1959);
● Scrie texte pentru Spectacolul-epopee „Eroi au fost, eroi sunt încă” al Ansamblului Artistic al Ministerului Forțelor Armate (MFA); face parte din ansamblu – regizează și interpretează (1959-1960). E citat prin Ordin de Zi pe Armată pentru merite deosebite în munca de educație patriotică a militarilor (9 mai 1960);
● Recită și citește din poeziile proprii în cadrul unor șezători și seri literare organizate la cluburile muncitorești ploieștene „1 Mai” și „Constructorul”, precum și la Palatul Culturii, Casa Corpului Didactic și-n licee, alături de poeții George Moroșanu, Natalia Boncu, Corneliu Șerban, Tudor Octavian, Nicolae Stanciu, Ion Vergu Dumitrescu și alții (1962-1963);
● Interpretează roluri principale și de compoziție în piesele de teatru „În căutarea extraordinarului” de I. D. Șerban, „Veșnic vii” („Zboară cocorii”) de Viktor Rozov, „Antigona și ceilalți” de Irji Zajek, „Lădița de campanie” de Vasile Corolenco, "Secunda 58" de Dorel Dorian, „Fata cu pistrui” de Uspenski, în regia lui Toma Caragiu și Mircea Niculescu (1962-1969);
● Premiul I la cel de-al II-lea Festival Bienal de Teatru „I. L. Caragiale” – ediția 1962, pentru recitarea poeziei „Politica de forță” de Geo Dumitrescu, fiind pregătit și asistat de poet (1962);
● Laureat al celui de-al III-lea Festival Bienal de Teatru „I. L. Caragiale” – ediția 1964, pentru rolul Feodor Ivanovici Borozdin din piesa „Veșnic vii” – după care se realizase filmul „Zboară cocorii” (1964);
● Poezii publicate în presa de uzină, în presa prahoveană, în revistele „Luceafărul” și „Flacăra” (1973-1985);
● Coautor al unor spectacole tematice fluviu, prezentate în Ploiești, dar și la radio și tv (1965-1988);
● Proză scurtă, serialul științifico-fantastic „Pelerinul lematic” și pagini din romanul „Iertați-mă, tovarăși!” (încă în lucru), publicate în ziarul „Ploieștii” (1996-1997, 2004);
● Peste 1000 de poezii, proze, comentarii publicate în site-ul LoveTime – http://www.lovetime.ro/community/index.php?action=profile;u=2224;sa=showPosts (2004-2008);
● A publicat în Editura Online, "SEMÃNÃTORUL", în luna iunie 2009, PRIMUL VOLUM DE VERSURI: http://www.semanatorul.ro/editura/2009/George_Ene-Strigat_pana_prea_tarziu.pdf; urmat de AL DOILEA: http://www.semanatorul.ro/editura/2010/George_Ene-Clipa_de_singuratate_II.pdf și-apoi de AL TREILEA: http://www.semanatorul.ro/editura/2010/George_Ene-Ciclicitate-Poezii_vol_al_III-lea.pdf.
Critica literară a semnalat apariția acestor poezii: http://www.semanatorul.ro/articole/george-ene.htm; http://www.glascomun.info/?p=2916; http://www.semanatorul.ro/editura/2010/Cezarina_Adamescu-Intalniri_esentiale.pdf; http://www.sferaonline.ro/sectiuni/reviews/article/?id=3918;http://cetatea-lui-bucur.com/marginalii/cezarina-adamescuun-poet-care-scrie-cu-sange/
http://cetatea-lui-bucur.com/2010/07/16/marginalii-cezarina-adamescuun-poet-care-scrie-cu-sange%e2%80%9d/
...În anul 2010, în aceeași editură a publicat un roman, "LUPII", în două volume:
primul volum -http://www.semanatorul.ro/editura/2010/George_Ene_-_Lupii_roman_vol_1.pdf și, respectiv, al doilea volum -http://www.semanatorul.ro/editura/2010/George_Ene_-_Lupii_roman_vol_2.pdf
Tot în Editura "Semănătorul" a publicat comedia "GRÃMADA DE PROȘTI" - http://www.semanatorul.ro/editura/2010/George_Ene-Gramada_de_prosti.pdf, prezentată la Radio România Cultural - 28.02.2011. Opinia criticii despre piesa de teatru "GRÃMADA DE PROȘTI" - http://www.semanatorul.ro/articole/george-ene-2.htm
Volumul „George Ene - Poezii”, apărut 25.11.2012, în Editura „Premier” din Ploiești, ISBN 978-973-740-204-2
|