|
Biografie Alexandru Bogdanovici
Născut la 8 iunie 1924, la Soroca, Basarabia, Alexandru (Șura) Bogdanovici urmează în aceeași localitate cursurile școlii primare și ale primelor clase de liceu, întrerupte de întâia sa arestare, iar clasele a VI-a și a VII-a (1938-1939) le frecventeză la Liceul Internat din Iași. Din martie și până la 23 august 1944 se află, împreună cu familia, în refugiu, la Râmnicu-Vâlcea, unde au locuit în strada Știrbei Vodă nr. 29. Din pricina altor privări de libertate, n-a izbutit să-și susțină bacalaureatul decât în anul 1947. A fost clasificat al 14-lea, din 104 candidați; șef al acelei promoții a fost viitorul profesor universitar, critic și istoric literar Liviu Leonte, care a avut neajunsuri nemeritate din pricina noii și ultimei arestări a colegului Bogdanovici, în 1948. Tot în 1947, Alexandru Bogdanovici se înscrie la Facultatea de Drept și Filosofie din capitala Moldovei.
În anii 1939-1940, a frecventat și absolvit cursul de limba italiană la L’Istituto di Cultura Italiana in Romania, din Iași, iar în 1947-48 a urmat cursul de actorie al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din același oraș, înscriindu-se și student la Universitatea ieșeană. La 5 aprilie 1948, susținea un discurs, cu prilejul încheierii unui curs de planorism.
El a răposat în închisoarea Pitești, la 15 aprilie 1950, ca victimă a “reeducărilor” studențimii arestate, acțiune inițiată de el însuși.
Cu prilejul ultimei condamnări, Alexandru (Șura) Bogdanovici a propus Minsterului de Interne să inițieze o acțiune de ‘reeducare’ a colegilor săi aruncați în pușcării. Aceasta consta în cercetarea literaturii marxist-leniniste, în învățarea cântecelor tineretului comunist, în analizarea societății comuniste și integrarea în ea. Intenția lui Alexandru Bogdanovici – basarabean care cunoștea foarte bine hotărârea bolșevicilor de a stârpi o generație de anticomuniști, aceea a tinerilor deciși să lupte cu orice risc împotriva aservirii nației – era, pare-se, de a provoca, după încheierea ‘reeducărilor’ propuse de el, eliberarea tineretului din închisori, încheierea vărsărilor de sânge, un pact social cu dictatura. Cel puțin, așa arătau lucrurile conform acuzațiilor ce i-au fost aduse de către unii prieteni și de către Eugen Țurcanu, acela care i-a luat locul în conducerea ‘reeducărilor’. Anume că Alexandru Bogdanovici s-a angajat în transformarea intelectuală a camarazilor săi, pentru a păcăli administrația temniței și conducerea M.A.I. ce supraveghea procesul de comunizare dirijat de el. Participanții urmau să se dea drept ‘oameni noi’, pentru a-și putea relua cu mai multă vigoare lupta anticomunistă, odată puși în libertate. Acordăm credit declarației lui Eugen Țurcanu, din anchetele ce i-au premers condamnarea la moarte și executarea, declarație privitoare la scopurile lui Alexandru Bogdanovici, când și-a antrenat în autoreeducare colegii de suferință: “Scopul urmărit (...) era acela de a se prezenta în fața organelor de stat ca “reeducați” și de a se elibera din închisoare înainte de ispășirea condamnării, atât el cât și cei ce-l urmau în acea acțiune”.
Constatăm că anchetatorul îi impune lui Eugen Țurcanu, prin aceeași întrebare repetată insistent și neobosit, să afirme că acțiunea lui Bogdanovici a fost una necinstită. Or, Țurcanu – acela care urma să-l tortureze pe colegul său Bogdanovici până la moarte, refuză să-i ia acest ultim merit; nu acceptă timp îndelungat să-i caracterizeze acțiunea drept una necinstită: “Nu vreau să spun că a fost o acțiune necinstită, căci dacă aș spune așa, nu ar fi realitatea”!
Cinstită sau nu, acțiunea lui Alexandru Bogdanovici constituia o imensă greșeală: aceea de a acorda credit moral dușmanilor omenirii, cei care promovau în locul iubirii dintre semeni ura de clasă. El nu și-a dat seama că, atunci cînd accepta conlucrarea cu tirania, orice control asupra destinului personal trebuia să dispară în mod obligatoriu.
Voi cita din amintirile unui coleg de detenție, viitorul monsenior Justin Paven (publicate în Editura mea Ramida) priveliștea cumplită a morții lui Alexandru Bogdanovici, condamnat la moarte fără judecată de către securitatea nemulțumită cu metoda ‘blândă’ a ‘reeducărilor’, înlocuită, după înlăturarea lui de la conducere cu cele mai odioase torturi fizice și morale, conducând la numeroase tentative de sinucidere și la suficiente crime săvârșite între colegii de detenție.
Personalitatea lui Alexandru (Șura) Bogdanovici este una dintre cele mai controversate în lumea foștilor deținuți politici.
Mărturia la care mă refer aparține, va să zică, lui Justin Paven, ale cărui memorii (“DUMNEZEUL MEU, DE CE M-AI PÃRÃSIT?”) le-am publicat, repet, în editura mea RAMIDA. Autorul, pe atunci student, se afla în focul reeducărilor.
“Împreună cu noi fusese adus și Bogdanovici, care abia se mai ținea pe picioare. Era într-o stare de slăbiciune jalnică, de nedescris. Avea aspectul unui cașectic, dar nu atât din lipsa de mâncare, cât mai ales din tratamentul de violențe la care fusese supus. Acum Țurcanu îl lăsase în pace, dar nenorocitul nu s-a mai putut redresa.
Într-o zi n-a mai fost în stare să se ridice în capul oaselor și a fost nevoie să fie hrănit de alții. Îmi amintesc cu câtă atenție caritabilă se ocupa de el Georgică Georgescu, dându-i toate îngrijirile pe care condiția claustrării noastre le îngăduia, dar n-a mai rezistat mult.
Stătea întins pe prici, cu ochii aproape imobili, privind undeva, dincolo de tavan, și nu scotea un cuvânt. În tot timpul cât am stat cu el, nu l-am auzit rostind decât câteva cuvinte. Se putea citi pe fața lui o amară descurajare care cred că a contribuit în mare măsură la grăbirea sfârșitului său.
“Poate că, totuși, în tăcerea aceasta prelungită, Dumnezeu a putut să-i trezească, dintr-un sâmbure de credință primit la botez, un act de părere de rău pentru viața sa de păcat și încheiată atât de tragic.” Justin Paven probabil că face aluzie la faptul că însuși Șura Bogdanovici inițiase ‘reeducările’, într-o formă lipsită de violență.
“A expiat într-o dimineață”, continuă amintirile, “ducând cu el taina unei fărădelegi pe care a ispășit-o prin moarte pe Crucea închisorii, după ce a primit același tratament de respirație artificială ordonat de Țurcanu, în momentul când intrase în comă.
“A fost primul om din viața mea pe care l-am văzut de aproape dându-și sufletul și al patrulea mort din seria cu care am intrat la ‘reeducare’.
“După scoaterea lui din cameră, în tăcerea apăsătoare care se lăsase, Țurcanu a ținut să-i facă un scurt panegiric:
“– Așa vor pieri toți oportuniștii care își închipuie că pot înșela bunăvoința regimului!...”
Consemnări biografice de Mihai Rădulescu
|
Texte Recomandate
