Arhitectul Sandu Florea este autorul primei cărți BD din România pe o temă SF, al cărei scenariu a fost scris de către timișoreanul Ovidiu Șurianu

Un român la New York
Sandu Florea s-a născut într-o zi de iunie a lui 1946, în comuna Ghelari din județul Hunedoara. Școala generală a absolvit-o în localitatea natală. A urmat cursurile Liceului „Avram Iancu“ din Brad și ale Institutului de Arhitectură „Ion Mincu“ din București. Elev fiind, va avea prilejul să citească revista „Valliant“ și se va hotărî să devină desenator de benzi desenate (BD). Mult mai târziu, în 1968, pe când studia arhitectura în Capitală, va debuta în revista „Luminița“ cu un serial BD intitulat „Năzdrăvăniile lui Păcală“. Sandu nu s-a limitat doar la benzile desenate, ci a făcut și pictură, sculptură și litografie. Repartiția îl aduce în 1971 la Timișoara, în calitate de arhitect. În același an devine membru al Cenaclului de literatură științifico-fantastică „H.G. Wells“ de pe lângă Casa de Cultură a Studenților. Aici îl va cunoaște pe doctorul Ovidiu Șurianu, unul dintre primii scriitori de literatură științifico-fantastică din România, autor, printre altele, și al povestirii „Galbar“, care a văzut lumina tiparului mai întâi în „Colecția de povestiri științifico-fantastice“, iar mai apoi în volumul „Întâlnire cu Hebe“ (1972), din colecția „Fantastic Club“ a Editurii Albatros. Stilul povestirii l-a încântat pe desenator, astfel că s-a hotărât să transpună în imagini aventurile celor doi români ajunși pe Planeta Roșie. Albumul de benzi desenate, primul de acest fel cu subiect SF din România, a apărut la sfârșitul anului 1972, la Editura Sport-Turism din București. În perioada sa timișoreană a colaborat la ilustrarea primului fanzin SF „Paradox“, editat de Casa de Cultură a Studenților. Totodată, a publicat prima sa carte de colorat pentru copii, tot cu tematică SF, respectiv „Vreau să fiu cosmonaut“, realizată după un scenariu al unui alt membru al Cenaclului SF „H.G. Wells“: Marcel Luca. Ulterior, a mai publicat opt albume pe tematici diferite și a colaborat la toate revistele și almanahurile pentru copii editate în România. Cu „În lumea lui Harap Alb“, o adaptare în BD a basmului lui Ion Creangă, a obținut premiul I la Festivalul internațional de literatură SF și artă fantastică de la Stressa, Italia, în 1981. A fost anul în care nu mai puțin zece autori de proză SF din Timișoara, invitați în Italia, și-au depus cererile pentru a obține pașaport. Evident, nu s-a putut pleca. În 1975, Sandu va părăsi orașul de pe Bega, pe care nici nu l-a mai văzut de atunci.
Unul dintre frații săi a plecat din România încă din anul 1968, iar cel de-al doilea, în 1981. Drept urmare, regimul comunist i-a interzis lui Sandu să mai publice în România, astfel că în 1984 a fost nevoit să-și depună cererea de emigrare.
După Revoluție, sprijinit de Valentin Tănase, Sandu a încercat să revigoreze genul BD prin înființarea revistei „Carusel“, însă lipsa de cultură în domeniu, provocată de anii comunismului, a dus, în cele din urmă, la scăderea treptată a vânzărilor și, în cele din urmă, la sistarea editării publicației.
Aprobarea pentru emigrare a primit-o după șapte ani de așteptare. A reușit în cele din urmă să ajungă la New York. „America a constituit pentru mine o schimbare totală a vieții, de la obiceiuri, concepții învechite și până la modul de a aborda arta BD“, îmi scria el. În clipa de față lucrează la un proiect gigant, numit „Elektra, Hawkeye & X-Men: The End!“, care se va desfășura pe o perioadă de doi ani, la cea mai mare editură de benzi desenate din lume, respectiv „Marvel Comics“. Este, de fapt, editura la care a început să lucreze la numai trei luni după sosirea sa în S.U.A. Nu a fost însă și singura cu care a colaborat în toți anii de când a plecat din România. A mai lucrat pentru „DC Comics“, „Chaos Comics„ și „Fark Horse“.

Cea de-a IX-a artă
„Spre deosebire de carte, care folosește numai cuvântul ca mijloc de expresie, banda desenată (BD) folosește și o succesiune de imagini care introduc cititorul într-un univers mirific, o lume în care, dacă ar trebui s-o descriu în cuvinte, ți-ar trebui multe pagini“, spune Sandu Florea. Banda desenată este considerată cea de-a IX-a artă, deoarece folosește mijloace unice de expresie care diferă de carte, de film sau de desenele animate. Datorită faptului că multe BD clasice erau povestiri destinate celor mici, s-a format opinia falsă că numai copiii pot aprecia astfel de creații. Ca dovadă că lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultima vreme, vârsta medie a unui amator de comics care intră în magazinele specializate din America este de 28 de ani. Multe din cele mai noi comicsuri sunt de foarte bune calitate cu povestiri și desene de excepție. În Europa, albumele de bandă desenată rivalizează cu cele mai bune albume de artă, iar în multe țări au fost înființate muzee specializate pe benzi desenate.
Desenele animate au fost și ele percepute de public ca o artă ce se adresează exclusiv copiilor, deși ele sunt vizionate deopotrivă de copii, părinți și bunici. Japonezii au început să producă animație exclusiv pentru adulți. Deși producția de filme de animație este impresionantă în Japonia, producția lor de BD este și mai impresionantă decât cea americană. Aproape 30% din întreaga lor producție editorială este constituită din romane BD (graphic novel) de tip manga, cu subiecte istorice, science-fiction, fan-
tastice etc. Ele au început să pătrundă deja pe piața americană și o să asistăm curând la o adevărată invazie și în Europa.
„În ultima vreme, ca urmare a dezvoltării rapide a webzinelor și altor publicații electronice, unele companii au creat așa-numitele 3D Comics care se pot viziona la un cost simbolic pe Internet. Sunt convins că webul va schimba profund și industria de comicsuri într-un viitor nu prea îndepărtat“, susține Sandu.

De la artizanat la industrie
În cei unsprezece ani de când trăiește în America, Sandu a colaborat la peste 100 de comicsuri cu aproximativ
2 200 de pagini desenate. A avut norocul de a participa la realizarea unor titluri cu mare priză la public, așa cum sunt „Spiderman“, „X-Men“, „Captain America“, „Conan“, „Batman“, „Buffy The Vampire Slayer“ etc. Munca de la „Galbar”, comparată cu cea de la „Buffy“, se deosebește radical, este de părere Sandu. E deosebirea dintre industrie și artizanat. Industria de comics americană este foarte dezvoltată și producția de comicsuri este impresionantă: se tipăresc aproximativ 400 de titluri lunar în milioane de exemplare. Deoarece fizic e imposibil pentru un singur creator să deseneze un comics de 22 de pagini în fiecare lună, munca se împarte între cinci artiști, cu tot atâtea atribuții separate, și anume: scenariul (writer), desenarea în creion (penciler), trasarea în tuș (inker), scrierea textului în baloane (letterist), colorarea (colorist). La începutul carierei sale de comic book artist, Sandu a realizat simultan desenul în creion și tuș, dar în ultimii ani s-a specializat în inking. Modul artizanal de lucru de la „Galbar“, unde un singur creator executa toate aceste operații, are niște avantaje, dar este foarte încet și nu este potrivit pentru o producție de masă. E folosit pe scară largă în Europa.

Personaje originale
În decursul ultimilor ani, Sandu a creat și două serii cu personaje originale. Prima este o trilogie (o mini-serie de trei comicsuri, 66 pagini) cu subiect SF intitulată „Garda“, în colaboare cu scriitorul american Michael Gallagher, iar cea de-a doua, o trilogie heroic-fantasy intitulată „Borderlands“, împreună cu scriitorul John Warner. Amândoi scriitorii au colaborat ani îndelungați la „Marvel“și sunt cunoscuți în industria de comics americană. De asemenea, spune, are și o povestire mai veche (20 de pagini), desenată în țară și intitulată „Hotelul Viselor“. „Este un bun exemplu ce ilustrează conceptul de «spațiu continuu» care constituie contribuția mea personală la dezvoltarea sistemului narativ al benzilor desenate“.

Între istorie și viitor
„Benzile desenate au o istorie veche de mii de ani, povestește Surile cu scene de vânătoare din grotele preistorice, hieroglifele ilustrative din piramidele Egiptului, imaginile gravate de pe vasele grecești, pictura din bisericile bizantine, toate acestea pot fi privite ca precursorii benzilor desenate moderne și constituie o dovadă a faptului că povestirile în imagini sunt foarte bine fixate în subconștientul oamenilor“. Care este însă viitorul acestei arte, mai cu seamă că publicul este atras mai mult de poveștile magiei decât de cele ale aventurii științei și tehnologiei?
Această tendință se va accentua în anii viitori, este de părere Sandu. Nu este întâmplător că personaje din lumea comicsurilor ca: Superman, Batman, Spiderman sau, cele mai noi: Spawn și Witchblade, X-Men au devenit eroii unor filme de mare succes în ultima perioadă. Acest lucru influențează și literatura SF. „Trebuie să ne amintim că ramurile culturii nu sunt separate artificial și se influențează reciproc în funcție de cerințele pieței“. Industria din domeniu nu va accepta să piardă, ci va încerca să-și formeze un public propriu sau să și-l păstreze pe cel deja existent. Și, ca într-o adevărată economie de piață, va rezista cel mai tare sau cel care știe să se adapteze din mers. În S.U.A., piața a fost dominată timp de decenii de cele două companii rivale, „Marvel“ și „DC Comics“, cu foarte puțin loc pentru independenții care, deși existau ca un curent „underground comics“, nu aveau prea mare influență. Totuși, pe la începutul anilor 1990, nemulțumiti de lipsa de libertate de creație, un grup de nouă artiști importanți de la „Marvel“, în frunte cu Todd McFarlane, au plecat de la companie și au înființat „Image Comics“. Noua companie a schimbat fața întregii industrii prin inovațiile sale, introducând tehnologia computerizată de ultimă oră și aducând un suflu nou în comics. „Marvel“ a început să piardă teren și a fost pe punctul de a da faliment. Salvarea a venit tot de la independenți, cu ajutorul cărora „Marvel“ a schimbat și reinventat întreaga sa linie de supereroi. În momentul de față, „Marvel“ este din nou pe primul loc, dar fața industiei de comics s-a schimbat radical în numai zece ani.


BD în România
„Privitor la literatura SF de dinainte de Revoluție, spune Sandu, aceasta avea unele merite prin menținerea în atenția publicului a genului îndrăgit de atâția tineri, dar, din păcate, nu s?au produs operele de vârf, comparabile cu lucrările create pe alte meleaguri. Acest lucru nu poate fi reproșat autorilor români ai epocii, deoarece sistemul comunist a constituit un obstacol de netrecut pentru dezvoltarea întregii culturi“. Există în clipa de față, în România, vreun centru de BD, l-am întrebat pe Sandu. Răspunsul său a fost tran-șant: „Da, un puternic centru este la Craiova, cu fanzinul «Ah, BD» publicat de Marian Mirescu și revista «Fergonaut» a lui Dodo Niță și Viorel Pârligras“. Că BD-ul românesc nu prea merge bine, reiese limpede din poziția lui M. Mirescu, exprimată pe Internet: „La prima ediție europeană a concursului organizat de editura Glenat, la care și artiștii români au avut posibilitatea să participe, tare mi-e teamă că n-a participat nici unul!“
Și, totuși, s-au organizat și în țara noastră saloane de benzi desenate. Amintim câteva dintre acestea. În 1991, la București, Pierre Pascal cunoaște BD craioveană. În toamna aceluiași an, are loc prima ediție a Salonului BD românesc la București. În 1992, la Timișoara va veni francezul Didier Savard. Doi ani mai târziu, la Constanța, invitat va fi tot un francez: Jacques de Loustal. În 1995, la Brașov participă ca invitați belgienii François Schuiten și Benoit Peeters, iar în 1996, la Craiova, fran-cezii Walther Fahrer și Jean-Pierre Gourmelen, precum și moldoveanul Sergiu Plămădeală. Ceva, ceva se mișcă, însă nu suficient de repede și bine. Mai degrabă, autorii români de BD se duc „afară“, unde publică și culeg lauri. Pa-
re-se că încă ne lipsește publicul.

AGENDA nr. 13/27 martie 2004 (Timișoara)