poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-05 | |
“Bine ati venit la pagina despre paradoxism – ultima avangarda literar-artistica a mileniului doi!” – iata cu cat zgomot ne intimpina o “miscare literara” a carui pion principal, Florentin Smarandache, un matematician roman plecat in SUA in anii ’80, este din ce in ce mai prezent in publicatiile si emisiunile radio-tv autohtone. Apelind la puterea de distributie a Internetului, paradoxismul este prezent pe multe situri, inclusiv in celebra enciclopedie online “Wikipedia” .
Ce este paradoxismul? Foarte concisi in exprimare, ca orice matematicieni seriosi, membrii miscarii ne dau definitia: “Paradoxismul este o miscare internationala de avangarda in literatura, arta, filozofie, chiar si stiinta, bazata pe folosirea excesiva de antiteze, antinomii, contradictii, oximorone, parabole, paradoxuri in creatie”. Fara sa fi avut vreun precusor in literatura romana, intrind pe teritorii de respiratie culturala absolut virgine, domnul Smarandache conchide dialectic : “Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta”. La baza creatiei paradoxiste sta “distihul paradoxist”. Obisnuiti cu generozitatea poemelor postmoderne, am putea crede ca in doua versuri nu se pot spune prea multe. Dar amintiti-va de haiku, de universul pe care-l pot deschide 17 silabe. "DISTIHUL PARADOXIST este format din doua versuri, antitetice unul altuia, dar care împreuna se contopesc într-un întreg definind (sau facând legatura cu) titlul. De regula, al doilea vers neaga pe primul, continând asadar o notiune/sintagma/idee opusa (antinomica, antagonica)" . Si intrucat, in stiinta, metoda a inlocuit demult creativitatea (asa cum o inteleg estetii), urma, nu-i asa, ca sa ni se inmaneze si compendiul de reguli. Pare destul de simplu sa ajungi la distihul paradoxist, cel putin in varianta lui minimala: “ FACEREA DISTIHULUI : luati un dictionar de locutiuni si expresii lingvistice, proverbe, zicale, pilde, aforisme, cimilituri, adagii, maxime, butade ori panseuri celebre ale unor personalitati si contraziceti-le fara mila, forfecati-le! sau un dictionar de antonime, si altul de sinonime si exhibati notiuni / sintagme/ locutiuni contradictorii - omogenizând elemente heterogene; alegeti un titlu corespunzator si intrati în paradoxism.” Desigur, acestea sunt doar o parte din reguli. Cercetind siturile paradoxistilor puteti alcatui chiar un “mic manual de facerea distihului”. Important e doar sa mai gasiti un dictionar necercetat de imaginatia rascolitoare a membrilor acestei miscari, raspinditi, dupa cum arata un recensamant actual, in vreo 15 tari. Pare destul de clar ce este distihul paradoxist, si nu numai ce este, ci chiar cum se ajunge la el, odata ce ni se da reteta. Deh, pentru orice matematician serios, calea prin care se ajunge la rezultat valideaza solutia aleasa. Daca metoda este corecta, atunci rezultatul nu poate fi altfel. Restul nu sunt decat discutii asupra gradului de optimalitate. Sa mai citam o butada de-a domnului Smarandache care, pare-se, la fiecare pas, mai darama cate o prejudecata : “Scoala de literatura paradoxista, care s-a dezvoltat de prin anii '80, continua prin aceste bi-versuri închise într-o formula lirica noua, exacta, dar cu deschidere spre esenta. Pentru asemenea poeme retetare se pot elabora algoritmi matematici si implementa pe computer: dar ar fi preferabila o masina cu... suflet!”. Iata deci cateva elemente noi : poeme retetare, algoritmi, masini cu suflet, scenariu copiat, parca, din Orwell care vorbea, in “1984”, de masini de compus muzica. Distihul trebuie supus unei grile de validare. Ca orice produs ingineresc, el trebuie validat, testat. Astfel, “distihurile Paradoxiste sa fie: -schematice ; -ca niste învataminte; -chintesente de gândiri filosofice; -sclipiri ale imaginatiei; -vorbe de duh, memorabile...”. Daca un distih nu are aceste calitati, el nu este distih, ci o uniune de doua versuri notate p, respectivi non p. Va rugam sa anuntati organele abilitate in caz ca descoperiti asemenea falsuri pe piata! Ne-am oprit din enumeratie intrucat lista era prea lunga si aceasta mostra era suficienta scopurilor noastre. Totul unul, unul in totul, Platon si Aristotel, crestinism, paginism, iata : “Întregul distih paradoxist sa fie ca o parabola sau hiperbola, elipsa geometrica unitara la frontierele dintre arta, filosofie, rebus si matematica - aflate în complementaritate”. Contrariile se unesc, limitele nu se mai saluta, asemeni lui Voltaire, cu Dumnezeu, Occidentul devine totuna cu Orientul, distihul paradoxist pare o proiectie a haiku-ului intr-un univers stiintificizat la maxim. Dincolo de acest scenariu, sobru, metafizic, greu de digerat, simtul umorului nu paraseste totusi nici un paradoxist veritabil. Zisele lor, formulate ca paradoxuri, dezvaluie sugestii si trimiteri in cele mai nebanuite zone : “Poezia nu a murit”, spune domnul Smarandache (poeti, bucurati-va, cibernetica va mai da o sansa!), “ci noi formule de exprimare se trebuiesc inventate. Si acesta nu este un nonsens, ci un sens de adaptare lirica la antilirica, când arta este non-arta însasi... Introducând o specie de poezie cu forma fixa, inedita, paradoxismul capteaza un nou mod (vechi de când lumea!) de reprezentare”. Pina nu reproducem si cateva distihuri, facute dupa metoda X sau Y, aceasta prezentare nu e completa. Titlul suna foarte promitator: “DE R~MÂI PERPLEX - roman în distihuri paradoxiste cu doua capitole antagoniste”. Iata si cateva distihuri din acest roman (roman in versuri – paradoxal, nu ?) : “&1 Unde-i inteligenta / Se mai cuibareste si prostie”, “&2 Oamenii dotati, geniile, / Fac uneori greseli copilaresti”, “&3 Lucruri simple / Ei le complica inutil”, “&4 {ntr-o coerenta / Foarte incoerenta”. {n sfarsit, exemple sunt multe, le gasiti pe Internet la adresele mentionate deja. Celor interesati de aceste scrieri le urez lectura placuta. {nsa, banui, sunt altii care au dubii ca aceste randuri pot fi catalogate drept literatura. De faptul ca este cu adevarat un scriitor, deci ca ceea ce produce se numeste literatura, ne lamureste chiar domnul Smarandache in persoana “Exista si o necunoastere intentionata, din partea oficialitatilor, la adresa unor scriitori din diaspora, poate în mod particular asupra mea. Un exemplu: în situl , organizat de Corneliu Ionescu, n-au vrut sa-mi mentioneze numele nici în lista de , unde erau listati sute, desi am expediat un e-mail chiar lui C.I., iar lui N. Manolescu i-am trimis prin posta fotocopie dupa legitimatia de scriitor român!” . Odata spulberate orice dubii, vom incheia cu un distih paradoxist, creatie proprie. Va fi un distih dedicat acestei miscari, in special domnului Smarandache, prin bunavointa caruia cultura romana se face atat de cunoscuta in strainatate : “sunt miscare / dar nu misc”. Bibliografie : http://www.geocities.com/ghniculescu/index.html http://en.wikipedia.org/wiki/Florentin_Smarandache http://editura.liternet.ro/fsmarandachedistihuri.php http://editura.liternet.ro/ebooks/fsmarandachedistihuri /fsmarandachedistihuri3.html http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=162 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate