O frumoasă zi de toamnă. Sâmbătă 27 septembrie 2003. O dată pe care ar trebui să ne-o înscriem în inimi și în calendare ca o zi de praznic. Lumea virtuală a sitului verde a pășit pragul în altă lume virtuală. Cea a hârtiei tipografice și a veleităților unei case cu iz de prăbușire și de palat oriental atemporal.
Adunate în neprimitoarea și hieratica Uniune a Scriitorilor, albinuțele de pe Poezie.ro au arătat că se poate. Că acest demers cultural începe să însemne ceva. Lumea a început să ia aminte la ceea ce au de spus tinerii ei. Și discursul despre Internet al lui Tudor Opriș a vădit un început de înțelegere. Se simțea că domnia sa a început să ia aminte la acest fenomen, deși în mintea domniei sale toată această lume e ceva vag, fără o legătură organică cu orizontul său. Desigur că se înșela. E aceeași lume care își întinde ramurile cele mai noi și mai verzi către soare.
De-abia în al treilea paragraf am ajuns la regina zilei, fie-mi iertată înflăcărarea metaforei, Oriana Sersea. Numele acesta îmi place mai mult pentru că îmi amintește de o la fel de gingașă domniță. Cu o gentilețe și o timiditate demne de omonima dumeaei, Oriana a tronat asupra pestriței adunări de virtuali de toate felurile și de oameni adevărați: părinți, rude, prieteni. Știu că noi toți ne-am bucurat de moment, în ciuda unor stângăcii inerente, în ciuda perturbărilor provocate de bucuria de a ne cunoaște.
Revine altora să vorbească despre poezia doamnei Luminița Suse sau despre frumoasele volume pe care ni le-a oferit cu grație. Eu voi spune despre generozitatea cu care ne-a însemnat timp de vreo oră cărțile cu o amintire de neuitat.
Voi purta în inimă mereu amintirea acestei zilei, bucuria inefabilă a acestei vesele adunări, chipul blând și luminos al doamnei care a traversat oceanul pentru a conduce albinuțele verzi spre această primă victorie.