În preajma săptămânii patimilor, pentru a prilejui parcă anticiparea bucuriei sărbătorilor pascale, Cenaclul Agonia a cunoscut o desfășurare într-un mediu contrastant, întunecat, cuprins de gotica învăluire tenebroasă dată de tragerea grelelor draperii, adevărate flamuri piraterești (din motive tehnice necesare recuzitei programului ce a inclus și videoproiectari) urmând ca, în această sumbra obscuritate poezia să-și etaleze jocul jerbelor de înțelesuri.

Cei doi autori aleși, Sorin Despot și debutantul „de calibru greu” Gelu Vlașin și-au achitat cu brio misiunea de a întreține permanent treaz interesul publicului, textele lor generând piste tot atât de numeroase ca și scânteierile mai sus amintite .


Felix Nicolau „modernizatorul”, Gelu și Sorin

Cosmin Dragomir, observând și el că „decât în deplasare mai bine să jucăm astăzi în nocturnă” i-a administrat lui Gelu același botez spartan, nepartinitor, sancționând „frapanta conglomerare de epitete și motive clișeistice” ( „am visat un delfin/ repirând cu nesaț/ înlăuntrul meu” ; „inima mea n-a stat/ degeaba/ nu și-a lins ranile sângerânde” ; „nu s-a milogit pe la colțuri”; am zburat prin apa/ așa cum păsările/ zboară prin cer” ) combinată cu versul dulceag, molatic, lin, în care predomină redarea la persoana I; întreaga „acțiune poetică se petrece prin el” într-o oglindire care-i aparține și care menține poezia „învârtindu-se captivă” : „mă dureau dinții mei/de-atâta puls/ mă dureau” sau „bucurându-se cu mine/ în mine/ prin mine”.


Cosmin Dragomir

Dincolo de trimiterile „către anumite filosofii” care însă nu se susțin, dovedindu-se mai degrabă „o fundătură” destinată aforismelor „care nu aduc nimic nou” ( de-aia omul și-a luat/ lumea-n cap/ ca să simtă/ toată/ greutatea/ pământului) și leit motivul „cuiului ruginit” ceea ce „aduce un plus de forță” este următoarea imagine care se impune de la sine: „din tavanul stroboscopic/ se oglindește apoi/ o limbă străină”.


Gelu Vlașin

Despre Sorin, pe care „nu-l acuză de autenticism” , fire deschisă comunicării, atrasă de Public Relations, mereu „la curent cu exercițiile de stil din paradigma agonică” –și nu numai (aceasta este o carte) – Cosmin, preluând constatările lui Adrian Onțoiu referitoare la „religiozitatea” cu care s-au citit între ei optzeciștii și Costi Rogozanu. care „cartografia” poezia postmoderniștilor pe grupuri si grupulețe, fapt „observat și observabil în continuare” lansa următoarea provocare: merită considerat demersul lui cu adevărat literaură sau doar o „miștocăreala” ce-i drept ingenios realizată care nu emite pretenții „mai grele” ?


Sorin, un „satrap” simpatic

Felix Nicolau recunoaște că „ironia de bună calitate” propusă de Sorin i-a placut, producându-i „o stare de juisare” existând șanse „să ajungă un clasic transpus pe hip hop” (fiindcă nu-i ușor să redai „bucuria carnavalescului” preluând 2000-smul „fără a-l duce mai departe”) cu condiția să se ia mai în serios.
Din moment ce plagiatul –prin fotografiile lui Sherry Levine- a fost ridicat la rang de arta, nu este nici un păcat „să minți frumos” mixând „profile psiho-poetice” , mai ales când forma propusă vizează relaxarea specifică unei „stand-up comedy” cu o doza ei de spectacular, în care nu se pot diferenția ironiile asumate de cele mimate: „păi dacă volumul ăla nașpa al fetei/ a luat premiul pentru debut la CR/ înseamnă că sunt genial” ; (cică mă lamentez, cică îmi place).


Felix Nicolau

Avantajul „de a nu avea simțul limbii” îl face pe Sorin să se adreseze unui „cerc de inițiați” și să fie, la rândul lui, înțeles de aceștia.

Curajul lui Gelu Vlașin de a se întoarce, recuperator, la „finețea sensibilității” prin „purificarea sentimentelor” față de „patetismul fracturist” indică „un om ieșit din satul lui” care „știe să fie complex în simplitate” exploatând „sintagme consacrate”.

Această „revoltă a fondului sufletesc” de a refuza răceala într-o lume de gheață în care, asemeni lui Sorescu, se simte „singur printre poeți” Felix o considera nedespărțită imagistic de brazda țaranilor care, în semn de protest, în jalbele adresate domnitorilor își luau literalmente „lumea în cap”; privit sub acest unghi preambulul manifestului „deprimist” nu are „nimic nevrotic” în el, dovedindu-se o falsă deprimare; de aceea, opinează Felix, adresându-se cititorului de formație clasică „arta sincretică” a lui Gelu este mai impactantă decât textele lui Sorin

Daniel Stuparu nu a căutat nimănui „nod în papură” considerându-i pe ambii autori, receptați în „contextul Agonia” drept „poeți importanți care au ceva de zis”.

Dacă nu a răms indiferent la „starea generală” transmisă de creațiile lui Gelu Vlașin, în schimb nu i-au plăcut „forma redactării lor” precum și abordarea „modului de recitare” ; de altfel crede că acest aspect este unul insignifiant, un text arătându-și preponderent valoarea în urma citirii pentru care a și fost scris, nu a declamării.


Daniel Stuparu

Paul Bogdan îi acorda credit „teoreticianului” Cosmin Dragomir „pe care trebuie să-l credem pe cuvant”, cu toate acestea era de părere că însuși conceptul clișeului „s-a banalizat prin uzură”; în acest sens, deși frecvent folosite în selecția lui Gelu Vlașin „repetițiile nu pot fi întâmplătoare”, ele traduc exact acele „vibrații ale sufletului” care prin chiar imponderabilitatea naturii lor „se sustrag prefabricării”.


Paul Bogdan

Atât raționamentele din „omul” și „oamenii” l-au atras pe Paul datorită conciziei formulărilor: „era prea/ mare/ pentru lumea/ pietruită în/ așteptarea celui/ ce n-o să mai vină/ niciodată” și „oameni obișnuiți nu sunt ai/ nimănui pentru că/ oamenii obișnuiți/ nu știu să fie”.

Chintesența lui Despot reiese din chiar primele două versuri propuse în care acesta (poate involuntar) se autocaracterizează: „(ma gandesc ca) e momentul să fiu băgat în seamă/ cineva să mă agațe de guler și să mă scoată din mocirla creierului meu”.

Singurul dintre numeroșii „lupi tineri” prezenți care s-a remarcat prin implicarea sa atât din postura de comentator cât și ca participant la discuțiile ulterioare a fost Andrei Ruse.


Andrei Ruse

Spre deosebire de Sorin pe care, comparativ, îl identifică fiind total integrat „mediului său” și, ceea ce contează, reușind să transmită faptul că „e acolo” vorbind fără să mintă sau să exagereze, (așadar oarecum dăruindu-se cititorului Sorin „te face să-l citești”) RA vede în Gelu Vlașin „un autor calculat, fără zvâc” care „ar trebui să mai lucreze la formă” deși, chiar îmbunătățind-o, tematica „întoarcerii la sentimente” nu este „una de succes”.

Revenit cu forțe proaspete, Cosmin (pe umerii căruia a stat, de ce să nu recunoaștem, greul interacțiunii prin furnizarea subiectelor de interes comun) aprecia că dacă din noul roman francez (momentan defunct, după cum o arata și „Fata și căpcăunul” de Michel Tournier) s-a preluat în mediul autohton „camera de luat vederi a postmoderniștilor” la noi acest ochi „care privea ansamblul” a început să ofere privirii „o serie de unghiuri diferite” într-o maniera „descriptivistă” totodată extrem de personalizată (personismul).

Și Sorin aduce, asemeni post-structuraliștilor „noțiuni explicative” (textura buzelor întredeschise/ un kitsch total altcândva-acum gălăgie de șoapte/ un pantof desperechiat pe macadamul încins).

Pe lângă „biografismul vituperant” ,neiertător, fiindcă oricît ar fi de menționată, reiterarea „inexistenței” 2000-smului privit în sine, gregar, rămâne valabila; acesta nu s-a manifestat „decât pe căprării” scindat în ludici, postmoderniști sau fracturiști (până și Răzan Tzupa propunând o noua categorisire) Sorin reușește „un vers incredibil” încărcat de semnificații „foarte suave” cum ar spune Florin Paraschiv: „pieptul meu tânăr poate găzdui pletele negre ale copilei tale”.

Pentru a elimina riscul, (uneori însă atât de dezirabil) de a fi recepționat mai ușor afară decât în țară - „cazul” grăitor al lui C-tin Virgil Bănescu- din moment ce Despot are și el „antrenamenul contactului cu poezii din alte spații” ar trebui în primul rând „să caute un discurs mult mai simplificat” renunțând la lestul inutil, de pildă ambiguitatea unei „întrebări distributive” care presupune 3 răspunsuri: „firește/ singur în cameră/ în beznă/ în chiloți/ (în definitiv unde mai poate fi omul singur?) .
De asemenea, la Sorin se simte că „scrie pentru net” că poeziile sale sunt adresate unui spațiu prestabilit, ale cărui reguli, texte și personaje sunt cunoscute.

Raportarea la sine a lui Sorin „se face mereu prin dedublare” (am ajuns să îimi fiu/ mai puțin drag decât voi) aici avem de-a face cu un sine „decorporalizat” –și nu altfel! :) pe când Gelu, din contră, optează pentru un eu supus distorsionărilor și refracțiilor.

Ioana Bogdan a ținut să-i precizeze lui Andrei Ruse că distincția dintre poezia de succes și cea de talent, este asemănă-
Toare celei „operate” între prestigioasa Editură a M.L.R și Ed. „Curtea Veche”.

La Gelu Vlașin remarca doua poeme foarte bune (Preinfarct și Oamenii) recunoscându-i „un alt atu” față de Sorin: foarte buna recitare a propriilor versuri, fapt ce-l apropie de Robert Șerban; există însă și „neajunsul titlurilor” deocamdată nesuplinit, acestea , cu excepția singurului izbutit (153 de cuvinte pentru Irina) sunt „foarte sărace”.


Ioana Bogdan

În privința lansării celui de-al doilea manifest „deprimist” Ioana considera salutară inițiativa pe care o vedea ca un „act adițional” al „Boierismului”.

Sorin Despot, angrenat în dezbaterea separării talentului de succes – pentru el succesul înseamnă bani, iar pentru ca poezia să ajungă vandabilă trebuie neapărat „deghizată” sub diferite infățișări, cu ar fi romanul-poem al Aglajei Veteranyi- nu are orgoliul de-a se „considera poet” prezentându-și textele proprii ca având „doar dimensiuni literare”; în viziunea sa poezia este înțeleasă „ca și un compromis” dintre strategia de a transmite un mesaj și felul în care acesta este transmis; de cele mai multe ori indefinibilul acestuia exclude strategia propusă, o depășește, o transcende.

Dacă inițial era convins de inevitabilul targetării pieței, acum acordă o mai mare pondere interiorizării, alegând ca înaintea apariției în volum „să nu dezvăluie nimic”.

Echivalența succesului literar în contemporaneitate o reprezintă fără echivoc pentru Paul Bogdan „scrierea după rețeta promovată în cadrul unui grup influent” care favorizează proporția celor 70% dintre autorii netalentați impuși publicului.

Talentul, definit ca „autenticitatea în formă pură” nu se lasă influențat de alte curente, păstrându-și vocea singulara, proprie, „fără a adopta un stil” dovedit, pentru moment, eficient.

Daca nu este citit un autor „nu există” ceea ce este insuportabil pentru orgoliul acestor „mici demiurgi”.

Pentru Andrei succesul se reduce la „realizarea a ceea ce vrei să faci în poezie” altfel ești expus grafomaniei trendy-urilor pentru reușita altora; cantitativul determină, ca de obicei, stagnarea calitativului evoluției poetice personale.

Premiza lui Cosmin, pe care nu și-o ascunde, este că „ar trebui să ne vindem cu toții” păstrându-ne însă în limitele onestității; nu este exclusă realizarea principiului gravat pe cuferele primilor bancheri genovezi „în numele lui D-zeu și al câștigului”.
Nu trebuie uitată nici clasicizarea termenului de lirism, din această perspectivă anticii rămân singurii inovatori în poezie și literatura, epocile următoare propunându-și în zadar, prin asa zișii „descălecători de limbaj” reinventarea roții, câta vreme se recurge la aceleași litere și cuvinte comune.

Totul ține de „lărgirea tipului de cititor” care acoperă întreaga plajă a tendințelor scriitoricești; după cum romanticii deosebeau geniul de talent în prezent „cine are succes din prima” nu înseamna ca este automat talent, asta deoarece lirismul autentic, spre deosebire de „încercările liricoide” va prinde întotdeauna; ascensiunea fulminantă a unui autor de talia lui Minulescu este o glorie failibila, trecătoare, tocmai pentru că s-a axat pe „romanța celor trei sarmale”.

D-l Poetrycă Yulian intervenind lapidar „foarte minimalist” după propria-i enunțare, renunță la clasificarea categorială, după criterii taxonomice; poezia „o găsești oriunde, important e să o trăiești”.


Ilieș Gorzo

Ca mostră lirică în care sunt incluse o multitudine din infinitele posibilități oferite de „adevărata” poezie, Yulian a propus două versuri „marca” Sorin Dexspot : „plecăm în țara și facem mulți bani/ eu cu femeia asta a mea brună”.

Gelu Vlașin, concluzionand, vedea o reușită personală în faptul că, în ciuda tuturor diferențelor de opinie exprimate, dacă măcar unui singur ascultator din 100 poeziile sale i-au revelat un sens familiar înseamnă că „nu a fost totul în zadar”.

În continuare, alternând cu proiecatrea videopoemelor i-au fost cântate, fără negativ, 4 titluri ( Depresie7, Space fobia, Sindrom amnestic și Parkinson) în interpretarea Cristinei Cornea, o artistă vocală cu mari posibilități expresive și un ambitus timbral extins care a redat fidel muzica scrisă de Viorel Simionca.


Minirecitalul Cristinei Cornea

Foto: Ștefan Ciobanu si subsemnatul.

Un Paște Luminos tuturor și la bună revedere!