Câteodată parcă nu îți ajung cuvintele pentru a putea exprima stările pe care ți le dă întâlnirea, fie doar cu reperele biografice ale unei astfel de personalități, însă când întâlnirea are loc și pe planul artistic, în ceea ce îl privește pe Constantin Brâncuși, impactul este fascinant. Toate aceste lucruri capătă o reacție și mai puternică atunci când unii dintre noi au avut bucuria de a se naște, apoi de a crește în prejma lor, este fascinant să vezi cum seara vine și se lasă peste parcul care adăpostește Poarta Sărutului și Masa Tăcerii sau cum soarele răsare deasupra Coloanei Infinitului. Apoi, în funcție de anotimp, cum plouă sau cum ninge peste locurile astea este un sentiment care este prea greu de descris pentru ca citindu-l să îl creadă adevărat. Dar el este adevărat este atât de adevărat, încât parcă nici nu este frumos să îl povestești, este poate suficient să ajungi la Tg-Jiu, să uiți că mai există lume și după ce ai văzut operele lui Brâncuși să mergi să te culci sub soarele fierbinte peste pavelele de canalizare ale Jiului și dacă Dumnezeu te iubește poate să și plouă și atunci universul iți apare și mai curat. Îmi vine să cred că pâ nă la urmă, locul asta unde Brâncuși a așezat aceste minunății le sporește și mai mult valoarea, totul se oprește, devine ritmic, nimic nu poate să opreacă visul și visarea.
Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobița pe drumul care te duce de la Tg-Jiu spre Mânăstirea Tismana, undeva este o uliță care merge către satul în care în acea zi de iarnă avea să se nască un om care cu mâinile lui a sensibilizat până și piatra. Acum nici nu contează dacă acea casă care astăzi se vizitează este sau nu acea în care artistul s-a născut, nici nu contează important este spațiul care te înconjoară odată ce ai ajuns până acolo. Constantin Brâncuși este al cincelea copil al lui Nicolae(1833-1885) și al Mariei(!851-1919), a doua soție a lui Nicolae.
În anul 1883 are loc prima rebeliune a artistului, acesta fuge de acasă și este găsit de mama lui la Tg-Jiu, până în 1888 mai fuge de trei ori de acasă. În anul 1895 este admis la Craiova la specializarea sculptură în lemn, în 1897 termină anul pe primul loc din 16 elevi, în vacanța acelui an călătorește la Viena, unde lucrează într-o fabrică de mobilă.
În anul 1898 se înscrie la Scoala de arte frumoase din București, în acelați an debutează la expoziția Regional de la Craiova cu bustul lui Gheorghe Citu, este foarte apreciat în presa locală.
Constantin Brâncuși avea să facă însă pasul către lumea fermecătoare a Parisului în anul 1904, atunci când pleacă din România pe jos spre Paris, rămânând pentru scurt timp la Budapesta și Viena . Se stabilește o scurtă perioadă la Munchen unde frecventează cursurile Academiei Regale Belee Arte, pentru a se întreținere practică meseria de infirmier. În drumul spre Paris, lângă Basel, este surprins de o ploaie, se îmbolnăvește și este internat într-un spital patronat de o biserică, pentru care sculptează un crucifix. Străbate Alsacia ajungând la Langres de unde pleacă cu trenul spre Paris. În anul 1905 reușește la concursul de admitere la Școala Națională de Arte Frumoase, devenind elevul lui Antonin Mercie, șeful atelierului de sculptură a școlii. Printre evenimentele frumoase care au loc în cariera sa, în anul 1907 este primit ca practician în atelierul lui Rodin, după o intervenție a Reginei Elisabeta a României, în atelierul lui Rodin îl are coleg pe Henri Coandă. Tot în anul 1907 părăsește atelierul lui Rodin motivând gestul printr-o replică celebră: „Nimic nu poate crește la umbra unui arbore mare.

În anul 1909 îl întâlnește pe Modigliani, viziteză împreună cu el orașul Livourne, pictorul îi face un portret în creion.
În anul 1913 participă la New-York, la prima manifestare a artei moderne , organizată la sediul unui regiment de infanterie. Aici au fost expuse 1600 de lucrări printre care se regăsesc opere ale lui: Delacroix, Cezanne, Matise, Rodin. Tot în 1913 aceiași expoziție este redeschisă la Chicago, expune la Londra, Munchen, Paris, Praga.
În anul 1914 are loc la New York prima expoziție personală a lui Brâncuși, unde au fost expuse opt opere în lemn, marmură și bronz.
În același an, 1914, se întoarce în România, tot ce avea să se întâmple aici avea să îl dezamăgească profund și în același an să îl facă să se întoarcă la Paris, a avut loc un episod de care, din păcate, ne facem vinovați de atâtea ori, Tudor Arghezi avea să fie cel care a subliniat faptul că sculptorul roman o să își găsească recunoașterea în afară, cu siguranță.
Odată cu întoarcerea la Paris are o serie de expoziții în toată lumea: Londra, New York, Paris.
În anul 1918, sculptează primele versiuni în lemn ale Coloanei fără sfârșit. În anul 1921, după o croazieră pe Mediterană, debarcă la Constanța și trece prin Peștișani, unde propune ridicarea unui monument în cinstea celor căzuți în război. În același an apare primul studiu dedicat special lui Brâncuși, care este publicat în New York, în revista The Little Rewiew.
În anul 1922 semnează un protest contra lui Andre Breton în apărarea lui Tristan Tzara, în care se afirma că în artă nu sunt străini. În același an, vine în Romînia unde petrece cîteva zile în Sinaia, în 1923 este decorat cu ordinul Steaua României
În anul 1936 îi prezintă doamnei Tătărescu planurile pentru ridicarea monumentului de la Tg- Jiu, după o vizită la București se întoarce la Tg- Jiu, în 1937 lucrează aici pentru definitivarea Coloanei fără sfârșit, în același an merge prin țară pentru a alege piatra pentru realizarea Mesei Tăcerii, în același an inaugurează Poarta sărutului.
După vizita pe care o face în India și Egipt în 1938, vine la Tg-Jiu pentru a inaugura ansamblul sculptural la 27 octombrie.
În anul 1944, refuză să mai participe la orice manifestare artistică ca semn de protest împotriva ocupației naziste , totodată adăpostește în atelierul său membri ai rezistenței.
În anii următori, sculptorul expune în toată lumea, călătorește enorm și își atrage atât laude, cât și antipatii, pe 24 decembrie 1956 la București, la Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, se deschide prima expoziție personală a lui Brâncuși din Europa.
Anul acesta, pe 16 martie, se împlinesc 50 de ani de când Constantin Brâncuși, după ce s-a spovedit și împărtășit la preotul Bisericii Ortodoxe din Paris, moare către orele 2 ale dimineții, cu inima întristată că este atât de departe de țara sa, de locurile pe care le-a iubit și unde a lăsat cele mai mari realizări ale sculpturii moderne, ansamblul de la Tg-Jiu.
După 50 de ani, după ce pe rand l-au apreciat, criticat, românii încep să se bucure de personalitatea marelui artist care a luat din rădăcinile acestui popor atâtea lucruri și i-a oferit posibilitatea de a vedea că se poate.
La 50 de ani de la moartea sculptorului însă există oameni în România care nu știu foarte bine cine este Constantin Brâncuși, unde se află Coloana infinitului, pare foarte ciudat, dar este adevărat este un adevăr că în Tg Jiu vine prea puțină lume să vadă operele lui Brâncuși, deși farmecul modului în care au fost așezate și locul nasc sentimente unice pentru cei care pot percepe frumosul și sensibilul la adevăratele lor cote.
Nu trebuie să îl iubim pe Brâncuși pentru că a fost mare ci pentru că a eliberat conștiințe și, acum, când se împlinesc 50 de ani de la moartea sculptorului, cineva s-a gândit că ar fi frumos ca oameni din locul de unde sculptorul a plecat și unde s-a întors atât de sensibil și de neatins să facă același lucru pentru sufletul și tăcerea pe care anii trăiți în întuneric au făcut să o păstrăm.
Constantin Brâncuși este înmormântat în cimitirul Montparnnasse din Paris, cred că dacă am fi plecat pe jos nu ar fi durat atât de mult să ajungem la Brâncuși.