Ultima jertfă

ADJ. (AV.) TRAIAN DÂRJAN

Dincolo de semnificația schimbărilor în ordinea geo-politică a globului, al doilea Război Mondial a fost cel mai mare măcel din istoria omenirii. România a pierdut în cei patru ani de război peste o jumătate de milion de luptători, la care se adaugă un număr imens de victime în rândul populației civile. Românii au aruncat în luptă toate resursele, atât umane cât și materiale, dar durata conflictului cât și grelele lovituri primite din partea unor inamici mult mai puternici, mai ales prin raidurile de bombardament americane din vara lui 1944, au secătuit forțele țării.
Așa se face că în ultimile luni ale conflagrației, puterea Corpului Aerian Român era mult scăzută față de 1941; avioanele erau deja vechi, deteriorate în nenumăratele misiuni de luptă, iar piloții de la toate grupurile, inclusiv Gr. 9 Vânătoare erau obosiți, cu capacitatea de concentrare diminuată, dar nu mai puțin hotărâți să lupte până la sacrificiu pentru distrugerea inamicului. Confruntările aeriene au fost frecvente, iar pierderile grele pentru ambele tabere. Ultimul aviator român căzut pentru patria sa a fost adjutantul Traian Dârjan.
La 18 noiembrie 1920 s-a născut în satul Someșeni, de lângă Cluj (acolo unde se afla un aerodrom al armatei), al patrulea copil al familiei Dârjan, Traian. Rămas orfan de tată de la 3 ani, băiatul a fost nevoit să muncească încă de la vârsta de 14 ani, pentru a completa bursa parțială de elev de liceu la Cluj. În 1939 rămas șomer, Traian revine în satul natal, pentru a face agricultură, dar, privind ore în șir la avioanele care zburau de pe aerodromul din apropiere, decide să devină aviator. A învățat pilotajul, iar apoi a primit brevetul, în decembreie 1939, la Școala ARPA (Asociația Română pentru Propaganda Aviației) de la Cluj, apoi a trecut examenul de admitere la Școala Militară de la Tecuci. A absolvit-o la 11 aprilie 1942, cu gradul de adjutant stagiar.
Traian Dârjan a rămas pentru câteva luni la Tecuci, ca instructor, dar în octombrie 1943 nevoia de piloți pe front fiind acută, a fost trimis la Grupul 9 Vânătoare, unitatea care se pregătea la Tiraspol pentru luptă. A făcut trecerea pe Messerschmitt Bf 109 G, iar la 23 octombrie a fost trimis pe frontul din Rusia, acolo unde Grupul 9 trebuia să înlocuiască Grupul 7.
Nu a durat mult până la prima victorie, din 11, a lui Dârjan: a doborât un IAK de vânătoare la 22 februarie 1944. A urmat un al doilea, la 10 martie, apoi un Lagg la 17 aprilie și din nou un IAK, la 28 aprilie.În toate aceste misiuni (de vânătoare liberă sau de escortare a bombardierelor), Dârjan a fost coechipierul căpitanului Gheorghe Popescu-Ciocănel.
Deja luptele se desfășurau pe teritoriul României. Aviația noastră trebuia să facă față atacurilor sovietice, dinspre est, dar, și mai ales, celor inițiate de americani și englezi, care dirijau formații de sute de bombardiere către obiective ca Valea Prahovei, cu petrolul și rafinăriile sale, Brașov, unde era uzina I.A.R., București, capitala țării etc. Aviațiile aliate română și germană se confruntau acum cu forțe mult superioare. Deși numărul victoriilor individuale ale piloților noștri creștea (Dârjan însuși a adăugat câteva B 24 Liberator la scorul său – al șaptelea avion doborât la 24 iunie 1944, ceea ce a făcut ca el să fie considerat un “as”), avioanele pierdute de inamici erau rapid înlocuite iar aceștia continuau să provoace mari pagube patriei noastre.
Rămâne în istorie ziua de 26 iulie 1944, numită “Duminica neagră”. În acea zi, peste 300 de avioane americane (bombardiere B 24, însoțite de vânători P38 Lightning și P41 Mustang) au atacat obiective românești. Au fost primite cu foc de către români, , dar prețul a fost imens: 7 avioane românești au fost doborâte și 4 piloți au fost uciși. Mai contau cele 11 victorii obținute de ai noștri, printre care un Lightning doborât de Dârjan?
La 18 august, Traian Dârjan a făcut parte din formația de 12 Me 109 românești ieșite “la americani”. El a fost acela care a văzut cum comandantul Grupului, căpitanul Alexandru Șerbănescu, a fost atacat de mai multe Mustang-uri în timp ce el se afla pe urmele unui Liberator. Dâjan a încercat să-și prevină șeful că e în pericol, dar, din nefericire, stația de radio de pe “numărul 1 Galben” (Me-ul lui Șerbănescu) probabil că nu a funcționat, iar căpitanul a fost doborât în flăcări. A fost o pierdere deosebit de dureroasă pentru aviația română.
Ultima victorie a lui Dârjan în luptele pentru apărarea teritoriului a avut loc la 20 august, când, în patrulă cu Băzu Cantacuzino, a reușit să doboare un avion sovietic în zona Iași. A doua zi, în timpul unei lupte cu sovieticii, avionul lui Dârjan a fost lovit, iar pilotul a aterizat forțat…în apropierea unei unități sovietice de blindate. A fost făcut prizonier, dar în timp ce era transportat cu mașina a avut loc un atac al avioanelor Stuka românești (bombardiere în picaj) – chiar acelea pe care Dârjan avusese misiunea să le protejeze. Profitând de deruta rușilor, adjutantul român a reușit să fugă, pentru a fi din nou capturat, de altă unitate rusească. Neținând seama de armistițiul de la 23 august, rușii nu l-au eliberat, Dârjan evadând pentru a doua oară. A ajuns la unitatea sa tocmai la 30 septembrie. Grupul 9 era deja la Turnișor, lângă Sibiu.
Românii au continuat toată în iarna ‘44-’45 ofensiva spre vest. Vremea a fost destul de rea, îngreuind condițiile de zbor, dar misiunile nu lipseau. Dar cât a fost de greu pentru ai noștri, care trebuiau să lupte atât cu inamicul – germanii și hortyștii – cât și cu perfidia rușilor, noii noștri aliați!
La 25 februarie 1945, celula formată din căpitanul Băzu Cantacuzino, comandantul Grupului 9, și adjutantul Traian Dârjan a decolat pentru o misiune în folosul trupelor terestre. Au întâlnit o formație germană de 8 Focke-Wulf-uri 190, care mitraliau un detașament sovietic. Românii au angajat imediat lupta. Băzu a doborât un neamț, dar, preocupați să fotografieze avionul căzut, pentru omologarea victoriei, ei au slăbit atenția, fiind surprinși de o patrulă de Me 109 germane. Un proiectil de 13 mm l-a decapitat, pur și simplu, pe Dârjan. Cel care a tras a fost asul german Helmut Lipfert, cel care, culmea, îl instruise pe Traian Dârjan să piloteze un 109 G… Și Bazu a fost doborât în această luptă, dar el a scăpat cu viață, întorcându-se, pe jos, la unitatea sa. A fost apoi trimis pentru investigatii la Spitalul Militar romanesc de la Debrecen, unde cel care a incercat sa-i faca un examen radiologic a fost chiar tatal meu, maistrul militar Atanasie Petrescu. Se pare ca Bazu era prea mare pentru bietul aparat Roentgen de campanie al spitalului.
A fost ultima jertfă din rândul piloților români de vânătoare din Grupul 9 cerută de un război monstruos…