Poet, prozator si dramaturg, nascut sub numele de George Ranete, a fost fiul lui Matheiu Vasile, avocat si al Elenei.
Urmeaza Liceul Sf. Petru si Pavel din Ploiesti, unde isi ia bacalaureatul.
La Bucuresti urmeaza studii de drept, fara sa le incheie. Debuteaza cu volumul De inima albastra. Dom` Paladu – 1899. Dupa ucenicia de la Moftul roman, reediteaza Mos Teaca, scoate Zeflemeaua – 1901-1904 si Furnica, incepand cu 1904. In timpul razboiului Furnica apare la Iasi, sub titlul Greierul, fiind, dupa 1917 intr-un evident declin. Colaboreaza la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei si Romania. Publica Fabule – 1907, versuri D-atunci si d-acolo – 1921, comedii Romeo si Julieta la Mizil, Saracu Dumitrescu – 1907 si romanul Miau – 1926.
A semnat cu pseudonimele Romeo, Tarascon, Gh.Biciusca, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Printul Ghita, Coco, Cyrano sau Ghita Delagambrinus.
Spirit indepndent, cu o tinuta democratica si consecventa, Ranetti face publicistica militanta de-a lungul a aproape trei decenii. Revista Furnica, scrisa in cea mai mare parte de el, critica guvernul, curtea regala, oamenii politici, moravurile si institutiile timpului.
Ranetti se autodefineste ca umorist de profesie. Discipol la lui Caragiale, poetul practica un misticism voios, rememorand personajele scriitorului. Alegoria fabulelor sale se refera atat la animale cat si la obiecte, iar improvizatiile satirice tintesc in Dom` Paladu, avocat si orator politic, tipul clasic al arivistului. Proza scurta – tableta gazetareasca sau schita – reia situatii si personaje caragialiene. Comediile in versuri speculeaza comicul facil, caricatura artificiala si deformarea lexicala. Unele situatii de Romeo si Julieta la Mizil sunt reluate de Victor Eftimiu in Omul care a vazut moartea. Ranetti improviza cu o rara usurinta, obtinea prin extravaganta imaginii si rimele sale miliardare efecte insolite. Scriitor prolific , scrie enorm, in graba, ajungand la o facilitate ce frizeaza neglijenta si superficialitatea. Tehnica sa, intemeiata pe gluma si o mare usurintad e a carica limbajul, nu atesta o constiinta artistica pe masura fanteziei sale comice.
Surse: Zaciu, Mircea; Paphagi, Marian; Sasu, Aurel: Dictionarul scriitorilor romani, lit.R-Z, 2002. )