De un an și un pic Sânzienele au prins și alte conotații pentru urbea brașoveană, din momentul în care Dumnezeu îl hotăra pe Adrian Munteanu, om de cultură locuind vremelnic în orașul nostru, să ne dăruiască din preaplinul lui sufletesc, de data asta într-o formă fixă. Din acele zile, copacii freamătă altfel, într-un ritm de 4- 4- 3- 3, iar lumea începe a-și aminti că nu e neapărat necesar să suferi când trăiești supus unor hotare greu schimbabile peste timp. Și de atunci a fost seară și a fost dimineață ... sonete 1.
Adrian Munteanu ne-a dat întâlnire și în acest an, în același loc, sub același soare ce zâmbea complice tinerilor ce abia se treziseră din visarea sortitei, sortitului ... 24 iunie 2006, ora 13:00, sala Băiulescu a Bibliotecii Județene Brașov venise. Spre deosebire de anul trecut, la debut, totul pare schimbat, omul, oamenii, locul, locurile ... surprind neplăcut absențele. Oare de ce noi, oamenii, suntem atât de ocupați când e vorba de lucruri ale sufletului, atât de dezinteresați, atât de departe... imi trecea prin minte la ora respectiva retorică întrebarea. Hai să mă întorc la subiect...



Lume bună în jur, observ, deși ajung târziu, chiar înainte de a începe, scriitori, compozitori, presă, realizatori de emisiuni culturale, oameni de vază ai Brașovului, semn al unui om iubit și al unui autor luat în serios. Prezentarea o fac Daniel Drăgan, proprietarul editurii și inițiatorul fundației Arania, unde Adrian a poposit și cu acest al doilea volum, Doru Munteanu, președintele Uniunii Scriitorilor filiala Brașov, Ioan Popescu Topolog, secretar al Uniunii Scriitorilor și un obișnuit al obștei culturale brașovene, și Adrian Lesenciuc, tânăr scriitor și critic literar.



Întâlnirea începe cum nu se putea mai bine, cu un mini-concert al cvartetului Anatoly, condus de doamna Andrada Modiga. Din concert amintim melodii precum „Pe Tine, Doamne, Te slăvim”, dar și „Chindia”, melodii religioase și de proveniență românească ce au încântat auditoriul. De fiecare dată când acești tineri profesioniști concertează, întâmpină un adevărat succes, iar în urma lor auzi remarci de genul „parcă ar fi cântat cu perfecțiunea instrumentului modern, dar cu afecțiune umană”.



A urmat domnul Daniel Drăgan, care i-a mulțumit lui Adrian pentru alegerea editurii sale și s-a felicitat pentru măiestria de a-l avea printre colaboratori.



Scurt și la obiect, domnul Drăgan a încheiat prin a-l invita să ia cuvântul pe, citez, „domnul Ioan Popescu, omul de cultură, sau Ioan Topolog, scriitorul, în ambele variante, Ion al nostru.”



Acesta nu a pierdut prilejul să se plângă de faptul că mereu este pus să vorbească primul, că este împins în față fără a fi avertizat. A continuat cu laudele de rigoare la adresa poetului, la adresa cărții, ca, mai apoi, să citeze dintre sonete unele ce îl marcaseră. Nici dumnealui nu a fost la fel de „lung” precum în zilele bune, ci a încheiat concluzionând prin a preciza valoarea sonetelor lui Adrian Munteanu și importanța faptului că acesta se simte foarte bine în această formă, în aceste limite, ceea ce se vede din chiar sonetele publicate. Ah, a mai punctat că anul trecut au fost 85 de sonete, iar în acest an „numai” 89.



Următorul vorbitor a fost domnul Doru Munteanu, care, foarte exact, a vorbit și despre prima lansare, cea a volumului de debut ca sonetist al domnului Adrian Munteanu, cerându-și scuze că nu a putut participa cu un an în urmă. Acesta observă o diferență de stil între primul și al doilea volum, menționând chiar că, personal, îl consideră pe cel dintâi mai valoros. Vorbește apoi despre o istorie a sonetului, pe scurt – cel care va face o adevărată prezentare de seminar fiind următorul locutor – lăudând inițiativa lui Adrian Munteanu și considerând, fără a apela la statistici, „Sonete 2” precum a treia carte de sonete apărută după cel de-al doilea război mondial în Brașov, cea de-a doua fiind volumul apărut cu un an în urmă. Laudă și el ușurința cu care poetul alcătuiește aceste grele poeme cu formă fixă, menționând chiar faptul că Adrian este „la el acasă” în această formă și aceasta se simte din fiecare sonet pe care îl citești în cartea sa. Președintele Uniunii Scriitorilor Brașov continuă prin a sublinia conținutul nou pe care îl propune Adrian Munteanu, prin sonete care, ca și formă, răspund cu brio cerințelor genului, dar ca și fond nu încetează să uimească (și nu am să vă dau exemple pentru a descoperi singuri diferențele), iar despre felul în care vor schimba ele istoria sonetului, sau dacă o vor schimba, nu se pronunță, lăsând timpul să vorbească pentru el. În încheiere, exemplifică prin două sonete, unul clasic, altul de această nuanță neobișnuită și nemaiîntâlnită până la Adrian Munteanu, precizând că mereu a fost de părerea că poezia trebuie digerată de fiecare, citită, și mai puțin criticată.



Adrian Lesenciuc, din generația tânără de scriitori brașoveni, a venit foarte bine pregătit pentru această lansare, discursul său, deși citit – iar prin aceasta părerea subsemnatului este că a pierdut destul de mult, fiind unul foarte pertinent, prezentând o scurtă istorie a sonetului, trecând prin întreaga Europă, ajungând și la noi, unde îl găsește pe Adrian Munteanu, un spirit tânăr, care promite să nu se opreasă la cel de-al doilea volum, ci să umple Brașovul de sonete.



Autorul a fost precedat de actorul Radu Bânzaru, care, foarte elegant, a început prin a atrage atenția asupra țârâitului enervant al telefoanelor din sală, că, de, lumea asta, deși bună, nu prea citește pagina aceea de cod al bunelor maniere unde se spune despre închisul telefoanelor la un eveniment ... fie el și cultural. Actorul a interpretat patru sonete și ne-a adus cu repeziciune dintr-o lume de râs, într-o lume de nostalgie, din nou la zâmbet, amintindu-ne ce valoare de om aveam înaintea ochilor și ce valoare de poezii. El a venit repede, în drum spre mare, răspunzând prezent, printre numeroase îndatoriri, la chemarea unui prieten, și plecând la fel de repede cum a venit, într-un val de aplauze.




A venit și rândul lui Adrian Munteanu, care a început prin a preciza că de această dată va fi mai scurt, după lansarea volumului de debut reproșându-i-se că discursul său a fost prea lung. Au urmat câteva precizări legate de volum, apoi mulțumirile de rigoare, de la cei mai puțin implicați în tipărirea cărții, până la cei ce au contribuit financiar pentru ieșirea la lumină a acestui al doilea volum de sonete semnat Adrian Munteanu. Autorul mulțumește prietenilor din Canada și celor din România, care au contribuit și la apariția acestei cărți, o listă cu unii dintre ei fiind atașată și în carte, apoi celor care au ținut să rămână anonimi. Ajungând spre final,Adrian are o remarcă pentru care vroiam să mă ridic și să îl cert, spune că, dacă va mai fi pe picioare și la anul, va urma al treilea volum. Adrian, cu siguranță vor mai trece volume! O altă precizare a fost legată de data apariției volumelor, 24 iunie, ziua sânzienelor, despre care autorul spune că în primul an a fost o „întâmplare” (subliniez pentru că vreau să atrag atenția că la Dumnezeu totul este „ca din întâmplare”, nimic întâmplător), iar acum a devenit un obicei. Și cum precizase încă dintru început, Adrian este scurt și cuprinzător, lăsând poezia să vorbească pentru el.

Au urmat autografe, autografe și interviuri...










Unii, sau aproape toți cei care se îndreptau spre „masa cu autografe”, se opreau la două mese cu bunătăți alese, pe gustul fiecărui participant...







Alții făceau poze, semănau a reporteri de la revistele de scandal (stați liniștiți, eram doar eu ...) ...







Familia lui Adrian patrula pentru a menține ordinea ... și disciplina ... sau măcar foamea în frâu ...




Și a fost seară, și a fost dimineață ... sonete 2.





Iar ca bonus primiți...


... realizare a subsemnatului ...

Un Adrian obosit, după ...