Onaniștii vrânceni


Adepții onanismului public pot fi persoane de toate vârstele și clasele sociale; nu poți sa îți dai seama de la prima vedere care dintre zecile de persoane ce se perindă prin parc sunt amatoare de „ senzatii tari ”. Tot ce este clar, este faptul că, deși aceștia aleg locuri strategice, le aleg în așa fel încât să poată fi văzuți de trecători. Dacă treci pe lânga ei și nu-i observi, atunci te și abordează. Se spune că sunt inofensivi și vor doar să fie observați. Ei pot fi atât persoane fără adăpost, cât și bărbati care au o familie. Aceștia nu realizează că, pentru copiii ce vin zilnic în parc să se joace, reprezinta o amenințare și un exemplu negativ. Persoanele care viziteaza parcul pentru a se relaxa sau pentru a socializa sunt contrariate de faptul că, deși autoritățile cunosc problema, nu reacționeaza în nici un fel și nu iau masuri. „ Gardianul public care ar trebui să se ocupe de liniștea și de bunul mers al lucrurilor în această zonă se prezintă la post destul de rar și atunci când o face mănâncă semințe” a afirmat Paula Dragomir. „În ritmul acesta o să evoluam peste 50000 de ani” concluzioneză o altă pensionară revoltată de faptul că nimeni nu face nimic deși este platită și Poliția, și Jandarmeria. Fiind în periplu prin parcul cu pricina, am dat peste un grup de adolescente vesele care nu păreau deranjate că la 200 de metri distanță de ele se afla un individ „bine” care se manifesta fără nici o jenă. Printre aburii alcoolului, mi-au mărturisit că așa ceva au mai văzut și nu au de ce să-l bage în seamă, e treaba lui ce face. Să vorbesc cu el nu am reusit, deși aș fi vrut să aflu de ce face ceea ce face. Probabil s-ar fi eschivat și n-aș fi scos nimic de la el, însă merită încercat. Urme ale dezmățului sunt peste tot: pe lângă bănci, pe spațiile verzi. La acest lucru cred ca onanistii au facut o „frăție” cu tinerii care vin aproape zi de zi să bea și să se desfășoare liber, fără constrângeri, pentru că, la o observare mai atentă, poți vedea pe lângă bidoane de bere, mucuri de tigări, ambalaje, și obiecte vestimentare. Locul care „ a intrat în istorie” este „ La Salcie”, loc pe care liceenii l-au „ adjudecat”, însă în zilele în care ei nu vin, zona este ocupată de cetățenii cu pricina. „ Tinerii au avut după cine se lua și de aceea fac ce fac”, a afirmat o bătrânică ce-și face siesta zilnic în parc. Ceea ce atrage atenția însă, este faptul că la tot pasul găsești fel de fel gunoaie și fecale, care odată erau adunate de organizațiile ecologiste non-profit iar acum nu se mai interesează de curațenia parcului. Dacă ai trecut pe acolo nu poți să nu-ți spui în gând (sau indicat ar fi cu voce tare, doar –doar o auzi cineva!) că România e o toaletă publică. Ciudățenia e următoarea…oare cum pot sta onaniștii în propria lor mizerie (aici nu e vorba de oamenii fără adăpost, ci de cei care au o familie și un job)? Nu îi deranjează duhoarea ce răzbate din fiecare tufiș sau obiectele vestimentare murdare? Deși persoanele care frecventează parcul au făcut reclamații, rezultatele întârzie să apară, iar copiii, tinerii și adulții, trebuie să suporte zilnic manifestarea întreprinsă de onaniști și modul lor de abordare. „Onaniștii publici” nu sunt un pericol pentru societate, dar în timp ar putea deveni. Gândindu-se la faptul că nimeni nu-i deranjează și că își pot desfășura treaba fără vreo constrangere, ar putea ajunge să violeze, să dea în cap, și cine mai stie ce alte infracțiuni. Dacă ar fi fost boală, remediul s-ar fi găsit, dar cum nu este, situația se prezintă nu prea bine. Acest comportament poate face rău unui copil, în mod involuntar. Un copil are „talentul” să copieze modul de a se comporta al unui adult, iar dacă el vede de mai multe ori o asfel de manifestare, este posibil ca la un momentdat să facă la fel. Din punctul de vedere al adolescenților, onanistul este o persoană oarecare, ce nu face rău nimanui și care pur și simplu face ceva ce-i place. Adulții îi zaresc pe onaniști. Sunt scârbiți, dar, nu mulți au curajul să-i abordeze pentru a le atrage atenția. „Acesti oameni sunt bolnavi mintali, sunt pleava societății” îmi spune supărată din cale afară una dintre zecile de bunicuțe ce ies zilnic cu nepoțeii la plimbare în „parcul de la teatru ”. Onaniști găsești peste tot; in mijloacele de transport ei pot îmbina „utilul cu placutul”, adică, în timp ce își satisfac plăcerile carnale, pot acționa și în defavoarea buzunarelor călătorilor, prin sustragerea subtilă a bunurilor existente la îndemâna lor.
„Sexualitatea face parte din firea noastra păcătoasa”, ar spune înaltele fețe bisericesti. Ea este un lucru rău numai în masura în care o întelegem greșit – întelegere greșită care începe cu curiozitatea tinerilor aflați la vârsta pubertății. La vârsta descoperirilor sexuale, problema autoexcitatiei este, fie că ne place să admitem sau nu, una universală. Preoții și-au dat seama de acest lucru și manifestă multă atenție față de tinerii care cad în „pacat”, oferindu-le o îndrumare răbdătoare și atentă. Cu timpul, este posibil ca acești tineri să își înțeleagă natura și să îi pună capăt înainte de a deveni un obicei, întelegând că impulsul sexual, asemenea oricarui alt impuls, poate fi controlat. Masturbarea (autosatisfacerea sexuală) este încă un subiect tabu pentru foarte multe cărți ortodoxe care încearcă să abordeze problemele tineretului. Trebuie să depășim starea de stânjenire pe care o naște subiectul, pentru a încerca să lămurim tinerilor adolescenți, în duh creștin ortodox, problematica masturbării (a malahiei sau, cum impropriu e numită uneori, onanie).