poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7585 .



Constantin Dinculescu
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2006-06-16  |     | 



CONSTANTIN DINCULESCU VAZUT DE CONTEMPORANI

Profesorul universitar doctor Ion Chiuță mi-a cerut să vorbesc studenților din anul doi Energetică despre profesorul Constantin Dinculescu, fostul rector al Institutului Politehnic din București.. Profesorul C. D. fusese comemorat la Academia Romînă cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naștere. Am acceptat și în 7.07.1999, mă aflam în fața a peste o sută de tineri , „ dornici” să audă ce le pot spune pentru a nu adormi. Vajnicul profesor Chiuță era în sală gata să apostrofeze pe acela care n-ar fi fost numai ochi și urechi.Prelegerea făcea parte din programul practicii studențești , program conceput astfel încât studenții să viziteze stațiile electrice moderne la C.E.T SUD , instalațiile electromecanice istorice din zona Filaret și totdată să fie informați despre unele personalități ale energeticii romînești.




Când mi s-a propus să vă prezint pe profesorul Constantin Dinculescu, am început cu o voce destul de joasă, în primul moment m-am gândit să vă fac cunoscută personalitatea acestuia așa cum l-am „descoperit” consultând documentele din arhivă.. Pentru că, deși i-am fost student în perioada 1965-1970, când profesorul Dinculescu era încă rector (până în 1968) legăturile mele cu acesta nu au fost apropiate. După un timp, am crezut de cuviință că este mai interesant să vă prezint personalitatea acestuia reflectată de colaboratorii direcți, la rândul lor mari personalități științifice, așa cum a fost percepută de mine, cu ocazia comemorării sale la Academia Română.
Am să încep cu domnul profesor Radu Voinea, membru al Academiei Române, președintele secției de Științe Tehnice. Iată ce spunea domnia sa despre profesorul Dinculescu, cu prilejul evenimentului mai sus amintit.
L-am cunoscut îndeaproape pe C.tin Dinculescu și pot spune că atunci când se antrena într-o problemă, timpul nu-i mai ajungea, lucra și noaptea! Dacă cineva s-ar fi plimbat pe aleile din Parcul Institutului Politehnic ar fi văzut în miez de noapte, la rectorat, dar și mai târziu la ora trei, o luminiță. Acolo lucra profesorul Dinculescu. Când mai dormea ? Când se odihnea ? Sunt întrebări care ne arată ce energie clocotea în el. Printre studenți și profesori circula vorba despre el că este un om rigid, inflexibil.!
Și-n una din zilele anului 1963, eu Radu Voinea, am fost chemat la rector ! Tremura inima în mine când am intrat în cabinetul său ! M-a fixat cu o privire scrutătoare și mi-a spus, ia loc. Transpirasem de emoție !
- Măi dragă tovarășe, a început el, noi ne-am gândit să fii prorector, să te ocupi în special de lucrările noului local. Ce zici despre asta ?
- Tovarășe Rector am nevoie de 24 ore să mă gândesc!
_ Măi dragă tovarășe, îți dau și 48 ore și o săptămână dacă vrei, dar îți spun, ai 40 de ani, ești om în vigoare și ăștia de la partid n-or să te lase ! Au pus ochii pe dumneata! Ce preferi, să lucrezi la municipiul de partid, să devii un conțopist, sau mai bine lucrezi cu mine ?
Am acceptat imediat ! Așa am început să-l cunosc pe cel ce a fost C.tin Dinculescu, rectorul Politehnicii din București în perioada 1954-1968.
Când te apropii de cineva, la început nu-l cunoști, îți trebuie mult timp să-l descifrezi. Era o cochilie, nu se lăsa descoperit, un timid care își masca timiditatea, ridicând uneori vocea. De multe ori o anumită agresivitate ascunde în fapt o timiditate.
Ordine, disciplină, rânduială, simț al datoriei ieșit din comun ! Acestea erau trăsăturile sale fundamentale ! Iată un astfel de exemplu: În dimineața zilei când a fost înmormântată soția sa a stat la ședința din senat pentru diplome, apoi s-a dus la înmormântare !
Iubea foarte mult animalele, păsările și-i plăcea să le privească. Le presăra în fiecare zi bucăți de pâine , grâu la rama ferestrei de la rectorat.
Ducea un regim auster, dimineața făcea exerciții de gimnastică, nu consuma niciodată cafea. Avea totdeauna o sticlă cu ceai la el. Nu bea apă ci numai ceai ! I se spunea doctorul capac !
Ședințele de la senat le-a planificat joia, și așa au rămas și azi, după aproape cinzeci de ani. Întâlnirile noastre durau foarte mult, ne antrenam în povești și ca să fie scurtate cel care relata o întâmplare ce depășea un anumit timp, plătea o amendă de 5 lei. Cel mai mult plătea C.tin Dinculescu. Îi plăcea să povestească, era un mare povestitor. După ce relata o întâmplare atmosfera se înviora și treceam la lucruri practice. Revenea mereu la povestea cu șoricelul căzut în lapte …
Așa l-am cunoscut pe profesorul Dinculescu. Un om dinamic, energic și de o mare gingășie sufletească.
Iată cum îl vede o altă personalitate ștințifică profesorul VIRGIL CONSTANTINESCU, fostul Președinte al Academiei Române .
- Auzisem despre C-tin Dinculescu că este un cercetător de elită, luase premiul Academiei. Ceea ce m-a impresionat însă la el a fost faptul că nu a pierdut niciodată din vedere valorile. Le promova! Asta reprezintă o dovadă de mare generozitate. De obicei oamenii mici nu au curajul să promoveze valorile, de teamă că acestea îți iau locul. Pentru Dinculescu a promova valoarea reprezenta un țel, o preocupare permanentă. Cunosc cât de mult a luptat pentru noul local, vechiul local avea puține laboratoare, era impropriu.
Seriozitatea cu care examina fiecare plan de arhitectură, fiecare detaliu, examinând critic și pe constructor să se “sprintenească”, determina pe cei din jurul său să îl perceapă ca pe un om de temut. Voia ca România să aibă un campus universitar la nivel european!
C.tin Dinculescu aspira să trăiască în trei secole. Spunea “m-am născut în secolul trecut, am trăit în ăsta și aș vrea să trăiesc și în secolul viitor”.
A fost un om care a pus tot sufletul în instituția pe care a condus-o. Zidurile noului local nu sunt alcătuite din beton, cărămidă și mortar ci și din sufletul său.

Profesorul GLEB DRÃGAN, membru corespondent al Academiei.

C.tin Dinculescu mi-a fost profesor. Fiecare are șansa să lucreze sau nu cu diverse personalități. Eu am avut această șansă !
Era un om organizat și riguros. Așa l-am cunoscut în 1945 la Timișoara –venea o dată la două săptămâni pentru a susține cursuri acolo. La el studenții nu lipseau.
L-am cunoscut și la I.S.P.E. unde era director tehnic. Mă cheamă într-o zi la el și-mi zice: Tovarășe Gleb ia o hârtie și scrie: Eu Drăgan doresc să fiu numit asistent cu 1 / 2 normă la cuptoare electrice.
- Tovarășe director, nu am lucrat în domeniu, știu prea puțin despre cuptoarele electrice! …
- Nu-i nimic, învață ! A avut încredere în mine, intuia bine colaboratorii.
Deosebit de corect, era animat permanent de dorința de a face ceva, ceva care să dăinuie! În privința noului local când i-am pus problema construcției laboratorului de tehnica tensiunilor înalte, prima dată m-a repezit.
După a treia intrevedere cu el a devenit cel mai înfocat susținător al laboratorului de T.T.I. (Tehnica Tensiunilor Înalte). Dacă azi există în Politehnică unul dintre cele mai moderne laboratoare de încercări în Tehnica Tensiunilor Înalte, meritul este și al lui C.tin Dinculescu.

Prof. DORIN CRISTESCU, prorector al Universității Politehnice.

Prin meseria ce o practic de 40 de ani sunt obișnuit să vorbesc în fața oamenilor.
Azi înregistrez o profundă emoție! În primul rând pentru că vorbesc la Academie și în al doilea rând pentru că vorbesc despre C.tin Dinculescu, fostul meu dascăl.
Vasilescu Karpen este fondatorul spiritual al Politehnicii, dar Dinculescu, profesorul meu, a adus în Politehnică ceva nou, “nu există pregătire inginerească fără laboratoare performante” spunea el
În 1960 a început bătălia pentru construirea noului local al Politehnicii. Și azi i se zice tot noul local.
Să îndrăznești în epoca aceea să vrei o Politehnică nouă, cu laboratoare performante numai C.tin Dinculescu putea să o facă!
A fost o muncă titanică, susținută zi de zi, în timp de ani.
A obținut pentru Politehnică 100 ha față de 3,5 ha al vechiului local, din Polizu. Azi pare o utopie ... Și totuși Dinculescu a obținut acest spațiu.
Printre noi circula o frază - prin anii ‘62 și ’65.
Pe Politehnica asta scrie anul 2000 ! Ea este construită acum și va arăta ca pentru 2000!
Imaginile unei părți din Politehnica de atunci sunt ilustrative.
Laboratoarele astea poate nu sunt ca cele din Paris sau Londra, dar sunt cele mai bune din țară. Când s-a elaborat tema de proiectare, spunea, "trebuie să fim foarte documentați". A purtat 70-80 de discuții cu fiecare șef de catedră și au fost 27 de catedre !
C.tin Dinculescu analiza cameră cu cameră, avea multă răbdare, concentrare, și-o viziune de perspectivă. După ce a elaborat tema de proiectare, a început o altă etapă. Avea nevoie de un amplasament adecvat.
Unde construim noul local? Căutări – pe Aeroportul Romeo Popescu ( zona Chitilei –spațiu prea lipsit de toate facilitățile). Apoi a căutat un amplasament pe Barbu Văcărescu ,– în zona Otopeni și în cele din urmă pe Splaiul Independenței. Și aici terenul era insuficient. Într-o zi m-a chemat la el și mi-a zis:
- Te duci la fiecare casă din zona Splaiului și vezi câți oameni sunt acolo. M-am mirat la început, dar când am avut situația completă, am înțeles. ( Situația era necesară pentru actul de expropiere).
Ulterior s-a luat o parte din suprafața atribuită Institutului Politehnic, au rămas numai 70 de ha.
În zona centrală, a rectoratului, se aflau niște galerii. (se vorbea că erau resturile unei închisori din timpul lui Vlad Þepeș) …
Deși profesorul Dinculescu a muncit atâta, în 1968 a plecat înaintea inaugurării rectoratului. Cu mare greutate a fost invitat și el la sărbătorire. Asta se datora articolelor elogioase publicate de el despre “prietenia româno-sovietică” iar în acel moment relațiile între România și URSS erau tensionate-anul 1968.

A fost un om de caracter. Iată un exemplu. La una din sesiunile de admitere după ce s-au afișat rezultatele a început să caute pe liste. Căuta, căuta și am întrebat Ce căutați domnule ? Caut o nepoată să văd, a reușit ?
Au dispărut nume mari din Politehnică: Budeanu, Bușilă, Bercovici, Dinculescu!
Puțini din noua generație îi cunosc.
Este un bust în sala rectoratului și studenții întreabă : Cine o fi ?
Mi se pare trist că se manifestă atâta indiferență față de valorile noastre și gândesc că astfel de manifestări sunt o restituire.

PROF. ARIE ARIE.

L-am cunoscut pe professor când eram student în anul IV .
Ce m-a impresionat cel mai mult era scrisul său. Scria pe tablă într-o ordine perfectă, aveai impresia că e tipărit.
La examenul de admitere punea întrebări gradate. Era preocupat ca studenții să gândească logic, să găsească răspunsuri pornind de la întrebări simple la întrebări complexe.
Când mi-a murit soția am primit una dintre cele mai calde scrisori de condoleanțe.
A dorit ca noul local să cuprindă amfiteatre și multe laboratoare iar tot ansamblul să fie comandat printr-un dispecer.

Academician ANDREI ÞUGULEA.

L-am cunoscut pe C.tin Dinculescu când am fost președintele sindicatului.
- Hai la librărie să cumpărăm premii pentru studenți, a zis el (aveam două-trei mii de lei). Am mers la librăria rusă.
Era însoțit de mine și reprezentantul organizației de partid.
- Trebuie să cumpărăm literatura marxist-leninistă a zis cealaltă persoană. Într-un raft alăturat apăruse Hute (tradus).
- Să cumpărăm cel puțin pentru cei cu premiul I (Hute)- a cerut Dinculescu.
Când s-au dat premiile, mie mi-a revenit Hute – semnat C.tin Dinculescu – decan – am deschis – și pe prima pagină era numele lui Remus Răduleț! - Atunci nu mi-am dat seama ce rol mare vor juca în viața mea cei doi mari profesori – profesorul Remus Răduleț si C.tin Dinculescu.
Eu aș dori ca oamenii care au făcut ceva în țară să nu fie uitați. Și pentru asta trebuie folosit orice prilej pentru a-i aduce în memoria urmașilor.

Cred că este interesant să vă prezint și cum era perceput de colegii de birou, din Catedra Centrale Electrice. Iată cum îl caracterizează profesorul universitar dr. ing. Guzun Basarab:
“Era un om blând, înclinat spre filozofie, pilde și maxime. Purta discuții despre unele capitole din biblie...era un erudit, seva fiind obținută din literatura germană, dovadă fiind vasta sa bibliotecă. Era un excelent povestitor având o vitalitate fizică și o prospețime a memoriei ieșite din comun. A fost un om pentru eternitate!”
Întrebarea pe care mi-o pun azi, în fața dumneavoastră, este: eu ca reprezentant al Muzeului Tehnic, am făcut suficient pentru a-i păstra memoria? Poate ar fi fost cazul realizării unei plachete comemorative, a unui mare bust, sau cel puțin a unei plăci comemorative. Câți știu că noul local al Politehnicii, ansamblul de construcții și laboratoare, parcul, sunt meritul său? Posibilitățile noastre s-au limitat la organizarea unei sesiuni științifice în colaborare cu alte instituții și tipărirea unui afiș.
De ce nu am făcut mai mult?
Rămâne o întrebare retorică, dar, poate lipsa de entuziasm a unora se datorează și activitatii sale extracatedră și extraștiintifică, mai precis prezentarea unor conferințe îmbrăcate în stereotipiile vremii.
Este o latură a personalității sale care este ilustrată de documentele aflate în arhiva muzeului. Încă o întrebarea pe care mi-o pun, dacă n-ar fi avut această activitate, ar mai fi fost rector atâta timp? Și dacă n-ar mai fi fost rector, mă întreb iarăși, s-ar fi construit campusul universitar așa cum este el, azi ? Poate că într-o monografie Constantin Dinculescu, toate întrebările vor primi un răspuns detaliat !!! Și mai ales un răspuns la întrebarea care este raportul dintre putere și intelectual, artist sau creator, pentru a putea crea.




"


Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!