Suntem prinși între Scyllele și Carybdele vieții de zi cu zi și de foarte multe ori gândul vinovat că a trecut o vreme și încă o vreme de când nu am mai răsfoit o carte – în sensul concret al lecturii și nu al actului simplu de a da foaie după foaie –, începe să prindă contur tot mai clar. Nimic de zis, trăim de la un timp, care coincide cu deschiderea noastră puternică spre cultura lumii întregi, adevărate aventuri ale cunoașterii, aventuri pe care ni le apropriem conștienți sau involuntar, dar adevărata aventură, Aventura Magna este fără îndoială aceea în care noi jucăm rolul principal în veșnica piesă a mângâierii, a luării în stăpânire, a posedării cu extaz a acelei ființe pe care o numim carte. În fața acestei pătrunderi într-un univers de unde nu am vrea să mai plecăm, cedează orice fel de incongruențe personale și banale, orice urmă de metafizică a pieței și a lucrului nesemnificativ. Cei care au ținut în mână o carte mai mult de câteva clipe, știu despre ce vorbesc, iar Codruț Constantinescu cu atât mai mult.

Lumea lui Codruț Constantinescu din A TRÃI PENTRU A CITI, cărți, istorii, portrete, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2008, este una a abandonării, a dedublării și multiplicării gestului și cuvântului altora, cu fiecare carte pe care o citește și pe care apoi o prinde în cuvântul și gestul propriu ca într-o frescă voit patinată pentru a-i atribui o valoare, pe care numai cunoscătorii o pot aprecia.

Codruț Constantinescu absolvent al Facultății de Istorie a Universității București (2000), cursant la The International People’s College, Helsingor, Danemarca, august-decembrie 2000, Masterat în studii europene al Universității din Geneva între anii 2001 și 2003 și ne oprim aici, este un călător și la propriu și la figurat prin spații culturale diverse, iar lucrarea asupra căreia m-am oprit acum nu face altceva decât să fie o adevărată „relatarea a călătoriei”, o călătorie inițiatică, pentru că orice nouă carte citită este o nouă probă trecută, și pentru autorul ei și pentru mine, cel care mă opresc asupra spuselor sale și poate și pentru aceia care vor percepe cu adevărat mesajul pe care doresc să-l transmit la rândul meu.

Asigur de la bun început pe acela care, pe urma celor scrise de mine aici, va lua în mână, dacă nu a făcut-o până acum, cartea numită mai sus, A TRÃI PENTRU A CITI,…, că titlul reflectă perfect realitatea conținută în paginile ei: într-un stil atrăgător, fără trimiteri critice sofisticate, un scris din care transpare clar formația istorică, dar și aceea amplă culturală, Codruț Constantinescu dialoghează cu noi pe diferite teme, făcând treceri insesizabile de la reflecțiile sale la acelea ale diferitelor personalități culturale sau politice, ajutând cititorul să treacă acele probe inițiatice, identificate cu profunde acte culturale.
În cele 31 de articole, care, ne dezvăluie autorul, au fost publicate în paginile unor reviste din România precum „Timpul”, „Revista 22”, „Argeș”, „Axioma”, „Revista Nouă”,în perioada 2003 – 2007, identificăm teme de o puternică actualitate, nu numai culturală ci și social-politică, care ne reamintesc, dacă știam câte ceva, sau care ne introduc frust în viața și opera unor încă necunoscuți pentru noi românii, îmbogățindu-ne însă „valiza” personală cu numeroase aspecte inedite, comentarii la fel de inedite și pertinente despre diferite personalități ale secolului XX mergând uneori până în prezent, despre diferite fenomene ale aceluiași secol, războiul, comunismul, fascismul, decolonizarea, problemele societății irlandeze contemporane, dar nesfiindu-se să coboare în timp chiar până în lumea antică a Egiptului, Greciei și Romei Antice sau să hălăduiască asemenea cavalerilor prin fascinanta lume a Evului Mediu, atunci când face o extindere interesantă a fenomenului sclaviei, aducându-l în plină lume comunistă.

Evenimente precum Al Doilea Război Mondial pentru care autorul mărturisește că are un interes sporit, îi prilejuiește o amplă și extrem de diversă abordare, aceea a sintetizării autobiografiilor unor puternice personalități culturale europene precum, Carlo Levi, Cesare Pavese, sau prin referiri indirect-autobiografice ca în cazul lui Vasili Grosman, a unor expuneri clare și concise despre anumite cărți în care locul central îl are reflecția despre locul omului în mijlocul morții, ca în cazul splendidelor tăieturi din cartea lui Jonathan Littell, Les Bienveillantes.

Pe Codruț Constantinescu îl preocupă într-o măsură importantă și aici facem din nou apel la formația sa istorică, acea problematică legată de „imaginea celuilalt”, un aspect de mentalitate colectivă, aducând în fața noastră cazul foarte apropiat al României, fie comuniste, fie postdecembriste, vizualizat de către o serie de „călători străini”, și am pus aici ghilimelele respective pentru a accentua și mai mult comparația cu acei călători străini, care din secolul al XVII-lea au trecut și prin spațiul românesc, unii spre alte țări, alții rămânând aici un timp mai îndelungat.

Sunt prezentați cu acuratețe științifică patru din acești călători contemporani prin România de după 1989, Robert Kaplan, Fantomele Balcanilor, volum apărut în 1993 și La răsărit de Tartaria, apărut după 1998, Alain Kerjean, Voyaje en Roumanie, de la Translvanie au delta du Danube, apărut în 2007, Philip O Ceallaigh, Însemnări dintr-un bordel turcesc, tradus și în România în 2007 și apărut la Editura Polirom și al treilea „călător”, Mike Ormbsky cu Grand Bazar Romania, apărut la Editura Compania în 2008, dându-ni-se ample excerpte din lucrările acestora în strânsă legătură cu diferite aspecte ale societății românești în veșnica perioadă de tranziție.
Prezentarea celor patru și a lucrărilor lor îi prilejuiește lui Codruț Constantinescu comentarii proprii despre aspectele citate și despre altele într-un stil acid, amar-ironic și foarte detașat de „ai noștri”.

Consider că este necesară o enumerare a titlurilor eseurilor cuprinse în lucrare, pornind de la considerațiile că voi reuși astfel să întregesc cu anumite detalii sfera interesului cultural al autorului, iar pe de altă parte pentru a-mi facilita plăcerea adâncirii în conținutul eseurilor respective printr-o grupare a acestora potrivit anumitor tematici, desigur subiectivitatea autorului acestor rânduri rămânând determinantă, dar neavând prea mult spațiu de manevră datorită exactității direcțiilor pe care Codruț Constantinescu le-a vizat și le-a prezentat.

Am încercat să realizez o grupare a titlurilor potrivit acelor direcții tematice la care mă refeream în fraza anterioară. După bogăția și stăruința autorului putem considera drept o prioritate acordată de el fenomenelor secolului XX - uneori titlurile reproduc chiar titlurile unor lucrări referitoare la fenomenele respecive - : Noi și Occidentul, Mitul ca armă de atac, Nașterea unei noi dictaturi. Rusia lui Putin, Despre fondatorul Ordinului Linguriței, Amos Oz, Un drum prea îndepărtat, Binevoitoarele – sau povestea unui succes fulgerător, Tragica poveste a unui regiment german pe Frontul de Est, Carnetele vieții și ale morții, Paris, adevărata capitală a intelectualității române, Jean Francois Revel – sau singur împotriva sistemului, Responsabilitatea mass-media în concepția lui Jean Francois Revel, Două analiza despre Franța, Denis de Rougemont: destinul unui european convins, Războiul civil european 1917 – 1945.

În al doilea rând autobiografiile unor personalități culturale îl incită pe Codruț Constantinescu, dar nu într-un mod sterp și unilateral ci folosindu-și cu abilitate culturală deprinderile de a face legături cu fenomene și evenimente, care pun mult mai mult în evidență personalitățile respective, decât dacă s-ar fi urmat un fir liniar punctat doar din când în când cu anumite desfășurări. Cărțile pe care le-a citit și care au un conținut mai mult sau mai puțin autobiografic îi dau posibilitatea să ne înfățișeze o amplă culoare social-politică și istorică în care viața protagoniștilor nu se pierde ci dimpotrivă este ilustrată puternic. Titlurile sunt: Mario Vargas Llosa și „Peștele în apă”, Descoperind lumea pentru a o povesti, Denis de Rougemont…,Karen Blixen: destinul unei femei curajoase, Femeia irlandeză între tradiția conservatoare și emancipare – cazul Nuala O’Faolain, Două copilării irlandeze, Dușmanilor mei, acest pumnal, Destinul și scrierile a doi confinati.

Ar urma apoi acele eseuri despre viziunile străine asupra României, pe care deja le-am amintit mai sus. Nu voi reveni la acestea decât pentru a aminti în paranteze titlurile respectivelor eseuri (Robert Kaplan, o altă viziune asupra României, Minunatele amintiri a trei călători străini în România contemporană) și pentru a introduce în discuție un alt eseu cuprins în carte, care poate prefața discuția despre „imaginea celuilalt”, este vorba de Mitul ca armă de atac, în care este prezentată lucrarea lui Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească. „Nu ne vine să credem – scrie aici într-o luare de poziție proprie Codruț Constantinescu -, dar falsificarea trecutului nostru de către comuniști, (…) și-a pus amprenta din plin asupra evoluției societății românești de după 1989, explicând multe din nereușitele, violențele, întârzierile, rateurilor noastre” și se întreabă la sfârșit „Mai are mitul vreun viitor? Este posibil, însă el se va adapta cerințelor lumii contemporane, urmând să legitimeze actele și elitele politice (mitul civilizator al Uniunii Europene). Să sperăm – continuă el – că cel puțin făbricuța de mituri românești se va mai de-dramatiza/democratiza și că din ce în ce mai puțini români vor mai crede în ele”.

E un sfârșit logic al prezentului eseu pentru că tot ceea ce a făcut Codruț Constantinescu în cele 210 pagini (scris propriu fără Precuvântare și Postfață), este de fapt o acțiune demitizantă. El demitizează ceea ce lipsa lecturii ar putea să ne facă să credem despre orice carte pe care o vedem pe tarabe și nu ne aplecăm asupra ei, și ne îndeamnă să continuăm demitizarea singuri.