Editions Clapàs, novembre 2007
Collection Partage, n°29
Bilingue français / roumain.
Traduction de Angela Nache-Mamier et Pierre Mamier,
relue par Viorel Zegheru.
Illustration de couverture: Jean-Paul Delaitte
ISBN: 1284- 635- x
60 pagini, 17 euro

Editura Clapas a publicat în noiembrie 2007 în Collection Partage volumul bilingv «Dolor» de Angela Nache Mamier, scriitoare de expresie română și franceză. Traducerea textelor a fost realizată de Angela Nache Mamier și Pierre Mamier și revăzută de Viorel Zegheru. Prefața a fost semnată de profesorii din Montpellier: Anne și Frédéric Miquel.
Angela Nache Mamier a debutat în România cu volumul de poezii «Miraculum» editura Dacia în 1982 și a făcut parte din grupul cenaclului 19 și al optzeciștilor din Brașov, alături de poeții: Adrian Munteanu, Alexandru Musina, Gheorghe Craciun, Ioan Pop Barassovia, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea etc. A mai publicat «Femina» Editura Dacia 1985 ; «Celebratio» Editura Kogaïon (în franceză) 2008. De-a lungul timpului a fost prezentă în paginile revistelor cu poezii și proză: «Viața Studențească», «Luceafărul» (unde poetul Geo Dumitrescu a remarcat-o și a debutat cu poemul «Pământul Viu»), «România literară», «Vatra» (în formula redacțională : Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin) «Astra» (redacția: Nicolae Stoie, A.I.Brumaru, Ion Itu) «Tribuna», «Brașovul literar și artistic», (director Daniel Drăgan) «Luceafărul de ziuă» online, «Monitorul cultural online», «L’Eloge du Danube» online (directeur Artur Silvestri), «Revista nouă»(România), «Salmigondis» (France), «Autre Sud» (France), «Midi Libre» (France) «Corespondențe» (România), «Gardiolarem» (France), «Citadela» (România) etc.

Structurat în două mari subiecte: condiția emigranților în Vest și imaginea femeii din Est, volumul «Dolor» este în primul rând incomod prin militantismul abordat dincolo de convenții, dintr-o perioadă uitată nepermis de repede. A uita după 20 de ani ceea ce am fost obligați să trăim, nu duce decât invariabil la regenerarea acestor perioade malefice din care ne-au fost extrase adolescențele, anii cei mai frumoși, ireversibili. Oublier le Mal, c'est céder a sa tentation (Jankélévitch), a uita Răul înseamnă a ceda tentației lui, a redeveni ceea ce am fost, lipsiți de personalitate, înglodați într-o obediență maladivă.

Grupajul de poezii ce relevă condiția semenilor noștri emigranți, indiferent de etnie, însă români, - și acest fapt real nu trebuie să îl omitem voit, cu indiferență ci trebuie să ni-l asumăm în totalitate, - este dedicat celor care lipsiți de adăpost și mijloace minime de existență au ales brusc o altă dimensiune a vieții lor, deși da, veți spune, este «Inutilă căutarea cheii/Acestui paradis aparent » (Out of Europe), în speranța patetică, iluzorie a fericirii. Oare cum au fost percepuți Dincolo, în Vest, acești români cărora nimeni nu le-a întins mâna cu adevărat în goana lor după luminile orașelor-capitale ale lumii, spre un El Dorado incert, parfumat și amețitor din vuietul planetei, ce soartă au acești anonimi stigmatizați de ceea ce numim civilizație? «Bătrâna femeie cocoșată, știrbă/Își acoperă gura și pune o mână/Pe inima sa iubitoare,/Cristul pictat pe lemn/Îl va atinge de-o sută de ori/Urlând de durere încolțită» (Exod 1989 –cereri de azil și bicentenarul revoluției) pentru că trebuie să recunoaștem «Chiar și tăcută, mizeria poate deranja» pentru acești bântuiți ce sălășuiesc în afara timpului, în ungherele secolului XXI. Ce sunt si cine sunt ei, acești «rătăciți» de fapt, decât produsul concret al epocii de aur și mai ales al spiritului creștin cu care ne afișăm ostentativ și arogant, «Nu mai era în ei nici viață nici moarte/Doar acest vid ciudat,/Nu mai era în ei nici prezent nici viitor/Nici semne nici gesturi/Doar punțile vieții lor/Mutilate» (Rătăciți).
Volumul bilingv «Dolor» este dedicat nu numai sufletelor nomade și în egală măsură prietenilor «Medecins du Monde» cât și jurnaliștilor, autorităților care s-au implicat pentru integrarea în societate a semenilor noștri.

Ciclul de poezii propus de Angela Nache Mamier îmi amintește de un documentar realizat în 1996 de Evelyne Ragot «Qui a peur des tziganes roumains?» alături de «Médecins sans frontière», film care a stârnit controverse și atitudini rasiste în unele medii. Oare sentimentele oamenilor se deschid în fața semenilor lor pentru a-i înțelege și mai ales a-i ridica în secolul XXI când «Cu orice preț acest popor nomad/Bate la porțile de oțel ale secolelor,/La încrucișările acestor frontiere- Traiectorii satanice» (Mame-țigănci 1989-200…)? O lume despre care trebuie să vorbim ca despre noi înșine într-o bună zi, ne avertizează Angela Nache Mamier pentru că și ei stigmatizații, nomazii secolului zborurilor spre Lună «Acești copii ai întinderilor de pământ/Acești oameni legitimi ai lumii/Nu mai știu de unde vin/Și ce se va alege de ei/Se așează chirciți pe vine, derutați/În Celulele de Deportați/Lăsându-se jefuiți de călăii/Îngerilor lor păzitori» (Ciumații – Călătorie la capătul drepturilor omului 1989-200…).

În poezie, rareori se abordează problematica femeii subordonate vieții casnice, menită unui singur țel recunoscut de ceilalți: «Deși ridicolă, deși învinsă/Nu îngenunchez,/Mângâi pereții vazele, boluri de aer -/ Martori fideli,/Arome de plante se ridică/În mica bucătărie/Respir adânc, îmi dau curaj/Regină a cratițelor» (Regina cratițelor).
Partea a doua a volumului este un elogiu real adus Femeii care trebuie să fie dintotdeauna mamă, soție, menajeră și mai puțin leader de opinie sau artist. În al doilea ciclu de poezii din volumul «Dolor», Angela Nache Mamier scrie despre Realitate așa cum a trăit-o, așa cum este în sine, încrustată în copilăria și adolescența multora dintre noi, cu apa caldă oprită, cu orele restrictive la televizor, marcați de cozile la carne, de «tichete vexante de rații/Un litru de soia un kil de zahăr și de făină,/Zece ouă, o prăpădită de margarină pe lună, Partid unic, nicio libertate de expresie/Voturi forțate pentru aceeași clică» (Postfață. Examene la oral - 20 de ani după Ceaușescu) în alegoria cotidiană a supraviețuirii.
Angela Nache Mamier nu ne propune o evadare ci pur și simplu dimensiunea arealului real al Femeii «Anii ‘supe, ciorbe, cărucioare’/Vase spălate, salarii,/Curățenii generale,/Cumințenie câștigată din mers/La întâmplare,/Ani de adorație oarbă/De credulitate,/Ani de șorțuri în jurul taliei,/De ciorapi rupți,/Sub rochii melancolice » (Bis repetita), să privim lumea în care trăim cu adevărat, lumea noastră nemărturisită a «Poeteselor», acestor elegiaice ființe umane, imaginea concretă a femeii din Est.

Ce mecanism, resorturi vii, imuabile, determină această expunere prelungită la sinceritate, ce declanșează Angelei Nache Mamier Protestul său (volumul «Dolor» ) deschis, asumat ? «Contemporan/Mă dor timpanele, mă doare sufletul,/Această ură cu chip inuman/Murdărește/Zăpezile mele d’antan/Mă doare pământul» (Răul secolului).

Ce este Poezia? ne va întreba la rândul său autoarea. Și ne va răspunde prin vocea lui Janos Arany: «A aprecia poezia înseamnă a fi capabil de a iubi pe celălalt în ceea ce are mai urât. Prin cuvintele sale poetul îi lasă ca moștenire compasiunea sa.»

Volumul bilingv «Dolor» este cartea de vizită a unei poete de expresie româno-franceze Angela Nache Mamier care aduce în prim plan nu numai capacitățile creative ale femeii contemporane ci și o nouă atitudine în fața Poeziei, pe care v-o propun să o aplaudați la scena deschisă a Literaturii.