poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-04 | |
„TICHILEȘTI, O LUME CARE SE STINGE” - o carte ce sparge prejudecăți, o carte ce descrie o parte a lumii ținută în umbră, tocmai din cauza acestor prejudecăți iscate din multă necunoaștere, sau dintr-o teamă uneori nejustificată față de ceea ce însemna și înseamnă maladia Hansen în termeni uzuali – lepra.
Subtitlul cărții „Cinci zile printre foștii leproși”, înmoaie cât de cât spaima cititorului față de această lume despre care nu știe nimic, sau ceea ce știe îi provoacă rețineri, spaime; în prezent această cumplită boală dispune de un tratament adecvat. Cutremurătoare sunt relatările acestor oameni aflați la Tichilești din copilărie, sau adolescență, oameni în vârstă acum. Și totuși, dincolo de boala lor – cumplită – acești oameni iubesc viața cu îndârjire, realizările lor de viață, de multe ori sunt extraordinare... Doctorul Răsvan Vasiliu, gazda celor doi autori ce s-au decis să nemurească acest loc – spital – azil de bătrâni , printr-o carte, ne ajută prin relatările medicale, cât și cele ce țin de istoricul bolii și al așezământului de la Tichilești, să înțelegem altfel viața, altfel dăruirea față de semeni, nu cu compasiune ci cu lupta zi de zi către o normalitate în care viața să merite din plin a fi trăită... Nu mă credeam în stare să citesc până la capăt această carte, dar stilul narativ al autorilor Costache Tudor și Ion Dan Voicu, m-a purtat printre întâmplări și peisaje până la ultima pagină... Cunoșteam din alte cărți proza prietenului meu dl. Costache Tudor, în această carte reporterul de la radio Antena Satelor Dan Ion Voicu, aduce prin prezența sa un dinamism dialogului, cărții în sine... Oricum, autorii se completează frumos și reușesc să aducă în fața publicului cititor, o carte de excepție, o carte oarecum necesară și în lumea medicală, dar și în lumea celor care nu știu nimic despre maladia Hansen (lepră), care nu știu că această boala prin tratament a putut fi stăvilită în ceea ce ținea de contagiozitate, despre faptul că acești bolnavi au copii si nepoți care nu au făcut boala, și nici nu sunt în pericol să o facă, despre puterea unor astfel de oameni mutilați de a munci și de a avea realizări, vise și împliniri asemeni semenilor lor sănătoși. Cartea a fost lansată La Biblioteca județeană Constanța, cu ocazia împlinirii a 5 ani de apariție a revistei de cultură „Agora” , revistă ce apare trimestrial la Constanța. Cu această ocazie am avut bucuria să-l cunosc personal și pe domnul doctor Răsvan Vasiliu... În cadrul manifestării, decernării diplomelor aferente unui asemenea eveniment, am putut rosti doar câteva cuvinte: „În ultima vreme, credeam că lumea s-a „câinit” acum , și aici constat că printre oameni mai există și oameni cu O (mare) și pot spune cu satisfacție că mă bucur că în lumea asta unde banul și politica ne-au cam făcut neoameni, e minunat să constați că societatea unde Profesorul, Preotul , Medicul și Poetul au sufletul ca dar pentru semenii lor – lumea rămâne „ o gură de rai”. Gabriela Marieta Secu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate