poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-25 | |
Criterii literare Inapoi la pagina 1
“Condamnat la recurs” Ion Toma Ionescu Un poet de bună-credință trăiește discret, atacă priceput bariera poeziei, într-o cu totul altă factură, dintr-o cu totul mai bună parte decît ceilalți. Nimeni nu poate tăgădui slova scrisă a acestui autor care știe să spună lucruri din cale afară de interesante despre viață. Vorbind astfel, nu voiesc decît să recunosc poetului un merit la care are un drept de necontestat. De pe poziția poetului, cititorul vede posibil sporuri de cunoaștere, în permanență, poziția lui devine astfel tenabilă cîtă vreme de fapt poetul nu pune piciorul în zone mărginașe. Haiku (raze de lună/decojind somnul pietrei/cum crește timpul”), micropoeme, poeme de toate mărimile, viziunea poetului este plină de substanță articulată, înzestrată cu un miez substanțial, organizat după legi imanente. Cartea este o încercare stărui¬toare de a imagina inconștientul ca pe o realitate psihică de mare complexitate, cu funcții suverane, ordonată și echilibrată lăuntric, astfel încît ea devine un factor în mai mare măsură sieși suficient. În poeme se alcătuiesc, polar față de plăsmuirile și conținuturile conștiinței sale poetice, alte plăsmuiri și conținuturi de compensație: „nuci/în cer/spânzurați/alb/zvelt/din cruci/arar/păsări/în cohorte/de somn/domn/de brad/în clopot/cu ierni/așterni/rangul/desfrunzind erezii…așterni…”. Iată aria poetică îmbogățită simțitor, întîi cu înjghebări compensatorii față de conștiință, al doilea cu conținuturi de proveniență ancestrală, și al treilea cu devansări. Toate acestea într-un fel mai nuanțat și mai imperceptibil decît o fac alți poeți de „școală nouă”. Chiar și cele mai mici poeme, haiku-rile, ne apar impregnate de mai multe esențe, de-un anume sentimentalism care ne ține legați de lumino¬zitatea conștiinței poetului: „Cum se înlănțuie/ca o iederă ploii/trupul tău tânăr”, „suntem ca frunza/în scăderea luminii/pândind exodul”, „nebănuite tam-tamuri/depun în cerc/liniști egale”. Exercițiul imaginației cititorului exersează tocmai în acest punct. Nu văd prin ce aș depăși marginile îngăduitului, atribuind poemelor frumoase complicațiuni interioare, o dinamică proprie, structuri, daruri și calități, care, în acest punct cel puțin, sînt pentru cititor izvor de alimentare sau „oxigen letal”: „cu laserul/în mâini/ca un lujer/copilul magistru/trasează/conturul/inexorabil/al clipei/îngeri/cu trupurile/străvezii/așezați în bănci/lustruite/deprind/exercițiul umbrei/din timp/în timp/crupierul de lut/răstoarnă/pe masa/de joc/gloanțe/de argint”. Prin anticipație, atribui creației sale, din perspectivă cosmetică, profilul și configurația unor mici obeliscuri de marmură, admise ca realitate, consubstanțiale cu timpul care i-a hără¬zit șansa de a participa într-un fel sau altul la avantajele incalcu¬labile de a fi, cum spune poetul, „ce suntem noi să fim”. Iată de pildă cîteva versuri în posibilă legătură cu configurația și constituția despre care vorbeam: „Ce suntem noi să fim/țăranul se așează/îngândurat/sub greutatea pietrei/și grâu-naintează/în trupul lui/precum un râu/într-un ținut”. Iată altele cu înfățișarea monadică a unui univers poetic, de natură mai imper¬sonală, lăuntric configurate în sfere care se juxtapun, sau în sfere care se includ de la mai mare la mai mic, sau în sfere care se întretaie: „delictul/strofei/și discursul/a fost taxat mai târziu/jaf la drumul mare/și condamnat/la recurs/hoțul de cercuri s-a prescris/nicio lege nu l-a atins/cercul în care necuprins/sinele în sine învins…/și nu mai știu/dacă liber”. De ce grad de relativă indepen¬dență se bucură trăirile poetice? („sinele în sine/închis/în libertate/se stinge”). Pun întrebarea nu pentru a da un răspuns, ci numai pentru a arăta fațetele lor: „negustorie /de frunze/verzi,/până la respirație lor/sacadată/și ruginie…/și dintr-o dată pierzi/câștigând/nu se știe”. Iată un fel de „cosmotică” unde cad fără curmare, ca efect al unui sever triaj, elemente ale conștiinței și trăirii poetice, creînd o replică, și anume o realitate de pronunțată complicație interioară, de-o mare diversitate structurală, organizată potri¬vit unei ordine imanente, rotunjită în rosturile scrisului, cu centrul de echilibru în sine însăși. Așa „se înmulțesc cuvintele/precum soldații/mărșăluind în supernove/în superspații”, potrivit sensurilor date de poet, unele cu caracter „cosmotic”, nu haotic. Rostesc ca ipoteză de lucru, „Glonțul de argint” al poetului Ioan Toma Ionescu posedă caratele unei anticipații ce ne îmbie de la sine „la bursa vieții”. Maria Diana Popescu PS.Doresc sa fac lansare cu membrii Agonia. E tot vacanta in Bucuresti? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate