Überraschenderweise hat das Internet bislang der Literatur nur gutgetan. – În mod surprinzător, până acum Internetul a făcut numai bine literaturii.

Scriitorul Florian Illies (*1971) își începe eseul, dintr-un număr special al săptămânalului DIE ZEIT, cu această constatare îmbucurătoare. Și pentru noi, poeziștii, bineînțeles!

Revista germană s-a ocupat în trei suplimente speciale (Sonderbeilagen) cu Internetul. Aceste numere speciale au fost adăugate revistei, fără ca prețul acesteia să fi fost mărit. Tematica a fost împărțită în trei complexe mari: Cum Internetul ne transformă viața (30 aprilie 2008), Cum Internetul transformă societatea noastră (8 mai 2008) și Cum Internetul transformă cultura noastră (15 mai 2008).

Aprecierile pesimiste și cele optimiste își țin cântarul, cum spune neamțul, adică își țin balanța. De necontestat este faptul că Internetul a schimbat viața noastră într-un mod radical, chiar dacă profesorul pentru psihiatrie de la Universitatea din Ulm Manfred Spitzer rămâne sceptic: „În Internet nu se citește cu adevărat, mai mult se clicuiește, se caută, se copează hoțește. [ ... ] Atenția de exemplu este înfluențată de computer astfel încât utilizatorul învață să se concentreze în același timp asupra tuturor elementelor monitorului. Dar asta duce la defocuzare.”

Cert este că Internetul a schimbat multe din obișnuințele noastre. Ieri mi-am cumpărat o carte. Citisem zilele trecute într-un ziar un material detaliat despre scriitorul elvețian Martin Suter. Nu că n-ași fi știut cine e – i-am recenzat romanul Lila, Lila pe poezie.ro (

http://deutsch.agonia.net/index.php/article/156491/index.html

) -, dar eseul citit mi-a făcut poftă să citesc ceva despre mofturile managerimii. Știam de culegerile de columne Business Class I și II, dar nu le cunoșteam prețul. Nimic mai simplu. Am deschis site-ul amazon.de și am fost informat. Faptul că nu am comandat cartea pe loc se datorește plăcerii mele de a umbla prin librării, de a simți cărțile în mână, de a le răsfoi, a le mirosi tiparul proaspăt. Neamțul cunoaște pentru această plăcere (ciudată?) verbul „schmökern”. Iată că am găsit Business Class I și am cumpărat-o.

Mulți cititor își comandă cărțile însă direct la amazon.de, contribuind la bilanțul economic extraordinar, de care se bucură această firmă-online. Sume exacte nu sunt cunoscute, dar se crede că filiala germană a firmei americane de librării-online – cea mai mare din lume – a vândut anul trecut în Germania cărți, CD-uri și DVD-uri în valoare de aproximativ un miliard de Euro.

Asta ar fi aspectul economic al influenței Internetului asupra literaturii. Pe acela privind partea creativă, îl trăim și noi, agoniștii/poeziștii, zilnic; ba mai mult, noi suntem cei care facem din Internetul o zonă viabilă. Creativitatea noastră de zi cu zi – și aici mă gândesc și la milioanele de bloggeri care vâjâie prin blogosfera – fac din Internetul o zonă de comunicare fără îngrădiri geografice și deschide tuturor formelor de cultură orizonturi nemărginite. Cea mai castică izbucnire literară, câteodată și unica încercare de creație scrisă a unui individ oarecare, are șansa de a fi citită. Și de ce să n-o aibă? Timpurile, când editurile nu erau numai casteluri bine păzite de criterii literare, științifice și ecomomice, ci și locuri învidiate de milioane de autori care n-au primit niciodată șansa să-și vadă izbucnirea literară tipărită, s-au schimbat. Cine vrea să publice, publică.

Dar nu toți literații care sunt prezenți – și prin urmare ființe vii și nu stafii virtuale – în lumea literară din Internet sunt fericiți cu existența lor literar-virtuală. Dorința lor de a se regăsi până la urmă totuși printre două coperți este poate și mai acută ca înaintea erei Internetului. Florian Illies are și o explicație pentru acest dor: „Se pare că mai avem nevoie de ilusia operei terminate, care nu poate să fie continuată sau lincuită.”

Pentru cei mulți – și eu mă număr printre ei– care cu mare probabilitate nu vor reuși niciodată să calce pe culoarele unei edituri scriitoarea Juli Zeh (*1974) a pregătit o mângâiere în forma unei scrisori electronice, scrisă în anul 2050 și adresată nouă, 2008-ciștilor, care vom fi atunci părinți sau bunici, dacă om mai fi. Mai exact, este vorba despre un „e-mail dintr-un viitor în care Internetul este și mașină, rachetă cosmică și mașină de timp. Și în care „toate vechiturile, pe care le postăm astăzi online, din păcate tot mai vor exista.” Păi dacă asta nu e o încurajare?! Parcă simt vibrația eternității.