Antologia de versuri a poetei Magdalena Dorina Suciu “Și Dumnezeu suspină” apărută bilingv - română-engleză - la Criterion Publishing, București, 2007, prin grija editorului Gabriel Stănescu (versiunea engleză aparține traducătoarei Olimpia Iacob), cu ilustrații de Mariana Șerban, încununează activitatea autoarei pe parcursul celor zece ani de la debutul editorial cu volumul “Din lumină se nasc cuvintele” (Verona, Italia, 1997), urmat de alte volume de versuri: “Anotimpuri îngenuncheate” (1999), “Jarul secund” (2000), ambele la Editura Cezara, apoi, “Cătușe pentru suflet” (Editura Academprint, 2002), “Voluptățile imperceptibile” și “Orhidee în cuib de zăpadă” (Editura Tipomur, 2004), ca în final autoarea să se îndrepte și spre literatura pentru copii, cărora le dedică volumul de versuri “Copilărie, pâine dulce” (Editura Ansid, 2006), toate apărute în condiții grafice de excepție la editurile amintite cu sediul la Târgu Mureș.
Cartea supusă discuției este orânduită după titlurile volumelor: Din lumină se nasc cuvintele, Anotimpuri îngenuncheate, Jarul secund, Cătușe pentru suflet, Voluptățile imperceptibile, și Orhidee în cuib de zăpadă; fiecare parte cuprinzând poeme care reflectă ascensiunea autoarei de la debutul ei literar până la apariția acestui op.
De la început se poate observa că autoarea respinge spectaculosul în căutarea sinelui: “nu sunt cuvântul în sine, / sunt doar arderea lui / care-ți atinge obrazul / în semn de supunere, // sunt doar izbăvirea lui” (Simplă biografie). Magdalena Dorina Suciu este o voce a lirici feminine actuale, care știe să-și prezinte creația sa în prezenta antologie fără diferențe uimitoare între poemele antologate, rânduite cu fermitate într-o alcătuire stilistică pe care o urmează cu stăruință.
Prezenta antologie respectă canoanele oricărei antologii, autoarea ia în calcul pe lângă criteriile tematice ale celor șase cicluri ale cărții, (fiecare ciclu reprezentând volumul din care au fost selectate poemele) și o relaționare dialectică, oferindu-i cititorului poezie aflată sub semnul conotației creștine: “în palma lui Dumnezeu / copilul din mine / își culcă capul” (Adăpost). Divinității i se aduce recunoștință prin respectul purtat tot timpul: “Ajungând la un capăt de drum, / Dumnezeu m-a oprit, / Sărutându-mi fruntea părintește.” (Tot rătăcind). Se poate ușor remarca faptul că poeta nu-și expune ostentativ sentimentul divin, ci mai degrabă divinitatea apare ocrotind-o: “spărgând zidul îngălbenit / peste care ochiul lui Dumnezeu / s-a odihnit cândva” (Roată de cer).
Sunt cazuri în care poeta trăiește puternic clipa vieții, fapt ce duce la crearea unei largi priveliști poetice: “Cu toată puterea sângelui / te voi iubi, / obligând timpul / să-și încarcereze propiii ochi.” (Piatra destinului). Pe parcursul antologiei se disting formulări sugestive. Teama zilei de mâine, nevoia de a se impune într-o lume năruită, zbaterea eului bolnav în spațiu, preocupările poetei privind scurgerea timpului sunt tot mai evidente în creația sa: “Fă-mi loc în brațele tale, / nu vreau să privesc timpul / cum mă sufocă / între foile veline, / mai bine sparg zidul / peste care suspină Dumnezeu” (Cerc albastru).
Poezia erotică își are locul ei bine definit în creația poetei, dovadă stau poemele din ciclu; “Voluptăți imperceptibile”: “Raiul unei iubiri”, “Am poftit dragostea”, “Spații aprinse”, etc. Dacă aruncăm o privire peste universul poetic, observăm că autoarea și-a încheiat în linii mari acest canon al poeziei, preocupările ei fiind îndreptate spre îmbunătățirea procedeelor artistice și spre perfecționarea expresiei. Divinitatea, Timpul, Eroticul, etc. sunt teme majore pe care poeta, ajunsă la maturitatea creației, le stăpânește printr-o originalitate desprinsă din limbajul poetic. Versurile purtând povoara simbolurilor, pune în balanță valoarea fiecărui cuvânt, sunt cazuri când autoarea atacă direct problemele acute: “Mă zbat să scap / din ochiul de jar, / căci prea vânăt mi-e sufletul / de la un timp încoace; // voi trece iar prin iarbă / în care Dumnezeu / sparge lacrimi într-un clopot; / sunt maci presați pe cer / sau amurgul / e pătat de sânge ?” (Iar voi trece)
Trecerea de la un registru la altul îți face impresia că autoare se joacă cu imaginația cititorului provocându-l la lecturarea op-ului până la final, făcându-l curios să-i afle sfârșitul: “Cartea îmi râde în mâini / cu hohot de zei încinși, / poate cândva / cuvintele ei / au mușcat cu foame / din pieptul voluptos al pădurii, / de aceea se vrea tăcerea / leagănul meu pentru o zi” (Carte izbăvitoare). Sunt cazuri în care autoarea îți dă impresia că se confesează direct: “Doamne, cum se face / că mă leagăn / într-un car de aur / tras de două păsări ?” (Călătorie spre muntele visat).
Poemele din cele șase volume de versuri, care alcătuiesc prezenta antologie, dovedesc că Magdalena Dorina Suciu are talent, fiind mereu preocupată de a-l modela. Evoluția ei ulterioară ne-o va demonstra.