Se spune că în Paradis există un loc funest, din care unii cred că nu se poate scăpa: Triunghiul Bermudelor. Se știe că sute de ani, vase și avioane au dispărut în geometria sa diabolică, însă misterul său continuă să lase lumea perplexă. Și de fapt, ce se întâmplă aici în Oceanul Atlantic ? E un vârtej meteorologic, o forță electromagnetică misterioasă, o acțiune divină răzbunătoare sau pură imaginație ? Un om al științei poate spune că, de fapt, premisa Triunghiului Bermudelor e falsă. Dar să sondăm abisurile întunecate ale acestui Triunghi, în încercarea de a clarifica misterul.
Când Oceanul Atlantic e liniștit, el reprezintă un spațiu perfect pentru relaxare, însă aparența poate fi înșelătoare. Sute de oameni s-au aventurat în acest Triunghi și nu s-au mai întors. Vasele au dispărut fără urmă, iar avioanele au fost smulse de pe cer. Nu au solicitat ajutor și nu s-au găsit epave. Triunghiul Bermudelor acoperă o arie de 1,3 milioane km², între Florida, Puerto Rico și Bermuda. Cuprinde ape extrem de periculoase și un fund oceanic care, de la ape puțin adânci, devine o vale oceanică întunecată, aflată la adâncime de ordinul kilometrilor. Au fost multe zvonuri și teorii privind disparițiile ciudate de aici. Marinarii și aviatorii semnalizează fapte sinistre de sute de ani. Dispariția simultană a cinci avioane a atras atenția asupra Triunghiului.
Pe 5 decembrie 1945, o escadrilă de cinci bombardiere TBM Avenger se pregătea pentru o misiune la baza aeronavală din Fort Lauderdale. Misiunea era cunoscută ca Zborul 19. Aviatorul David White a fost instructor de zbor, iar Charles Taylor, șeful echipei Zborul 19. Era o zi senină, iar apele erau liniștite. Dar, la mijlocul misiunii, Taylor a semnalat că au probleme. El a observat că busola s-a dereglat. Controlorii de zbor de la sol au încercat să vorbească cu ei, însă semnalele lor radio deveneau tot mai slabe. Curând, nimeni n-a știut încotro s-a îndreptat escadrila. În câteva ore, avioanele, având la bord 14 bărbați, au dispărut. Avioanele de salvare au cercetat oceanul și cerul. David White a fost în unul din ele: „Am căutat cu zel câteva zile. N-am găsit nimic.” Apoi, Triunghiul și-a exercitat iar magia mortală. Unul dintre avioanele de salvare, cu întregul echipaj, a dispărut. După cinci zile, căutarea a fost abandonată. Șase avioane și 27 de oameni dispăruseră fără urmă în Triunghiul Bremudelor. În scurt timp, au început să apară zvonuri. Cum se puteau șase avioane să se volatilizeze ? Potrivit unei teorii, o forță electromagmetică ciudată preluase controlul asupra instrumentelor de navigație sau că au fost răpite de extratereștri. Curând, oamenii au început să acorde atenție acestor întâmplări ciudate. Gian Quasar e unul dintre aceștia: „Nu mă interesează tragediile și accidentele. Investighez misterele. Avioanele n-ar fi trebuit să dispară.” El studiază de 15 ani misterele din Triunghiul Bermudelor și Zborul 19. A scris cartea „Into the Bermuda Triangle”, care acoperă aproape toate teoriile, de la OZN-uri, la OSN-uri. Pare puțin probabil, dar o poveste de multe decenii, atrage atenția asupra acestor obiecte subacvatice neidentificate. E unul dintre cazurile esențiale ale Triunghiului.
Într-o noapte de decembrie, în Miami, Dan Burack și Patrick Horgan au început o scurtă croazieră pe vasul Witchcraft. În scurt timp, au lovit ceva în apă. Ambarcațiunea lor a pierdut energie și Burack a contactat paza de coastă. Ambarcația n-ar fi trebuit să se afle în pericol de scufundare, întrucât avea echipament de siguranță, veste de salvare și dispozitive de plutire încorporate. Când au venit ajutoare după câteva minute, vasul dispăruse. Nu s-au găsit rămășițe și nici cadavrele celor doi. Potrivit lui Quasar, e una dintre cele mai derutante dispariții. Dar cea mai impresionantă este cea a vasului USS Cyclops.
Nava de cărbuni USS Cyclops, de 19.000 t, și-a început călătoria în 1918. Era un vas neobișnuit, cu macarale înalte, pentru transportul cărbunilor. Călătoria trebuia să dureze câteva zile, însă vasul are o întârziere de 90 de ani… Nu a emis un SOS și a dispărut fără urmă. Această dispariție a fost cel mai mare mister al marinei SUA. Destinul vaselor Cyclops, Wichcraft și a Zborului 19 este într-adevăr enigmatică. Ar putea exista un punct comun ? Quasar spune: „Se întâmplă în condiții atmosferice proaste, când radiourile au probleme.” Ar părea greu de dovedit, căci toate victimele au dispărut. Dar există cel puțin un martor care a supraviețuit și poate povesti: Cary Trantham, din Key West, Florida. Ea a avut o experiență terifiantă în Trunghiul Bremudelor în 1995: „Zburam în lungul coastei Everglades. Eram în largul meu. Brusc, parcă cineva a aruncat o pătură peste avion. Avionul s-a cufundat în întuneric.” Luminile au început să pâlpâie, iar acul busolei, să se învârtă. Pe geam, Cary vedea doar o ceață groasă și neagră: „Mă întrebam ce să fac. Un pilot are încredere în instrumente. Dar ale mele erau imprevizibile, nu mă puteam baza pe ele.” Tot timpul, auzea un bâzâit puternic: „Nu știam ce se întâmplă. S-a petrecut repede. Era o situație crucială. Nu voiam să mor. Am încercat să stabilesc nivelul aripilor, neștiind poziția avionului.” Mai târziu, Cary a reluat zborul în prezența unor observatori, pentru a încerca un fel de reconstituire a momentului de atunci. Triunghiul a derutat observatorii ani de zile. Dar, pentru a înțelege secretele, trebuie cercetate stelele.
În Europa, o busolă indică steaua polară. Sute de ani, marinarii au depins de acest lucru. Dar, dacă srăbați Atlanticul spre America de Nord, ai o surpriză. Cristofor Columb a fost surprins cu siguranță. Îi fusese greu să convingă echipajul că nu se îndreaptă spre capătul Pământului. Situația s-a agravat când au ajuns în Triunghiul Bermudelor, iar busola a indicat steaua polară cu șase grade diferență. Nu doar busola se comporta anormal. Pe cer au apărut lumini ciudate în repetate rânduri.
Povești despre aceste fenomene stranii au circulat sute de ani. De atunci au dispărut vase și avioane, dar s-a acordat atenție disparițiilor abia în anii 1970, când Charles Berlitz a scris o carte care a zguduit lumea, „The Bermuda Triangle”. Datorită disparițiilor misterioase, cartea a devenit un bestseller. Dar era doar un început. O dată cu publicitatea, au apărut teorii extravagante. Cercetătorii care studiaseră puterile Triunghiului au ajuns la concluzia că nu era singurul. Natuaralistul Ivan Sanderson a propus ideea unor „vârtejuri cumplite”. El le-a descris ca zone ale oceanului caracterizate de curenți violenți, modificări radicale de temperatură și anomalii electromagnetice. Două dintre acestea erau Triunghiul Bremudelor, iar, de cealaltă parte a globului, un loc numit Marea Diavolului.
Aflată lângă coasta Japoniei, și Marea Diavolului a fost martora unor dispariții misterioase. Fenomenul a atras atenția în anii 1950, când nouă vase au dispărut într-un interval de câțiva ani. Sanderson a sugerat că vârtejurile, mai ales din Marea Diavolului și Triunghiul Bermudelor, erau caracterizate de perturbări electromagnetice ciudate. Poate vasele declanșau aceste anomalii dacă întâlneau o anumită frecvență din zonă sau poate ceva din interiorul Pământului determina aceste bizarerii, ceva ce nu se poate explica încă. S-ar putea găsi un indiciu privind atmosfera Triunghiului în povestea pilotului amator Bruce Gernon.
Pe 4 decembrie 1970, Gernon zbura lângă Bimini, când a văzut afară un nor ciudat: „Avea margini mătăsoase. Am început să urc. Norul se afla chiar în calea mea.” A intrat în nor și, în câteva minute, instrumentele au luat-o razna: „Radio Miami ! Nu-mi cunosc poziția ! Sunt într-un fel de ceață. Mă puteți ajuta ?” Controlorii de zbor nu-l puteau vedea pe radar. Știa că trebuie să iasă singur din nor. Curând și-a dat seama că ceața îl cuprindea. Ulterior, Gernon a creat o ilustrare ca să arate ce a văzut. Singura scăpare a sa a fost o deschizătură în formă de U din norul din fața sa: „Am luat-o înainte și am văzut că tunelul devenea mai mic.” În jurul lui pâlpâiau lumini albe, dar nu era furtună cu fulgere: „Luminile deveneau tot mai intense și mai rapide. Nu mai văzusem astfel de fulgere.” Când Bruce a trecut prin tunel, acesta s-a închis în jurul avionului: „Brusc, în jurul avionului s-au format linii ciudate. Erau niște fisuri prin care vedeam cerul senin de partea cealaltă.” În cele din urmă, a scăpat din tunel. Apoi, a privit în urmă: „Am văzut tunelul prăbușindu-se și formând o fantă, rotindu-se în sensul acelor de ceasornic.” Dar Gernon încă nu ieșise din nori. Era în pericol de a fi învăluit de o ciudată ceață electronică: „În acest moment, ceața s-a prins de avionul meu.” Instrumentele de navigație erau dereglate: „Radar Miami ! Solicit identificare radar.” În sfârșit, controlorii de zbor l-au zărit și i-au spus că e lângă Miami. „Nu ! Trebuie să fiu la cel puțin 130 km est de Miami.” Apoi a văzut uscatul și a înțeles că aveau dreptate controlorii de zbor. Era înapoi în Florida. Bruce credea că zborul i-a luat doar 50 de minute în loc de 80. Pierduse 30 de minute undeva în Triunghiul Bermudelor…
Gian Quasar crede că enigma ceții electronice poate fi elucidată la mii de kilometri nord, în Vancouver, în laboratorul improvizat al fizicianului amator John Hutchison. Hutchison a devenit celebru datorită unei descoperiri radicale pe care pretinde că a făcut-o. A început experimente cu unde radio și tensiuni înalte cu câteva zeci de ani în urmă. El pretinde că a descoperit ceva ieșit din comun în 1979: o serie de fenomene ciudate, numite „efectul Hutchison”. Quasar și mulți alții cred că efectul Hutchison ne poate spune multe despre Triunghiul Bermudelor. Hutchison crede că știe să creeze în laborator o ceață electronică similară celei pe care Bruce Gernon a întâlnit-o în Triunghi. El afirmă că ceața electronică înconjoară obiectele metalice și dereglează echipamentul electronic. Din păcate, ceața nu apare de fiecare dată când o convoacă Hutchison. Se pare că Hutchison nu ia notițe, bazându-se mult pe intuiție când face să apară efectul. Nu e surprinzător că mulți sunt sceptici, inclusiv fizicianul James Mattingly, de la Universitatea Georgetown, SUA: „Nu știu ce este acest efect. E ca și cum tot ce se întâmplă acasă la el e efectul Hutchison. Mă întreb dacă și mersul lui prin casă e tot un efect Hutchison…” Hutchison e obișnuit să fie criticat, dar spune că are dovezi: a reușit să filmeze efectul. „Din fericire, spune el, avem patru cazuri a ceea ce se întâmplă cu camera când facem experimentul.” Hutchison, pentru credibilitate, a permis filmarea unei demonstrații în direct. Efectul trebuie să se arate printr-o ceață electronică învăluitoare. S-au utilizat sute de kilograme de echipament și un borcan de plastic, suspendate de lanțuri. Hutchison menționează că tensiunea de aici e periculoasă, așa că echipa de filmare nu s-a apropiat. El spunea că se vor forma ceața electronică și alte fenomene ciudate. Dar, deși lanțurile au vibrat ușor, camera nu a înregistrat efecte stranii, așa că Hutchison a mărit tensiunea, generând în cele din urmă flăcări în borcanul de plastic, spectacolul luând sfârșit. Nu înseamnă că efectul nu există. Poate e greu de sesizat. Dar, acest argument nu-l convinge pe dr Mattingly: „Din aceste experimente lipsește complet contextul. Nu se știe ce-ar trebui să se întâmple, nu se poate evalua dacă se întâmplă și nici ce anume stă la baza acestui efect.” Totuși imaginile video ale lui Hutchison surprind două ore de efect Hutchison: metale gelatinizate, obiecte care levitează și o ceață electronică. Dacă singurele dovezi reale sunt aceste imagini, ce par de fenomene paranormale, merită totuși a fi analizate.
La câțiva ani după prima experiență, Bruce Gernon a întâlnit ceața din nou, în timp ce el și soția lui zburau peste Florida Keys. Bruce a afirmat că și aceasta a fost o ceață electronică, care s-a prins de avionul său. „Am sunat la Radio Miami, a precizat el, iar cei de la meteo mi-au spus că nicăieri în Florida nu se înregistrează ceață.” Oriunde zbura Bruce, ceața îl urma: „Am simțit că, dacă mă îndrept spre ocean, aș putea scăpa de ceață. Și am reușit.” E posibil ca unii oameni să aibă puteri care atrag ceața electronică ? Bruce Gernon nu poate respinge ideea unei semnificații supranaturale.
Cary Trantham a acceptat și ea să se întoarcă în Triunghiul Bermudelor, ca Bruce Gernon, dar, de data aceasta, alături de un pilot experimentat. După mai bine de un deceniu, Cary nu știe ce a lovit avionul în 1995. Dar a fost pregătită să afle. Astfel, instructoarea Collins a zburat împreună cu Cary, simulând zborul din 1995 pentru a afla ce s-a întâmplat atunci. Au decolat noaptea, ca atunci când Cary a avut zborul ei traumatizant. Explicația ar fi: când urmărești o linie de lumini la orizont și zbori lângă sau sub un nor, liniile pot dispărea brusc, iar linia orizontului dispare și ea. Senzația unei pături arucate peste tine e o descriere exactă a ceea ce simți. În interiorul unui nor întunecat e confuzie totală. Pierderea controlului e cauzată de lipsa de orientare în spațiu. Pilotul e confuz, neștiind care e poziția avionului, pentru că primește informații contradictorii. În plus, pe urmele lui Cary era o furtună. Reacția ei în acea stare de spirit și în acel mediu e posibil să-i fi determinat experiența.
Dar oare ceața electronică dereglează busola unui aparat de zbor, îndepărtându-ne de adevăratul răspuns ? O fi un alt fenomen puternic, dar absolut natural, în centrul Triunghiului Bermudelor ? E momentul acum să consultăm știința convențională și să tratăm cu bun simț cazul vasului Cyclops, al Zborului 19 și al vasului Witchcraft. Toate cele trei povești sunt tragice, însă cazul vasului Witchcraft este deconcertant. După ce au văzut luminile orașului Miami, ambarcația, dupa cum am relatat mai sus, a lovit ceva în apă. Apoi a dispărut, la câteva minute după ce au cerut ajutorul cu calm. Cercetările însă arată că misterul nu e chiar atât de profund. Nimeni nu cunoștea poziția vasului, iar vremea nu era deloc calmă. Larry Kusche a cercetat dispariția ambarcației: „Nu s-au aflat în locul indicat de ei. Dacă s-ar fi aflat acolo, ar fi mai misterios. Nu s-a găsit nimic. A fost furtună în noaptea aceea. Vorbeau despre valurile spumoase și nu vedeau în întuneric.” Dar paza de coastă a sosit la doar 19 minute după SOS-ul vasului. Curios este că Witchcraft a dispărut complet și foarte repede. Nu s-a găsit nicio urmă a unei ambarcațiuni despre care se credea că nu se poate scufunda. „Eu aș spune: «Asta s-a crezut și despre Titanic.» Orice barcă sau avion se poate scufunda.” (L. Kusche). Dar e greu să găsești pe cineva care s-a pierdut în larg, chiar și în condiții favorabile. Jim Noe, paznic de coastă și expert slavamar în Miami, declară: „O bună parte a zonei cuprinse de Triunghiul Bremudelor e oceanul larg, la sute de kilometri de uscat sau de posibilități de comunicație. E posibil să nu știi locul precis unde s-a scufundat un vas, o barcă sau un avion.” La aceasta se adaugă violența Curentului Golfului, curentul rapid și puternic care vine dinspre Marea Caraibilor spre Atlanticul de Nord. Oceanograful Arthur Mariano studiază de ani de zile curentul din Triunghi. El afirmă că acesta poate provoca dispariția vaselor printr-un fenomen numit „dispersie turbulentă”. Când un vas se scufundă, vânturile și curenții puternici îl lovesc și-l împrăștie pe câțiva kilometri, uneori în câteva minute. Mariano a arătat ce se întâmplă, folosind un rezervor de valuri și vopsea verde: „Vom injecta vopsea în apă. Când nu sunt valuri sau curenți puternici, vopseaua nu se împrăștie.” Dar, când curentul s-a întețit, vopseaua s-a mișcat mult mai repede. S-a pornit apoi un vânt pentru a genera valuri. S-a putut observa că mărimea valurilor creștea proporțional cu dispersia vopselei.
Experimentul lui Mariano ne arată că valurile, vânturile, curenții, vârtejurile puternice cauzează o mare dispersie în zona Triunghiului Bermudelor. „Dacă te prinzi în Triunghi, spune Mariano, și nu ești găsit în primele ore, vei fi extrem de greu de găsit.” Totuși, se compară vopseaua cu un avion de nouă tone, prăbușit în mare ? Mariano explică: „Vopseaua e pasivă. E doar un indicator al mișcării apei. Și rămășițele care ajung pe fundul oceanului sunt pasive. Vor fi mișcate de curenți, de vânt și de valuri.” Se pare că resturile care dispar nu sunt tocmai o enigmă. Dar nu s-a elucidat cel mai mare mister: care a fost cauza acestor naufragii ? E tentant să explici disparițiile din Triunghi prin factori paranormali ca ceața electronică sau extratereștrii, când, de fapt, vremea e un vinovat mult mai plauzibil.
În Triunghiul Bermudelor se întâmplă multe lucruri pe care nu le află nimeni. Trombe, rafale și alte fenomene la scară mică, care au loc doar pe distanță mică, nu sunt văzute sau prevăzute de nimeni. Apar brusc și dispar. Cine nu se află acolo, nu știe că s-au întâmplat. O trombă poate face fărâme un vas sau un avion. Sute sunt semnalate în această regiune anual și poate mai au loc multe altele, care nu sunt anunțate. Mai sunt valuri uriașe, ziduri de apă repezi, înalte cât zece etaje, care par să apară din senin și răstoarnă chiar și vase mari. „Sunt atât de mari, încât, în trecut, puțini credeau că aceste valuri există cu adevărat. Până de curând, valurile imense au fost observate de oamenii din larg. Unele au fost văzute de căpitani experimentați din marina SUA. Ei au semnalat valuri uriașe de peste 30 m.”(A. Mariano). Cutremurele submarine pot cauza valuri seismice. Dar, în largul mării, valurile uriașe pot lovi și mai puternic și să avertizeze. Un vânt puternic, necruțător și oceanul învolburat pot ridica aceste ape agitate la înălțimi periculoase. Triunghiul Bermudelor are toate aceste elemente, plus încă unul. Cum în Triunghi navighează multe vase, e o mare probabilitate ca un val uriaș să influențeze un vas și, în unele cazuri, să-l răstoarne.
Cu siguranță însă, nu un val uriaș a pecetluit soarta Zborului 19, când au pierit 14 oameni. Toți erau piloți experimentați, care ar fi trebuit să ducă la bun sfârșit un simplu exercițiu. De fapt, șeful echipei nu era familiarizat cu ruta de zbor. La decolare, vremea în preajma Floridei era favorabilă, iar marea, liniștită spre agitată. După o oră, șeful echipei a semnalat că s-a rătăcit. Deși echipa se afla în Triunghi undeva la est de Fort Lauderdale, el a crezut că sunt mult mai la sud, în Florida Keys. E tipic ca, atunci când cineva se rătăcește sau e nesigur, iar busola nu arată ceea ce vede el, să afirme că busola e dereglată. Dar oare și ceilalți patru piloți, erau și ei debusolați ? „Cum puteau să se piardă în Bahamas și să nu vadă puncte de reper, dacă nu cumva zburau în cercuri, având busolele dereglate ?”(G. Quasar). Jurnalele arată că cel puțin unul dintre studenți cunoștea direcția. Echipa era frustrată, dar și-a urmat șeful. Apoi, potrivit cercetărilor lui Kusche, vremea s-a înrăutățit. Aviatorii au rezistat bine o vreme. Apoi probabil au rămas fără combustibil. Poate au încercat să aterizeze forțat înainte să rămână fără benzină. Tragic e că au rămas și fără noroc. David White: „Cred că avioanele au aterizat și s-au dezmembrat imediat.”
Soarta tragică a Zborului 19 a fost probabil cauzată de o eroare umană combinată cu vremea nefavorabilă. Dar mai este un mister. Curând după dispariția escadrilei, a început căutarea. David White: „Când turnul de control și-a dat seama că avioanele au dispărut, a anunțat toate aeroporturile și turnurile de control de pe Coasta de Est, alertându-i că avioanele au dispărut.” Un avion de căutare Martin Mariner avea la bord 13 oameni. A dispărut și el. Cum puteau șase avioane să dispară în 24 de ore ? În cazul avionului Martin Mariner, poate răspunsul e simplu. Acest model era poreclit adesea „rezervor zburător”, pentru că mirosea a benzină. Exploziile spontane erau obișnuite. Petrolul și rămășițele revelatoare au dovedit că avionul a explodat.
Așadar, tragedia Zborului 19 ar putea fi explicată. Dar cazul lui Cristofor Columb ? Și busola lui s-a dereglat când a ajuns în triunghiul Bermudelor. Și aici, răspunsul e simplu. Nicio busolă nu indică nordul adevărat. Toate indică nordul magnetic, un punct care se mișcă constant. Cum nordul magnetic e la mulți kilometri de nordul real, indicațiile busolei se schimbă când călătorești. Navigatorii moderni știu ce să facă, dar, pe vremea lui Columb, nimeni nu știa. Știința a elucidat și acest mister privind Triunghiul Bermudelor.
Destinul vasului Cyclops însă nu e ușor de explicat. Acest vas de 150 m a dispărut fără urmă 1n 1918. Președintele Woodrow Wilson a spus: „Doar Dumnezeu și marea știu unde se află marele vas.” Unii au afirmat că vasul Cyclops se balansa în valuri. O furtună puternică i-ar fi împins încărcătura de peste 4,5 t într-o parte, făcându-l să se răstoarne. Problema era că nu a fost furtună, cel puțin nu în Triunghi unde se credea că se află vasul. E posibil ca vasul să se fi aflat în altă parte ? În 1968, scafandrul Dean Hawes, din marina SUA, a descoperit un vas mare, ciudat, la 110 km de Norfolk, Virginia. Când a văzut o fotografie a vasului Cyclops, a știut că era același cu cel din abis. Aflând de această descoperire, Kusche a început să calculeze. El crede că vasul ar fi ajuns în șase zile la locul naufragiului. A părăsit Barbados pe 4 martie, așa că s-ar fi putut scufunda pe 10. Din nou, vremea rea pare să fi fost vinovatul. Mai târziu scafandrii au încercat să localizeze nava descrisă de Hawes, dar nu au găsit-o. Se pare că misterul dispariției vasului Cyclops s-a accentuat.
Meditând la aceste mistere din Triunghiul Bermudelor, trebuie să mai ținem seama de ceva. Statistic vorbind, acest Triunghi nu e mai periculos decât alte rute maritime afectate de condiții metorologice semnificative. Dar, deși se pot explica multe dintre disparițiile din acest loc fatidic, cazul nu este închis, deoarece cât timp oamenii vor dispărea, mitul Triunghiului Bermudelor se va intensifica.