"Despre cartea ta s-a scris, dupä câta am putut afla, în mai multe publicatii. În România Literarä, Alexandru Stefänescu nu a avut o pärere prea bunä despre textele tale, dar asta nu trebuie sä ne deranjeze, stiindu-l un critic refractar si tendentios atunci când este vorba de unele debuturi poetice." _ Dionisie Duma _ (Scrisoare trimisä în 4 septembrie 2007)
"Într-o prezentare amabilä,Dionisie Duma, cunoscut ptr. stilul säu elegant, face eforturi supraomenesti ca sä salveze situatia: "Citind textele, ai prilejul sä descoperi o poetä discretä, de un estetism glacial, cu o emisie încä abstractä, chiar indegirabilä (pânä la un punct), paradoxalä si enigmaticä." _Alexandru Stefänescu_ România Literarä
Stimati Domni, cu plecäciune si regret dar nu am nici o intentie de a vä dedica articolul de fatä...Consider cä sunt subiecte mult, dar cu mult mai importante pe care le pot dezbate tinând cont de faptul cä träiesc în capitala informatiei :Parisul! Am vrut doar sä definesc introducerea articolului si sä creez piste ptr. o mai bunä comprehensiune a subiectului pe care îl voi dezbate în continuare.
Cine sunt cei care ne criticä? Ce sunt cei care ne criticä? Cum ne criticä? De ce ne criticä?
La prima întrebare nu trebuie sä cauti îndelung räspunsul. Räspunsul îl detine ca prin minune Alexandru Stefänescu si constat, vorbeste în numele UNOR critici din cartier, citez:" Dacä mai suntem bärbati (si mai suntem unii dintre noi)...doar unii dintre ei mai sunt bärbati, dar ceilalti dacä nu mai sunt critici mai sunt bärati sau dacä nu mai sunt bärbati mai sunt critici...si iatä cum se adânceste misterul, "...a lumii taine..."
...si as continua dar mä tem cä devin critic si ,evident, bärbat ceea ce nu-mi doresc deoarece, simplu, stiu cä bärbätia trece fapt ptr. care as putea fi critic doar pânä la vârsta bärbätiei dar ca femeie pot critica si dupä ce Alexandru Stefänescu îsi pierde...sau poate si-a pierdut...
Stimati critici, cu respectul ce vi se cuvine permiteti-mi sä vä fac lectia de cunoastere care vä va opri din cäderea din absolut în contingent si sä vä ofer, cu plecäciunile de rigoare, adânci... informatii despre cum se criticä sau cum se face o criticä! Dar ce îndräznealä din partea unei femei, nu? Scuzati ignoranta dar cu cât träiesti mai mult în Franta cu atât spiritul românesc si glia te cheamä, se aprinde dorinta de a-ti ajuta fratii de sânge...
Discutia pe care am avut-o cu Abraham Vincent Vigilant, vicepresedintele Societätii Poetilor si Artistilor din Franta si articolul scris de Vèrinique Flabat-Piot, de asemenea, vicepresedinte, publicat în brosura ce acompaniazä revista literarä a S.P.A.F, "Art et Poèsie", m-a determinat sä scriu acest articol prin intermediul cäruia vorbesc în numele potilor debutanti si nu numai din România.


Articolul se intituleazä "VOUS AVEZ DIT, POESIE?" si debuteazä cu o constatare:"A fi critic literar sau membru în juriul unui concurs poetic nu este întodeauna un lucru usor!" Evident, deoarece acest lucru cere muncä de lecturä, de concentrare si de reflexie sigurä, trebuie de asemenea -si mai presus de orice- luatä în consideratie nu numai forma poemului ci si sensibilitatea care se degajä din text, comuniunea de suflete...din care textul provine! "CINE SUNTEM NOI, NOI CTITICII sä decidem calitätile sau defectele acestui scriitor care aseazä în fata noasträ inima sa..."
Si meditând asupra conditiei criticului în genere, Vèronique Flabat-Piot face o primä constatare:" dacä fiecare inimä este poetä, nu existä în acelasi timp bärbat sau femeie poet care sä nu aibä aceastä inimä." Pentru multi dintre critici, poezia clasicä se rezumä la poezia mai mult sau mai putin rimatä...Regulile scrierii poeziei clasice -care în ansamblu constituie prozodia- au luat nastere multumitä scriitorilor grijulii sä vegheze ca versul "sä curgä bine". De fapt, din moment ce regulile sunt corect aplicate, NIMIC nu vine sä räneascä auzul si nici privirea. Regulile prozodiei nu sunt extrem de numeroase, nu este nevoie sä fii un geniu ptr. a le întelege si/sau aplica...dar este dureros faptul cä cea mai mare parte dintre scriitori dorind sä creeze poezia rimatä nu îsi "amintesc" regulile despre care tocmai am vorbit. Ce devine poezia clasicä dacä fiecare construieste fraza poeticä dupä propriile reguli? Versuri necomprehensibile, evident "non rimès" transformä poezia clasicä de astäzi în ridiculitäti. De ce oare librarii refuzä sä gäseascä un loc în raionul lor si poeziei actuale mai ales cä poezia pretinsä novatoare este färä puntuatie, färä majuscule, si ,mai presus de toate, "sans aucun sens"?
Astfel privirea criticului literar devine, evident, îndoielnicä: dacä este mai slab de înger demisioneazä si se dedicä emotionantei cariere de miner, dacä are sânge rece si bea un pahar de vin fiert românesc ptr. a înlesni cälätoria în Parnas, se "moaie" spre finalul poemului si obervä vigilent, chiar foarte vigilent cä rima a sorbit-o chiar el - poezia clasicä färä regulile prozodiei este magnificä, priteni, este poezia viitorului - din paharul de cristal a muzei; dacä este critic este critic si privirea penetreazä ptr. a cäuta poezia. Menirea criticului literar este de a cäuta poezia. Un critic care se pierde în a evidentia cu sarcasm sau räutate defectele unui text , la care adaugä ptr. a desävârsi piesa de teatru si câteva remarci referitoare la înfätisarea poetului sau la modul în care acesta se comportä, färä a sublinia cu argumente critice non-poezia, devine un CRIC LITERAR SI NU UN CRITIC LITERAR. Dacä un tânär mai sensibil "cade" peste un critic mult prea plin de el si care criticä poezia în conformitate cu postul pe care îl ocupä färä a-i argumenta, färä a-l ajuta sä persevereze, färä a-l informa, criticul devine mäcelar iar tânärul poet se sinucide. Dacä un critic literar "judecä" poezia dupä cunostintele pe care le detine färä a se informa permanent de evolutiile poetice actuale sau ,dacä, Märia Sa considerä cä poate apropria orice debut poetic la stilul lui Ion Barbu sau Nichita Stänescu, adicä exact la ce cunoaste färä a studia poezia contemporanä a lumii, criticul literar oferä imaginea unei domnisoare bätrâne cufundate în propriile regrete si complexe, o fatä bätrânä cu mustäti...
Foneme si morfeme, idei, teme, mituri, creativitate, träire, mister, filosofie, etc., iatä, poezia se defineste si se creazä din fiecare poet, esenta poeziei-misterioasä alchimie!
În prefata "Anthologie de la poèsie francaise du xxe siècle" publicatä la Editura Gallimard, Jorge Semprun afirmä cä poezia apare si dispare de lângä noi, cä ea rezistä la toate criticile si definirile generale si abstracte, cä poemul poate fi un stigät de räzboi, el poate fi citit cu voce tare, cu voce joasä, färä voce...Dar cea mai deosebitä analizä este cea a lui Octavio Paz care afirmä cä nici un cuvânt nu este deajuns, indiferent de natura lui în procesul de traversare a nuditätii imediate a poeziei în raport cu poemul.
Citind aceastä antologie unde poezia se reliefeazä în toate formele ei, criticii actuali ai României ar trebui cu sigurantä sä demisioneze sau sä se mute de pe Terra. Recomand aceste douä volume care nu au un pret mai mare de 16 EURO...
Dar sä revenim la articolul scris de Vèronoque Flabat-Piot, articol care vorbeste în continuarea lui despre poezia liberä. "Departe de mine gândul cä poezia liberä, färä rimä, cea care este din ce în ce mai scrisä la ora actualä, nu este poezie bunä! Eu cunosc poeme, numite "libere" care sunt pure minuni! Eu port un mare respect autorilor acestor poeme...Astfel, ignorând orice regulä a poeziei clasice si navigând pe oceanul poeziei moderne unde totul se metamorfozeazä atingând dimensiuni nebänuite, poemul contemporan contine sensul imaginii ce trenscede textul." Picasso, continuä scriitoarea, este un exemplu marcant al picturii moderne...si dacä marele pictor ar fi väzut sânul unei femei formându-se într-un cub sau un cub în locul sânului unei femei acest lucru nu denotä faptul cä sânul îsi pierde din simbolul si semnificatiile lui sau cä Picasso este lipsit de talent iar opera lui nu este decât o mâzgâlealä.
Stimati si onorabili cetäteni, dragii mei critici,vine un moment când nimeni nu vä va mai asculta, depäsiti total de evenimentele lumii, veti naviga în derivä pe un ocean de mustar, unde "toate aceste neîntelesuri se preschimbä-n neîntelesuri si mai mari", veti naufragia pe o insulä si dacä este cea bunä veti putea lua lectii de criticä de la criticii literari francezi. Cu cât profesionalism criticul francez, Membru al Academiei Franceze, Andre Benard a definit poezia Cristinei Onofre la Serata dedicatä Poeziei Francofone si organizatä la Societatea Poetilor Francezi din Paris, descoperind stilul, analizând fiecare temä a poeziei Cristinei Onofre, din volumul " Poemul `altei Domnisoare". Pe coperta finalä, Presedintele Societätii Poetilor Francezi, Vital Heurtebize conchide: "La poèsie de Cristina Onofre ne plaira pas aux amateur de formules absconses, pas davantage à ceux qui n`aprècient que les tirades sans fin ou les poèmes fleuves!..."
Prin acest articol vreau doar sä dau aripi poetilor tineri din România, nu am nici o intentie de a subestima criticii români. Eu sunt un caz fericit : poezia mea nu este apreciatä acasä dar este apreciatä la Paris! Mä gândesc la tinerii poeti români care poate nu au aceeasi sansä si în mod special la poetesele tinere care trebuie sä îndure critica unor CRITICI CARE MAI SUNT SAU NU MAI SUNT BÄRBATI.