O carte șocantă, incorectă politic, un roman care îi oferă cititorului o mostră rafinată de brutalitate. Virginie Despentes prezintă o lume a tenebrelor, un univers în care violența este factorul principial. Fără să încerce să cosmetizeze atmosfera, fără să încerce să îți justifice personajele, autoarea franceză ne delectează cu un adevărat regal al morții, o călătorie inițiatică spre cele mai adânci abisuri ale ființei umane. Fără temeri și prejudecăți, cartea te provoacă, nu îți permite să ai îndoieli. Trebuie să mergi înainte, întotdeauna înainte.
Cele două personaje principale sunt conturate atent, antitetic, simbolizând în fazele incipiente ale romanului conflictul dintre bine și rău. Bătălia este câștigată rapid de partea întunecată a celor două femei. Acestea se încurajează, potențându-se reciproc și transformându-se în adevărate mașini de ucis. Amestecând crima cu o pasiune mistuitoare, cartea ne oferă un cocktail luxuriant al violenței gratuite. Nu este vorba de nebunie, nu există scuze, societatea nu poate fi acuzată de nimic. Virginie Despentes ne oferă spectacolul criminalilor care ucid de plăcere. Este vorba doar despre emoții. Emoție pură: “Simte distanța dintre ea și lumea brusc pacificată, nimic nu o neliniștește, totul o distrează. Recunoaște cu bucurie simptomele unei infinite rigidități. Se lasă să se afunde în fotoliu, își scoate pantalonii și se mângâie cu palma peste chilotul minuscul. Își privește mâna mișcându-se între coapse, în cercuri regulate, accelerează mișcarea și își ridică bazinul. Ridică privirea spre ecran, unde fetei, care se ține de balustradă, i se balansează capul la stânga și la dreapta, în timp ce ondulează din fund pentru a putea înghiți tot sexul bărbatului. There’s an emotion in me, there’s an emotion in me. Emotion number 13 blows my mind away, it blows me away.”
Construit pe modelul labirintului, romanul acumulează tensiune treptat, izbucnind virulent în final. Epopeea celor două tinere se încheie, iar Virginie Despentes folosește inevitabilul sfârșit pentru a oferi poveștii o latură moralizatoare. În ciuda acestui eșec, cartea rămâne o adevărată frenezie punk, generând un adevărat curent literar în Franța și șocând prin realitatea frustă, descrisă clinic, fără nicio remușcare. Romanul anticipează omul modern, care nu mai are timp pentru îndoieli și nu se sfiește să-și urmeze instinctele.
Folosind un limbaj foarte dur, cartea șochează într-o primă instanță, obligându-l pe cititor să intre în această lume. Fără pârghii, fără sisteme de siguranță, suntem singuri în fața lumii întregi, aidoma celor două. Nadine și Manu îi devin pe parcursul cărții familiare cititorului, care se regăsește în multe dintre zbaterile lor. Virginie Despentes reușește astfel să ne convingă să iubim personajele negative, să ne identificăm cu ele, oferind profunzime romanului și schimbând radical perspectiva. “Trage-mi-o” nu este o carte clasică, ci folosește la maximum mozaicul specific societății moderne pentru a sublinia alienarea indivizilor. Trăindu-și viața la intensitate maximă, cele două femei suferă în tăcere, alegând să uite prin intermediul exceselor de orice fel. Atunci, o serie de simboluri aparent șocante se naște: “Îl sărută îndelung, dar el nu prea are curaj să o pipăie. Nadine bănuiește că se teme să nu o supere. Are buzele cărnoase, trăsături de copil pe figură de bărbat, de copil arogant și exigent, obișnuit cu multă dragoste. Cu ochii întredeschiși, o lasă să îl mângâie, iar ea îi simte sexul întărit dincolo de țesătura pantalonilor. Se lasă în genunchi în fața lui, îi scoate sexul și i-l linge, binecuvântând circumcizia. Dacă ar face-o cum știe ea mai bine, dacă i-ar lua-o în gură așa cum îi place ei, mângâindu-i coaiele cu degetele, dacă ar face-o cum știe ea mai bine, sigur l-ar auzi gemând. Ridică privirile pentru a se uita la el, faimosul schimb de priviri dintre cea care suge și cel căruia i se suge.”
Stilul folosit de Virginie Despentes este direct, fără înflorituri inutile. Autoarea franceză folosește un limbaj colocvial, specific culturii populare, apropiindu-se de cititor și oferindu-i senzații la intensitate maximă. Cartea este duală, iar nivelurile de înțelegere pot diferi în funcție de cititor, fără a afecta însă atmosfera. Fie că vrem să înțelegem sugestiile autoarei, fie că vrem să ne delectăm pur și simplu cu ritmul halucinant al romanului, cartea ni se oferă fără menajamente, dezvăluind detaliu după detaliu, cu o voluptate foarte apreciată astăzi.
Naratorul omniscient conduce acțiunea, dezvăluind de multe ori detalii importante. Descoperim starea psihică a celor două femei, descoperim motivațiile lor, înțelegem că violența poate fi justificată. Construindu-și romanul cu meticulozitate, Virginie Despentes ne prezintă o frescă a răbufnirii, insistând pe frustrările acumulate care au dus până în acest punct. Cele 5 minute de faimă ale fiecăruia dintre noi devin astfel laitmotivul romanului, iar candoarea personajelor impresionează într-un final în care cu toții sperăm pentru câteva momente că putem scăpa de consecințe: “Cu vârful degetelor mângâie patul pistolului și masturbează țeava, freacă metalul ca pentru a-l face să se întărească și să se lungească, să-i descarce în gură sperma lui de plumb. E gata, uimită de cât poate fi de calmă. Scoate arma din buzunar, ghiftuită de soare. Când glonțul va pleca, se va gândi la Manu și astfel vor rămâne împreună. E culcată la pământ, pe burtă. Cu brațele zdravăn sucite la spate de un bărbat care stă în genunchi călare pe ea. Dezarmată. Legată. Au sărit pe ea fără a-i mai lăsa timp să înțeleagă ce se întâmplă. Unii sunt în civil, alții în uniformă. La câțiva pași, se aude rumoarea trecătorilor care s-au adunat în jur, au înțeles cine este și se felicită că au capturat-o. Își simte sângele curgând din gură. Și-a mușcat buzele în cădere. Aceste lucruri trebuiau să se întâmple. Ai fi crezut că le poți scăpa.”
“Trage-mi-o” se individualizează ca o carte puternică, modernă, o carte ce merită savurată de toți cei aflați în căutarea unui suflu nou, autentic. Iubirea și crima se amestecă, sângele provoacă orgasme violente, iar cititorul se cufundă într-o lume pe care o descoperă cu frenezie. Nu mai există reguli, nu mai există constrângeri. Societatea se topește în focul pasiunii, iar dorința carnală definește sui generis un univers. Trage-mi-o, sau despre cum să ne lăsăm trupul să ceară...



Bibliografie

Virginie Despentes – Trage-mi-o – Trei – 2006