Mir persönlich kommt kein Nokia-Handy mehr ins Haus. – Mie personal nu-mi mai vine un celular Nokia în casă. (BILD AM SONNTAG, 20 ianuarie 2008)

Astea sunt vorbele unuia dintre cei mai de seamă politicieni germani, rostite într-un moment de decepție, resemnare și bineînțeles de furie. Kurt Beck este președintele de miniștrii (prefect) ai landului (județ) Renania-Palatină și președintele Partidului Socialdemocrat German (SPD). Vorbele și mai ales gestul lui Beck n-au rămas singulare în aceste zile în Germania. Mulți oameni au anunțat că își vor schimba celularul. Un ministru federal a dat ordin ca toate celularele marca Nokia din ministerul său din Berlin să fie schimbate cu alte aparate.

Se pare că politicienii, mass-media dar și sindicatul IG Metal au fost luați prin surprindere. Decepția generală nu rezultă din faptul că finlandezii încep să producă în România și Ungaria, ci din anunțul concernului de a închide complet firma din Bochum, cu 2.300 de angajați. Nemții s-au obișnuit în ultimii ani cu uzanțele multor firme germane – mai ales din industria de automobile – de a produce și în alte țări, dar fără a închide propriile locașuri de producție în Germania. Se pare însă că practicile concernelor primesc o nouă calitate. Cazul Nokia este deja al treilea de acest gen din Germania. Anul trecut firma suedeză AEG a închis în mod atasemănător o fabrică (mașini de spălat) la Nürnberg și japonezii au desființat firma BenQ (handyuri) la München.

Dacă luăm în considerare faptul că politicienii n-au nici o șansă de a interveni pentru salvarea cel puțin a câtorva locuri de muncă în fabrica din Bochum, putem înțelege resemnarea domnului Beck și a colegilor săi din toate partidele politice. Dictatul economiei asupra statului democrat se manifestă aici într-o claritate îngrijorătoare. Concernul Nokia acționează în aceste zile în conformitate cu legile Uniunii Europene, așa că din punct de vedere legislativ nu i se poate reproșa absolut nimic. Încercările unora de a-i găsi acum un nod în papură au mai mult o rezonanță medială decât o șansă de izbândă.

Furia politicienilor este și ea lesne de înțeles. Statul german a acordat la timpul respectiv (1988) conducerii de la Nokia peste 80 de milioane de Euro ca să deschidă această fabrică la Bochum, bani necesari pentru montarea liniilor de producție și asigurarea infrastructurii necesare. Acum s-a iscat și o discuție asupra modalităților de subvenționare a concernelor străine în Germania.

Dacă afirm aici că în acest caz capitalismul și-a arătat din nou fața hidoasă, nu mă gândesc numai la lacrimile care curg acum în orașul Bochum și împrejurimile lui, ci mă gândesc și la oamenii care vor lucra pentru Nokia în fabrica din Jucu. Mass-media germană scrie de salarii de 250 de Euro, ceea ce înseamnă - și la nivelul de trai din România - exploatare curată. Nici din comentariile politicienilor și nici din luările de poziție ale celor afectați direct nu s-au putut auzi cuvinte de invidie sau chiar de agresiune împotriva românilor sau a ungurilor. Furia verbală se îndreaptă numai și numai împotriva globaliștilor de la Nokia.

Să sperăm că muncitorii din Jucu se vor organiza cât mai repede, pentru a putea cere salarii omenești. Cel puțin atât! Fiindcă pericolul, ca deja generația următoare de handyuri să nu mai fie montată în România, ci undeva mai spre răsărit, pare a fi iminent la această filozofie de câștig maxim posibil. Atunci s-ar putea ca muncitorii de la Jucu să devină șomeri, înainte de a fi gustat măcar financiar din bunătățile globalizării. Caravana capitalistă migrează într-un ritm tot mai accelerat.

Iar pe domnul Mircea Geoană care, după știrile din mass-media germană, ar fi trâmbițat la Cluj în cadrul unei manifestații de partid că în Germania s-ar vorbi într-un ton „discriminant și arogant” despre calitatea muncitorilor din România, pot să-l liniștesc. Personal nu am auzit astfel de afirmații nici la radio sau televizor și nici nu am citit în vreun ziar articole răuvoitoare la adresa oamenilor din Jucu. Dacă totuși sunt cunoscute declarații denigratoare, trebuie amintit că și în Germania există grupări naționaliste care încerc să tragă foloase politice din astfel de situații.