Unul dintre cei mai bine vânduți autori din istoria literaturii, Stephen King reprezintă un simbol pentru mulți scriitori în devenire. Temele sale predilecte au fost de-a lungul timpului extrapolate și transformate în adevărate paradigme ale genului fiction, iar ecranizările realizate după romanele și nuvelele sale au fascinat generații. Cărțile lui sunt așteptate cu interes de cititorii din întreaga lume, iar poveștile lui King ne fascinează de fiecare dată.
În cartea “Misterul regelui, despre scris”, Stephen King refuză postura teoreticianului steril, refuză discursul scolastic caracteristic criticii literare clasice. Autorul își analizează opera cu detașare, evitând propriile clișeele emoționale, specifice oricărui creator romantic, și identificându-se cu cititorii. King ne demonstrează că literatura este până la urmă o meserie, ca oricare alta, iar cărțile sunt scrise de profesioniști, pentru a oferi cititorilor senzații intense și pentru a îi face să citească mai departe. Fără să evite temele tabu, marele autor american își atacă colegii de breaslă, contestând prețiozitatea acestora, întemeiată aproape întotdeauna pe motive false. Nu există scuze, nu există opțiunea ratării decât pentru cei ce vor să se rateze. Până la urmă, pentru învingători asta nu contează cu adevărat: “Scriitorii toxico-dependenți nu sunt altceva decât toxico-dependenți – cu alte cuvinte, sunt toți bețivi și drogați de rând. Pretenția că drogurile și alcoolul ar fi necesare pentru amuțirea unei sensibilități mai perceptive nu e decât obișnuita porcărie autojustificativă. Am auzit-o susținută și de șoferii alcoolici de pluguri pentru zăpadă, că beau pentru a calma monștrii. Nu contează dacă ești James Jones, John Cheever sau un boschetar care moțăie în Penn Station; pentru un dependent, dreptul la băutura sau la drogul preferat trebuie apărat cu orice preț. Hemingway și Fitzgerald n-au băut pentru că erau creativi, alienați sau moralmente slabi. Beau pentru că asta e ocupația bețivilor. E probabil adevărat că persoanele creative sunt mai vulnerabile decât alții la alcoolism și dependență de stupefiante, dar ce dacă? Suntem toți o apă și-un pământ atunci când borâm în rigolă.”
Scrisă într-o perioadă tumultuoasă a vieții (Stephen King a fost lovit de o mașină în anul 2000 și a fost aproape de moarte), cartea reușește să transmită emoții, fără a apela la un elitism nociv. King nu încearcă să ofere rețete infailibile și nici nu își exagerează meritele literare. Privim un om de cultură profesionist, care scrie pentru a ajunge la cititorii săi, pentru a îi convinge și pentru a reuși să transmită cât mai bine mesajul. Nu avem nevioie de pretenții absurde, nu avem nevoie de justificări complexe. Trebuie doar să facem ceea ce ne place și să fim fericiți.
Literatura mileniului III, în viziunea lui Stephen King, trebuie să se axeze pe divertisment, să îi ofere cititorului motive pentru a reveni. Dacă cititorul nu este atras de evenimentele descrise acolo, dacă cititorul nu se regăsește în carte, atunci lucrarea noastră este un eșec. Arta pentru artă nu mai este demult un deziderat viabil, iar adevăratul profesionist știe că nu poate depinde de noțiuni abstracte ca “inspirație” sau “merite literare”. Nu trăim într-un turn de fildeș și trebuie să interacționăm cu cei din jurul nostru dacă vrem ca mesajul să ajungă mai departe.
Șocând de-a lungul timpului prin atitudinea sa, fiind considerat un autor facil, prea comercial, Stephen King nu se dezice nici în acest volum, păstrându-și cu tărie convingerile și argumentând apropierea față de cititor. Acesta este singurul care contează, pentru că doar el asigură reușita unei opere literare. În absența cititorilor, o carte nu există, este inutilă. Stephen King ne învață cum să găsim calea cea mai bună pentru a relaționa cu oamenii, ne învață cum să ajungem la inimile lor. Folosindu-și experiența acumulată în mai mult de 30 de ani, King suprinde încă o dată, printr-un discurs coerent, lipsit de pretenții absolutiste. Nu este vorba de scriitorul geniu, nu este vorba de cultură, este vorba de divertisment și mai ales de bun simț: “Cumpărătorii de cărți nu sunt atrași, în linii mari, de meritele literare ale unui roman; ei vor o poveste bună pe care s-o ia cu ei în avion, ceva care mai întâi să-i fascineze, apoi să-i captiveze și să-i facă să întoarcă pagină după pagină. Asta se întâmplă, cred eu, atunci când cititorii recunosc oamenii dintr-o carte, comportamentul lor, mediul în care se mișcă și felul în care vorbesc. Când cititorul aude ecouri puternice ale vieții și convingerilor lui sau ei, e înclinat să se implice mai mult în poveste.”
Stephen King construiește în volum modele, fără a le considera însă imuabile. Scriitorul ne oferă variante, lăsându-ne însă pe noi să alegem. El se focalizează asupra ficțiunii, oferindu-le autorilor debutanți un ghid esențial în acest domeniu. Cititorii vor descoperi o lume fascinantă, o lume unde monștrii se nasc în perfectă armonie, o realitate a coșmarurilor colorată în alb. Nimic nu este lăsat la voia întâmplări și totuși realismul este pretutindeni. Ne înfiorăm, simțim teama personajelor, trăim fiecare scenă la intensitate maximă, aidoma unui film de groază în mijlocul căruia am fost aruncați. Este îndeajuns să citim și să stingem mai apoi lumina. Vom înțelege de ce...
Încercând să nu omită niciun element, King construiește metodic, dezvăluind fiecare etapă prin care trece o operă literară. Sentimentele nu trebuie să intervină aici, nu trebuie să ne apreciem singuri. Sau, parafrazându-l pe King, normal că scriem bine atâta timp cât suntem plătiți să o facem. Să îi lăsăm pe ceilalți să ne aprecieze, pentru că doar atunci ceea ce facem va înseamna cu adevărat ceva. Rece, obiectiv, eviscerând orice urmă de lamentare din actual creaționist, Stephen King oferă sentimente, oferă cărți în care viața apare pretutindeni, cărți care te fac să privește în spate, așteptând iminentul atac. Insistând pe realism, autorul american construiește ficțiune de calitate, iar în “Misterul regelui, despre scris”, îi permite cititorului să devină un martor tăcut al acestui proces.
Atitudinea scriitorului marchează întregul volum. Stephen King refuză să se izoleze în postura unui intelectual frustrat, încercând să se apropie de cititori și să-și privească romanele din perspectiva acestora. El ne arată că scrisul trebuie luat în serios, pentru că lipsa de profesionalism dăunează rezultatului final. Există îndoieli și nimeni nu ne obligă să facem asta. Iată de ce, de multe ori e mai constructiv să lăsăm cartea din mână, să ridicăm mâinile de pe tastatură și să mergem pur și simplu afară, să spălăm mașina: “Nu vă cer s-o faceți cu reverență sau fără îndoieli; nu vă cer să fiți corect din punct de vedere politic sau să renunțați la simțul umorului (rugați-vă la Dumnezeu să aveți simțul umorului). Ãsta nu e un concurs de popularitate, nu sunt Jocurile Olimpice ale moralei și nu suntem în biserică. Dar e vorba de scris, fir-ar să fie, nu de spălatul mașinii sau de aplicarea fardului de ochi. Dacă îl puteți lua în serios, avem de lucru împreună. Dacă nu puteți sau nu vreți, e timpul să închideți cartea și să faceți altceva. Să spălați mașina, poate.”
Oferind numeroase exemple, Stephen King dezvăluie cititorilor procesele care stau în spatele creației, momentele care, înlănțuite, duc la nașterea unui roman de succes. Descoperim cu plăcere manuscrise corectate, descoperim un articol de ziar de unde învățăm mai mult decât dintr-o întreagă facultate, descoperim modul în care un autor apreciat de public știe să se apropie de text, fără ifose, fără a căuta pretexte. Literatura există ca produs, piața literară trebuie analizată atent, textul trebuie adaptat cerințelor publicului actual, real și nu ideal. Cititorul va descoperi că lectura nu trebuie să fie mai mult decât un mijloc de relaxare, o poveste care să ne atragă și să ne ofere clipe de neuitat. Teoriile nu mai contează, viața izbucnește din fiecare fisură, iar Stephen King ne învață că nu trebuie decât să aplaudăm...
Stilul este direct. King combină tehnica eseului cu elemente de proză, oferind pe parcursul volumului exemple edificatoare de construcții textuale rafinate. Cuvintele în plus sunt eliminate, paragrafele sunt alterate fundamental, totul pentru a oferi realism și pentru a îl atrage pe cititor în acest carusel multicolor. Cartea dezvoltă câteva dintre cele mai controversate teme ale literaturii actuale, iar Stephen King scrie fără menajamente despre scriitori, despre cărțile lor și despre relația cu cititorii. Publicul trebuie să fie cât mai extins, pentru că literatura de ficțiune nu poate fi adaptată nișelor. Să nu ne mai gândim la fiecare particularizare, să învățăm să scriem pentru publicul larg. Asta înseamnă până la urmă libertate de exprimare: “Ideea e să lăsați fiecare personaj să vorbească liber, fără să țineți cont de ce-ar spune Legiunea Decenței sau Cercul de lectură al Doamnelor Creștine. Să procedați altfel ar fi un gest deopotrivă de lașitate și nesinceritate, și, credeți-mă, să scrii ficțiune în America acum, că intrăm în secolul al XXI-lea, nu e-o treabă pentru lașii intelectuali. Lumea e plină de cenzori aspiranți și, chiar dacă s-ar putea să aibă programe diferite, cu toții își doresc în principiu același lucru: să vedeți și voi lumea pe care o văd ei... sau măcar să vă țineți gura despre ceea ce vedeți că este diferit. Ei sunt agenții status-quoului. Nu sunt neapărat niște oameni răi, ci oameni periculoși, dacă se întâmplă să credeți în libertatea intelectuală.”
“Misterul regelui, despre scris” este o carte de referință pentru un autor ce vrea să se impună, să-și transmită mesajul cât mai departe și este în același timp o carte savuroasă pentru cititorul curios să afle ce se ascunde în spatele cortinei. Stephen King ne poartă prin viața sa, fără a se limita însă la un jurnal. Ideile, materializate într-o carieră impresionantă, le-au oferit cititorilor mituri, i-au făcut să tremure, construind realități adesea copleșitoare. Aici, marele autor american explică procesele care stau în spatele ficțiunii de calitate, iar cititorul va descoperi înfiorat că nu este chiar atât de greu să ajungi acolo. Monștrii se nasc până la urmă în mintea fiecăruia dintre noi... Ne rămâne doar să îi înțelegem și să învățăm să-i iubim...



Bibliografie

Stephen King – Misterul regeului, despre scris – Nemira – 2007