Pentru că în această toamnă, ca artist-păpușar împlinesc 10 ani de activitate artistică la Teatrul de Păpuși Puck, din Cluj-Napoca, voi reda articolul scris cu această ocazie de Grațian Cormoș în săptămânalul "Agenda Clujeană".




Adina Ungur împlinește în această toamnă 10 ani de activitate ca artist-păpușar la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. "Această meserie, în ciuda impresiei pe care o poate lăsa publicului, nu este una ușoară. Nu este nici măcar o meserie, deși așa o vom regăsi în nomenclatorul diferitelor domenii de activitate, ci este artă pură, începând de la tehnica manipulării diverselor tipuri de păpuși, recuzită sau decoruri și până la a transmite emoții și a anima o bucată de lemn, cârpă sau orice alt obiect scenic. Nu e ușor, ai nevoie de tehnică, pricepere, dar și de multă dăruire."

De-a lungul timpului, Adina a jucat cele mai variate tipologii de personaje de la copii, cățeluși, ieduți, pitici, licurici, broscuțe, sirene sau prințese și până la bunici, urși, militari sau generali. Desigur că are și roluri preferate, de pildă: ieduțul cel mic din „Capra cu trei iezi”, piticul cel mic din „Albă ca Zăpada”, cățelușul din „Trei prieteni de Zăpadă”, fetița cu chibrituri, din piesa lui Andersen, soția lui Stan din „Stan Pățitu’”, Ochilă, din „Harap Alb”, <<însă, nimic nu se compară cu Generalul Limtoc din piesa „Gulliver”, adaptare după J. Swift de Bogdan Ulmu, unde travestiul în această personalitate și voce masculină mi-au dat posibilitatea să creez un rol care realmente m-a mulțumit>>.


A fi păpușar nu e la îndemâna oricui

„Nu este o meserie, pentru că în clipa în care o consideri a fi așa, gândul că trebuie să exerciți o activitate, va știrbi din aura și încărcătura magiei ce se întâmplă la un moment dat între artist și păpușă. Păpușa nu trebuie doar manipulată, ci e absolut necesar ca ea să prindă viață, iar verosimilitatea trăirilor pe care le poate avea acest obiect sunt date exclusiv de talentul, implicarea și priceperea păpușarului. Tehnic vorbind, putem învăța mișcările de bază ale mânuirii unui anumit tip de păpușă, dar aceasta poate să nu convingă publicul spectator. În același timp, putem lua o bucată de material textil sau chiar și un obiect neutru, un lemn, care să prindă viață, în mâna și cu priceperea unui artist păpușar dăruit”. Pentru cel care se formează ca artist-păpușar e nevoie de timp, talent și har. După deprinderea tehnicii tipurilor principale de mânuit (păpuși bee-ba-bo, wayang, de bâlci, pseudomarionete, cu tijă, mari, mici, de mânuit pe masă, cu mimică, etc.), păpușarul aflat la început de drum urmează să vizioneze o mulțime de spectacole și să participe la repetițiile în care nu joacă, pentru a se acomoda cu atmosfera din spatele paravanului sau pentru a mai „fura” din acest meșteșug. În general, absolvenții de Teatru nu se îndreaptă cu drag spre meseria de păpușar, ci sunt atrași mai degrabă înspre teatrul dramatic și pentru că spectacolele pentru copii necesită un efort mai intens și mai complex, chiar dacă durata lor este, în general, mai mică (45 min. - 1h). Adina Ungur crede că înainte de toate un păpușar trebuie să știe să se copilărească: „să se transpună în personalitatea, statutul și doleanțele unui copil, să se întoarcă la acea inocență, care îi păstrează interiorul tânăr, chiar și atunci când în păr i-au înflorit mulți ghiocei. De aceea, trecerea vremii nu-și pune, paradoxal, amprenta pe spiritul lui, pe care în timpul reprezentațiilor, artistul îl va lăsa să zburde precum mielușeii de primăvară, veseli și fără griji”.


Pățanii din spectacole


Cea mai hazlie întâmplare pe care și o aduce aminte Adina Ungur este legată de un spectacol ținut în sala festivă a Liceului „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. „La un moment dat s-a sunat de intrare, iar noi am început să jucăm spectacolul pentru cei din clasele primare, care terminaseră deja cursurile. În piesă, Zmeul Zmeilor, un actor care avea o voce puternică și impozantă, precum a unui adevărat zmeu, trebuia să ademenească o fetiță, cu o bombonică, pentru a o răpi. Scena pe care jucam, dădea cu o ușă spre hol, unde s-a nimerit să treacă un profesor, exact în momentul replicilor ademenitoare și puternic masculine: «ia vino încoace, nu vrei o bombonică?». Apoi zmeul a înhățat-o pe fetița care striga: «lasă-mă, lasă-mă», moment în care domnul profesor, de dincolo de ușa din spatele scenei a început să bată puternic în ea și să strige: «Ce faceți acolo? Mergeți la ore!»”. Bineînțeles că s-a râs de intervenția profesorului, care dacă atunci ar fi avut acces la acea ușă, ar fi intrat direct în scenă. Chiar și artiștii au trecut cu dificultate peste acel moment hazliu, însă s-au descurcat și au mers mai departe. O altă întâmplare asemănătoare s-a petrecut în Ungaria, la festival, unde Adina și colegii ei interpretau în aer liber un spectacol de tip commedia de`ll arte. „Niște vecini au început să strige la noi, moment în care improvizațiile colegilor mei, cei care aveau replici și încercau să îi pună la punct pe vecinii deranjați de spectacolul jucat în aer liber au avut un umor și o priză la public, extraordinară”. În opinia Adinei Ungur viitorul teatrului de păpuși e incert în condițiile de concurență cu calculatorul și televizorul. „Cred că va rămâne în topul preferințelor copiilor exact atâta timp cât va rămâne și teatrul pentru adulți. Fiindcă teatrul de păpuși nu face altceva decât instruiește și pregătește viitorul public pentru teatrul dramatic. Omul și mai ales copilul, le cere, încă are nespusă nevoie de ele, prin latura ascunsă a liberului său arbitru sau a spiritului său în formare, cea care involuntar, alege, cere și se îndreaptă spre artă, în detrimentul simulacrului și a uniformizării”.

Grațian Cormoș

Articol apărut în Agenda Clujeană, la:

http://www.agendaclujeana.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=615&Itemid=58