-Iulia, ești tânără; n-am să insist mult asupra trecutului tău. Mă voi opri asupra prezentului, asupra viitorului. Care e timpul tău preferat?

-După cum se știe, distincția dintre trecut, prezent și viitor nu e decât o iluzie. Ba mai mult, răsturnarea timpului ar fi posibilă în momentul în care Universul ar începe să se contracte: am întineri, stelele ar absorbi căldura și lumina, apa ar curge în sus... Înfricoșător! Popularizarea teoriilor fizicii moderne ar trebui să ne pună pe gânduri, să alegem timpul sincronicității, timpul care coexistă, timpul unic, să punem dop la clepsidră. Eu, cel puțin încerc.

-Ai scris trei cărți, ți-ai dorit ca scrisul tău să devină literatură?

-Eu cred că m-am născut artistă. Așa mi-am dorit ca scrisul meu să devină literatură se înțelege artă, creație artistică al cărei mijloc de exprimare este cuvântul. Am făcut 8 ani de muzică (pian), 2 ani de pictură (1an în copilărie și 1 an recent), am "dat" de două ori la Arhitectură (în anii 80), tot timpul am un film în aparatul de fotografiat pentru a surprinde imagini deosebite, m-am măritat cu un artist...

-Care dintre cele trei cărți îți sunt la suflet? Sau încă n-ai scris cartea preferată?

-Cărțile mele? Cărțile mele sunt copiii mei. Mă bucur când le dau viață, cu timpul mă detașez de ele și în cele din urmă le las să înfrunte singure viața.

-Ce e scrisul tău: act de iubire? act de narcism? act de...?

-După spusele lui Paul Valery, critica are datoria să discearnă în creația cuiva, ce a fost șansă, ce a fost asamblare, ce a fost plăcere și ce a fost datorie; ce a pornit din raționament, din iubire, din narcism, din manii, din modă, din dorința de a se dezlega, din invidie, din nevoia de a duce la bun sfârșit sau de a sfârși odată! Nu vreau să zic prin aceasta că eu nu știu ce scriu și aștept criticii, dar vreau să cred că este foarte greu să-ți autoanalizezi scrisul și să rămâi spontan în continuare.

-Care este părerea ta despre literatura feminină a prezentului?

-Fără să exemplific, cred că lumea complexă în care trăim exclude anonimatul, impune reguli de prezentare, cere semnale clare despre modul în care doresc să fie percepute scriitoarele și poetele. Siguranța de sine nu mai este descifrată doar ca aroganță, scrisul nu funcționează pe baze binare, instintelor reprimate li se permite să complice lucrurile din direcții opuse: sunt sensibilă- sunt stăpână -sunt agresivă. Stările sufletești pot fi descifrate riguros datorită suportului oferit de psihologie, iar scrierile nu mai fac deliciul întrunirilor cu ceai și biscuiți ci au intenția de a clarifica și spori percepțiile, de a amplifica stările sufletești. Fiecare generație respiră propiile-i tendințe: azi este intensă, complicată, temerară, Femeie-poeta, scriitoarea.

-Să fi generat oare feminismul în literatură un fel de război al femeilor împotriva bărbaților?

-Oare cine întreține stare de război? Femeile? Bărbații? Trebuie văzut pentru ce merită să se lupte unii cu alții. Adaptabilitatea nu înseamnă supunere iar căutarea împăcării nu pornește din lașitate ci din forță și inteligență. Părerea mea este că femeile nu vor să "detroneze" bărbații ci vor să li se recunoască calitățile, nu doar cele estetice și sufletești, iar dacă reușesc, să nu li se pună sub semnul întrebării feminitatea (cum că ar avea un cromozon X în plus) sau moralitatea. Pe vremea când eram studentă în București, o colegă, olimpică la matematică, avea toate șansele unei cariere de excepție, numai că ea a ales altfel. Am revăzut-o după cinci ani de la terminarea facultății. Măritată în Brașov, își creștea cei doi băieți, în timp ce soțul ei, fost coleg, mult mai slab cotat, cutreiera Europa fiind bursier a nu știu câta oară. În momentul acela, am simțit o revoltă pe care nu mi-am putut-o explica. Ea avea tot ceea ce eu nu avusesem sau nu voi avea vreodată, dar atunci am știut că, dintre noi două, ea era cea care pierduse. Femeile au noroc pentru că bărbaților li se mai nasc și fete - glumesc. Feminismul e bun în măsura în care știm să-l dozăm. E ca un parfum care întregește personalitatea femeii, depinde însă, de calitate și de cantitate !

-Vezi viitorul omenirii guvernat de matriahat?

-Mulți autori preocupați de viitorul omenirii au scris cărți în care viziunile lor crează perspective în care fantezia se împletește cu ultimile descoperiri ale științei. Aldoux Huxlex în "Le Meilleur des Mondes" vede o lume eliberată de conflicte și angoase în măsura în care oamenii vor fi supuși din copilărie, în timpul somnului, unor sugestii verbale inductoare ale stării de bine prin hipnopedie. Fecundarea artificială și creșterea embrionului uman în eprubetă ar conlucra la pacea omenirii. În numeroase scrieri științifico-fantastice, oamenii viitorului sunt adesea asezuați sau își schimbă sexul; îmulțirea se face exclusiv prin clonare. În "Woman on the edgeof time", Mary Piercy suprimă diferența dintre sexe. Copilului creat în eprubetă i se atribuie trei "mame", femei sau bărbați care prin tratamente hormonale pot să alăpteze. O altă autoare ce și-a luat pseudonim masculin, James Tiptree Jr. vede cea mai bună dintre lumi, lumea în care bărbații vor fi suprimați iar femeile vor prelua întreaga organizare și conducere a omenirii. Oricât de mult ne-am avânta cu imaginația, anumite adevăruri nu cred că pot fi puse sub semnul întrebării: nu în direcția uniformizării, a ștergerii diferențelor interumane, a dominației unui sex asupra celuilat se va afla viitorul omenirii. Sfinxul să vorbească!

-Prezența bărbaților mai numeroasă în majoritatea sferilor de activitate, în sfera politicului crează o situație în care feminismul e pus să accepte această stare ca pe un adevăr?

-Dacă vorbim de România , "progresele" în direcția promovării femeii în domeniul profesional sau pe scena politică, ne situează departe de standerdele din țările europene unde epoca celor trei "K": Kirche (biserică), Kuche (căsatorie) și Kinder (copil) tinde să apună. La noi, încă mai persistă pe plan lingvistic deosebirea dintre "om" și "femeie", cât despre egalitate: doar la truda muncii! Româncele acceptă această stare nu ca pe un adevăr, ci ca pe un compromis. La nici o instituție de învățământ din România și din lume, la admitere nu se dau probe separat pentru femei (doar la concursurile sportive). Chiar facultățile cele mai "grele" (matematica, de exemplu) au în vârful listelor cu admiși, femei. Cum de nu se regăsesc în aceiași proporție femeile în fruntea societății? Cu toate că "istoricii nu scriu decât istoria bărbaților", au existat și vor exista femei în fruntea unor mari națiuni ale căror merite nu pot fi contestate: Elisabeta a-I-a a Angliei, Maria-Tereza a Austriei, Ecaterina a-II-a a Rusiei, Indira Gandhi, Margaret Teacher... Sunt curioasă dacă o să trăiesc să văd "ridicată" o femeie președinte de țară în România și cât va rezista.

-Sau "bărbatul mai e capul și femeia gâtul.." această expresie își mai are loc în actuala societate românească și nu numai?

-Expresia sugerează că, de fapt, femeile se află în umbră, nu dispun de prea multă minte dar trag sforile. Ele își înping bărbații fiind mai înteresate de succesul lor decât ei înșiși. Pe de altă parte, femeile influențează evoluții cu consecințe mari datorită intuiției și abilităților sociale. Cât de mare mai este în zilele noastre, influiența ascunsă a femeilor nu poate ști nimeni. Deși, de fapt, prin sentința: "bărbatul e capul, femeia e gâtul", se pare că se încearcă o distribuire a rolurilor în cuplu în avantajul amândourora, în realitate, expresia a devenit jignitoare în zilele noastre când oamenii, atât bărbați cât și femei, mai bine ar lupta pentru o cineziune nervoasă în plus, pentru a-și dezvolta personalitățile în cadrul unor "parteneriate" în care libertatea, iubirea și respectul reciproc să fie liantul nu dependența de tip infantil.

-După Anamaria Pop în literatura sătmăreană ai apărut și te-ai impus printr-o sctiitură originală bine apreciată de critică, de prieteni. Cine crezi că o să-ți calce pe urme?

-"Castelul din siclame albe", "Pasul corbilor","Corida". Mi-ar fi plăcut s-o cunosc. Ce poate fi mai interesant decât opera? Autorul. Anamaria Pop s-a impus în forță apreciată de critica din țară și străinătate. Eu am debutat în 2003, am muncit mult, am deja trei cărți. Am scris o carte pe an deși "normal" ar fi fost ca intervalul dintre două cărți să fie de cel puțin doi ani. Mă grăbesc. Preocuparea mea în acest moment nu este să-mi fac bilanțul sau să devin maestrul cuiva, ci să scriu, să-mi promovez munca. Deși mă bucură mult aprecierile colegilor și criticilor, cred că este devreme pentru interviuri. Mi-ar place, momentan, să tac, să observ lumea, să scriu, să mă odihnesc, dar nu e posibil și e chiar neproductiv.

-În sefera creației feminine se poate vorbi de prietenii fie ele și literare?

-"Cel mai scurt drum spre sine însusi e acela împrejurul lumii" (Hermann Keyserling), nevoia "de alții" e resimțită puternic de către orice scriitor, femeie sau bărbat. Vreau să fim iubiți și iubim pe cei ce ne iubesc. Prieteniile ne obligă mereu să ne reevaluăm și sunt cu atât mai benefice cu cât prietenii ne înțeleg munca sau chiar ei însuși scriu. Pe mine mă leagă o prietenie frumoasă de scriitoarea Loredana Știrbu alături de care am debutat în aceiași ședință de Cenaclu, acum 3 ani. Chiar dacă nu avem timp să ne întâlnim foarte des, scurtele momente la o cafea pe fugă în oraș sau la Cenaclu, mie, cel puțin îmi încarcă rezervorul emoțional prin stare de comuniune și complicitate feminină. Eu locuiesc cu soțul, tata și cei doi "băieți" Michi și Pufi și de multe ori mi-aș dori o prezență feminină în casă. Când ne întâlnim, eu și Loredana, râdem mult, suntem ca două fetițe care au chiulit de la ore doar ca să stea împreună în parc și să discute tot felul de nimicuri printre tot felul de lucruri serioase.

-Exista in domeniul culturii "grupuri de interese", exista "coruptie" ?

-Probabil,tinind cont de "poluarea" de la noi din tara. Societatea se comporta in ansamblul ei ca un sistem si orice functionare defectuoasa a unei componente (chiar a unui om, vezi tiranii) se rasfring asupra partilor si asupra intregului. Se produc permament feed-back-uri. Mai sunt si oameni principali care in loc sa se faca frati cu dracii pana trec puntea, se fac pentru totdeauna! Cred insa ca oricine e dispus sa munceasca si are talent nu ramane neremarcat. Despre vii, numai de bine!

-Crezi că se poate trăi din scris, sau asta te face să-ți "iei lumea-n cap" ?

-În general, muncim pentru a ne susține existența și a ne acoperi toate nevoile, atât cele de bază cât și cele superioare. Eu personal, nu cred că aș putea trăi din scris, aici în România. Îmi "iau lumea-n cap" din sute de motive, majoritatea generate de nemulțumire. Zece, douăzeci de ani în viață unui om înseamnă foarte mult iar răbdarea nu e punctul meu forte. Șansele unui om în viață sunt date de ereditate, educație (inclusiv cea pe care și-o dă singur) și mediu. Din păcate, nu-mi stă în putere, deocamdată, să modific variabila "mediu" decât plecănd. N-am pus pariu cu nimeni, așa că tot ce mi se va întâmla o să accept ca făcând parte din experiența mea de viață. M-a impresionat mult gândirea unui bătrân de 85 de ani, N.Stair, care afirma în cartea "Supa de pui pentru suflet" că dacă ar mai fi să trăiască o dată, ar îndrazni să facă mai multe greșeli data viitoare, s-ar relaza mai mult, ar face ezerciții, ar fi mai nebun decât a fost, ar lua mai puține lucruri în serios, ar profita mai mult de șanse, ar face mai multe călătorii și ar mânca mai multă înghețată și mai puțină fasole.

-Cum scrii? Ce ai pregătit pentru viitor ?

-Scriu în salturi. Am perioade destul de lungi în care nu scriu și nici nu mă preocupă. În schimb, dacă acumulez suficient și consider că a venit timpul, trag ca un ocnaș la galeră. Nu mă opresc. Așa mi-am scris cărțile. A treia e gata, apărută se numește "Din buzunarele crinolinei" și e prima mea carte scrisă în cicluri: "Orașul meu", "Câțiva contemporani" și "Flori de ceai".

-Există Sătmarul un punct distint în geografia literară a momentului?

-În domeniul literaturii nu putem vorbi de echipe, de divizii, de detașamente. Grupul te poate stimula, ambiționa, susține doar în fața cititorilor, a criticilor, ești singur cu munca ta, cu ideile tale, cu talentul tău. Există un moment când ești observat, decupat chiar dacă faci parte dintr-o orientare sau grupare. Nu te poți pune "la adăpost". Pornind invers, Sătmarul nu e un punct distinct în geografia literară a momentului, ci există doar voci distinte ale unor poeți talentați, recunoscuți pe plan național, există Zilele Poesis, Revista Poesis, Cenaclu "Afirmarea" sistemul este ireductibil la componentele sale.

-Se poate vorbi de o nouă promoție de poeți?

-Cred că există la ora actuală foarte mulți poeți "noi",aș evita cuvântul "promoție". De exemplu, accesați din curiozitate www. agonia.ro; zilnic mii, sute de creații literare se publică, pe Internet. "Noii" poeți au ceva de spus, mulți sunt foarte talentați, se fac repede cunoscuți; nu stau cuminți în banci cu doua degete ridicate. Nu dau nume.

-Tot mai mulți tineri cochetează cu poezia în spațul virtual. Să fie oare o mai multă libertate de exprimare în acel spațiu sau e teama de înfruntare a rechinilor breslei scriitoriceși?

-Da și Nu în privința libertății de exprimare (au și site-urile literare regurile lor), nu în privința rechinilor. Rechinii, care or fi , populează orice spațiu. În orice situație trebuie văzut raportul avantaj/dezavantaj. Pe Internet, accesul e rapid, publici aproape instantaneu, ai cititori și conmentatori on-line, feed-buk-ul e rapid. Trebuie recunoscut însă rolul marilor reviste literare, apreciata șansă de a fi acceptat să publici în vreuna din ele și cred că orice tânăr care se respectă va încerca în pararel, pe lângă spațul virtual, să atragă atenția prin a-și promova munca în revistele de specialitate.

-Suferă Iulia Olaru de complexul provinalismului?

-Orice femeie trebuie să-și rezolve complexele și angoasele până la vârsta de 35 de ani. Altfel nu va face decât să se autosaboteze inconștient toată viața. Eu am stat mulți ani în București, am revenit la Satu Mare, plec din nou. Nu. Nu Satu Mare, nu faptul de a trăi în provincie mă face să sufer. În nici un caz. "Provincialismu" găsești și în București, doar la altă scară.

-Ești membră a cenaclului "Afirmarea". Cât și în ce măsură și-a pus amprenta asupra creației și formării tale ca scriitor?

-Să ne întoarcem în urmă cu 4 ani. Urmăream de ceva vreme pagina de cultură din cotidianul "Informația zilei" de Satu Mare, pagină realizată de poetul și ziaristul Ion Bala-mentor al Cenaclului "Afirmarea" unde aveam să debutez absolut. O fi fost scris în destinul meu? Nu știu. În orice caz "m-am hotărât" în momentul când am citit în ziar poemele de debut ale unui tânăr ce avea să-mi devin soț. M-am prezentat la prima ședință de Cenaclu din 2003. Era la început de ianuarie. Foarte frig. Numai bărbați. Citea din nou "viitorul" Francisc Edmond Balogh. Au "sărit" pe el: critici, discuții dure. Bine că nu m-am speriat. Am început să freventez în mod constant sedințele Cenaclului. Apoi, spre primăvară, la "Meris" la o cafea, Viorel Vladimirescu îmi zărește "caietul cu pătrățele", n-am reușit să scap, i-am arătat poemele. M-a încurajat. Având de parte mea un "cititor avizat" l-am căutat pe d-l Bala la redacție și acuma, dacămă concentrez, pot reface întreaga atmosferă, felul cum imi citea poemele, felul cum stătea pe marginea scaunului, felul cum nu-l slăbeam dinochi. Erau bune. Urma să citesc în ședință. Nu oricine e acceptat să citească. Astfel, în 5 aprilie 2003, la 40 de ani, am debutat ! În tinerețe n-am scris decât foarte rar, dar la 1 an după moartea mamei, la 39 de ani, am simțit un gol sufletesc copleșitor care urma să-l umplu prin scris. Poemele mele au fost foarte bine primite de către colegi: scriam direct, sincer, curajos, original. Pe 31 mai 2003, am debutat și la Baia Mare, dusă de către realizatorul acestui interviu la Cenaclul scriitorilor maramureșeni. Auzisem că sunt foarte "răi" și vroiam să știu dacă am sau nu talent literar. Eu nu cred doar în muncă și dârzenie. La fel am fost foarte apreciată. Între timp, Ion Bala mi-a devenit "naș" în triplă ipostază: prima dată la botez (mă cheamă OLAR și m-a sfătuit să-mi adaug un "U" la nume), a doua oară de stare civilă impreună cu d-na profesoară Elena Rusu din Apa) și a treia oară în calitate de redactor al primei mele cărți "DAR DIN DAR". Au urmat multe ședințe de Cenaclu la Satu Mare și Baia Mare (mentor poetul Ion Burnar care a scris prefața la ceade-a treia carte, la a doua, poetul Nicolae Schianu, tot din Baia Mare), apariții în presă și reviste de specialitate, pe Internet, la TV, spectacol live de muzică și poezie, premii, diplome. Mai vreau să menționez editura "Solstițiu" unde mi-a apărut prima carte și cele doua Antologii în care sunt prezentă, mai vreau să-l amintesc pe poetul Alexa Gavril Bâle care mi-a editat celelalte cărți și cu care am colaborat foarte bine, Florin Pop care mi-a făcut coperta la carte "Pe timp de tristețe" dar din păcate s-a produs o încurcătură cu CD-urile și apare alt nume. Toți cei menționați "m-au ajutat". Deși eram formată ca om și intelectual la 40 de ani, Cenaclu "Afirmarea" și nu numai, mi-a oferit acel cadru stimulativ unde mi-am putut manifesta creativitatea și activa potențialului. Nu neapărat părerile, nimeni nu participă în calitate de critic literar, specialist dara contat faptul că ne-am întâlnit și am primit acel "ceva" ce m-a făcut să continui să nu renunț.

- Ce întrebare ți-ai fi dorit-o să-ți pun și nu ți-am pus-o?

-Aurel, ai insistat cu acest interviu. Am acceptat deși aș fi preferat să-mi ceri poezii. Nu te-am refuzat dar cred că momentul unui interviu ar fi fost poate peste 1-2 ani. Nu-mi vine în minte nici o întrebare pe care să fi dorit să mi-o fi pus. Întrbările care m-au frământat și cărora cred că le-am găsit răspuns mi se par acum departe iar cele la care n-am găsit răspuns... tot departe.

-Îți mulțumesc.