Astăzi publicul mainstream nu mai are răbdare, iar creatorii care vor să se impună trebuie să se adreseze folosind un limbaj și un fond ideatic familiare acestora. Cu toatea acestea, există segmente de nișă, care sunt abordate din ce în ce mai des de autori. O nișă abordează și Daniel Stuparu prin cartea sa, “Alchimice”. Autorul nu încearcă în niciun moment să își simplifice discursul. Elitismul său este evident, fiecare vers poate fi considerat o enigmă. Descoperi din ce în ce mai multe detalii, pătrunzi în universul poetic neștiind la ce să te aștepți. Nu există certitudini, legăturile îl surprind chiar și pe cititorul experimentat, transformând cartea într-un ritual de inițiere complex.
Poezia este încărcată cu simboluri. Referințele atrag atenția, apropiind universuri aparent antagonice. Daniel Stuparu abordează problematici diverse, pendulând între extreme. Poezia lui nu oferă apropiere, ci un discurs rece. Nu te vor impresiona versurile, însă vei trage învățături din ele. Lumea descrisă acolo este familiară fiecăruia dintre noi, însă într-un mod straniu. Cititorii nu se pot regăsi în carte, realitatea de este dureroasă. Cuvintele profetice ale autorului conturează peisajul în nuanțe apocaliptice, respingând orice urmă de speranță. Pereții se ridică înalți, intangibili, sufocând orice urmă de plăcere: “Spre cap sau început de an / Sfidând teluric gând entropic / - în vis umid, de șarpe tropic - / Ai scris pe coada-mi: en to pan. / Căci, fie-ți numele Apophis / - șăgalnic, umbra îmi zicea - / Nu poți, mon cher, oricât ai vrea, / Să fii într-una out of office. / Pierdut îți pare timpul scurs, / dar evul ista spiralat / - încolăcit serpent vărgat - / Revine-n sine, ca un fus: / Abia-i sosit, când îl crezi dus! / (triunghi închis în cerc pătrat…)”
Revolta este evidentă pe parcursul volumului. Autorul condamnă realitatea, pe care o percepe ca decadentă. El încearcă să propună modele noi, întemeiate pe o morală de fier și pe valorificarea imaginilor pozitive. Cititorii sunt martorii unui proces de înnoire. Daniel Stuparu dărâmă vechile mituri și construiește bazându-se pe rămășițele acestora. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, eul liric domină peisajul și impune modele aparent viabile. Variantele respectă naturalul, însă autorul adaugă o dimensiune nouă, încărcată cu posibilități. Cititorul este invitat să se dezvolte, o întreagă lume se deschide înaintea sa. Nu ai cum să contești forța emanată de sonetele lui Daniel Stuparu, iar peisajele grandioase imaginate de el te impresionează. Pasiunea există, versurile seamănă cu un strigăt disperat.
Daniel Stuparu abordează sonetul cu dezinvoltură, respectând canoanele acestui stil de poezie și oferind adevărate lecții de tehnică literară. Ritmul reușește să fluidizeze poeziile, le oferă cadența necesară. Cu toate acestea, limbajul greoi este în mod sigur o piedică pentru cititor. Îți este foarte greu să treci peste numeroasele elemente lingvistice savante, iar inserțiile străine complică și mai mult situația. “Alchimice” este o carte care, pentru a fi înțeleasă, trebuie de multe ori citită cu dicționarul în mână, iar asta înseamnă automat un public restrâns. Prin aglomerarea de simboluri, Daniel Stuparu încearcă să spună foarte mult în foarte puține cuvinte. Cartea se individualizează ca o lucrare filosofică, deși aglomerarea de idei diminuează în anumite momente impactul discursului poetic: “Cu dublu He, unit în Vav / Și ochi, și nas deodată ai; / Pe frunte, Yod, mirabil nai / Tronează lucitor, above. / Din el purcese, sephiroth / - urzeală mistic-străvezie - / Se țes șăgalnic; căci, vezi, “i” e / Sihastru-n jocul de Tarot! / Și de te-ntreabă într-o doar- / ă priceput-ai? Who am I? / Vei știi că “virtus junxit” - doar / “Mors” cercetând, cu magic eye - / “non separabit”: C’est savoir. / Răspunde-i, deci, în Scottish: Aye!”.
Un mare deserviciu îi fac volumului cuvintele criticilor, care îl agresează pe cititor cu dispute care nu îl privesc. Conflictele din literatura română nu îi interesează pe cititori și nu pot decât să îi îndepărteze de senzațiile transmise de carte. Daniel Stuparu nu trebuie să insiste pe delimitarea de contemporanii săi, pentru că oamenii nu citesc fosile. Sonetele sale propun un alt model, care trebuie să apară viabil. Cititorii vor alege textul care poate să le influențeze viața. Între fondul poetic și realitate trebuie găsite puncte de legătură. Dacă vom reuși să construim universul poetic ca pe o prelungire a lumii din jurul nostru, cititorul îl va accepta și va încerca să se regăsească în el.
Sonetele impresionează prin ideile complexe pe care le construiesc. Cititorul este invitat să mediteze asupra sensurilor existențiale, iar cuvintele apar aidoma unor indicii, care îl poartă din ce în ce mai departe. Construit gradat, volumul are aspectul unui jurnal inițiatic. Daniel Stuparu descrie experiențe, conturând o metafizică subtilă, care nu încearcă să forțeze, ci alege să se impună prin repaos. Asemuindu-se pe alocuri cu Mircea Eliade, poetul amestecă filosofia orientală cu reminiscențele culturii latine, insistând pe idei ca wu wei sau deus ex machina. El îi invită pe cititori să se regăsească în personajele sale, iar Narcis capătă dintr-o dată alte proporții și atribute: “Precum Narcis, cristalinul l-ai clătit în apa verde, / Ci pe loc privirea-ntoarsă te-a-mpietrit, ca de Gorgonă; / S-o preschimbi, cum ști-vei, oare, mă întreb, în Antigonă / Când ecou răsună-n grotă? E străvechiul stirb und werde. / Să renunți de învățat-ai, iluzorie, la persona / Te afundă fără teamă-n antic, abisal regressus; / Năpârlește sub cămașă, otrăvit amar de Nessus, / Din, grozav, de pește pântec revenind umil ca Iona. / Îmbăiat precum un rege, din argint mai viu tu ieși / Leonin, în resurrectiom taurul să îl supui / Ca un teoreador oniric, renăscut între Aleși, / Când la braț, gallant, regina – submisiv, cu gesturi șui - / Pe sub dalbe flori limpide, ce se scutur din cireși / Te urmează pe tărâmul straniu, unde viciu nu-i.”
Daniel Stuparu oferă un adevărat regal baroc, insistând pe detalii și construind cu minuțiozitate peisaje grandioase. Sonetele lui sunt adevărate maxime, în care informația este elemententul principial. Cititorul este invitat să traverseze universuri paralele și să pătrundă adânc în sensurile complexe redate de autor. Te poți pierde printre idei, însă vei descoperi mai mult ca sigur legături pe care le considerai imposibile. Chiar dacă volumul lui Daniel Stuparu se adresează cu obstinație elitelor, cititorul poate descoperi motive să se apropie de carte. O călătorie într-un univers alchimic rafinat, o rememorare a vechilor culturi. Tradiția este folosită pentru a înțelege actualitatea, iar cititorul poate descoperi o filosofie de viață inedită. Să pătrundem în universul lui Daniel Stuparu, să descoperim împreună cu el ce înseamnă să topești și să amesteci cuvinte...



Bibliografie

Daniel Stuparu – Alchimice – Muzeul Literaturii Române – 2007