Expoziția de carte de la Leipzig a întrunit anul acesta 2150 de expozanți din 33 de țări. Au avut loc 1800 de diferite activități literare, la care au participat 1500 de scriitori, jurnaliști, critici literari, editori și actori. Punctele de greutate au fost puse pe literatura germană tânără și literatura din mijlocul și estul Europei. În deja tradiționala manifestație „Autorenspecial“ au citit șapte autori pe tema „Situația organizației EU la granițele ei interne și externe“. Din România a participat Eginald Schlattner. . . . . . Chiar dacă românii mai sunt Zaungäste, cum spune neamțul, adică oaspeți dincolo de gard, se pare că cel puțin lumea literară este pregătită să deschidă fără multe prejudecăți portița pentru intrarea României în EU.

Rolf Bossert s-a născut în anul 1952 la Reșița și a murit în 1986 la Frankurt pe Main. A fost un poet foarte talentat. Acum a apărut un compendiu cu opera lirică a lui Bossert. „Ich steh auf den Treppen des Winds“ (Stau pe treptele vântului) are 347 de pagini, costă 24,90 € și a fost scoasă la editura Schöffling. Volumul a fost editat de Gerhardt Csejka, și el originar din Banat. FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG a publicat o recenzie în care se spune: „Se înțelege că opera întreruptă a lui Bossert nu se poate recenza numai după criterii artistice. Și azi mai impresionează multitonalitatea lucrărilor sale.“ . . . . . Păcat! Am fi putut avea un nou Celan. Dar Bossert a urmat exemplul acestuia în modul cel mai tragic posibil.

Slobodan Milosevici e mort. SÜDDEUTSCHE ZEITUNG s-a folosit de acest prilej pentru a arunca o privire asupra situațiilor familiale ale foștilor dictatori comuniști din Europa. Au existat unele note foarte asemănătoare în relațiile dintre Slobodan Milosevici și Mira Markovici (numele soției), Nicolae și Elena Ceaușescu, Enver și Nadjmie Hodja (Albania), Todor Jivkov și fiica sa, Ludmila (Bulgaria). „Vedem un bărbat la putere, dar în spate se află o femeie, și ea este aceea care guvernează. [...] Această comunitate intimă a puterii este marcată de un fel de nebunie ușoară, de nepotism, tot feluri de proiecte bizare și fantastice, de astrologie, ocultism și la nevoie de un fanatism care nu evită violența.“ . . . . . O zicală germană vorbește de războaiele câștigate în pat.

Bob Ross este cornist la filarmonica din München. În anul 1985 a înființat formația de suflători „Blechschaden“ (Pagubă de tinichea). Ansamblul, constituit din 11 muzicieni de excepție care provin din șapte națiuni diferite, oferă spectatorilor un amestec de muzică clasică și de divertisment, toate însă cu o ușoară coloratură umoristică. Scoțianul Ross, de statură foarte mică, moderează programele cu o veselie molipsitoare. Într-un interviu cu ziarul DONAUKURIER a spus recent printre altele: „Dumnezeu, în plină furie, un corn a creat, / atunci devenind laș, la vioară a învățat. [...] Suflătorii instrumentelor de lemn sunt un popor pentru sine, purtători de sandale cu barbă, tipuri care în timpul lor liber joacă cu trenulețe. [...] Suflătorii instrumentelor de alamă sunt proletariatul. Noi suntem toți fascinați de fotbal. Acesta pentru noi constituie singura temă.“ . . . . . Mie, ca eufonist într-o fanfară de amatori, mi-a plăcut cel mai mult următoarea comparație a lui Bob Ross care a câștigat cu trupa sa de două ori renumitul premiu Echo-Klassik (Ecoul-Clasic): „Amatori au construit arca lui Noah și profesioniști au construit vasul Titanic.“

„Beție și Safari“ este titlul unui amplu articol despre un nou capitol de corupție din centrala de conducere a concernului Volkswagen, publicat de revista STERN. Capitolele premergătoare au fost scrise și mereu completate în ultimele șase luni. S-a vorbit despre manageri și sindicaliști corupți care s-au distrat cu „frumoase braziliene“ pe banii concernului. Directorul Peter Hartz și șeful sindicatului de la VW, Klaus Volkert, au demisionat. În centrul atenției procuraturii germane stă însă fostul șef al intreprinderii Škoda, Helmuth Schuster.(Škoda face parte din concernul VW.) De data asta povestea de criminalitate economică ne duce chiar pe continentul african. Până și doamna Tchizé dos Santos, fiica președintelui Angolei, este prinsă în mrejele unei rețele de firme cu afaceri dubioase care au adus daune financiare de milioane de Euro concernului VW. Asta este una din părțile medaliei. Cealaltă parte ne arată o condecere nervoasă și certată care palavrează de 20.000 de locuri de muncă nerentabile în fabricile germane ale concernului. . . . . . Mă tot întreb: la ce oare se referă exact politicienii EU (printre ei și mulți germani) când ceri o combatere mai eficientă a corupției în România? Poate modelul balcanic cu moșteniri din toate părțile e prea primitiv pentru a te putea prezenta cu el în marea familie europeană. Aici, cum se vede, corupția urmează de mult reguli globalizate. Deci se cere o creștere substanțială a calității acestei laturi a vieții economice și politice (exemple ar exista și aici destule), și asta cât mai repede fiindcă nouă luni trec ca vântul.