ELEGIILE ESTULUI SALBATIC - VIETILE MELE NESFINTE





La Editura Axa, a ieșit recent de sub tipar a cincea mea carte, intitulată „ Îl văd pe Dumnezeu și nu mor – Viețile mele nesfinte”, care reunește ultimele mele două volume inedite: „Elegiile Estului sălbatic – Viețile mele nesfinte” și „ Îl văd pe Dumnezeu și nu mor – Alte vieți”.

Cele 240 de pagini ale cărții stau sub semnul unui discurs nu numai liric, ci și moral, ce incizează trupul tainic și bolnav al timpului istoric cu care ne confruntăm.

Cartea este inaugurată de un Captatio care o înarmează cu o dezarmantă franchețe civică, nemaiîntâlnită la o carte de poesie a acestui mileniu:
„În secolul XX, Europa noastră civilizată a fost teatrul a cel puțin trei mari genociduri: cel armean, de la început, în ca¬re au murit peste 1. 500. 000 de oameni, holocaustul nazist, care a exterminat 6. 000. 000 de evrei dar și rromi și alte suflete nevinovate, precum și genocidul din gulagul sovietic totalitar și post-totalitar, ex¬tins peste țările estului și parțial ale centrului european, unde și-au aflat sfârșitul sau continuă să fie suprimați sute de milioane de oa¬meni. În cadrul tuturor acestor experimente asasine ale civilizației, femeile au fost neîncetat supuse unor presiuni discriminatorii și exterminatoare, datorate fie misoginismului dominant, chiar dacă atent cosmetizat, fie politicilor de eugeníe sau celor de euthanasie activă ori pasivă.
Dedic această carte mai ales femeilor victime ale acestor veritabile maladii ale istoriei, dar mă gândesc mereu la toți cei ce și-au aflat moartea prin gheara ideologiilor alimentate de intoleranță și prin politicile totalitare, bazate pe dictatură și încălcarea libertăților omului. Victimele nu au avut de ales decât între moarte și si¬nucidere, căutându-l neîncetat pe Dumnezeu. Eu aleg viața, visând la o Europă mult mai umană. Nu mai vreau să fim complici, prin tăcere și indiferență, la nașterea unui viitor al morții. Poezia este arma de care dictatura se teme cel mai mult. Ea supraviețuiește oricărui ma¬sacru.
Astăzi, alte forme de intoleranță și extremism vin asupra noastră cu un val de violență și cruzime, tot prin portalul discriminării dar și prin complicitatea martorilor care își îngroapă amintirile sau care se tem să ia o atitudine. Eu spun: NU. De cine ne-am teme? În fond, nu existăm decât noi, aici, acum, în această clipă, construind civilizația europeană, ca parte însemnată dintr-o lume ce ar trebui să fie prietenoasă cu fiecare dintre noi.
Poezia nu este o manieră de a fugi de realitate, ci poate că una din căile regale prin care realitatea poate fi avertizată și anticipată”.
(Angela Furtună)



............................................................
„Elegiile Estului sălbatic” sunt un veritabil detector de radiații prin care maladiile psihice și morale induse de genocidurile și totalitarismele secolului trecut asupra omului european tind să fie exorcizate, sublimate și învinse. Întru aducere aminte și luare aminte pentru istoria ce năvălește asupra Europei cu același imbold, reînnoit, către dictatură și crimă colectivă, prin ideologii radicale bazate pe intoleranță și manipulare.

A trăi în corpus hermeticum sau a nu mai fi – aceasta să fie calea de a supraviețui într-o astfel de lume ?

Ce doză de Dumnezeu induce acceptarea realității ce strivește natura umană prin justificarea genocidurilor?

Ce a mai rămas din noi și cât este de autentică această umanitate bolnavă de cecitate?



Angela Furtună





în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor". p.4.


***

Blog Angela Furtuna