poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8079 .



Manifestul NU-NU
articol [ ]
Arta Comunala

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nepotul lui rameau ]

2005-12-06  |     | 



La 90 de ani de la izbucnirea Dadaismului mă gândesc că e nevoie de o revitalizare a artei. La o bere în noapte am descoperit trei lucruri: că arta ne electrifică mintea, că marile descoperiri sunt benevole și că revelația estetică întrece orice formă de emoție senzorială. De aceea propun NUNUismul ca formă de gândire post-dadaistă, deschisă tuturor iubitorilor de absurd și hedonism mental.

Despre DADA

Dada, mișcare nihilistă a artiștilor și scriitorilor europeni, s-a dezvoltat între 1916 și 1922.
Dada s-a născut în Zürich, prin poezia lui Tristan Tzara, scriitor de origine română. Dada ataca standardele convenționale ale esteticii și a impus creației artistice absurdul și importanța dată hazardului.
În Paris, Dada a cunoscut un puternic avânt în literatură, la fel în pictură și muzică. Cea mai remarcabilă dintre pamfletele și revistele literare dadaiste a fost ‘’Littérature’’ (publicată între 1919 și 1924), revistă ce conținea scrierile lui André Breton, Louis Aragon, Philippe Soupault și Paul Éluard. După 1922, mișcarea Dada a pierdut din importanță, cei mai mulți dintre dadaiști îmbrățișând curentul suprarealist.

Participanți NUNU :
******************
Rameau Nepotul, Tibik Indrikova, Carmen Mihaela Visalon(Neutrin), Hanna Segal ,Ina Voievozeanu, Liana Rosu
Simpatizanți : Cora Saurer , Adina Batir, Jakob Ramirez
Refuzați : Emil Cioran


Filozofia NUNU
***************
Nu vei găsi nicăieri poezia dacă nu o porți în tine...
(On ne peut trouver de posie nulle part quand on n’en porte pas en soi. - Joseph Joubert)

Metoda NUNU
***********
Nimic NU se petrece în afara cuvintelor.
Corolar : Ceea ce NU poate fii scris, nu există.

Contribuție Carmen Visalon
**************************
NUNU promovează doar actul artistic care poate fi sincopat.
Ceea ce nu poate fii sincopat nu există.
Ceea ce nu există, poate fii scris.

Deviza NUNU
***********
Spectatorul crede că lucrurile au un sens și o logică. (vezi nota *)
Artistul știe că NU au doar un sens, logică ci și karma pură. (Carmen Visalon)

Imnul NUNU
**********
Nu e gata, căutam trompetist cu idei.

Manifestul NUNU
***************

1 NUNU e o stare mentală, nedefinibilă, improvizatorie și profund abstractă.
2 NUNU continuă armonios mișcarea DADA, ignorând-o cu desăvârșire.
3 NUNU respinge Realul, banalul, încurajând arta NUNU ca o alternativă a trivialului în care funcționăm metabolic.
4 NUNU este incenzurabil, promovând libera expresie, invenția de noi cuvinte, aberația, bizarul și nonsensul.
5 Un NUNU-ist va scrie, desena, bea cafea în cafenele NUNU și în final va succomba în REAL după ce a produs un număr infinit de capoNUpere.
6 NUNU invită fotografi, jazziști, artiști de circ, magicieni și postași să se alăture necondiționat mișcării.
7 NUNU detestă telefoanele celulare, claxoanele, vulgarul, dar aprobă nebunia, țigările de foi și bicicletele de damă nichelate.
8 NUNU își face ca scop evadarea cu orice preț din ziua de azi, ținta finală -a fost anulata la cerere.
9 NUNU este o mișcare mentalo-anarhico-socialistă fără rost, deci indestructibilă.
10 Manifestul NUNU este flexibil, poate fi modificat democratic la cererea membrilor care au plătit cotizația în versuri.


REÞETA : Cum se scrie un poem NUNU-ist
***************************************
(Rameau în bucătărie)

Se ia un poem cunoscut
două ouă de struț
alegi cuvintele care îți plac
se desenează un pinguin sub un felinar
se trag la tombolă verbe fără consoane
se scrie un vers vesel cu ce ai găsit în dicționar și cu adverbe de pri-sos
se aruncă pinguinul perplex în sobă
se trimite o floare unei femei
care se va îndrăgosti neînțelegând poetic nimic
iată, așa ai creat un poem splendid
pe care să-l citești nepoților
de rezervă, când nu-s cuminți.

Poem de Tibik Indrikova
***********************

Aici pui tu ceva (titlul)

alta-arta fuma prea mult
îi creștea pe limbă altă-limbă
în-alta-artă, picior peste picior
nefumase de mult
rânjea rouge peste gratii: v-am făcut o… am scăpat!!!
alergată de toți dr.-ii de public arată spre trecători cu degetul
mă iubește? NU mă iubește!!! mă iubește? NU mă iubește!!!
NU mă ră invers de la catedra matematică
9999 55 3 2 1 0 –222 8
NU primeste
de la păsările de luptă viteza telefonică
pe numărul nou-m-a-tematic-născut sună ocuplat
așa. că hotărâse să ne lase defumat
încă cinci minute, până o trezesc
derbedeii ăia mici patinând în jurul unui felinoar înghețat par (ad.) isian
în-alta-artă au scris un poem dedezbrăcat:
fumați, copii, e gratis, e liber alt-aerul meu de artabac

observ: a iernat în poem și un pinguin perplex
neînțelegând cum în sobă poate exista un felinoar,
dar serpentina și el vioi, camuflat printre derbedeii altarizați.

Ina Voivozeanu- Poem nunu coerent
************************************

nu cred că are virgule regulamentul
nu că era demult sub bicicleta de damă nichelată sau în best of blues edition.
nu am să scriu eu curând că
nu sunt rea și citesc și
nu știi cât îmi place chestia cu fundătorii... că seamănă
nu cu fundațiile care le-am terminat în facultate când
nu învățam construcții că
nu mă vedeam pe șantier deși cum
nu acum ajung aproape doctor dar
nu lucrez că am trecut în agricultura care tot
nu știu cu ce se mănâncă pentru că lucrez la contracte care
nu trebuiau făcute de tehnici că țin de juridic care eu
nu am făcut dar iar zic cum să
nu acum am devenit un fel de om
nuMai bun la toate care toate
nu știu că
nu am trecut de draft
nunu votez

Ina Voivozeanu
***************
- ochiul bolnav cu noi vede mai bine,
nu mai incape semn
de întrebare,
dar tu... ce crudă,
ce ingrată soartă,
prietene binoclu,
nevoie nu-i de tine!
grairă ochelarii cu-ngâmfare

- hmm, să vedeți,
zise-nțelept binoclul,
pe lume sunt și lucruri rare
care, de multe ori,
pierdute-n depărtare
pot fi zărite doar de...
unii privitori!


Cora Saurer
*************

Despre scriitura culturală sau epistolă deschisă spre cărturarii romani
(Fragmente)

Și dacă scrieți... scrieți românește. Povestiți-ne pe șleau, cum s-a
întâmplat de-adevăratelea acolo, cum ați simțit ceea ce ați văzut, citit sau înțeles. Gândiți-vă că sunt studentul sau publicistul care nu aspiră la elită și glorie ci doar un cititor, obosit într-un tren unde ne infectează totul, pînă la publicitate și zgomot, că nu sunt burghezul șaișoptist devenit discret dintr-o cafenea de stînga – caviar unde vorba e spusă de paradă, ca să fie spusă și nu ca să se audă. Acel colț liniștitor e poate în amintirile voastre netrăite, undeva într-o lume care nu e a mea și nu e nici a voastră și nicidecum a urmașilor urmașilor voștri... Ei au nevoie de educație, nu voi de faimă. Această faimă o aveți deja și pe bun merit, pentru că sunteți și veți rămîne cărturarii mei înțelepți întru toate. Astfel veți ști și cum să faceți să vă apropiați de cuvînt, mai mult decît de slovă.

Cora Saurer Chioreanu
După un parcurs între Maroc, Franța, Italia, Statele Unite, trăiește, scrie și predă, la Berna, în Elveția, unde împreună cu soțul ei, actorul Dorin Dragoș, conduce organizația de promovare a limbii, culturii și imaginii românești, RO-CHance. (www.rochance.org)

Liana Rosu
**********

Oglinda e doar lacul
Argintat de dorințele tale
Încremenite în țipăt neînceput
în mine
Neîncăput pe gura ta dulce

... pe care
Să mai lunece sânii fornăindu-și caii
Dorurilor mele nebune
În zbor spre soare

Ceața nici măcar nu există
E doar noțiunea neclară a razei neîncăpute în palma ta
Explicată îndelung
Într-o sală de liceu – internat
Fetelor nicicând naive
Þesută apoi în rochii de bal
Vaporoase și transparente
Aproape căzătoare în ne-pudoarea lor
cochetă
Nesățioasă

Tristețea-i numai o formă goală
Umplută când și când de râsul tău
Nepotolit
Nestăpânit
ca orice instinct primar
proaspăt trezit dimineața la cafea

Eu cânt doar numele tău
Apăsându-mi pătimaș
Cuțit în rană
Fiecare literă
Sfâșiindu-mi-o din mine spre tine
niciodată terminându-le

în oarecare anume dimineață

NOTÃ *

De multe ori auzim : “scrie cum aș fi scris eu, mi-a luat vorbele din gură”... este vorba de principiul L’autre c’est Moi ( Jacques Lacan- Limbajul Lalangue) în care spectatorul se transpune în pielea artistului pe care îl admiră . Translația Eului este o esență NUNU-istă în care raționalul material este înlocuit cu o realitate mentală, ce tinde spre abstractizare. Uneori senzația “Deja vu“ rezidă în spectator, nu în real.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!