Este mai puțin cunoscut faptul că distinsul scriitor Paul Eugen Banciu este și un cineast veritabil, care a semnat scenariile a patru filme. Merită amintit faptul că pelicula Femeia din Ursa Mare, realizat după romanul Casa Ursei Mari – premiul de debut al Uniunii Scriitorilor în 1978 – a fost primul film românesc selectat la Festivalul internațional de la Montreal, fiind vândut în 53 de țări, performanță incredibilă pentru producția autohtonă din prezent.
Vocația “regizorală” a lui Paul Eugen Banciu este foarte bine pusă în evidență în paginile romanului Luna neagră, o carte cu personaje care “sar din tablou”, redate cu acuratețe cinematografică.
“Este o carte care se citește ușor, pe nerăsuflate” – așa cum remarca și poetul Ioan Ardeleanu – însă nu pentru că Luna neagră este un roman facil, ci și datorită acestei vocații speciale a scriitorului Paul Eugen Banciu. Ca să continuăm analogia, mișcarea camerei din Luna neagră seamănă cumva cu cea dintr-un film în vogă – Moartea domnului Lăzărescu. Este o mișcare sigură, o panoramare dintr-o bucată, fără reveniri inutile, acolade sau suprapuneri complicate, fără “artificii de montaj”.
Construcția este curată, ea crește în intensitate și câștigă interes din partea cititorului pe măsură ce personajele principale – Mihai Constant, Theodor Mancu, Victor Grosu și Petru Achim își predau unul altuia ștafeta. Incredibil cât de bine se mișcă narațiunea între aceste (doar) patru puncte cardinale – iar asta se datorează scriiturii de maestru a lui Paul Eugen Banciu, a cărui operă cuprinde deja 16 volume și mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor.
Ca să mergem tot pe ideea de început, interesant este faptul că personajele amintite se împart în mod egal între două “cercuri de inițiați” – pe de o parte, lumea medicilor, a cercetătorilor, a “alchimiștilor”, dacă vreți și pe de altă parte lumea presei, a oamenilor de televiziune – ambele prezentate ca universuri aparte, cu reguli proprii, cu “maeștrii” lor cinici sau cu entuziaști naivi, care ajung în final să descopere că regula murdară a jocului constă fie în compromis, fie în abdicare.
Interesante sunt și personajele feminine, învăluite într-o aură a discreției, precum Marta sau Marina (parcă “filmate” în aureola aceea magică a peliculelor din anii ‘30-‘40) sau puse într-o lumină crudă, ca de neon, care dezvăluie participarea entuziastă sau duplicitară la proiectele de pionierat științific ale doctorului Constant (asistentele Gabi, respectv Adi). Remarcabil este și rolul episodic al femeii din Peștișanii Gorjului, al cărei blestem - mesaj codificat revine în final, într-o surprinzătoare manieră de bumerang, gen “cronica unei morți anunțate”.
De altfel, moartea sau ideea morții este un companion discret, care însoțește aproape fiecare etapă a narațiunii: de la disperarea sau resemnarea omniprezentă a pacienților, la speranța rudelor în plicul cu bani care ar rezolva miraculos cazurile de boală ajunse la limită; de la moartea cobailor umflați cu bacterii, la dispariția misterioasă a chimistului Cândea - dilema științei și umbra morții merg mână în mână. Este undeva un pasaj impresionant – drama trecerii unei existențe – în care un pacient moare în mijlocul unei confesiuni, la jumătatea frazei.
Luna neagră este în egală măsură o carte despre condiția omului modern într-o lume artificială, despre condiția cercetărtorului și a adevăratelor elite, a celor lipsite de poleiala imposturii. “Lucifericul” din subtitlul romanului poate fi tradus astfel prin prețul (la figurat, dar și la propriu) al cunoașterii, al re-cunoașterii.
Există în carte câteva pasaje de o foarte mare sinceritate, ce par decupate din context prin franchețea lor, pasaje în care am regăsit toate angoasele omului de cultură, ale spiritului elevat, față de universul gregar din jur, față de o lume a rinocerizării galopante. La frazele cu “procentul de 4% din PIB” se adaugă reflecțiile asupra blestemului talentului și inventivității poporului român, dar și discuția cu starețul de la Sihăstria (moartea părintelui Cleopa fiind anticipată la ora scrierii romanului), la care se adaugă un mini-eseu asupra vârstei de 40 de ani, ca răscruce a vieții și început al renunțărilor graduale. Până și controversele dintre cei doi “cavaleri ai ordinului alchimiștilor”, medicii Mihai Constant și Theodor Mancu, pot fi citate la acest capitol.
Rămâne clar faptul că avem de-a face cu o carte-eveniment, care merită a fi citită și răs-citită, pentru a prinde cât mai multe din acele mesaje subtile ce pot fi trecute cu vederea de către cititorul ce aleargă cu sufletul la gură spre un final magistral.
Luna neagră este o carte eveniment privită și din altă perspectivă: aceea de volum-recapitulare, ce cuprinde teme de meditație, senzații și emoții prezente unele tomuri anterioare ale autorului, însă altfel mixate, dozate și rearanjate în “haina” unui roman captivant.
În Luna neagră îl recunoaștem pe deplin pe inițiatul, pe alchimistul, pe scriitorul și cineastul Paul Eugen Banciu.

__________________________________________________
(*) Paul Eugen Banciu – "Luna neagră" – roman,
Editura “Anthropos”, Timișoara, 2005
Cartea a fost lansată la Casa de Cultură a municipiului Lugoj, în 23 noiembrie 2005. Prezentarea a aparținut criticului literar Lucian Alexiu, directorul editurilor "Hestia" și "Anthropos" din Timișoara, poetului Ioan Ardeleanu, redactor șef al revistei culturale "Banat" și prozatorului Cristian Ghinea.