Într-o sâmbătă superbă, în fața Casei de Cultură din Roșiorii de Vede s-au strâns o mână de oameni, veniți din toate colțurile țării, pentru lansarea celui de-al doilea volum de versuri semnat Liviu Nanu, „Apăsați tasta any”.



- Liviule, de ce să apăsăm tasta any ?



- De ce „apăsați tasta any”? după cum se observă avem de-a face cu o acțiune voluntară. Apăsăm pe o tastă, un buton, o pârghie, deschidem o poartă, tragem o cortină... așteptând ceva nedefinit și uimitor. De ce „any”?. Any este orice, cum spuneam mai devreme, poate fi o fereastră, o poartă, pot fi pleoapele noastre. Și mai este întâmplarea. Întâmplare versus destin. Ce e întâmplător și ce nu în viața noastră? Oare totul este controlat? Oare chiar există întâmplare sau doar așa ne place să credem? Prea multe întrebări, dar și dacă nu ni le-am pune n-ar mai trebui să căutăm un răspuns, o rezolvare. N-ar mai fi necesar să scriem. Tasta any înseamnă curiozitate. Înseamnă suspans, emoție. Nu știi ce te-așteaptă dincolo.



Liviu Comșia scritor și redactor șef la publicația Drum





Astăzi suntem la judecată, este vorba de Liviu Nanu, cel care se află la a doua carte, la al doilea moment poetic. Liviu Nanu este emoționat fiindcă am înțeles că sunteți veniți din toată țara și este primul pas spre consacrare. În aceste momente ne află la judecata poeziei. Desigur că am intrat în legătură și cu acest site, care la început se chema poezie.ro, acum agonie.ro, sper să nu fi intrat poezia în agonie. Am citit acolo o poezie bună, se apropie de poezia care se publică prin revistele literare. Mărturisesc că este mult mai multă poezie bună pe site decât cea pe care o promovează revistele literare. Îmi pare foarte bine că am găsit o poezie scrisă de fete unori mult mai bună decât toată poezia… sau cine știe cine se ascunde dincolo de...

Cu siguranță, Liviu Nanu nu este un poet al rozelor, al grației și-al sentimentelor oblomoviste, nici al melancoliei, nici al sublimului. Lumea lui Nanu este cu totul cea a noastră de toate zilele, cu dureri, cu necazuri, cu înfrângeri, cu victorii și mai cu seamă cea a faptului comun pe care nu-l luăm în seamă, care devine, în alambicul său liric, unul de maximă importanță. Sensibilitatea poetică a lui Liviu Nanu se insinuează discret printre aceste canioane ale existenței cotidiene, făcând efortul de-a rezista tuturor ispitelor.

El însuși e construit din conflicte, din conflicte dure și de neiertat. Nu e, în nici un caz, un trubadur pornit din elan și duioșie… „nașterea mea e o consecință a luptelor dintre vechile triburi” scrie Liviu Nanu sau, și mai precis, „m-am născut prin tragere la sorți, tocmai când Dumnezeu a avut mână moartă” - cam așa debutează cea de-a doua carte a lui Liviu Nanu „Apasati tasta Any”, carte care a apărut la Editura Marineasa din Timișoara, volum care caută cu febrilitate acel loc în viață pentru a exista. De altfel, poezia lui Nanu este pornită din această sondare continuă și în profunzime a realității vieții noastre. Pare a fi fost mereu un personaj tragic care nu se află locului și drept urmare se interoghează sau ne propune după lungi dezbateri o viziune asupra scrisului, astfel îndemnându-le să le găsim noi înșine. Dar ce crede Liviu Nanu a fi fost lumea și viața? Sistemul de gândire al poetului se sprijină cu seriozitate pe credința că realitatea este producătoare de adevăr și frumusețe, iar viziuni și imagini fantastice sunt doar locuri unde ne refugiem când lumea nu ne mai pare a fi suportabilă.

Să ne întoarcem acum și la acel poem cu titlul „Autobiografie”... Lumea noastră cea de toate zilele



Poetul Alexandru Cutieru



Am să încep a spune că îl cunosc pe Liviu Nanu din totdeauna și cunosc poezia lui, poate doar ultimele poeme nu le cunosc. Liviu Nanu este un om prin excelență sensibil și atent la el și la ce se întâmplă în jurul lui, iar prin atingerea celor două laturi iese și poezia. El este pe de altă parte un tip extrem de serios și extrem de cald cu ceilalți. O sa-mi spuneți ce are de-a face aceasta cu poezia? Are, pentru că poetul este singura ființă, dacă este poet, singura ființă sensibilă, desigur în sens uman, care are un contact mirific cu ceea ce se întâmplă în jurul lui. Fiecare dintre noi avem un anumit tip de sensibilitate, fiecare dintre noi suportăm zi de zi și ne bucurăm zi de zi de anumite lucruri.

Poetul este acela care sesizează lucrurile care nouă ne scapă și lucrurile acestea nu pot fi sesizate decât cu ajutorul sensibilității. Sigur îmi propusesem, mi-am notat aici câteva idei, cred că nu este cazul, nu sunt un critic literar, sunt poet ca și el, îmi notasem niște lucruri despre felul în care am putea să-l încadrăm pe Liviu Nanu, pentru că el este un poet care începe să fie încadrat, eu consider că în momentul de față Liviu Nanu ca poet este încă în căutarea unei formule poetice proprii.

Adica el este din ce în ce mai stăpân pe mijloacele poetice și are mijloace pe care le stăpânește bine, foarte bine, cochetează cu canonul postmodernist, dar numai cu canonul. Eu am propria mea teorie legată de postmodernism, mai ales cel poetic și constă că postmodernismul românesc nu are și o poeticitate pe măsură cu tot ce presupune poeticitatea. Adică cu un anumit tip de sensibilitate poetica printr-o nouă valoare de sugestie a cuvintelor și nu în ultimul rând printr-o sintaxă și o semantică poetică proprie. Dacă vă uitați, canonul ca atare și mulți din sală știu ce înseamnă canonul postmodernist are câteva repere legate de caracterul pregnant adresativ al discursului poetic, un caracter pragmatic de raportare a sensibilului. E adevărat, la o realitate agrestă și terifiantă, dar eschibând cumva, în sensul că nu se raportează la un mod tragic, ci la unul cuantirist, în sensul bun al cuvântului. Deasemenea, nu vreau să mă depărtez de ceea ce trebuie să spun aici, prin caracterul ușor ludic, dar ludic în consens aparte, un ludic care își propune (orice joc are regulile lui) să încalce din start regulile însăși ale jocului și vedem că, deși se vorbește de poezie și de canonul postmodernist, sunt atâtea canoane câte cercuri literare sunt.

Ce se întâmplă cu Liviu? Liviu se apropie de canonul postmodernist, dar după părerea mea el se menține într-o poeticitate de factură neomodernistă, adică pentru el metaforicul în sens larg este încă important și eu cred că aici în conjuncția aceasta intră un canon pe care nu-l mai putem evita, canonul postmodernist nu poate fi evitat, adică este canonul spiritului timpului nostru, nu avem ce să-i facem, însă acest canon postmodernist trebuie să-și găsească și o poeticitate pe măsură și lucrul acesta se poate reproșa. Sunt poeți care și-au dat seama de asta, poeți mari - Mircea Cărtărescu, care încearcă să-și construiască o poetică (Mircea o are) adecvată canonului postmodernist de care nu se poate îndepărta.

Liviu este după părerea mea un poet care ne va oferi tuturor surprize în anii următori. Surprize în sensul că universul său poetic se va amplifica și adânci. În același timp, nu vreau să fac apel la poezii, sunt poezii memorabile în acest volum, le-am citit, le-am recitit pe cele mai multe le știam. Ce i-aș sugera - să fie mai atent cu el însuși, să nu se lase atât de furat de dialogul cu alți poeți și alte spirite poetice. Este ușor în faza în care încerci să-ți conturezi un univers poetic clar, este ușor să nu fii suficient de critic atunci când te raportezi la ceilalți.

Sunt convins că Liviu este capabil. În ultimii șapte ani de când noi ne-am revăzut el este un poet care urcă. Urcă și sunt absolut convins că el are steaua lui poetică. El este poet născut și nu făcut, sigur că facerea are rostul ei și de asta poate am început cu faptul că el este încă în căutarea unei formule poetice proprii.

Aș mai spune un sigur lucru și am să mă opresc aici. Se scrie foarte mult azi și este un lucru foarte bun. Niciodată în literatura română, după știința mea, nu s-a scris atâta și se scrie și bine, culmea că se și scrie bine, însă din păcate eu nu reprezint instanță critică, din păcate nu avem și instanța critică în stare să dea drumul acestor valori în lume, poezia dintre toate domeniile din lume este cel mai bine reprezentată, în momentul acesta, nu a fost și niciodată nu am văzut o perioadă atât de fastă pentru poezie. De asta spun că Liviu (am cochetat și eu la un moment dat cu site-ul și m-am oprit) face un lucru bun, care în primul rând îi apropie pe oameni și cred că asta este, după părerea mea, un beneficiu clar, dar este și un laborator uriaș în care oamenii comunică la distanță și se întâlnesc de câteva ori pe an reușind să se pună așa între niște oglinzi și să-și corecteze din mers o imagine, până la formarea unui univers poetic propriu. Nu pot să fiu decât extrem de mulțumit că prietenul meu Liviu Nanu urcă spre poezia adevărată. Vă mulțumesc!



Florea Miu: redactor revista Ramuri



Nu vreau să fiu sâcâitor și să mă repet, dar trebuie să remarc că la Roșiori poezia se află la loc de cinste, la loc de onoare, nu numai pentru cei care scriu, dar și pentru cei care încearcă să se regăsească prin această forma de exprimare a noastră. Iată încă o întâlnire la care am făcut tot posibilul să particip, încântat că vocile adevărate ale Roșiorului nu se pierd, nici în ele însele, nici în zgomotul social. Îi mulțumesc foarte mult Domnului Liviu Nanu că m-a invitat, îi spun chiar că sunt încântat de această întâlnire. Îi mulțumesc domnului Liviu Comșia pentru modul în care m-a prezentat, cred că e o formulare pe care trebuie să o rețin, nu merit această expresie care i-a motivat pe foarte marii scriitori, deci cu acest preambul al mulțumirii mele sincere către dumneavoastră și către autor, și către organizatorii acestei întâlniri aș vrea să-mi dați voie de a-l judeca și eu pe domnul Liviu Nanu, pentru că dânsul nici nu există azi aici între noi, pentru că există spiritul său, pentru care spirit l-aș asimila (deci spirit și nu expresie) chiar spiritului avangardist, de ce? Pentru că în tot ceea ce am citit am descoperit dorința de a creea ceva aparte, de a lua totul de la început, de a fi cu totul nou, de a fi non conformist, de a reface lumea într-o viziune care, iată, ni se relevă dacă apăsăm tasta.

Mi-a trimis volumul și l-am citit imediat, după privirea acestuia, într-o lectură, care cred eu este mai edificatoare uneori, căci prospețimea lecturii ține de momentul în care este realizată. În aceste momente, descopăr o mare parte dintre impresiile pe care mi le-a creat când am primit volumul. Și vreau să spun, fără rezerve, că avem de-a face cu o voce poetică adevărată. Este mult, este puțin, eu cred că este uneori îndeajuns să ne facă să mergem mai departe pe calea aceasta a poemului. Dacă este o voce adevărată, își va pune, în cele din urmă, amprenta originalității în ce se scrie astăzi, și se scrie cum spunea colegul nostru, domnul Cutieru, foarte mult, foarte amestecat, totul ține de spiritul nostru selectiv ca să putem recepta așa cum se cuvine. Eu cred că această poezie nu face parte din acelea, cum se scriu multe astăzi, ci dintre cele certe. Este o poezie certă!

E o poezie de viziune și, în același timp, de joc, spiritul ludic, așa cum s-a remarcat, exită și autorul are acel curaj de a se autodetașa și de a se privi pe sine chiar cu ironie, uneori. Pentru că situația este de așa natură, voi da expresiei un gând pe care îl port mereu cu mine și anume că poezia este totuși cântec trist, este incantație, vine dintr-o sevă mai tenebroasă, mai umbroasă, mai cețoasă a ființei umane și, ca atare, nu are cum să fie veselă, poezia este o tânguire, chiar dacă ea apare, uneori, că se joacă. Domnul Liviu Nanu face acest efort al autodetașării, al privirii triste fără a o spune direct. Îl credem un poet tehnic, dar în spatele acestor cuvinte stă acea boare tristă în care se recunoaște chiar și sufletul nostru cuprins de mistere. Așadar, nu aspectul ludic sau celelalte aspecte sesizate îl definesc în primul rând, ci modalitatea de a se exprima într-un limbaj care îi permite, în cele din urmă, să se privească pe sine. Aș vrea să citesc un singur poem dintre cele care mi-au rămas mie la inimă intitulat „Primăvară” și o să-mi dați dreptate că poetul traversează autoironic, dar și marcat de o anumită tristețe propria existență: ...

Important este că poetul știe ce trăiește și transformă această trăire în ritmuri interioare pe care iată ni le oferă astăzi sub forma acestor versuri, care poate să producă și bucurie și tristețe în sufletul nostru, îl felicit încă odată, îi felicit pe cei care îi acordă atenția și-i oferă ceva din sufletul dumnealor, citindu-l, și cred că nu departe este momentul când va simți că această cale l-a dus deja undeva. Îi doresc să aibă tăria să suporte acel moment. Mulțumesc!



Moderatorul: Acum câteva minute am lăudat site-ul, acum vreau să aud răutățile site-ului despre Liviu Nanu. Oare cine? Nu îndrăznește nimeni?



Radu Herinean:



Liviu Nanu - poetul, da, mă așteptam să fiu unul dintre cei care voi lua cuvântul, poate al treilea, al patrulea, al cincilea, îmi pregătisem un discurs foarte lung, dar acum nu-și mai are rostul, așa că vă voi spune ceva mai pe scurt. Dintre cei prezenți aici, eu probabil sunt doar unul dintre cei care citesc. Cel mai puțin, poate. Și, din acest puțin, și mai puțină poezie. Din câtă este. Astfel, eu cred că mă aflu aici, în fața „microfonului” (inexistent de singuratec), doar pentru că la masa aceasta nu încap chiar toți cei care au venit aici, cum ar fi (fost să fie), la rubrica dedicată lui, Florian Silișteanu, Bogdan Geană, Eugenia Reiter, Ioana Ștefănescu – Bogdan, Paul Bogdan și, după Paul, mulți alții, care sunt și aici în sală.

Răutățile site-ului ar trebui să rămână în interior, nu e loc și prilej aici de „spălat” rufele „familiei” noastre, poate la o bere ar fi mai bine („poate la două” – o voce, din sală).

Liviu ne-a păcălit să venim aici, poate că ar fi avut loc și la București, dar îi trebuia un spațiu mai mare, mai multă apă, l-ar fi costat ceva în plus și sala, el are foarte mulți prieteni în București, în Craiova, la New York și ... („la Iași” – o voce - Liviu Nanu)

Ar fi nevoie de o carte mai groasă, pentru ca toți prietenii lui prezenți aici să poată recita câte un poem. E vina lui, că scrie bine, pentru că dacă ar fi scris prost, nu am fi fost așa mulți aici. Suntem aici, de fapt, atât pentru poezia lui Liviu Nanu, dar și pentru omul Liviu Nanu.

Ca să spun și ceva despre poezia lui, eu, care nu prea citesc poezie din site, am și eu etape în care, am constatat la un moment dat, brusc, că poeziile lui s-au schimbat radical față de ceea ce scria. Mă așteptam să văd o carte mult mai groasă, dar probabil, poetul Liviu Nanu, pășind încă o treaptă, a devenit mult mai selectiv față de ceea ce scrie.

Cam atât îmi planificasem acum să spun, un rezumat al discursului mai lung inițial planificat. Calitatea mea de ... critic nu există, un element de scriitor se dezvoltă în mine și deocamdată nu se manifestă așa că ... e mai bine să-i las las pe cei de lângă mine să vorbească.

Andrei Horia Gheorghiu arhitect, grafician:



Probabil vă întrebați, ca și mine, de ce mă aflu acum aici, și nu alături de voi, în sală.
Îmi place să cred că stau la această masă nu pentru calitatea de prieten al lui Liviu (pentru că toată sala e plină de prietenii săi), nici pentru atribuțiile administrative în ceea ce privește poezie.ro, ci mai degrabă pentru aportul meu la realizarea graficii acestei cărți, mai exact: coperta.

Poezia lui Liviu Nanu, așa cum bine au menționat ante-vorbitorii mei, este una complexă, în care maturitatea se împletește foarte firesc cu ludicul. Din punctul graficianului de vedere, însă, poezia lui este grea. Este al dracului de grea. Aș putea să vă povestesc cum am vrut să ilustrăm cele două lumi, a realului și a virtualului și cum ne-am oprit la legătura între ele, ochiul, pe care cititorul îl poate deschide, dar n-am s-o fac...

Pentru că despre grafică nu se vorbește. Tot ce putem spune despre ea este: "să vedem..."

Ciubotaru T. Constantin: prozator- dramaturg



Ãsta sunt, așa că o să mă acceptați, suntem niște frumoși nebuni, bolnavi, bolnavi de cuvinte, bolnavi de metaforă, care au lăsat alte treburi, acest timp frumos de afară și au venit aici pentru individul de lângă mine, pentru Liviu Nanu, prietenul nostru. Am o stare dublă: de regret și de bucurie. Regret este că doi dintre prietenii noștri dragi și scumpi nu au putut să se bucure de acest volum, deși e sigur că Liviu Nanu le poartă respect și recunoștință: Florian și Paula, care nu au putut veni, unii din motive pe care le știți, alții din motive pe care nu le știți.

Bucuria este, însă, mai mare, la 33 de ani se știe că a murit Hristos, la 33 de ani Napoleon a cucerit lumea, culmea - 33 de oameni din țară au venit la Roșiori acum ca să-l felicite cu ocazia acestui volum de poezie. Toată admirația mea pentru acești oameni bolnavi cum am spus, suferă pentru poezie, pentru metaforă, pentru că au venit aici, îi admir pentru că am vrut să demonstram două lucruri. Nu mă laud, să știți, la sfârșitul lui septembrie am mers la Iași și eram singurul teleormănean care lansam o carte acolo la a 14-a ediția a salonului de carte și m-au întrebat ce caut eu, bucovinean, printre telormăneni și am spus că sunt oameni buni și foarte buni pe care știu să-i caut am o părere bună despre ei, acei oameni cu care mă înțeleg. Întrebarea pe care mi-au pus-o a fost următoarea: dar ei , ei ce părere au despre dumneata? Răspunsul îl dau acuma: părerile voastre că ați venit aici, înseamnă că telormanul deși este undeva departe în câmpia aceasta prăfoasă totuși dă niște oameni în care dumnevoastră veți întreține niște relații frumoase. Nu vreau să abuzez de timpul dumneavoastră liber , vreau atăt să vă spun că îmi pare rău că n-am venit și eu la dumneavoastră, probabil am să vin, sunt mai tânăr ca mulți alții din sală în sensul sufletesc, daca mă credeți bine daca nu, nu e nici o problemă și probabil o sa vin sau nu este greu de știut pentru că ne rupem de o tradiție și totuși trebuie să încercăm să fim în pas cu moda.

Am încercat aceasta nu este o modă este o cerință a timpului pe care mulți trebuie s-o înțeleagă și spre care mergem. Să observăm că nici cartea n-a murit pentru că ne-am adunat pentru o carte, dar poezia pe sticlă, pe sticlofil cum să vă zic ca sunteti, dar oricum imaginea pe sticlă este valabilă și pentru aceasta ne-am adunat aici. Poate o sa așteptați altceva, poate credeți că o să încep să vă vorbesc cine știe ce alte multe alte activități ca o dare de seamă. Nu! Am încercat și com îăncerca pe mai departe să adunam atât cât se poate , tot ce există suflare în Roșiori și în jurul Roșiorului, în Telorman și în jurul Telormanului pentru a da o posibilitate, pentru a da un șut cum spune Liviu spre ce e bine și frumos și vom încerca acest lucru oricând. Vă fac o mărturisire și domnul mici de față poate să să spună Toate poeziile au trecut prin așa numitul laborator al milenarilor, cum ii spunem noi, dar după aceia că fac un complement deosebit, ele au ajuns și al dumneavoastră nu știu care este contribuția mai mare , dar oricum eu vă felicit și vă mulțumesc încă odata și vă rog să mă credeți că sunt copleșit pentru că și eu am ăncercat odată să adun o serie de aomeni mai traditional și am adunat pe jumătate sau poate și mai puțin pentru mine acest lucru mi se pare fantastic Sunteți oameni care iubiți poezia și pentru acesta vă mulțumesc pentru că ați venit la Roșiori.



Romulus Sălăgean: poet



Mulți au vorbit de latura aceasta dublă a poetului Liviu Nanu: pe de o parte umoristică si partea cealaltă, gravă - sub masca aceasta a ludicul se ascunde tragicul. Într-o țară tristă plină de umor - poeții umoriști sunt triști prin firea lor. Privind prin prisma biografismului - în peisajul liricii contemporane Liviu Nanu este un poet cu totul singuratic, afirmându-se în egală măsură, atât în registrul liric, cât și în cel antiliric. Făcând slalom printre marii poeți precum: George Topârceanu, Ion Minulescu, Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Mircea Diunescu sau Mircea Cărtărescu; Liviu Nanu își caută propriul său culoar reflectat în poezia ,,Autobiografie’’. Atins parcă de duhul lui Narcis poetul își caută avatarul în apele tulburi ale luptelor dintre vechile triburi, așa cum reiese din poemul ,,Autobiografie’’ ce prefațează acest volum de versuri cu un titlu instigator, ca de altfel, și titlul primului său volum de versuri: Îndemn la nesupunere. Încă din acest volum poetul își constituie pe calculator de altfel arborele său genealogic de la rădăcina căruia izvorăște și totodată se revarsă curcubeul poeziei.

Fantasma biografismului îl urmărește și în autoportretul alb-negru schițat în maniera vitali, poetul căpătînd contur pe măsura ce scrie, în afara cuvintelor, el pur și simplu nu ar fi existat conform devizei: scriu, deci exist! Această autocontemplare ironic narcisistă o găsim și în ,,Fotografii mișcate” dedicată mie însumi: îmi privesc brațul sting / apoi brațul drept / picioarele pe rând / apoi privesc spre mine / ești cam oblic îmi spun / și cam neclar. Această reîntoarcere la origini transpune și din ,,genetică ostășească’’: am fost ursit copil de țîță al / unei mame născocite-n pripă. Ideea îmbogățită cu unele conotații, dar și caracterul aliatoriu, circumstant al nașterii poetului, este mai clar, se distinge cel mai bine din poemul ,,naștere cu report’’: m-am născut prin tragere la sorți / tocmai când Dumnezeu a avut mână moartă / cocoșii de tablă cântau aiulela / cai mascați nechezau din copite la poartă. Un alt element semnificativ al poeziei lui Liviu Nanu este cel al cerului, dar și, al îngerului printre poeți, așa cum vom observa în poezia ,,genetică ostășească’’ sau din poemul ,,îmi salut îngerul ’’: îl salut în fiecare zi / bună dimineața domnule înger îi spun el nu-mi răspunde / întotdeauna fac două cafele una rămâne de obicei / neatinsă / îl întreb de una de alta / în general mă interesează / viitorul apropiat.

De altfel motivul îngerului apare încă în una din poeziile volumului de debut: ce îngeri suntem noi doamne…Poetul se imaginează ca înger profilactic sau ca înger obosit și bătrân cu aripi de zgură, un înger dalmat, luciferic: ridică, deci, blestemul tău, părinte / născut un șarpe, să devin un înger, din poemul ,, Blestem’’ din volumul Îndemn la nesupunere. Detectăm aici influențele unor poeți de ultimă generație, precum Luminița Suse - ,,Îngerul meu păzitor’’.

Poetul încearcă și alte teme de fapt asta am descoperit eu cum ar fi în: ,,hotel’’: e mai multă ceață aici / decît afară / se lipește de tălpi și te / învăluie pînă la coapse ca un abur / venind dintr-o altă realitate / în care noi / două amintiri păstoase... Sunt mai multe teme pe care le abordeaza Liviu Nanu, dar, consider că mai sunt și alții, care vor vorbi, așa că, voi încheia cu un haiku: Dacă vreți cu orice preț / www poezie.ro / apăsați pe tasta nanu/ sincer mă simt chiar mișto.



Florin Săvoiu: directorul Casei de Cultură Roșiori



Aș fi vrut să spun câteva cuvinte despre omul Liviu Nanu, pe care cei veniți din țară îl cunosc mai puțin, îl cunosc ca poet și mai puțin din viața de fiecare cu zi. Aș începe prin a saluta pe oaspeții noștri veniți din țară și îmi pare rău că nu am fost primul după președintele „Mileniului 3 - RO”. Aș începe prin a vă spune că mă bucur că nu am fost și nu sunt femeie, că dacă eram femeie acum câteva decenii în urmă, când l-am cunoscut pe Liviu Nanu. mă dăruiam lui cu totul și fără nici o problemă.

Liviu Nanu este un om mare cât un gorun sau cât un salcâm de-a lui Preda și cu un suflet și mai mare, un om care își apropie oamenii și se apropie de oameni, un om care când este lovit îți răspunde cu un zâmbet și dacă ești deștept îl ocolești, dacă nu... Cu aceste considerente ale mele - și nu vi le spun pe toate ca ar dura prea mult - m-a făcut la un moment dat să mă lupt și să mi-l apropii ca redactor șef al ziarului Drum. A fost un destin, aveam nevoie de un lucrător destoinic și, prin Liviu Nanu mi-am găsit acest lucrător la dreapta și la stânga mea, care să mă ajute să ducem ziarul acesta, „Drum”, unde trebuie.


Am descoperit acum și alte calități pe care nu le cunoscusem mai demult că blândul Liviu Nanu poate să fie și caustic, poate să fie și dur, dar cu foarte multă inteligență, repet, foarte multă inteligență. El știe să stea cu fața în jos, dar știe să stea și cu fața în sus, fără sa ajungă la Dumnezeu - asta e tot probă de inteligență... de acolo îi cad omului în cap toate. În calitate de redactor șef al ziarului și-a făcut datoria, singurul lucru cu care ne-am ciondanit a fost publicarea poeziilor lui. Am deșirat și am desfăcut și am făcut la loc foarte multe poezii de-ale lui.

Îi spuneam: „Publică, timpul trece, îmbătrânești, ajungi mâine - poimâine ca mine și ai să zici, cu inima pe inimă, că ești doar în câte cărți ai”. Cărți a mai scos Liviu Nanu, și de specialitate, și după aceea și prima carte de poezii care, atenție...acest indemn la nesupunere avea să descopere autorul volumului de față și, sunt convins, al altor volume de acum încolo. Pentru că poezia lui Liviu Nanu, după cum spunea unul dintre vorbitori, își caută hormonii. Nu e adevărat! Dacă cineva îl vede pe Liviu Nanu ca într-un timp să scoată trei volume de poezii, le scoate pe toate trei fiecare in formula ei.

El deține deja formulele și nu-i rămâne decât ca atunci când vrea să elibereze poarta spre fericirea poeziei, spre bucuria lui, spre bucuria lumii, ca sa-și păstreze bucuria. Pentru cei care nu sunt de aici, trebuie să se știe că Liviu Nanu este un om de onoare, un om de omenie și este o persoană publică, este directorul centrului sportiv școlar din Roșiori de ani de zile, este un om al cetății, în care cetatea a avut și va avea multă bază de acum încolo. Îi doresc mult succes!


Si așa, după cuviință, are cuvântul osânditul: Liviu Nanu




Eu sunt puțin superstițios și de aceea încep așa: soția mea dimineață m-a întrebat cu ce mă îmbrac îmi iau cravata, zic nu, am o cămașă pe care scrie poezie, o parte dintre colegii mei de poezie știu că aceasta este cămașa lui Nexus – Radu Tudor Cornei poetul din SUA, care mi-a lăsat-o și eu o port de fiecare dată când ne întâlnim la un eveniment de genul acesta, cred că din superstiție.

Am atâția prieteni în jurul meu și oameni care au venit să fie alături de mine în acest moment fericit, încât chiar dacă m-a lăudat mai devreme că sunt la a treia încercare literară pe hârtie și am o experiență și nu voi fi tensionat totuși emoțiile m-au fitilit și mi se pare firesc până la urmă. A apărut această carte după un efort de trei ani, că e mult, că e puțin (alții scriu 2-3 cărți sau chiar 10 pe an) eu așa am gândit: a fost zidul meu așa cum s-a subliniat mai devreme a fost o selecție riguroasă, am făcut o autoselecție, chiar dacă e subțirică mă reprezintă.

A apărut această carte prin prisma mai multor factori și aș vrea să subliniez: A apărut datorită colegilor și activității de pe situl de poezie pe care activez și mi-am găsit foarte mulți prieteni, nu numai virtuali. A apărut datorită calităților soției mele care m-a încurajat și a trecut cu vedrea mofturile mele de poet de multe ori căreia îi mulțumesc. A mamei mele care m-a încurajat și chiar dacă nu m-a comentat prea mult, am știut că în sinea ei mi-a aprobă acțiunile, demersurile mele lirice.

Deasemeni și a celor de aici din Roșiori a colegilor de la Mileniul 3, a prietenilor de la casa de cultură și de la ziarul Drum în special a domnului Liviu Comșia care mi-a fost alături întotdeauna și m-a judecat uneori mai aspru decât mă așteptam și că bine a făcut și să continue și de acum încolo.

Nu știu dacă am uitat pe cineva... Da, prietenii care mă citesc și uneori își spun părerea despre ceea ce scriu m-au ajutat și ei. Spuneam mai devreme că e frumoasă. Mie îmi place să fiu un om social, să am prieteni în jurul meu cu care să beau un șpriț și cu care să schimb o vorbă. Și pentru că nu ne mai întîlnisem demult și nu aveam cum să bem un șpriț, mi-am zis haide să scot o carte în felul acesta mi-i aduc aici. Ei au răspuns chemării s-au gândit nu atât la carte cât la șpriț. Am rămas surprins că au venit atât de mulți colegi de pe poezie.ro din țară.

Am să continui puțin ideea domnului Săvoiu care m-a cunoscut și a avut o impresie frumoasă despre mine acum câțiva ani. Am stat și m-am gândit era bine să fi fost eu mai tânăr când am intrat pe poezie.ro și să nu fi fost însurat eventual. Acum, sentimental, pun pe locul doi această comunitate. Mai întâi familia.

Au venit aici de la București mulți prieteni, printre care și o trupă de teatru care au vrut sa-mi facă mie și prietenilor mei o surpriză plăcută. Eu i-am așteptat cu drag și îi rog ca în continuare să încerce să ne arate din arta lor.

Vă mulțumesc că ați venit, că ați fost alături de mine sper să mai existe astfel de evenimente. Eu personal am participat la 11 lansari de carte ale colegilor de pe pozie.ro Sper să mai am ocazia să mai particip și eu să mai scoat alte cărți la care să fiți invitați.


Curiozități de reporter



MP: Andrei te-am vazut în prezidiu alaturi de Radu Herinean, tu ai avut un anumit rol acolo din câte am înteles eu, reperezinti autoritatea tutelara a copertii „Apasati tasta any”.
AHG: Interesantă acuzație... Onorată Instanță, în fața acuzațiilor de complicitate și tăinuire a faptelor mă declar vinovat. Aș fi putut să nu păcătuiesc decât prin prietenia cu Liviu, precum ceilalți prezenți în sală, dar vina mea este, recunosc, mai mare, iar circumstanțele, agravante.

MP: De unde până unde ideea coperții?
AHG: Ideea coperții e simplă: am vrut „ceva” care să lege lumea reală de cea virtuală. Ne-am oprit la poarta dintre ele, la ochi. Ducând ideea mai departe, am vrut să-i dăm cititorului posibilitatea să-l poată deschide singur, oricând poftește. Așa că l-am secționat fără să stăm prea mult pe gânduri.

MP: A fost cerută de Liviu sau i-ai facut tu propunere?
AHG: Propunerea a fost a mea. A noastră, de fapt. Am lucrat împreună cu un designer mai bun decât mine, Eugen Golumbeanu, fost coleg de facultate.

MP: Deci tu i-ai propus lui Liviu grafica?
AHG: Da, eu i-am propus-o.

MP: Ești la prima lucrare de aceste fel?
AHG: Nu, nu sunt la prima abatere. Prima a fost coperta pentru volumul lui Matei Ghigiu, „Sala de așteptare", pentru care am făcut și ilustrații interioare, câte una pentru fiecare capitol. Apoi a urmat coperta pentru „Liliuța" Dianei Iepure care, din păcate, a fost înjumătățită la tipar. Coperta din spate a fost schimbată cu totul de către editură. Alte lucrări ce țin de „ambalajul” artei ar fi coperțile pentru cd-ul „De alaltăieri și până ieri - vol. II” al lui Doru Stănculescu, pe conceptul său, foarte orginal de altfel: alb pe alb. Și încă două cd-uri semnate Iuri Micolov, unul abia lansat, altul încă în facere.

MP: Mergem mai departe... Îmi vorbeai de acea deschidere spre lumea reală a virtualului. Îmi mai poți da amănunte referitoare la această reprezentare grafică?
AHG: Nu o vad neaparat ca pe o deschidere, ci, dimpotrivă, ca pe o strâmtorare. O trecătoare. De aceea, cu atât mai importantă și mai spectaculoasă. Am acordat ochiului o simetrie pe care nu o are în mod natural, prin oglindirea uneia dintre jumătăți, tocmai ca să amestecam și mai mult realul, deci organicul, cu virtualul, cu mașina - și pentru a sublinia corespondența dintre ele. Sau, în fine, asta s-a dorit. Nu știu în ce măsură s-a și izbutit.

MP: Deci cele două coperți ar reprezenta virtualul și realul?
AHG: Da și nu. Nu se poate spune: aceasta este real, aceasta virtual. Tot volumul l-am perceput ca pe o legatură între cele două lumi. Iar coperțile sunt simetrice. Oglindesc aceleași elemente de real și virtual, amestecate. Așa cum viața lui Liviu se împarte, simplist vorbind, între monitor și terenul de sport, dar fiecare parte se poate regăsi, reflectată, în cealaltă.

MP: Inspirația coperții a venit după citirea cărții, sau deja aveai în minte ce vrei să faci?
AHG: În mod normal citesc tot materialul pe care urmează să-l „îmbrac”, dar în cazul lui Liviu știam cu ce am de-a face. Ideea coperții ne-a venit mai degrabă din titlul pe care el l-a ales. Practic nu mi-a cerut o copertă pentru noul său volum, mi-a cerut o copertă pentru „Apăsați tasta any”.
Ce mi se pare interesant, și este posibil ca Liviu să nu fi menționat asta, este că poemul „Apăsați tasta any" a fost scris după ce acest titlu a ieșit pe primul loc în preferințele celor consultați cu privire la numele volumului.

MP: Formația ta profesională e de designer?
AHG: Nu, nu sunt ceea ce s-ar putea numi designer profesionist. Sunt arhitect. Dar, cel puțin teoretic, orice arhitect ar trebui sa fie un designer decent.

MP: Să înțeleg ca ești un arhitect de cărți?
AHG: În nici un caz. Arhitectul cărții este întotdeauna autorul. Eu sunt mai degrabă puștiul care vine și trage repede un graffiti pe peretele încă proaspăt.
De fapt, am avut norocul să am prieteni care să-mi ofere oportunitatea să mă exprim în acest fel. Rezultatul m-a surprins în primul rând pe mine.

MP: Care rezultat, coperta?
AHG: Da. Cred că dacă mai fac câteva, o sa încep să mă cred grafician.

MP: Nu te-am numit întâmplător arhitect de cărți și voi continua să te numesc așa, pentru ca nu vreau să cred că pentru o carte coperta este doar ceva comercial, ambalajul. De fapt, coperta reprezintă zidurile de rezistență.
AHG: Mă provoci cu o asemenea metaforă, și voi fi, probabil, foarte subiectiv aici.
Pe de o parte, asocierea coperților cu ziduri nu mi se pare deloc fericită. Așa cum o văd eu, avidă de libertate, poezia este claustrofobă, „limitofobă", dacă-mi permiți termenul. O copertă perfectă pentru un volum de versuri ar trebui să fie, conceptual vorbind, cel puțin transparentă, dacă nu imaterială. Pe de altă parte, însă, e important ca o copertă de carte să incite, să atragă, la fel ca o fațadă a unei case frumoase, dezvelind ceva din esență, din acel miez de care vorbeam și acoperind, discret, restul.
Sunt multe de spus vis-a-vis de relația formă-conținut, mai ales astăzi, când efortul pentru construirea imaginii, a fațadei, este atât de mare încât rareori rămâne timp pentru interior. Unde mai pui că suntem popor latin și, aidoma italienilor, ne cumpărăm mai întâi ultimele modele de mașini, celulare sau țoale și abia apoi investim în noi, dacă mai avem ce.
Nu mă refer neapărat la educație aici. Nu vreau să fiu moralist - ar fi inutil... Dar nu putem nega faptul că teatrul, concertele, cărțile și voiajele își dispută cu înverșunare ultimele locuri pe lista de priorități a celor care, fără să-și ia de la gură, și le-ar putea permite.
Dar și aici depinde cum privești. Orice rău naște bine. În cazul de față, tocmai pentru că poezia nu se vinde, nu putem avea pretenția de la coperta unei cărți de poezie să fie comercială. Scăpată de canonul mercantilismului, coperta cărții de poezie este forțată deci să se raporteze la conținut. E drept, nu se întâmplă de fiecare dată, dar măcar se tinde către asta. Personal încerc să mă raportez la conținut în orice fac, nu doar în cazul coperților. Caut miezul, îl curăț cu meticulozitate și îl expun.
„Apăsați tasta any” sunt mulțumit cum a ieșit și cred că am reușit să sugerez legătura între real și virtual. Cea mai „adevărată” apreciere a coperții a venit de la un membru poezie.ro care mi-a mărturisit că a fost tentat să dea click pe tasta „any” când a văzut imaginea coperții pe site.
Este puțin, și poate ușor hazliu, dar pentru mine a însemnat mult.

MP: Vreau să te întreb ce reprezintă cifrele, au o anumită semnificație? Eu personal le asociez paginilor, poemelor...
AHG: Nu, cifrele și rețeaua sunt elementele care vin să sprijine latura virtuală, cibernetică a coperții, a ochiului. Se pot face multe asociații, dar sunt deja interpretări personale.
Aici grafica se aseamănă cu poezia și, de fapt, cu orice altă formă de artă, capabilă să genereze interpretări diferite în fiecare din noi.

MP: Ai încercat să faci grafică și la proză sau încă nu ți s-a dat această posibilitate?
AHG: Nu, dar este foarte probabil să ilustrez un volum de proză. Este încă în proiect.

MP: Deci este pe masa de lucru, pot să avansez o întrebare? Ce fel de proză?
AHG: Proză fantastic de fantastică. Și nu este pe masa mea de lucru. Tot ce pot spune este că va bucura mulți iubitori de carte când va ieși.

MP: Realul îți este ceva foarte îndepărtat sau gresesc?
AHG: Un arhitect nu poate fi departe de real. Daca este, "casa" nu stă în picioare.

MP: O întrebare delicată: Þi-ar plăcea să fii doar arhitect de cărți sau și una și alta?
AHG: N-aș putea să fiu doar arhitect de cărți, cum îți place să-mi spui, și nici doar arhitect... „de clădiri” să zicem, deși e pleonasm. Secretul în meseria mea este să alternezi cât mai mult proiectele, domeniile, tipul de clienți. Fără această alternanță te plafonezi si ajungi să faci doar ambalaj, fără conținut. Așa că alternez: acum fac grafică de carte, mâine arhitectură și site-uri web, poimâine modelare 3d, apoi revin la carte.
Întotdeauna voi reveni la carte, într-un fel sau altul.


Note de subsol

Apoi au venit, aduse de pașii noștri și priceperea măiastră a lui Lupișor (de aici și cântecul: “lupișor de grătar verde, hai la roșiori de vede”), călcătura apăsată a “Ursului” (în mai multe ipostaze, de la cucurigu la gagu), pastrama (de la Liviu Nanu – “să trăiască”), cârnații (de la un Anonim – “să trăiască și el și să mai dea”), pulpe (de la toată lumea, “care-n sânge, care nu/ vrui și eu, dar vruși și tu”), țuică la butoi fermecat, toate bune și frumoase, servire stil bufet suedez (deși nimeni nu știa suedeza), salon mare, parter de vilă în formă de L (L de la Liviu?), masă mare (din mese mai mici, pentru mase mici și mari, mai puțin una, media, mai multe unele, medii, după colț), tort cu tortură la suflătură și reacție, lăutari cu partitură (împăturită) la acordeon, vioară și ramuri de măslin ciugulite din cioc-cioc, pahare găurite (stil Silișteanu), mămăliga cu fisiune, mici din belșug și belșug de mici calici pe la gură plus multe porții de aer proaspăt, cănuțe cu vin sfințit de buza maestrului, servite în pas alergător, pe terenul de sport cu o singură poartă (de intrare) și două grătare (unul fals, după binefacerile butoiașului cu țuică), la ieșitura din saloon („- și, cu cântec de Ionică Peia, înainte marș”, ”- un’, doi, un’, două, un’, doi, un’, două ... parcă aș fi, parcă n-aș fi, parcă m-aș îndrăgosti” ...).
Parcă o tastă-a rămas, tasta Any...


P.S. – “din județul Hunedoara”:

„Domnul Liviu Nanu, ne mândrim cu tine...
Þării noastre fală i-ai adus, lumine,
țuică fracturată, zamă cu fiori,
dai, din Hunedoara (județ Roșiori).”



Atenție !!!

Imagini de la eveniment, doar daca apasați tasta ”... Lansare de carte – Liviu Nanu