Perlentaucher (www.perlentaucher.de) este un portal virtual de știri culturale cu un accent deosebit pe literatură. Mai precis definit, este un site german (cu un derivat și în limba engleză) de recenzii. Făcătorii lui stau la Berlin.

Redacția acestui site face zilnic o radioscopie a paginilor de cultură din importante cotidiene germane și analizează săptămânal și foiletoanele unor reviste cu renume internațional. Astfel interesații de cultură pot să-și facă o privire de ansamblu, să deschidă articolele prevăzute cu linkuri, sau eventual să cumpere ziarul respectiv la chiosc sau librărie. Publicațiile analizate sunt de regulă SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, DIE TAGESZEITUNG, FRANKFURTER RUNDSCHAU, DIE WELT, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, POLITYKA, MAGYAR HIRLAP, DIE WELTWOCHE, L’ESPRESSO, DER SPIEGEL, THE GUARDIAN, LE FIGARO, THE ECONOMIST ș.a..

Ca un fel de secție creativă propie lucrează o echipă de corespondenți care trimit impresii culese din diferite colțuri ale lumii. În rubrica Magazin vizitatorii site-ului pot citi eseuri despre Polonia, Spania, Italia, Anglia și texte trimise de pe insula Borneo (Indonezia). Începând din 4 noiembrie 2003, adică de doi ani, vizitatorii site-ului – un sondaj a arătat că o mare parte sunt de sorginte intelectuală – primesc și „Post aus der Walachei“ (Poștă din Valahia). Hilke Gerdes s-a stabilit la București și culege impresii despre viața cotidiană din România. Eseurile ei ar putea fi evaluate ca o privire de afară asupra societății în veșnica ei transformare.


4 noiembrie 2003
Ankunft in Bukarest (Sosire în București)

Înțelegem chiar de la început că Hilke Gerdes este pentru prima oară la București. Ea a aterizat pe aeroportul Otopeni, care e „aproape pe jumătate mai mic decât cel din Tempelhof“ (Berlin), fiind încărcată cu prejudecățile care predomină imaginea României în Germania: „bande de hoți, situații catastrofale în aziluri pentru copii, sărăcie de nedescris, Securitate, Ceaușescu [...] și bineînțeles Dracula.
Primul contact cu suflarea românească consta în întâlnirea cu 15 taximetriști și iată că, după ce unul din ei o șofează pe jurnalista prin București, apare o cu totul altă imagine. „București – Parisul estului – nu este deci numai o himeră“, și ceva mai târziu „totul este altfel decât m-am așteptat“.
Asta nu înseamnă că primele impresii nu lasă loc și pentru un ton critic în acest eseu. Diferența între viața omului de rând din Berlin și celui din București este mult prea evidentă, dar totuși domină pentru un rezumat al primelor impresii aspectele pozitive. „Impresionată sunt de librării. [...] Există o ofertă bogată de literatură română și traduceri. [...]“ Numai broșurile Ministerului Turismului trebuie să constituie în ochii turistului german „un capitol aparte“, traducerile în limba germană fiind sub orice critică.


1 decembrie 2003
Pentru Europa – Für Europa

Hilke Gerdes și-a dat seama foarte repede că în România la ora actuală totul se învârte în jurul aderării la Uniunea Europeană. Chiar și referendumul pentru o constituție nouă stă sub semnul acestui țel suprem al politicii românești.
Chiar dacă președintele Consiliului Învestitorilor Străini nu vede problema majoră a României „în corupția mare, aceasta există peste tot în lume, ci în cea mică“, cântărețul de la Lăptăria – locul de naștere a Dadaismului – îi îndeamnă pe oamenii (mici) să meargă la alegere. Autoarea acestui eseu a remarcat un oarecare sarcasm în vocea artistului.


9 ianuarie 2004
Väterchen Frost hat abgedankt (Moș Gerilă a abdicat)

Se impune o paralelă între fosta RDG și România. Oricum, românul ar fi mai credincios și mai tradițional decât neamțul, constată autoarea.
Pentru românii de azi crăciunul nu mai poate fi dislocat de revoluția anticomunistă.
Se spune că în ziua de 22 decembrie 1989 ar fi răsunat pentru prima dată după decenii cântece de crăciuni în mijloace de transport comun din București. Totuși persistă decepția asupra „revoluției neterminate“, cum numește Anneli Ute Gabanyi, o cercetătoare în fenomene sociale, culturale și istorice sudesteuropene, din München, evenimentele revoluționare din România.


4 februarie 2004
Sind die Rumänen die unglücklichsten Menschen der Welt? (Sunt românii oamenii cei mai nefericiți din lume?)

Un titlu provocator, fără îndoială. Hilke Gerdes a aflat despre această statistică citind ziarul german ALLGEMEINE DEUTSCHE ZEITUNG (București), care la rândul ei a citat din ZIUA, și s-a suit într-un autobuz cu țelul de a proba această știre în realitate. Rezultatele sunt diferite. Jurnalista germană a întâlnit oameni cu trăsături „tari“ care, antrenați într-o discuție, devin prietenoși și amabil.
Diferită pare a fi și recepționarea individuală a pieței ca loc public de întâlnire și comunicare. Pe când piețele orașului sunt reduse la intesecții, poșta devine spre stupoarea autoarei noastre un loc de intervenție brutală în sferele cele mai intime ale clientului care ridică un pachet și trebuie să-l desfacă în fața angajaților și restului lumii care așteaptă la coadă.
Urmărind această șină a ambiguității societății românești autoarea se ocupă în acest eseu și cu educația, evoluția populației, femei și bărbați.


27 aprilie 2004
Kino in Rumänien – Wiedergeburt mit Komplickationen (Cinema în România – Renaștere cu complicații)

Cititorul german a înregistrat probabil mirat că în anul 2000 în România nu a fost turnat nici un film. Mai ales că Christi Puiu este în Germania un nume destul de cunoscut. Acest cineast este însă și un exemplu viu pentru greutățile cu care se zbat regizorii și producătorii tineri.
Lupta între vechi și nou înseamnă aici confruntarea a două concepții diferite, a două lumi diametral opuse, cea din epoca lumină și cea din epoca de transformare; înseamnă viziunea unui Sergiu Nicolaescu verzus realismului postdecembrist al unui Florin Iepan. O luptă inegală, fiindcă primul se poate folosi din plin de relațiile vechi (încă existente), în timp ce al doilea trebuie să se lupte pentru realizarea proiectelor sale.
Dar cum spunea Christi Puiu? Nu este nici o minune că Dada și teatrul absurd sunt creații românești. Aici absurdul ar fi monden.


9 iunie 2004
Gebrandmarkte Generation (Generație stigmatizată)

Acest eseu este o continuare a celui precedent. Se analizează situația filmului românesc, în speță a celui de scurt metraj care se bucură în străinătate de un succes deosebit, în timp ce în România aceste filme sunt arătate destul de rar.
Ceva mai detailat sunt analizate operele lui Christi Puiu, Constantin Popescu, Cătălin Mitulescu, Christian Mungiu, Radu Munteanu, Nae Caranfil, Călin Netzer și Hanno Höfer. Îmbucurător este faptul căCentrul Național al Cinematografiei a început să-i sprijine pe tinerii cineaști români.


23 iulie 2004
Was wird aus dem Haus des Volkes? (Ce se întâmplă cu Casa Poporului?)

Această casă va rămâne întotdeauna un loc de amintire a epocii Ceaușescu, orice se va întâmpla în viitor. Acest lucru se simte și din relatările jurnalistei germane. Propuneri pentru o utilizare judicioasă există și din guri de experți.
Istoricul de construcții, francezul François Loyer, crede că întâi trebuie schimbat caracterul de castel al întregului ansamblu. Arhitecții Meinhard von Gerkan und Joachim Zais din Hamburg ceri și ei o slăbire a caracterului monumental a Casei Poporului, și anume prin construcții noi, mai apropiate de palatul „compexului de inferioritate a lui Ceaușescu“ (Lucian Boia).
Și ce ar fi dacă această construcție monstruoasă ar cădea într-un somn de roze spinoase (Dornröschenschlaf), fiind total acoperită de plante agățătoare. Lui Hilke Gerdes i-ar place această perspectivă cu o adiere de basm.


13 septembrie 2004
Blühende Landschaften (Regiuni prospere)

În Germania expresia „blühende Landschaften“ este de ani de zile o noțiune proverbială, fostul cancelar Helmut Kohl folosind-o în descrierea perspectivelor de dezvoltare ale fostelor regiuni est-germane după unirea celor două state.
În eseul de față cititorul poate să-și facă o privire de ansamblu (nu chiar de profunzime – pentru acest lucru spațiul e mult prea mic) a unor regiuni românești. Subtitlurile textului pot însă insinua diversitatea tematicii: Înot în Marea Neagră (problema Vama Veche), Transilvania – Þara dincolo de pădure (de la mitul lui Dracula la realitatea urșilor în zona Brașov), Covoare și artă (moștenirea culturală a sașilor), Și Dracula? (Bran, atracție turistică), Castele bisericești (o scurtă descriere a funcționalității acestor unicate arhitectonice), Trecut (emigrarea sașilor), Sighet (memorialul de la Sighetu Marmației), Lemn (porțile și bisericile de lemn din Maramureș), Aur (situația la Roșia Montană), Sărăcie (o întâlnire foarte emoțională), Mănăstirile din Moldova (impresii adânci), Agricultura (situația țărănimii).
Acest eseu se termină cu următoarea constatare: „Politica europeană (EU) este ca o joacă pe sârma întinsă între ajustarea la normă și păstrarea tradițiilor regionale. Ultima intenție va fi greu de realizat la politica actuală. România va pierde în timp previzibil una din cele mai mari comori, frumusețea spațiului rural, dispărută în jungla legilor peste tot egale.“


5 noiembrie 2004
Kunst im Karpatenschloss (Artă în Castelul Carpaților)

Putem citi un rezumat despre scena culturală din București. Autoarea materialului a fost prezentă la deschiderea festivă (în prezența premierului Adrian Năstase) a Muzeului Național pt. Artă Contemporană. Deja locul evenimentului stârnește neîncredere: Casa Poporului. Un loc atât de împovărat de istoria recentă și în același timp atât de aproape de parlamentul actual nu poate să fie un garant pentru libertatea de exprimare a artei. Lia și Dan Perjovschi sunt citați ca cei mai vehemenți critici ai proiectului.
Muzeul prezintă o expoziție cu lucrări din China care au fost aduse de la Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris. Mai pot fi vizitate lucrări de Boris Achor, Mircea Cantor, Plamen Dejanoff, Kendell Geers, Bertrand Lavier, Frank Scurti, Horia Bernea, Paul Neagu, Stefan Cosma și Irina Botea. Directorul muzeului, Mihai Oroveanu, s-a ghidat după criteriul „artă contemporană internațională, artă românească nouă și curente de artă inoficială, începând din anii 1960.“
În contradicția cu acest act artistic stă (pur concepțional) o bienală dedicată „artiștilor mai tineri“. Acest proiect, înlesnit de fundația privată Meta și de Institutul Goethe „arată lucrări a peste 100 de artiști din diferite regiuni ale lumii în 14 locuri diferite ale orașului“. Sunt descrise ceva mai amănunțit exponatele lui Vali Chincisan, a duoului van der Mixt, a lui Andreas Fogarași, Jelena Martinovici Marta (Beograd), Margus Tamm și Sandra Jogeva (Estonia), Dina Dancu, Luchezar Boyadjiev (Bulgaria) ș.a..


14 decembrie 2004
Asta e

Ni se oferă o analiză a alegerilor din 28 noiembrie și din 12 decembrie. Mai departe se relatează pe scurt despre conflictul ROMÂNIA LIBERÃ – WAZ.
În privința analizei politice doar o remarcă pentru cititorii din România: Nici în Germania disputa politică în campaniile electorale nu este marcată primordial prin amabilitate și respect reciproc.
Și în ce privește economia, în capitalism sunt mulți, foarte mulți care pricep economia de piață ca „Survival of the Fittest – unde principii etice n-au ce căuta“. Bodo Hombach (WAZ) este doar unreprezentant al unei clase din Germania care a pierdut de mult capacitatea umană de a înțelege nevoile oamenilor de rând.


10 februarie 2005
Ovid verbrachte hier seine letzten Lebensjahre (Ovid și-a petrecut aici ultimele zile de viață)

Nu aflăm ceva deosebit din viața lui Ovid, dar putem citi lucruri foarte interesante despre sărbătoarea Kurban Bairam a musulmanilor de naționalitate tatară dintr-un sat din Dobrogea. Și fiindcă Constanța nu este prea departe, facem cunoștiință și cu metodele neortodoxe ale primarului acestui oraș, și anume de a combina politica cu problemele economice personale. La citirea articolului mi s-a dus automat gândul la italianul Berlusconi.


4 aprilie 2005
Von Stasi-Akten und Kursturbulenzen (Despre actele Stasi și turbulențe la bursă)

De trei comlexe tematice s-a ocupat Hilke Gerdes în acest material.
1.) Problema documentelor Securității. Horia-Roman Patapievici rămâne sceptic în privința unui acces mai liber la arhivele fostei poliții politice.
2.) Germanii din România și trecutul lor. Această minoritate nu a reușit nici până azi să-și creeze „o privire critică asupra cooperației cu Germania nazistă“.
3.) Cultivarea de plante manipulate genetic. În România se cultivă deja soiuri de soia modificate genetic pe o suprafață de aproape 100.000 de hectare. Păcat, fiindcă o cercetătoare engleză a numărat după cum pretinde „pe un singur hectar de pășune de munte mai multe specii de fluturi decât există în toată Anglia“. Această diversitate este primejduită de creșterea culturilor modificate genetic.


4 mai 2005
Ein Lazarus und drei Katzen – der neue Film von Cristi Puiu in Cannes (Un Lazarus și trei pisici – noul film al lui Cristi Puiu la Cannes)

Acest articol transportă o știre foarte bună. Anul viitor va apare (să sperăm) concomitent în Germania și în România pe ecranele cinemaurilor filmul „Offset“, o coproducție româno- germană. Scenariul a fost scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu. Pentru regie semnează Didi Danquart, iar actorii principal sunt Felix Klare, Alexandra Maria Lara, Manfred Zapatka și Răzvan Vasilescu.
Acest text conține și o analiză detailată a filmului „Moartea domnului Lăzărescu“. Fără comentarii: Hilke Gerdes se pricepe în materia de filme.
Dar și felul original al firmei Maggi de a face publicitate pentru produsul ei a găsit cu siguranță cititori interesați (și amuzați) în Germania.


20 iunie 2005
Macht Sportschuhe aus Schweinsfüßen (Fabricați pantof de sport din piele de porc)

Titlul se referă la un tablou cu titlul „adidas“ a pictorului Vlad Nancas (născ. 1979). Opera lui nu arată însă o pereche de adidași ci picioare de porc (ciolane) cu renumitele dungi în alb și negru.
Arta contemporană este tema acestui eseu. Simbolismul predominant al exponatelor multor artiști ai zilelor noastre cu siguranță nu constituie un mare semn de întrebare numai pentru „generația de artiști cu vârsta între 40 și 50 de ani“, cum crede Hilke Gerdes, ci și pentru generațiile mai tinere. Poate distanța enormă dintre imaginația artiștilor și realitatea vieții (care nu trebuie redusă la realismul socialist) îi determină pe mulți oameni tineri să evite galeriile de artă.
Autoarea articolului găsește foarte multe elemente pozitive în procesul de impunere a curentelor de artă modernă. Dacă aflu însă că la Bienala di Venezia din acest an România este prezentă cu o instalație, constând dintr-o încăpere goală, „opera“ fiind o creație a lui Daniel Knorr, care s-a născut la București, trăind însă deja din anul 1982 la Berlin, trebuie să mărturisesc că îmi lipsește pur și simplu încrederea în puterea de mijlocire a imaginației artistice. „Nimic“ a fost, este și va rămâne nimic altceva decât nimic.


22 iulie 2005
Mein Garten, sozusagen (Grădina mea, cum s-ar spune)

Cititorul poate să-și facă o imagine destul de clară despre situația locuințelor în capitala României. Într-un eseu foarte bine structurat i se oferă și o privire critică asupra nivelului de trai al bucureștenilor.
Facem cunoștiință cu locuitorii metropolei românești, de la cei săraci din „căsuțele de lemn, care se pot vedea la numai 500 de metri de palatul lui Ceaușescu“ până la cei care locuies în „nordul verde, unde sunt lacurile“.
Comparând acest articol cu cel precedent, se simte că aici orice discuție (ca înainte despre arta contemporană) este inutilă. Realitatea acoperă, aidoma unei pături, orice flacără spirituală.


5 septembrie 2005
Wieder einen Sonnabend überlebt (Din nou am supraviețuit o sâmbătă)

E bine să intri în România într-o sâmbătă seară, scrie Hilke Gerdes, fiindcă atunci „e nuntă, și anume peste tot“. Și fiindcă nunta la români este un ritual de dans și mâncare care ține până spre dimineața zilei următoare, la apariția tortului ți se bagă în suflet gândul „din nou am supraviețuit o sâmbătă“.
Autoarea a fost acasă, probabil la Berlin, și s-a întors la sfârșitul lui august în România, la servici. Sau a fost în concediu în străinătate și s-a întors acasă la București?
Oricum, propoziția următoare, cu un puternic substrat emoțional (dorit sau nedorit), justifică această întrebare. „Văzând prima bătrână care își duce vaca cu funia la pășunat, oamenii stând pe băncuțele ei în fața gardurilor și prima grupă de gâște care se plimbă pe marginea străzi, simți că ai redevenit în România.“


12 octombrie 2005
Proza - ein Streifzug durch die junge rumänische Literatur (Proza – o incursiune prin literatura română tineră)

Literatura contemporană este în România o mare necunoscută. Aici se preferă cărți de autori americani. Dar „asta nu e numai în România așa“, constată Hilke Gerdes.
Totuși, „cititorul de literatură română și eseistică există“. Cărțile lui Andrei Pleșu sunt căutate și volumul „De ce iubim femei“ al lui Mircea Cărtărescu a fost vândut de 47.000 de ori. Normal sunt ediții între 1000 și 5000 de exemplare.
„Nostalgia“, romanul lui Cărtărescu, a apărut în traducerea lui Gerhardt Csejka și în Germania. Alți autori ca Gheorghe Crăciuni sau Mircea Nedelciu (1949 - 1999)sunt în schimb necunoscuți pe melagurile germane, cu toate că și opera lor ar merita o atenție internațională.
În luna noiembrie este prevăzută o călătorie a mai multor scriitori români în Franța: Gheorghe Crăciuni, Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Letiția Ilea, Dan Lungu, Ion Mureșan, Marta Petreu, Simona Popescu, Cecilia Stefănescu și Vlad Zografi.
Un merit deosebit în lansarea scriitorilor tineri revine editurii Polirom. Aceasta a făcut anul trecut publicitate la târgul de carte din București cu sloganul „Votează literatura tânără“, prezentând astfel șapte scriitori între 25 și 35 de ani. Este vorba de: Ioana Baetica, T.O. Bobe, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Adrian Șchiop und Lucian Dan Teodorovici.
Hilke Gerdes consemnează mai departe că și Uniunea Scriitorilor s-ar fi trezit, perceptând deodată propria îmbătrânire. Rezultatul este un concurs pentru autori tineri.
Generația optzecistă a fost caracterizată cu termeni ca „autenticitate și textualism“. În privința unei (eventuale) generații 2000 (vorbim în continuare doar de literați) se manipulează expresiile „fracturalism, extremism, eroticism, neoexpresionism“, dar și „căutarea identității, autoficțiune, ironie și autoironie“.
Hilke Gerdes spune despre exponenții acestei generații: „Ei poartă în propria lor biografie transformația care a dus în România la un turbocapitalism fără orice componentă socială, la o discindare extremă a societății în bogat și sărac, la o izbitură a generațiilor.“
Autoarea acestei analize oferă în continuare o atenție mai deosebită autorilor Ionuț Chiva, Ioana Bradea, Dan Lungu și Cecilia Ștefănescu.
O literatură care vrea să prospere are bineînțeles nevoie de instituții serioase de prezentare a cuvântului scris. Impresionată se arată Gerdes de librăria Cărturești din capitală, un loc prielnic pentru a savura cartea, încăperi pentru „o cultură deschisă, pentru discuții și informații“.