E o dimineață superbă de septembrie! În jur totul e verde, un verde de primăvară. Ne aflăm într-un foișor din Dumbrava minunată. Stau de vorbă cu Daniel Dinescu.

- Daniel, eu aș vrea să știu mai multe despre tine, mai ales cele legate de tine personal, despre carte și poezia ta au vorbit mulți, dar despre tine mai puțin, și ca să nu te stresez cu întrebările te las pe tine să te prezinți.

- Despre mine ce pot spune, că am terminat școala în Brașov și am dat examen la seminar la dorința mamei mele. Ea dorea ca cei trei fii ai ei să fie: unul preot, unul doctor și unul polițai, ei, i s-a împlinit cumva dorința, doar că cel care trebuia să fie polițai, e inginer. După terminarea liceului (seminarului) a fost să decid între litere și teologie. In anul V de seminar am avut așa o dilemă în a da la teologie sau la litere. Când a fost să decid m-am gândit că vocația mea, chemarea mea era spre teologie, am simțit eu, o spun fără modestie așa cum se vorbește în pilde: că dacă aduci pe un singur om, adică îl poți întoarce la mântuire, atunci te poți mântui și tu.

Eu cred că prin cuvânt și prin exemplu propriu, poți să întorci oameni și cred că darul acesta mi l-a dat Dumnezeu și așa cum e și în pilda talanților - dacă Dumnezeu îți dă un număr de talanți nu trebuie să-i ții îngropați, ci trebuie să-i cultivi pe mai departe, și atunci am mers la teologie cu toate că literele au rămas în inima mea. Am vrut să încep facultatea de litere, dar în anul II de teologie m-am implicat mult în mișcarea ecumenică și atunci am renunțat. Am început în anul III facultatea de istorie și am parcurs doi ani, deci anul III și anul IV de teologie am făcut și anul I si II de istorie, după care în anul IV am dat concurs pentru o bursă de masterat în Anglia în teologie și am renunțat la istorie, și așa am făcut doi ani masteratul în Anglia.

- De ce istorie, dacă au fost literele la un moment dat?

- Pentru că mi-a plăcut mie foarte mult istoria, am fost la olimpiadă pe țară la Istoria Bisericii și am luat mențiune, licența mea în teologie este Istoria Bisericii Române, și mi-a plăcut totdeauna istoria. Voi începe la anul (am să dau examen), un master de creație literară, în Brașov. Anul acesta a fost prea târziu, tot anul acesta am fost admis la doctorat pe teologie în Anglia.

- Am zis că nu voi vorbi de poezie și totuși vreau să te întreb, singurătatea din Anglia te-a determinat să-ți cauți un refugiu în poezie?

- Nu, am început a scrie cântece pentru chitară, am făcut cinci ani de chitară la școala de artă în timpul seminarului. În primul rând am început chitara pentru că îmi plăcea și vroiam să atrag fetele, de ce să nu recunosc; apoi am făcut în Anglia pianul. Îmi pare rău că am renunțat, cel mai rău îmi pare că am renunțat la pian, dar poate că voi reveni dacă voi avea timp. Deci am început să compun cântece la chitară. Poezie am scris de mic; în liceu am avut o prietenă care mi-a fost prima mare iubire. Din acea perioadă am foarte multe poezii. Cred că m-a stimulat și ea, fiindcă scria și eu răspundeam în jocul ăsta de cuvinte de care vorbea ieri domnul profesor Anton la lansare.

- După aceea s-a întâmplat că m-am întâlnit cu Michel, ne-am întâlnit înainte de a pleca în Anglia, bine noi ne cunoșteam demult, și el (?) este din Ghimbav, atunci mi-a dat adresa să intru pe poezie, mi-a spus că și el publică acolo. În ziua când am intrat mi-am făcut cont și de atunci am început să postez poezii pe care le publicasem prin revistele școlii. Apoi s-a îngroșat gluma și am devenit dependent de poezie.ro. În Anglia aveam internet în cameră, eram tot timpul pe internet simțeam acea singurătate...singurătatea în viață, între oameni, deșertul dintre noi și atunci am început a scrie și am ajuns să scriu nopțile și să public. Am fost încurajat de rezultate, de oamenii care scriau și-mi comentau, de steluțele care s-au dat pe site:)) Am început să scriu și în engleză, am scris și în niște reviste de la Universitatea din Anglia, au fost foarte bine primite, mi s-a dat un premiu pentru literatură acolo și mi s-a spus că scriu ca un nativ englez, nu mă așteptam, iar pasiunea aceasta s-a transformat după cum spunea poetul Eugen Axinte într-o muncă asiduă ca de sclav adică ideea e că nu scrii, ci te scrii, și atunci a devenit o necesitate zilnică.

Faptul că Michel a publicat la Marineasa m-a făcut să trec prin toate etapele publicării lui. Noi fiind amândoi în Anglia vorbeam foarte mult la telefon, comunicam foarte mult și am văzut că se poate, am văzut că se poate cu bani din Anglia, fiindcă în România nu era posibil să fac chestia, să scot cartea, nu era de unde să strâng atâția bani. Cartea am publicat-o pe banii fratelui meu. Până la urmă am crezut că primesc bani din Anglia, n-am primit. N-am știut nimic de Marineasa, acum știu mai multe, sunt uimit de câte realizări au și că editează mulți scriitori renumiți din țară. Toate acestea nu le-am știut de la ei, am aflat acest lucru de la domnul profesor Anton care mi-a dat niște reviste, sunt niște oameni extraordinari, m-au susținut tot timpul. Am dat poeziile la ei din februarie și la sfârșitul lui aprilie cartea era terminată. Am vrut să fie gata de Paști, dar după aceea au intervenit probleme financiare.

Toată lumea când vede produsul finit zice: da ai publicat o carte nu-i mare lucru! E mare lucru și e de umblat și e de strâns lacrimile de prin țărână să ajungi pe la toate ușile ... fratele meu îmi spunea: tu ce faci ai început să cerșești nu ți se pare că-i... nu am avut altceva ce face, cred că asta este ce voi face și în viitor, voi încerca să dau cât mai mult din ce-am primit de la Dumnezeu și atunci într-adevăr precum spunea o vorbă că speranța moare ultima așa este, speranța a murit ultima. N-am avut bani, ci mi-a dat fratele meu care e plecat în America, cu un program de la Universitatea din Cluj, el e student în anul V la medicină.

Pentru lansare cheltuielile au fost destul de mari, m-a ajutat un patron cu o parte din bani și așa s-a întâmplat. Acum că a fost bine sau că a fost rău, vor decide cei care au fost acolo și presa după aceia.

- În perioada de când ai venit în țară și până în prezent am văzut că nu ai mai postat sau te-ai oprit din a scrie poezie?

- Nu! Am scris poezie, dar n-am mai publicat, chiar vorbeam cu Madim și-i spuneam că n-o să mai public până volumul ăsta nu e lansat. Am încheiat un ciclu din viața mea de poet și să încep un nou ciclu, pentru că așa cum ziceau cei care m-au prezentat la lansare, aș vrea să urc în poezie, nu să rămân la același nivel și atunci normal că nu am vrut să le îmbin.

- Ce-am observat eu la tine, chiar de la început de când ai intrat pe site (poezia ta se modelează pe gândurile și sentimentele mele) că poezia de dragoste, de iubire, nu e iubirea aceea carnală care o scoți la iveală, ci este mai mult interioară și nu știu dacă se întâmplă cu adevărat, adică te inspiri având o relație cu cineva sau astea vin din tine ca și cum ți-ai dori ca iubirea să fie așa?

- Eu cred că în poeziile mele și în general în viața mea mă gândesc la trei feluri de dragoste, mie-mi place s-o numesc iubire: iubirea față de cei din jurul meu, iubirea față de cei apropiați și iubirea față de ființa care ar trebui să fie un alter ego, un alt eu. Toate aceste iubiri sunt ca niște cercuri și toate aceste cercuri merg spre Dumnezeu. Până la urmă la rădăcină este iubirea de Dumnezeu, cu cât îl iubești mai mult tot atât te apropii și îi iubești pe semeni, iar iubirea se strânge în cercuri spre Dumnezeu.

- Iubirea aceasta e mai mult îndreptată spre Dumnezeu sau spre ființa iubită?

- Mie mi-a plăcut foarte mult profesorul de morală de la Sibiu – Sebastian Moldovan, ne spunea, că atunci când în persoana iubită, în soț sau soție îl vezi pe Dumnezeu și tu îl iubești pe Dumnezeul din el sau din ea și ea îl iubește pe Dumnezeul din tine în momentul acela în relația respectivă nu mai sunt doi ci sunt trei și de aici este vorba de triunghiul iubirii perfecte, al treimii, al dumnezeirii. Dumnezeu ajută dragostea cuplului de aceea cuplul se împlinește prin al treilea care este copilul (unul sau mai mulți). Eu cred că la mine nu e nimic fals, e iubirea pe care o simt față de cineva. Bineînțeles că există idealul și că probabil la momentul actual nu l-am întâlnit sau nu știu că l-am întâlnit. Eu vorbesc despre iubirea care vine din interiorul meu și merge spre celelalte, spre persoana iubită.

Iubirea față de aproapele, iubirea de mine, de iubită, toate se contopesc în iubirea de Dumnezeu. Știi, Dumnezeu orice i-am face noi, El nu ne întoarce spatele, oricât i-am greși, El tot vine la noi, noi suntem cei care ne închidem, noi suntem ca o oglindă și în loc să oglindim soarele întoarcem oglinda aceasta spre pământ și oglindim noroiul spunea Sf. Maxim Mărturisitorul, deci asta este iubirea pe care ar trebui s-o avem și asta este iubirea pe care încerc s-o simt. Bineînțeles că suntem oameni și avem anumite limite.

- Ce m-a bucurat foarte mult la lansare a fost faptul că actrițele au ales mai multe poezii, care la momentul apariției lor pe site mi-au plăcut foarte mult, enorm de mult și atunci ca și acum mi-am pus întrebarea: ce e cu poeziile acestea de răzvrătire, e ceea ce simți că se întâmplă cu tine sau cu cei din jur?

- În poezia mea religioasă vreau să arăt că Dumnezeu ne iubește, spunea un sfânt părinte, că dragostea lui Dumnezeu este ca un bumerang. Dumnezeu trimite iubirea spre noi ca să ne aducă pe noi la el. Acum mai mult ca oricând se simte din ce în ce mai mult și la noi că răutatea pătrunde în om până la prăsele, iar lupta asta de supravețiure, după cum spunea Sf. Maxim Mărturisitorul, e că noi confundăm scopul, noi vrem fericirea, dar fericirea noastră ca oameni este în Dumnezeu, noi nu ne dăm seama de asta și-o căutăm în alte părți și din acel moment scopul nostru este determinat și încercăm să ne întoarcem. Am poezii în care mă răzvrătesc eu cu Dumnezeul din mine pentru că nu mă ascultă. În Poveste cu inimi cred că se vede cel mai bine ce simt eu față de lumea asta - falsitatea din lume, ignoranța și lipsa de iubire, lipsa de frățietate depărtarea de Dumnezeu.

- Tu numești această poezie religioasă, eu parcă i-aș găsi o altă trimitere, poezia aceasta în care vorbești de Dumnezeu, de tine e mai mult o poezie filozofică.

- Nu, nu pentru că religia înseamnă legătura omului cu Dumnezeu vine din latinescul religio și eu îmi refac legătura cu Dumnezeu și atunci poezia religioasă este pe mai multe planuri; este poezia de răzvrătire, de dragoste, de închinare, ia mai multe forme. Răzvrătirea mea nu e împotriva Lui, ci împotriva oamenilor și mai ales împotriva mea și am zis în poezia Mult trebuie să ne iubești Doamne. Dumnezeu ne face pe noi și am pus cu litere mari D(in)UM(bre)NE(cuvântătoare)ZEI...recitată atât de frumos de actrița Viorica Geantă Chelbea

- Acum dacă tot ai amintit de acest vers în care regăsesc cuvântul zei mă întorc poate la ceea ce ar fi trebuit să fie prima întrebare referitor la pseudonimul tău - Zeu deghizat. Sincer pe mine m-a intrigat acest pseudonim cu toate că nu știam nimic despre tine, încă de la intrarea ta pe site descifram mesajul tău poetic și mai ales că ai o formare teologică.

- Da bine uite ai venit la pseudonim exact... și la din umbre necuvântătoare zei. Bine asta arată că nu te-ai uitat la profilul meu pe site.

- Știi, niciodată nu mă duc mai întâi la profil ca să pot citi omul, îmi place să-l descopăr din ceea ce scrie, îmi place foarte mult lucrul acesta și mi se pare ceva fascinant să-l găsești pe cel ce scrie dincolo de cuvinte, citesc omul din ceea ce scrie: poezie, proză și chiar dacă nu scriai la momentul acela era mai multă poezie de dragoste și așa am simțit eu că ai ceva spiritual în tine, mai mult decât altcineva, că ai o înclinație teologică și apoi am aflat mai târziu din articolele scrise de tine... și totuși îmi pun întrebări ca și atunci de ce ai ales acest pseudonim? De exemplu eu nu aș folosi în poezie zeu.

- Pentru că Dumnezeu e Unul și pe mine m-a marcat Sărmanul Dionis a lui Eminescu când spune: Eu sunt Dumne... și atunci cade, dar niciodată nu vom fi Dumnezeu, dar avem această posibilitate de a fi zei, ce înseamnă asta de a fi zeitate? Deci zeu vine din deus din latină, de a participa la ființa divină prin filiația cu Hristos ne dă posibilitatea de a participa și noi la ființa divină în nemurire, în eternitate nu acum și mi se pare că zeu deghizat cel puțin pentru mine e ceva reverberant, ceva ce îmi rămâne pe retină. Mi se pare că atunci când publici trebuie să ai o imagine, trebuie să șochezi, cred, că, chestia asta a fost un șoc pentru cei de pe site, pentru că hai să vedem cine e ăsta care se crede zeu... ei nu puneau așa problema nu se gândeau la deghizare în zeu ca Dumnezeu. Noi oameni suntem deghizați, deci noi avem chipul lui Dumnezeu în noi și posibilitatea de a ajunge la asemănare, asemănarea cu Dumnezeu asta este zeul deghizat, deci noi avem pe Dumnezeu în noi și ca Iona a lui Marin Sorescu noi nu îl căutăm în noi îl căutăm în afară, abia când ne pierdem și-l căutăm în noi, atunci îl descoperim pe Dumnezeu și îl scoatem la lumină.

- Acum te las pe tine să ai ultimul cuvânt fără să-ți mai pun nici o întrebare.

- Da, sunt supărat pe membrii poeziei.ro că nu au venit și vreau să știe că sunt dezamăgit de oameni care cântă, te cântă pe site și după... Știu că unii au avut probleme că s-au scuzat cum e Madim și o înțeleg, dar alții care au promis și nu s-au ținut de cuvânt...

- Și totuși o ultimă întrebare, cum de te-ai gândit să ne aduci așa departe de Brașov, tocmai aici la Bran?

- Am vrut să fac ceva ce nu a mai făcut altcineva, am vrut să fie o petrecere și să vă pun pe voi între prietenii mei ca să vedeți cum sunt, deci să nu facem o petrecere poezie, am vrut să fie o petrecere deosebită.

- E minunat aici unde ne-ai adus, spun eu că ne-ai adus în poveste, în Dumbrava minunată.

- De fapt am vrut să fac lansarea și restul în parc în Brașov, într-un parc care îmi place mie foarte mult pe o pajiște verde cu niște pietre mari, dar debutul trebuie să fie cât de cât să țină de o anumită ținută și atunci am preferat să fie un debut ca lumea, după, o să vedeți că am nebunii în cap.

- Uite că nu am terminat, era de fapt să uit să te întreb: ești la prima sau a doua carte editată, știam ceva mai din primăvară de încă o apariție.

- Fiind masterand in Anglia, la College of the Resurrection, mi-a trecut prin mana o carte, Resurrection, a lui Rowan Williams, Arhiepiscop de Canterbury, primatul Bisericii Anglicane. Mi-a placut, mi s-a parut nu numai interesanta, dar si destul de apropiata de Ortodoxie. Datorita acestor sentimente ce mi le-a trezit, am mers mai departe si m-am interesat daca este tradusa in romaneste, nu era. Atunci m-am gandit sa o traduc eu, fiind si intr-un mediu teologic si avand si ajutor de la colegii mei englezi. Dupa un timp de la inceperea traducerii a intervenit si coincidenta (am pus-o asa pentru ca eu nu cred in intamplare) ca Arhiepiscopul si o fundatie a lui m-au ajutat cu niste bani. Profitand de faptul ca am fost chemat la Londra pentru a fi cunoscut de membrii Fundatiei ( The Nikean Club) si de pres ei (Rowan), am cerut o audienta la el si a fost foarte bucuros sa auda de ceea ce vreau eu sa fac, dandu-mi binecuvantarea sa si toate drepturile de publicare a cartii in Romania. Si asa am inceput sa traduc. Apoi am vorbit cu parintele Ioan Ica Jr de la Deisis, din Cluj, daca imi poate scoate cartea. E pe rol, cum se spune.
.............................................................................................................................

Și a fost o zi, de fapt era a doua zi după... când în Bran era o sărbătoare numită: Răvășitul oilor, dar despre toate acestea vă voi vorbi într-un alt episod.

La întoarcere spre Brașov ne aducem aminte ce s-a întâmplat cu o zi înainte... și încerc să rememorez aici și acum cele înregistrate pe peliculă, nu e ușor, dar pentru sufletul minunat a poetului Daniel Dinescu vreau să vă fac părtași evenimentului ce a avut loc în sala Baiulescu a Bibliotecii Județene Brașov, de pe Bdul Eroilor 33, Vineri, 16 septembrie 2005.


La ora anunțată - 14, sala nu arhiplină, dar plină, așteaptă să înceapă evenimentul anunțat. Voi derula pentru voi firul evenimentelor așa cum au fost:


Bianca Osnaga, critic și istoric literar



Deși a fost un sezon al vacanțelor aici în fiecare lună s-a lansat cel puțin o carte. A venit astăzi rândul unui poet tânăr care dincolo de profesia aceasta, îi spun totuși profesie a poeziei, s-a dăruit în egală măsură unei alte vocații tot a tainei și o să aflați la timpul potrivit. Îl prezentăm aici pe Daniel Puia - Dumitrescu.

Sigur că pentru fiecare dintre noi, iubitor de poezie, mai mult sau mai puțin intuitivi, poate profesioniști unii dintre noi, poezia are sens, are formă, este mister în același timp și este totodată deschidere către lume, deschiderea eului și o formă de comunicare pe care o sărbătorim cu fiecare lectură.

Deschizând această carte al cărui titlu sugestiv desigur va fi comentat de vorbitorii aici de față, cred că universul ei se dezvăluie chiar de la titlurile poemelor, cuprinsul e sugestiv în aceeași măsură ca și titlul volumului. Înainte de a spune câteva cuvinte despre această carte, totuși, trebuie să prezint pe cei de față: Ioan Popescu - Topolog, secretar al Uniunii, director Direcția cultura Brașov, fost director al liceului Andrei Șaguna, Brașov și domnul prof. Anton Nicolai, de la Liceul Andrei Mureșianu Brașov, autor a mai multe compendii de gramatica; ambii sunt scriitori și colaboratori ai mai multor reviste literare, autori de volume, încât în planul urbei noastre culturale sunt cunoscuți. Poetul stă aici lângă mine și mă bucur că sunt în preajma lui.

Am să vă spun doar câteva vorbe despre cartea aceasta pe care am parcurs-o mai mult cu sufletul decât cu ochiul profesional pentru că am descoperit în ea cum ziceam un vers gata construit din titlurile fiecărei poezii, chiar succesiunea lor este sugestivă și vă dau câteva exemple: cântecul, iubirea, regăsirea, drumul în celălalt, dragostea, raiul, creația, zborul, nemurirea, focul stelele, durerea, dorul, îmbrățișarea, jocul și așa mai departe.

Mi s-a părut o surpriză faptul că, deși suntem în preajma unui poet tânăr recursul la metaforă nu este nici desuet, nu este nici contra naturii unei poezii, ci dimpotrivă, chiar primul poem ar putea fi o metaforă dezvoltată, o idee poetică fermecătoare chiar de la deschiderea volumului. Cântec ... pentru lumină: Am murdărit cerul / încercând să îmi scriu numele, / dar ce minune - / te-am găsit pe tine / mângâindu-mi numele // cu cerul tău. Cred că e vorba despre poezia unui neliniștit, deci poetul, tânăr și neliniștit, nu în sensul consacrat, cu o sentimentalitate gravă cu centrare pe eu și pe dimensiunea aceasta a sentimentelor poate uneori netrăite, dar cu o însetare de a le trăi, cu recurs la simbolurile consacrate cum ar fi: oul, sfera, soarele, cerul, curcubeul, roua, zorii, visul, dar de loc desuet, regăsește poezia lui în insurecția formelor concrete, invazia de conflicte și imagini, monologul unui eu înfiorat de spectacolul lumii, dar și rănit de disponibilitatea lui de insuportabila povoară a răului. Poezia ca terapie - așa văd eu această carte, o încercare de a se salva de agresiunile timpului și răului. Se pot vedea aici elemente firești, simboluri pure, trimiteri la jocurile copilăriei ca artificiu liric. Altfel, dezvăluire de sine, uneori criptarea întregii trăiri: carapace, scuturi, cochilii imaginare. Iubirea e trăită fără vulgaritate, cu grație adesea și cu o febrilitate adolescentină; puritate și chiar candoare. Poezia lui Daniel ne invită la lectură. Eu am să-l rog pe domnul profesor Topolog să-și spună cuvântul. Vă mulțumesc!



Ioan Popescu –Topolog, secretar al Uniunii, director Directia cultura Brasov, fost director al liceului Andrei Saguna, Brașov



Coordonatele de fond ale acestui volum Mugur de stâncă vi le-a desenat doamna Bianca Osnaga. Mie îmi rămâne să fac o altă demonstrație, deci pe lângă ceea ce scriu eu mă ocup de editarea de cărți, am editura Dealul Melcilor și scot revista de literatură Dealul Melcilor, mai exact o rescot, au apărut primele două numere și prin urmare sunt în căutare de autori și primul lucru pe care îl spun aici e că am găsit un autor, nu l-am cunoscut până acum. Cartea mi-a ajuns în mână prin poetul sonetist Adrian Munteanu, în numărul doi are două sonete superbe, ca atare în numărul trei domnul Daniel Puia - Dumitrescu va figura cu cel puțin trei poezii selectate de mine, deși numărul lor în volum ca valoare este mult mai mare. Dintre aceste trei poezii va face parte neapărat Hora cu sirene. Când am deschis cartea aceasta ca un destin s-a deschis la acest poem. Și am să demonstrez de ce aceasta este o piesă poetică de vârf cu totul remarcabilă, minus ultimele două versuri și voi demonstra că nu era nevoie de acestea fiindcă asemenea tehnici mai apar și la alte texte, și atunci un editor taie bineînțeles cu acordul autorului.

Să văd dacă vă conving deci, Hora cu sirene: Din mine în tine din tine în mine în noi // în verde de lăcuste / sărituri inegale de trei / perechi – perechi / cu soare cu ploaie / cu oameni care mor / și personaje de desene / animate înviate doar o dată // încă o rotire / și plec mereu nu / mă mai uit înapoi // de azi vânez sirene / / numai a doua la rând / aduce ghinion să le iei / pe toate mai las pentru / mai târziu doar una // mai învârte o dată / în jur numai cercuri // ar fi bine să vă grăbiți / vi se topesc aripile / iar ele nu așteaptă / zâmbesc și dispar în valuri / cu ochii pescarilor adunați / și mai zice: oprește-te / am amețit! Ca să amețească cineva într-o asemenea horă evident ar trebui să o citească un mare actor și pe cât posibil chiar să ne prindem într-o horă. Poezia însă este valoroasă și din alte motive, nu numai pentru faptul că într-un moment de inspirație cu totul deosebit autorul reușește din cuvinte să imite chiar o horă. Aceasta se cheamă în teoria poetică performanță la asemenea incantabilități nu se ajunge chiar ușor, îți cade atunci bine și elaborezi textul, nu doar ritmul curge prin cuvinte și așezarea strofică, dar hora se sugerează și prin rezonanțele poetice, rezonanțele melodice, deci cuvintele merg până către armoniile imitative, iarăși un lucru deosebit.

Poezia aceasta însă se rupe de modelele clasice, este o poezie a viziunii sau a poeticii moderne și pot să mai dau și alte exemple de creații din acest volum care folosesc această tehnică de a se duce exact după firul inspirației. Ca să ilustrez, vă citesc unul dintre cele mai frumoase poeme din volum care este valoros și din alt motiv. Noi apreciem un poet și după bătaia lirică, sunt mulți care cochetează cu versul, dar ca să arunci așa câteva inscripționări sau câteva note fugitive asta e o treabă ușoară și o fac de la grădiniță până la cei mai vârstnici, dar să elaborezi un poem de bătaie lirică, de adâncime, de ceea ce noi numim întâmplare lirică - mi s-a întâmplat ceva și exprim în versuri, pot să ajung până la dimensiunile unui poem în domeniul liricii, unde exprimarea sentimentelor este directă.

Cei care scriu după structura întâmplării, epic, acolo e altceva, e vorba de poezia tip etic obiectivat, mai greu e să elaborezi un poem pur liric după mine, încât să interesezi pe cititor sau pe auditoriu. Să purcedem așadar la un exemplu, vreau să spun că este un foarte frumos poem de dragoste, dar în situația sau în structura unei drame, fiindcă și în iubiri sunt drame și încă ce drame. Poemul Dorința: Am cules irisul ochiului tău si am fugit / mereu sa fiu numai eu sa mă vezi doar / nu am uitat si nici păsările plecate asta – toamna / nu au încetat sa îmi șoptească / știu ca ești acolo si ca ești de ajuns / "Nu va aplecați în afara!" / am mai cules o stea si am ascuns-o / nici nu mi-am dat seama era Luceafărul / iartă-mă și nu pleca mai stai / pescuind clipe cu peștișori de aur / fiecare cu dorințele sale nu va mai îndeplinim / nimic pentru ca nu meritați de ce / pentru ca nu va mai iubiți ba ne iubim / demonstrați-ne; observați ruperile de ritm și de planuri lirice, de planuri poetice, acestea sunt tehnicile poeziei moderne. întrebați-ne / de cate ori ne-au prins gândurile cu ochii / deschiși a soare si de cate ori / i-am închis repede pentru a nu alunga / mărturisirea pescărușilor / ei vedeau si nu înțelegeau / dansul șchiop al unei viori / in ritm cu pianul si noi picurând clipe / unul in celalalt si amândoi / "A se goli înainte de clătire" / si am băut tot si am rămas si suntem / aranjează-ți te rog sprânceana / lasă ca vad ei / o sa vadă abia prea târziu / noi nu o sa mai fim aici / cred dar măcar / o sa fim împreună chiar fără dorințe / si ei / ei o sa ni le îndeplinească / fără sa știm. // Hai sa mai / aprindem un curcubeu! Aici merge adausul acesta perfect, fiindcă este un final care cade pe simbol și pe metaforă și pe o mare forță de sugestie, ca atare domnul nostru autor, cel puțin pe mine a reușit să mă convingă ca are mult de spus în domeniul poeziei și în cazul poeziei lirice. Mai citesc ca piese reprezentativ: Acum am să mor puțin, Azi nu, Te cer, Doare și o poezie interesantă Unde ți-e raiul, Adame?... și Eva? dar înainte de acesta, ce bine ar fi fost să vă fi intitulat volumul domnule Daniel Horă cu sirene că Mugur de stâncă nu m-a convins.

Se încearcă acolo o foarte buna determinare de simbol, dar să vedem ce e cu poemul acesta: Îmbrățișând / coastele mele / in carnea ta am / simțit însingurarea / cum mă părăsește si liniștea / adormita pe brațele sufletului / a zâmbit ușor printre ochii / întredeschiși. Interesant, tot așa, prin schimbarea de planuri și prin ruperile acestea ritmice. Plimbări / alături pe aleile / verzi ale sufletelor / noastre încă pure noi / unul si El mângâindu-ne / in adierea serii peste vulcanul / ce ascundea poftele încă netrezite / goliciune în trupuri transparente / abis sufletesc. Aici deja se întâlnește bărbatul cu femeia. Suntem în planul doi. Șarpe / si copac / bun de dorit / glas mieros de ispita / 'nu vrea sa fiți ca El'. S-a trecut la motivul interzicerii, există mereu un interzis, un anume drum: 'gusta sa devii dumnezeu' / porunca ce-atârnă de fir de par / de femeie, de bărbat, de fir de dorință / unde mi-e coasta nu mai vad mâinele / prin tine hai sa ne-ascundem / de azi. S-a comis greșeala! Rădăcini / înfipte in cer / se-apleacă spre noi / si ne întorc spre pământ / 'Aveați toți pomii spre mâncare' / 'Mi-e rușine sa ies, suntem prea goi' / Unde ti-e frunza, Adame, unde e șarpele / femeie, unde ați lăsat lumina / unde ai fost, încotro / te îndrepți? / 'Femeia, Doamne', 'șarpele', / 'Sa te târăști prin praful muncit de ei' / Unde Doamne? / Nu aici. Aceasta ar fi una, a doua, Daniel este un poet pentru că mânuiește cu multă abilitate cuvântul la volumul de debut, o abilitate după părerea mea absolut remarcabilă, el este poet dintr-un motiv de-a dreptul spectaculos având în vedere cele deja spuse de mine.



Anton Niculae, de la Liceul Andrei Mureșianu Brașov, autor a mai multe compendii de gramatica



Daniel este rodul pasiuni lui în a se exprima prin cuvânt. Care cuvânt? E adevărat că l-am învățat eu că e unul obișnuit și unul care se scrie cu majuscule. Pornind de aici, cred eu, că tematic vorbind poezia lui Daniel are trei date esențiale: Dumnezeu, iubirea și eul. Dan este un poet pentru că mânuiește cu multă abilitate cuvântul la primul său volum, la volumul de debut, o abilitate după părerea mea absolut remarcabilă. Dan este poet dintr-un motiv de-a dreptul spectaculos având în vedre cele deja spuse de mine, el este un poet manierist. Vă rog să luați termenul ca atare pornind de la Gongora și Marino, nu în sensul peiorativ al termenului de la cei doi poeți, care, după părerea mea au deschis porțile modernismului. Dacă citiți cu atenție volumul veți vedea tinerețea poetului în a căuta formele. Pentru mine pe primul plan se situează Joc de-a nemurirea, cred că nici nu trebuie să vă citesc poemul e mai bine să-l vedeți, dar el merge pe început și final de vers care se reia, poemul e absolut formidabil și în conținut, dar acum vorbesc de formă. Nu e singurul, sunt multe altele modalitățile prin care el își caută formula care i se potrivește cel mai bine. Meritul este al poetului de a stăpâni subtilitățile limbii române cu totul neașteptat. Daniel reînvie în acest volum un caz mort; apar forme de dativ în loc de acuzativ în locuri cu totul neașteptate, în primul rând ca atribut, ceea ce e cu totul spectaculos, dar și pe post de complement acolo unde ar trebui să fie în acuzativ,iar efectul poetic nu vine de la noi, vine de la Eminescu. Acest efect însă, este spectaculos, e formidabil. Apoi la nivelul acesta e formidabilă utilizarea pronumelui în situații absolut nefirești pe lângă verb.

Tot așa, efectul emoțional este cu totul și cu totul deosebit obținut prin aceste folosiri de formule atone ale pronumelui, nu cele accentuate, cele pronunțate sunt prozaice de felul lor. Mi se pare formidabil (bine, are vreo zece virgule și vreo cinci puncte în texte) efectul eludării semnelor de punctuație, pentru că așa se ajunge la efectul bine sesizat de domnul profesor și distinsul romancier Topolog, acela al dicteului automat, care nu-i atât dicteul automat cât un fel de formă mimată a lui. De aici treceri neașteptate dintr-un registru în altul. La un moment dat într-un poem se citează vreo trei versete din Tatăl nostru; de exemplu, în altă parte, apar formule folosite cândva ca exemple pentru predicatul în infinitiv: a se clăti după golire, am mai întâlnit și altele, acestea îmbogățesc limba într-un anumit fel.

Am vorbi de această latură tehnică până acum. Poetul este neliniștit este un om de carne și oase care distinge cele două laturi ale sale și care e nehotărât în a opta definitiv pentru una din ele. Uneori în poemele lui reușește și le armonizează să facă din ele un fel de imn creatorului, alteori însă se simte sfâșierea, dar niciodată prin a accepta să spunem oasele...





Mie mi se pare titlul foarte bine ales, Horă cu sirene, trimetea spre o anumită idee, Mugur de stâncă - înseamnă minunea dumnezeiască în viziunea mea. Minune, ce înseamnă a face să apară firea (ființa) de acolo de unde nu te aștepți din piatră seacă, iar din acest punct de vedere poemul mi se pare bine realizat. În volum sunt trei poeme cu titluri diferite și care sunt un fel de criptic hristic sau închinate lui Hristos, mai bine ar fi, dacă probabil n-ar fi adăugarea: episodul I, episodul al II-lea, episodul al III-lea, noi ne-am da foarte greu seama, că, acolo se încearcă o refacere, da, și o retrăire personală individuală a dramei. S-a precizat deja, doamna Bianca Osnaga a observat extraordinara capacitatea în a fixa titlul poemelor. Dacă citiți volumul veți observa că cele mai multe titluri au doua părți distincte: unul scris cu normal și altul italic de regulă despărțite prin puncte, puncte.

La poemul privindu-l pe Adam: Unde ți-e raiul, Adame?... și Eva? adaugă și ...Eva cu puncte, puncte, acolo e o ambiguitate poetică formidabilă, dată tocmai de acel și...Eva? Problema e dacă, unde e Adam e și Eva, sau și Eva pe lângă, sau a dispărut de lângă Adam?
Sigur că am găsit și eu stângăcii și e firesc, e primul volum și repet e punctul meu de vedere, e un volum al căutărilor, e un volum în care sunt încercate foarte multe formule poetice, cam de la Nichita încoace, ceea ce nu înseamnă că nu am găsit acolo vreo două trei rezonanțe de prin Eminescu, Alecsandri sau Bacovia. Atenție! am zis rezonanțe, nu am zis pastișă, nu am zis reluare servilă, ci manieră de a privi o anume stare poetică, și în acest sens, apropiere de X sau de Z. În orice caz, după părerea mea, Daniel are o foarte puternică forță în a ocoli locurile comune, în a căuta să fie el însuși în oricare din poemele sale, chiar dacă spuneam tema e cumva detectabilă la un alt poet.

La nivelul discursului stăpânește foarte bine cuvântul. La nivelul organizării textului caută și caută cu hotărâre. La cele spuse de mine aș mai adăuga că pentru Daniel, universul poetic cuprinde trei elemente: divinitatea în treimea ei, natura, dar și omul și apoi eul. Eul care e cumva atletul, care încearcă să înțeleagă lumea în care trăiește și de aici trinitatea, pentru că, el tinde și spre Dumnezeu și spre natura din care aminteam, dar sapă, sapă cât poate el și o face îndârjit și în interior. Vă mulțumesc!



Bianca Osnaga:

Și noi vă mulțumim, eu cred că s-ar potrivi pentru acest volum pe care îl avem, versul unui mare poet și a unui mare păcătos Emil Brumaru care zice: Doamne nu-mi lua din mână razele cu care scriu! Invit acum pe cele două actrițe să ne recite din versurile lui Daniel.


Versuri în recital:


Viorica Geantă Chelbea- actriță a teatrului din Brașov





Mirela Borz- actriță a teatrului din Brașov






Adrian Munteanu



Eu țin să precizez un lucru care datorită lui Daniel Puia - Dumitrescu sau Daniel Dinescu, așa cum îl cunoaștem noi sau Zeu deghizat, începe să se definească într-un anume fel structura culturală a Brașovului. A precizat Daniel că a intrat în contact cu potențiali săi cititori datorită mijloacelor moderne de comunicare prin internet scriind pe site-ul poezie.ro, și fiind în scurtă vreme deținătorul unui grup important de admiratori ai poeziei sale, care îl comentează. Este bine de știut că sunt peste 10 000 de români din toată lumea care scriu pe acest site. Se întâmplă să mi fi numărat și eu printre ei înainte de a știi că suntem din același oraș. Se întâmplă să ne fi comentat și să fi descoperit în rândurile celui care scria despre poeziile mele un om cu maturitate evidentă. Am început să ne scriem în email, uneori să ne împărtășim lucruri referitoare la propria noastră stare socială, și să descopăr că primesc chiar sfaturi și sunt încurajat. Sigur, atunci când ne-am cunoscut efectiv și mi-am dat seama că este de vârsta copiilor mei nu m-a mirat acest lucru, această poezie a sa sufletească, știind și care este vocația. Trebuie să știți că am sesizat un lucru datorită acestui fenomen al internetului. Am făcut o comparație între Brașov și alte orașe importante din țară, câți oameni din București, Iași, Timișoara sau din Chișinău se exprimă și prin mijloacele internetului și câți se întâmplă să se exprime de aici din Brașov cred că este o problemă care pune în evidență și starea culturală a Brașovului. Vis–a-vis de celelalte centre importante de exemplu: București, Iași, de acolo este Maria, există zeci de creatori care intră pe site, sunt atât de mulți, încât au constituit cenacluri, ei se și întâlnesc și au discuții comune ca un cenaclu propriu-zis.

Datorită lui Daniel Dinescu și a câtorva oameni ce-au început să apară și în Brașov (mă exclud pe mine care fac parte din altă generație), și care își scot cărți aici, sunt speranțe ca Brașovul să se apropie de nivelul orașelor cu adevărată tradiție culturală.

Nu am nici o îndoială că proiectul nostru de existență în această lume are un rost; și vreau să vă spun că este o mare bucurie să văd în jurul nostru asemenea tineri, puțini e drept. Datorită lor și în acest caz fericit datorită lui Daniel sunt fericit(chiar dacă am trecut de o anumită vârstă), că am un asemenea prieten.



Poetul Eugen Axinte recitând din mugur de stîncă





Părintele Alexandru Enache din Ghimbav



Pentru mine este o surpriză, o surpriză mare și plăcută, am fost preot în Ghimbav 30 de ani, când s-a vorbit de botez sau de altceva, parcă mă atingea și pe mine acel poem. Poetul a fost de multe ori în biserica noastră, ne-a cântat. La București când eram student Nechifor Crainic aducea întotdeauna unul din poeții țării și apoi unul dintre studenți făcea referat despre poetul respectiv. Foarte interesant, se sublinia elementul religios, erau teologi și nu numai că se constata, dar se sublinia că fără acest element parcă poezia nu e perfectă, în artă trebuie să realizezi sublimul și cum altfel, decât prin religie, ea te poate ajuta să realizezi sublimul. Am văzut aici comentat Tatăl nostru așa de frumos, comentat poetic, apare fiul rătăcit, despre vederea interioara, despre auzul dincolo de auz, despre vedere, despre scoaterea ochiului, doar așa în fugă ce-am putut sesiza, ca să vezi mai adânc trebuie să pătrunzi poezia.

După cum spunea Daniel, că i-a zis tatăl său să scrie o poezie s-o înțeleagă și el, poezia nu trebuie înțeleasă, ci s-o simțim. Ascultați o frumoasă și sublimă poezie și veți vedea că această carne și oase se înfioară, parcă ar vrea să zboare și în această carte am simțit numai răsfoind-o că atâtea păsări zboară, zborul- simbolul detașării, simbolul idealului, chiar dacă li se aprind aripile sau obosesc. Vă dau un exemplu: un îndrăgostit primește o scrisoare de la iubita lui folosesc și eu un termen așa mai... o ține în mâini, el nu știe carte și se întreabă ce să facă cu scrisoarea, s-o ducă la omul învățat și să i-o citească? Și tot el zice, dar dacă omul învățat nu știe să citească și atunci zice, am s-o duc la frunte, am s-o duc la inimă și am s-o duc la buze și am s-o citesc eu singur, nu știu ce conține scrisoarea, dar simt că mi-a prefăcut gândul în cântec.

Eu mă bucur și mă și mândresc că din Ghimbav au mai fost lansate și alte cărți și acum o alta. Mugur de stâncă - eu am văzut la Bistricioara pe cea mai înaltă stâncă, cea mai secătuită stâncă un brăduț și atunci m-am gândit că acest brăduț este gândul stâncii, pe acest brăduț cine îl hrănește apa de jos sau cea de sus? Acest mugur ascunde în el și floare și frumusețe și parfum iar dacă suntem atenți în fața noastră a înflorit deja. Eu mă bucur și aș putea zice că mă mândresc cu acest poet și îl pot declara poet. Eu sunt un mare amator de poezie,un mâncător de poezie. Să fiți sănătoși și Dumnezeu să vă ajute!



Daniel Dinescu - Daniel Puia – Dumitrescu



Vă mulțumesc că sunteți aici! Spuneam într-o poezie: ne întâlnim la o răscruce, / acolo unde vânturile se opresc pentru o clipă / să îl asculte pe cântărețul orb. Lăsați-mă ca de data asta să fiu eu cântărețul cel orb și să vă spun că n-a vrut să fie o carte, n-a vrut să fie versuri, au ieșit din mine cum spunea domnul profesor Anton Nicolai sunt carne și oase, nu sunt cuvinte, dar totuși vă mulțumesc că vedeți acest bal al cuvintelor și eu îi spun un bal al cuvintelor care se luptă între țărână și sânge, pentru că din aceste două: țărână și sânge ne naștem noi care ce suntem de fapt? Rămânem amintiri, rămânem cuvinte pentru ceilalți și am învățat în anii de teologie și în anii mei de viață că suntem undeva între cer și pământ, într-un triunghi.

Cineva îmi spunea: bine, bine, hai lasă-ne cu Dumnezeu, lasă-ne cu teologia ta și spune-ne tu ce vrei, tu poetul, tu Dany, tu Daniel Puia- Dumitrescu, și zic: nu, te înșeli! Eu Dany, eu Daniel Puia-Dumitrescu, eu poetul, eu cel care am absolvit teologia, eu, eu, eu... sunt totuși toate, nu pot să zic, eu poetul reneg pe Dany teologul, cel care încearcă totdeauna să privească în sus cu sufletul și în jos cu ochii. Mă bucur! Mulțumesc editurii Marineasa pentru cum arată cartea și pentru faptul că au fost înțelegători cu mine, această carte trebuia să fie în fața dumneavoastră din aprilie, și editura Marineasa m-a răbdat, mi-a răbdat cuvintele. Din punct de vedre financiar au fost mai multe probleme și i-am făcut să aștepte până acum.



Dar cum suntem la început de an bisericesc, la început de an școlar, la început de toamnă, mă bucur că a venit acum și vroiam să-i răspund domnului Topolog: da, Horă cu sirene este o poezie pe care eu am scris-o în horă de suflet, și da, aveți dreptate, Horă cu sirene este acea învârtire și acea rotire poate mai presus decât poezia, dar titlul Mugur de stâncă al cărții nu reprezintă poezia, nu, pentru că Mugur de stâncă ar fi fost emblematică.

Am trimis la editură și poezia care mi-a plăcut foarte mult a fost Povești cu inimi editoarea mi-a zis: Daniel tu ai 25 de ani, dacă vrei să scrii povești cu inimii o să zică lumea că ai ajuns la 75, apoi i-am zis: pune-mi inimii încărunțite zic, nu, că acum ai ajuns la 90 de ani, întoarce-te! Și atunci am zis: bine, eu sper ca poezia mea să fie un pic de stâncă pe care să zidesc în continuare și un pic de mugur, care să arate că sunt la debut.



Mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și după cum o să vedeți în dedicația de la începutul cărții, mulțumesc părinților mei. Și a fost distractiv la un moment dat că eu fiind plecat în Anglia la studii, zic hai să fac ceva ce nu am mai făcut niciodată și să-i trimit mamei mele o felicitare de 8 martie în care să-i scriu că o iubesc, și am trimis felicitarea și nu a ajuns niciodată în România, mama nu a văzut-o, dar ei știu și le dedic această carte. Tatăl meu a zis să citesc și eu o poezie pe care să o înțelegă, și-i zic: tată am pus patru poezii cu rimă în carte ca să le înțelegi tu... și le-a înțeles. Dar mai presus de asta aș vrea să dedic cuiva care iubea poezia și care de când eram în leagăn îmi cânta: haide pește de mi-l crește, haide știucă de mi-l culcă... din păcate anul acesta la 1 august bunica mea a murit a plecat dintre noi sau cum zicea cineva și anume Arghezi: s-a risipit printre pietre sau cum zicea altcineva a plecat să mai vorbească un pic cu Dumnezeu pentru noi cei care rămânem aici. Bunica mea mi-a pus poezia în suflet, că în brațe nu erau timpurile potrivite și am vrut să fie un dar și pentru că de Paști am fost la ea și i-am spus că am scos o carte de poezii și prima ei reacție a fost: ce-ai făcut mamă te-ai prostit? Și i-am spus: nu m-am prostit mamaie! Probabil mă prostisem demult, probabil au avut un rol în prostirea mea părinții, probabil doamna profesoară din clasele V-VIII doamna Olteanu căreia îi mulțumesc pentru participare și pentru tot ce a făcut pentru mine și spun probabil, ca să nu zic sigur și domnul profesor Anton și nu în ultimul rând doamna învățătoare. Am ajuns după prosteala asta să-i spun bunicii: lasă mamaie că am să-ți aduc la vară cartea și o să încerc să te leagăn să adormi așa cum m-ai legănat tu și din păcate legănatul a fost de altfel și adormitul de altfel, dar din fericire și subliniez din fericire eu cred că toate acestea; teologia, preoția și vocația, sunt sigur că este vocație și nu este o meserie cum o fac unii și eu cred în ceea ce urmează în viața veșnică și cred în înviere și mai cred că bunica mea e undeva acolo și vede.



Trecând peste toate acestea vreau să mulțumesc încă o dată editurii Marineasa tuturor celor care m-au ajutat financiar, mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, mulțumesc celor care au vorbit, colegilor care sunt alături de mine, de asemeni domnului Adrian Munteanu care era plecat în concediu și asnoapte a venit special să fie la lansarea mea și o mulțumire așa din suflet fraților care m-au ajutat pentru a mă face ceea ce sunt acum. Mulțumesc părintelui Alexandru Enache care la vârsta pe care o are a venit alături de mine, mulțumesc și celor care nu au putut veni, dar sunt cu sufletul aici, știu că sunt alături de mine.

De o bucată bună de vreme am început să public pe un site www.poezie.ro, m-a îmbolnăvit cineva, mi-a dat adresa știe că e aici în sală și după aceea am căpătat curaj cred că de aici mi se trage altfel nu mă vedeați azi aici sub forma asta rămâneam acolo undeva, Mulțumesc prietenilor de pe site-ul poezie.ro care n-au putut să ajungă, îmi pare rău că nu au putut să ajungă, vreau să știe dar mulțumesc mult celor care au putut să facă acest lucru. Mulțumesc Mariei care m-a ținut într-o emoție până în ultimul moment, de câteva zile am pierdut orice legătură cu ea, nu a mai dat nici un semn eram sigur că nu mai vine și totuși e aici. Trebuie să mărturisesc ceva când ne-am întâlnit prima oară mi-a zis: iubeam poeziile tale extraordinar dar știi cum te știu eu? Înalt și atletic Așa ,ă vedea ea înainte să mă vadă și i-am zis . Bine Maria de acum înainte poezia care am s-o scriu eu am să ți-o dedic cu înalt și atletic...Daniel! Sper, că măcar în spirit sunt înalt și atletic. Vă mulțumec!





Cei care doresc să participe la sarbătoarea vizuală a evenimentului pot accesa AICI!***