Ioan-Mircea Popovici (2 martie 1947 - 6 iulie 2025)

curând voi părăsi insula / sămânța de iederă a încolțit într-un vers

(Ioan-Mircea Popovici, ora măslinului sălbatec)

A plecat dintre noi un bun prieten al Agonia.ro/Poezie.ro, membru al site-ului încă de la începutul lui 2007.

Ioan-Mircea Popovici, licențiat în matematici, cu doctorat în același domeniu, a fost, vreme îndelungată, profesor universitar la Universitatea Maritimă din Constanța, după ce a predat și în gimnaziu (la începuturile carierei didactice), și la Colegiul „Mircea cel Bătrân” din același oraș.

Pe lângă activitatea din domeniul de specialitate, constituită din cărți și articole publicate, Ioan-Mircea Popovici a avut ca pasiune și literatura. A debutat, astfel, cu volumul de proză eseistică Voiajul, la editura „Muntenia”, în 1994. A scris și două cărți de poezie: Fata mării (ed. „Nautica”, Constanța, 2011) și toamna, ca și ploile, vine de la histria (ed bilingvă, română și franceză, în traducerea Mariei Gheorghe, Montreal, 2011). Despre aceste trei cărți puteți găsi articole scrise de mine pe acest site. Poate unii dintre voi ați apucat să îi citiți și cărțile sau, cel puțin, textele postate, cu generozitate, aici. O perioadă a avut o rubrică permanentă, Scara lui Escher, la revista constănțeană „Tomis”.

Pentru cei care l-au cunoscut și l-au admirat, fie și virtual, plecarea sa dintre noi lasă un gol de neînlocuit. Om de caracter și de cuvânt, Ioan-Mircea Popovici a avut vocația unei autentice prietenii.

Câteva versuri din Fata mării:

„ești poet

hrana ta-i din toate clipele

viață adevărată-n cascadă

nu te opri-n lumea imaginară

o gară fără linii și fără sfârșit” („Prolog de logodnă”)

„naturi solare suntem

osândiți să trăim în noapte” („„prea puțin/ mirko 10)

De-acum, poetul ne lasă nouă și insula Meeea, și Grădina Inorogului Alb, și tărâmul Rodador, el plecând să ne privească din Rodadorul ceresc.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!