poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 607 .



Călătorind printre culori și cuvinte cu Doina Iovănel Spineanu
articol [ ]
Interviu consemnat de Adina Ungur

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2023-07-03  |     | 



Călătorind printre culori și cuvinte cu Doina Iovănel Spineanu

Interviu consemnat de Adina Ungur




Mai întâi i-am văzut tablourile pictate în ulei, cu mii de tușe colorate ce conturau imagini feminine în peisaje cromatice pastelate. Sânziene cu flori și cunune bogate pe cap, prin păduri, pe malul râului sau dansând într-o horă mistică. Apoi am avut plăcerea să o cunosc pe artista Doina Iovănel Spineanu la ediția a IX-a a Festivalului ”Regina Sânzienelor”, organizat de Dumitru și Elena Parasca în Vicovu de Sus, Bucovina, Suceava, în cadrul lansării volumului ”Poftiți la masa strămoșilor noștri! Bucate românești și povești despre români”, apărută la Editura Pim, Iași, 2023, unde a și expus o parte dintre tablourile tematice. Discutând cu artista Doina Iovănel Spineanu, am aflat multe detalii interesante despre activitatea dânsei și din viața artistică sau spirituală pe care domnia sa le concretizează în activități de succes. Actualmente locuiește la Timișoara, însă rădăcinile ei se trag și din Bucovina. Scriitor, poetă, artist plastic, a debutat în 1999 și de atunci a avut o bogată activitate artistică și editorială, călătorind cu expoziții sau prezentări de carte și nu numai, în țară dar și peste hotare. Ca participare internațională am reținut: „6 Continente”, Festival internațional de cultură lusofonă, în calitate de director, fiind numită de organizatorul din Lisabona, apoi Festivalul franco-român, „Iubiri, exiluri și eternitate”, ca ambasador din partea României, în Paris, și „Festivalul Inimilor”, (eveniment internațional de folclor), unde a fost ambasadoarea românilor din Serbia. Și nu în ultimul rând numeroase expoziții, urmând de la momentul actual să participe într-o Expoziție de grup la Balcik, Bulgaria 1-15 septembrie și la o expoziție de grup: „Vedere la mare”, în Nisa, Franța, 4-30 septembrie, cu o parte din picturile prezentate în expoziția personală, „Frumusețea s-a născut la sat”, în cadrul Festivalului „Regatul Sânzienelor”, România 23-24 iunie 2023.



A. U.: Personajele din picturile aduse la Festivalul ”Regina Sânzienelor” sunt fete, iele sau Sânziene?

D. I. S.: Sunt, desigur, fete prefăcute în Sânziene, în zânele bune, ale minunatelor flori galbene, ale Solstițiului de vară, ale luminii izbăvitoare! Ielele, zânele rele, nu au ce căuta în acest univers fermecat, al poveștilor adevărate și al bucuriei de a trăi. Iar această facere și prefacere, a fetelor, în zâne Sânziene, e posibilă doar prin puterea de necontestat, pe care o are o vrajă străveche, o credință populară, cu rădăcini adânci, pătrunse până în esența bogatului nostru tezaur folcloric.


A.U.: Cine/ce vă inspiră?

D. I. S.: Inspirația poate veni de oriunde și de nicăieri! Din realitatea imediată sau din cea devenită istorie, din imaginarea unui posibil viitor, din vise ori din contextul înconjurător, din amintiri, din dorințe, din bucurii sau temeri. Mai exact, inspirația poate veni din universul tangibil dar și din cel intangibil, al ideilor, al gândurilor, al trăirilor interioare, al simțirilor. Pare inepuizabil acest subiect, al inspirației artistice. Eu fac și pictură clasică dar și abstractă. Figurativă dar și non-figurativă… Apoi, și pictură în care cele două stiluri se întrepătrund, se completează, actul creator situându-se, cum s-ar spune – „la limita dintre ele”. Există, cel mai adesea, o întrepătrundere magică, a temelor, motivelor, stilurilor, mijloacelor de exprimare artistică. Pentru mine, a realiza o pictură, înseamnă un fel de a-ți trăi propria identitate sufletească și de idei, un mod de a te identifica cu opera ta, într-un moment anume. De aceea, nu există limite și limitări în calea creatorului de frumos. E ca o iubire ce nu se termină niciodată, ci se perpetuează, prin eternizarea actului creator. Ceva din creator rămâne, mereu, în opera sa, căci el și opera sa sunt două entități inseparabile, trăind în simbioză, într-un univers aparte, doar al lor.


A. U.: Ce fel de tehnici de pictură utilizați?

D. I. S.: Pictez mai ales în culori de ulei, pe pânză, fiindcă uleiul mi se pare, cumva, versatil, te poți juca cu el, pe suprafața albă, a viitorului tablou; și, fiindcă eu pictez foarte mult direct cu mâna, cu degetele, fără să folosesc o pensulă, un instrument anume, mi se pare că ceva din mine trece în pictura pe care o fac. De la o zi, la alta, dând mai multe straturi de culoare, pot să schimb câte ceva, după cum doresc ele, după cum îmi dictează ele - culorile, contururile, luminile și umbrele, din pictură. Simt că ea, pictura, capătă viață, devine o entitate vie, cu voință proprie. Și mă las, uneori cu totul, în voia ei. Pictez și în culori de apă, în pastel mat ori uleios, dar mai rar. Uneori, folosesc și tehnica mixtă. Însă, mereu, voi prefera să pictez în culori de ulei, deși este mai dificil decât în cele de apă.


A. U. Ce vă spune această sărbătoare a Sânzienelor?

D. I. S.: Cred că, la fel ca toate celelalte sărbători populare, îmi spune, în primul rând, că suntem un popor cu un folclor fecund, care s-a clădit pe temelia de neclintit, a trecutului nostru, a istoriei noastre dar mai ales pe temelia unei încărcături artistice vaste, bogate, a unui potențial creator inepuizabil, care ne-a înzestrat firea dintotdeauna. Altfel spus, „românul s-a născut poet”; sau povestitor, sau cântăreț, sau artist, etc. – mai bine zis, s-a născut creator de artă, de frumos. Iar Sărbătoarea Sânzienelor are, în înțelesul ei, dar și în contextul desfășurării sale, ceva de mare act teatral, ceva specific unei piese de teatru, a întregii naturi, celebrată la Solstițiul de vară. Normal că momentul solar este unul definitoriu – e ziua când Soarele e stăpânul deplin, al Universului Pământesc, când lumina copleșește și îngenunchează întunericul, când, între Soare și Planeta Albastră, se întâmplă un act de comuniune deplină și sfântă. Totul, de la firul de iarbă, la petala de floare, atinge apogeul în acest moment de fecunditate supremă, a luminii. După acest moment, florile nu vor mai crește, lumina nu va mai străluci la fel de tare, iubirea dintre cer și pământ va păli cumva… E ca o minune ce se întâmplă o singură dată, în fiecare an, și pe care o așteptăm toți ca pe o culme a vieții pe Pământ. Nu voi vorbi despre conotațiile religioase, ale acestei Sărbători (24 iunie fiind și Ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul), nici despre obiceiurile populare „împământenite” la noi, ci doar țin să subliniez semnificația celestă, majoră, a Sărbătorilor de Sânziene.


A. U. În opinia dumneavoastră există o diferență între pictura realizată de artiști femei și cea a artiștilor bărbați? În literatură e la fel sau e diferit?

D. I. S.: Nu, nu cred că există diferențe, referindu-ne la artiștii plastici ca fiind împărțiți pe criteriul apartenenței la o anume categorie de sex. Așa cum nu aș vedea diferențe și nuanțări apreciative, conform categoriei de vârstă (dar asta, desigur, de la o anumită vârstă și până la o anumită vârstă). Aici trebuie să luăm în considerare doar artistul matur, cu o experiență a actului artistic deja stabilită și stabilă. Poate, în sculptură să se vadă diferențe uneori, datorită faptului că această artă necesită mai multă vigoare, mai multă forță, de regulă (mai ales la sculptura „gigant”, să zicem așa, și prin folosirea materialelor cu duritate mare). Nu știu asta din experiență, fiindcă nu am făcut sculptură până acum, ci doar presupun. Cred că, privind un tablou, fără să știi cine l-a pictat, nu vei putea spune dacă a fost femeie sau bărbat. Dar nu exclud faptul că multe femei preferă teme clasice, tonuri calde, contururi mai diafane – gingășii pe care le găsești mai rar în pictura bărbaților. Și pe această temă se poate vorbi foarte mult, dar, și așa, cred că trebuie să-mi restrâng puțin „expozeul”. În literatură, iarăși, se poate generaliza dar nu vreau să cad în această capcană, nedreptățind pe unii, în favoarea celorlalți, adică minimalizându-le potențialul, limitându-le profilul de creator, încadrându-i eu într-un perimetru strict. Nu am acest drept! De exemplu, eu am „scriituri” foarte feminine dar și foarte masculine! Și, ca mine, sunt și alții. Referindu-ne la prolificitate, voi spune la fel: nu sunt definiri și categorisiri pe această coordonată a creativității, cel puțin din partea mea. Da, cred că doar în creația muzicală bărbații sunt cei care țin „capul de afiș”!


A. U.: Pentru ceea ce devine un tablou al dumneavoastră, lucrați cu schițe?

D. I. S.: Nu, nu lucrez niciodată cu schițe. Atunci când încep o pictură în atelier, o termin tot acolo. Da, trebuie să fac o schiță, atunci când încep o pictură într-un alt loc – de exemplu, în aer liber, unde nu am instrumentele („uneltele”, le zic eu) de pictură necesare și nici timpul suficient să termin o pictură. Iar, atunci când pictezi în ulei, cum fac eu de obicei, e nevoie de zile bune pentru a termina un tablou.


A. U.: Când considerați că este gata o lucrare?

D. I. S.: Sinceră să fiu, câteodată mi se pare că tot nu e gata, nici după ce am hotărât că e gata! Tot mi se pare că trebuie să adaug ceva sau să schimb ceva. Niciodată, creatorul nu e destul de mulțumit, cât să spună: „Ok., am reușit să termin o capodoperă! E perfect ce am făcut!” Nu, nu e nemulțumire dar nici extaziere, în fața propriei creații. Plăcerea și bucuria creatorului se traduce, cumva, printr-un fel de liniște, de acalmie, de „stingere” treptată, a „focului”, a flăcării interioare, ce te mistuie, uneori, aproape total. Nu-ți lasă energie pentru altceva, fiindcă actul creator vrea totul, ia totul din tine, cel care creezi. Normal, te vei reîncărca iarăși, curând, pentru o altă operă… Și iarăși, și iarăși… E un ciclu repetitiv, care te definește și te re-definește, ca și artist.


A. U.: Ce iubiți cel mai mult?

D. I. S.: Întrebarea e puțin vagă și ar avea nevoie de unele precizări. Pentru că, fiind foarte generală, voi răspunde, ca orice părinte, că îmi iubesc copiii, familia, în primul rând. Natura urmează apoi, toate viețuitoarele pământului, pentru că sunt o ecologistă convinsă, oamenii buni, și, desigur, ceea ce fac, ce creez și ce pot să las frumos, în urma mea. Iubesc cântecul păsărilor și liniștea, care face să se audă cântecul păsărilor… iubesc munții, pădurile, florile, marea, orizonturile necuprinse, locurile copilăriei… iubesc călătoriile, experiențele noi, provocările. Am un spirit de aventură, de a colinda, de a experimenta. Nu am reușit nici acum să mă opresc doar la acel „cel mai mult” din întrebare, așa că am adăugat niște „trepte” ale iubirilor mele…



A. U.: Cui îi aparține o lucrare după ce o terminați?

D. I. S.: E o întrebare bună, chiar foarte bună, pentru un creator! Fiindcă, de regulă (și eu chiar nu concept să fie altfel), orice creator se identifică, se leagă, cumva, pentru totdeauna de opera sa. Și, atunci, e foarte greu să știi că ea va trece în mâinile altcuiva, în casa altcuiva, într-un muzeu poate, deși chiar acesta e scopul pentru care e realizată o opera artistică – să-i bucure, să-i încânte și pe alții. Deosebirea însă între o carte sau un cântec și între o pictură e faptul că primele două pot fi și ale altora, dar să-ți rămână și ție, pe când o pictură, un tablou, nu-ți va mai aparține, după ce e dată altcuiva. Mă refer nu ca proprietate intelectuală, ca drept de autor, care va fi mereu al tău, ci ca obiect în sine, de care trebuie să te desparți. Și, dacă pui o picătură de suflet, în fiecare pictură pe care o faci, îți vei fărâmița și-ți vei dărui sufletul tuturor. Până la urmă, acest lucru nu e rău, e chiar pozitiv, pentru că, prin arta ta dărui frumosul și faci din lume un loc mai bun. Da, operele de artă trebuie să aparțină lumii, pentru ca arta să-și atingă scopul cel mai înalt! Prin ea, creatorul intră în casele și în sufletele tuturor! Dar repet ceea ce spuneam în răspunsul la o întrebare anterioară: ceva din creator rămâne, mereu, în opera sa, căci el și opera sa sunt două entități inseparabile, trăind în simbioză, într-un univers aparte, doar al lor.


A. U.: Cum se vede viitorul din perspectiva dumneavoastră?

D. I. S.: Sincer, nu îl văd în culori roz sau în irizări aurii! Nu are frumusețea și puritatea și muzicalitatea culorilor aurorei boreale… E, după părerea mea, tern, în culori cenușii, ca să vorbim tot în termini picturali. E multă nebulozitate în ceea ce ne așteaptă dincolo de fereastra acestui veac! Dar trebuie să depășim acest sentiment al nesiguranței (personale și generale) și să ne înarmăm cu răbdare, cu credință, cu speranță și cu iubirea a tot ce mai merită să fie iubit, pe acest pământ. Să empatizăm cu semenii, să facem bine, atât cât putem, și să avem încredere în ceea ce facem. Și lucrul cel mai important este să avem un mobil, un scop clar în viață, pe care să-l urmăm cu sfințenie! Să iubim și să dăruim iubire. Da, trebuie să credem cu tărie că putem schimba viitorul în bine, prin iubire și prin credință!


24 iunie 2023
Vicovu de Sus, Suceava


____________________________________________________________



Doina Iovănel Spineanu este scriitoare, poetă dar și editor la „Alter Ego” și „Germinal”, pictoriță, redactor literar și președintă fondatoare a Fundației Culturale, Creștine și Umanitare „Vladimir N. Spineanu”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România (din anul 2000), membră a Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJPR), cu sediul în Quebec, Canada, jurnalistă la RadioTV - „Unirea” (postul de RadioTv al românilor din Austria) și redactor al revistei „Unirea”, din Viena. Membră a Asociației Artiștilor Plastici „Romul Ladea”, din Timișoara și a Asociației Artiștilor Plastici din Cluj. Absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea de Vest, din Timișoara, a publicat 53 de cărți, până în prezent (din aproape toate genurile literare), pentru care a realizat coperțile și grafica interioară. Pentru cartea de debut „Variațiuni pe tema plângerii”, 1999, a primit o scrisoare de felicitare și binecuvântare de la Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul al II-lea iar pentru cartea de suflet „Monografie sentimentală”, a primit o scrisoare de felicitare și mulțumire, din partea Majestății Sale, Regele Mihai I, al României. Romanul antologic, „Teofan”, în 2 volume (700 de pagini) a fost prezentat la București de Dan Puric, cel care semnează și prefața cărții Ca scriitor, a fost invitată, de către Institutul Cultural și de Ambasada din Viena, să-și prezinte cărțile pentru copii, cu ocazia zilei de 1 iunie, în cadrul unei ample acțiuni culturale, de asemenea, Ljubomir Brândușan, reprezentant al Uniunii Românilor din Serbia, a invitat-o să-și prezinte cărțile la o întâlnire a copiilor români din Majdanpek. A obținut Diploma Aniversară, pentru promovarea valorilor culturale și spirituale românești, în lume”, decernată de RadioTv „Unirea”, din Viena, în cadrul manifestărilor, organizate cu ocazia Zilei de 1 Decembrie. Diploma de Recunoștință, în semn de mare apreciere, pentru contribuția adusă, pentru implicarea în acțiunile și proiectele Clubului și pentru promovarea idealurilor rotariene”, decernată de Clubul Rotary, Alba Iulia, Civitas Solis. În calitate de pictoriță, a avut numeroase expoziții și a participat la simpozioane și tabere de artă, în țară și în străinătate, primind diplome și certificate de atestare artistică internațională.

Expoziții de pictură și grafică – din 2012 până astăzi în România:
- 2 expoziţii colective - „Tablouri de vis”, la Palatul Parlamentului, în Sala „Constantin Brâncuşi” - Bucureşti;
- Expoziție personală - „Armonii de toamnă”, la Muzeul Național „Dimitrie Gusti”, în „Sala Oglinzilor” – București;
- 2 expoziții personale - „Amintiri” și „Lumini și umbre”, la Biblioteca Metropolitană – București;
- Expozitie personala, la Muzeul de Arta - Drobeta Turnu Severin;
- 2 expozitii personale, la Castelul Artelor – Drobeta Turnu Severin;
- Expoziție colectivă, la Castelul Artelor, din Drobeta Turnu Severin;
- Expoziție itinerantă, prin marile orașe ale României (organizată de Asociația Pictorilor din România);
- Expoziție colectivă – Cluj-Napoca;
- Expoziție colectivă, la Teatrul „Toma Caragiu” – Ploiești;
- Expoziție personală - „Dincolo de privire”, la Muzeul Județean, Gorj - Tg.Jiu;
- Expoziție colectivă, Casa de Cultură, Timișoara;
- Expoziții de grup, în Galeria de imagini, Bastionul Therezia, Tmișoara;
- Expoziție colectivă, la Timișoara, în sala „Armia”, 9 mai 2019
- Expoziție colectivă, la Cluj-Napoca, 9 mai 2019.
- Expoziții colective în tabere de pictură, în țară - Cavnic (Baia Mare), Mărișel (Cluj), Vălișoara - „Castelul Templierilor” (Alba).

Expoziții în străinătate:
- Expoziție personală, la Societatea Culturală „Multika”, Viena (Austria);
- Expoziție colectivă, la Galeria Prado Goyart, la Madrid (Spania);
- Expoziție colectivă, la Galeria Ingo Seufert, din München, Germania (01.2019);
- Expoziție colectivă, la Setubal, Portugalia (11-24.01.2019);
- Expoziție colectivă, la Toledo (Spania), la Conventos Capuchinos Esquivitas, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii (8 martie 2019);
- Expoziție colectivă, la Barcelona (Spania), la Arteria, în cadrul Festivalului Internațional de Artă, 4 mai 2019;
- Expoziție colectivă, la Paris, Galerie Artes, 5 iulie 2019;
- Expoziții colective în tabere de pictură, în străinătate - Neo Vrasna (Grecia) și Kavadarci (Macedonia).

Expoziții și participări la bloguri de artă internaționale virtuale, urmate de conferirea unor certificate de atestare artistică:
-Expoziție virtuală internațională, organizată de domnul Anant Vikas Jain, în cadrul festivalului cultural Goa-India;
-Expoziție virtuală cu titlul - „Woman.Life.Freedom!”, organizată în Coreea de Sud, de Michael Kazemi, primind un certificat de recunoaștere internațională, a participării mele, la respectiva expoziție.
-Expoziție virtuală cu titlul – „Paesaggi Contemporanei” în grupul de artă „Insieme Virtualmente”, Italia. Tavoletti Voletti / Nelly Vass
-Participare într-un alt blog de artă, internațional, cu titlul „Arte”, realizat de Rebeca Artblogger, Italia.
-Expoziție virtuală internațională organizată de Asociația de Artă – „Sociedad Artistica de Magnos Eventos Internacionale”, din Chile, cu conferirea unui certificat de atestare ca artist internațional.
-Exposición de Magnos Eventos internacionales y Baricharte internacional de Croația.


Reprezentări culturale, pentru România, peste hotare:
- Reprezentare a scriitorilor și editorilor, la Conferința Internațională, a Traducătorilor și Editorilor, în Balatonfüred, Ungaria.
- Directoare pentru România, a Festivalului Internațional, de Cultură Lusofonă, „6Continente”, Lisabona - 2015, 2016 (desemnare făcută de d-ul Philippe Larsen, personalitate culturală din Portugalia).
- Ambasadoare onorifică, a Festivalului Culturii franco-române, „Iubiri, Exiluri și Eternitate”, desfășurat în Franța (Paris și Clamart) în perioada 7 – 15 aprilie 2019, și România (București și Constanța), în perioada 24 iunie-14 iulie, 2019.
- La Sesiunea desfășurată în Franța, a acestui important Festival de Cultură franco-română, a fost organizată și lansarea cărții mele, de poezie - „Fantezia unei flori”, la „Casa Europei”, în Paris și la Primăria din Clamart.


Alte linkuri:
https://www.youtube.com/watch?v=Y7OlT50WhAY
https://millepiroette.com/i-nostri-artisti-della-pittura/doina-iovanel-spineanu/?fbclid=IwAR0thQ03jaPgMFaK8v4K-DzrhHXrPSY-7FJLv_-Yh7VjM1N_UUGhEDEEjL4;
https://www.facebook.com/insieme.virtualmente.1/videos/959213848573276/




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!