Expoziţia omagială
Electrica în contextul energeticii româneşti
15 decembrie 2010
Cuvânt de salut





Aflându-ne sub cupola Muzeului Tehnic Naţional ar trebui să vorbesc despre această instituţie. O să amintesc doar un singur lucru, pilonul de rezistenţă al muzeului nu-l reprezintă zidurile înconjurătoare, a fost, este şi va rămâne Dimitrie Leonida, până când va intra, poate, la concurenţă cu o altă personalitate care se va dedica, asemenea lui, modernizării şi extinderii muzeului în baza unor principii moderne.
Am amintit pe Dimitrie Leonida pentru că numele său este legat şi de începuturile energeticii româneşti.
Se spune adesea, sau cel puţin aşa am învăţat la şcoală, „istoria este apanajul maselor”. În mod sigur în istoria tehnicii acest deziderat nu se validează. Energetica românească este rodul activităţii unor personalităţi susţinute de colaboratori de elită, specialişti de înaltă clasă. Creatori de geniu cum ar fi Constantin Budeanu – teoreticianul regimului deformant şi Ion Antoniu constructorul aparatului „P.Q.D.” – metru (măsoară puterea deformantă) au intrat definitiv în conştiinţa inginerilor energeticieni.
Nu pot lipsi din această enumerare succintă, Dorin Pavel, părintele hidroenergeticii româneşti, proiectantul şi constructorul hidrocentralei Dobreşti care funcţionează neîntrerupt din 1930, Alexandru Diaconu, proiectantul şi coordonatorul lucrărilor hidroenergetice de la Porţile de Fier, profesorii Mitu Dumitrescu, Martin Bercovici, Constantin Dinculescu, Horia Hulubei şi Ionel Purica, ultimii doi având un rol determinant în afirmarea energeticii nucleare din România.
Doamnelor şi domnilor, întâlnirea noastră are ca fundal sărbătorile de iarnă care se apropie. În acest context se fac bilanţuri, se stabilesc ierarhii. Ce loc ocupă SC Electrica SA în contextul energeticii româneşti?

Încă din 1882 când Thomas Alva Edison inaugura la New York o centrală electrică ( şi implicit prima linie de transport a curentului electric), o nouă eră începea, civilizaţia curentului electric. A-l produce, transporta şi utiliza în cele mai diverse scopuri este, poate, una dintre cele mai frumoase activităţi umane, pentru că a „îmblânzi” o forţă care nu este văzută, ci doar prin efectele sale i se poate semnala prezenţa, înseamnă de fapt, a depăşi limitele concrete ale condiţiei material umane.
Iată de ce, afirm, fără a fi grandilocvent, că a lucra cu acest „zeu” nărăvaş presupune nu doar un înalt grad de specializare dar şi vocaţia aventurii unui risc asumat. Şi mai important decât acesta, rămâne însă capacitatea umană de a înţelege şi dezvolta viziunea integratoare, sistemică asupra curentului electric.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim ce ar însemna azi o întrerupere totală a curentului electric pentru o zi, o săptămână, sau doamne fereşte, un an. Ne-am trezi direct în evul mediu! În asemenea împrejurări, nu mai este nevoie să recurgem la vreun artificiu pentru a demonstra importanţa S.C. Electrica S.A. ca pilon, ca modul integrator a tot ceea ce înseamnă energia electrică în România.
S.C. Electrica S.A. ca moştenitoare, continuatoare a ceea ce a fost Societatea de Gaz şi Electricitate, 1906, are în primul rând consistenţă.
Însăşi numele de „Electrica” are o lungă tradiţie în România.
În 1898 Monitorul Oficial (19.07.1898) consemnează înfiinţarea Societăţii „Electrica” pentru întreprinderi industriale.
La 11.05 1902 „Societatea Electrica pentru Întreprinderi Industriale” se transformă în „Electrica Societate Anonimă” iar în 16.02.1921 în „Electrica Societatea Anonimă Română”. În 1937 Societatea Electrica va funcţiona în cadrul companiei „Societatea Anonimă Concordia” ca departament „Electrica”.
Aşadar S.C. Electrica S.A. are o lungă tradiţie a numelui care azi a devenit renume, are consistenţă materială prin faptul că este moştenitoarea de drept (dar şi cu acte) a ceea ce a fost Societatea de Gaz şi Electricitate (produce, transportă şi distribuie curentul electric) are însă şi viitor.
Tradiţia S.C. Electrica S.A. este păstrată, conservată şi valorificată la Muzeul Tehnic Naţional „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”. Aici se găsesc probele materiale ale începuturilor utilizării curentului electric în România, Centrala Electrică de Curent Continuu Edison de la Teatrul Naţional, 1884, părţi din Centrala Electrică de la Grozăveşti (1912, în muzeu se găsec şi părţi de la începuturile Centralei Hidroelectrice Grozăveşti 1889), Centrala Electrică Filaret (1908), părţi din staţiile electrice (celule electrice de distribuţie) aparatură electrică de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, biblioteca memorială Dimitrie Leonida cu numeroase documente cu o valoare recunoscută pe plan naţional din domeniul electric.
De altfel S.C. Electrica S.A. a găsit cheia succesului în această lume atât de schimbătoare, posedă o echipă de forţă care promovează echilibrul în companie, ţine seama de doleanţele clienţilor folosind la maxim viziunea integratoare şi feedbackul cibernetic, promovează imaginea de firmă sprijinind cultura şi în special Muzeul Tehnic, este cu un pas înaintea schimbărilor de tot felul din economie.
Aşadar S.C. Electrica S.A. are tradiţie, are un prezent tumultuos în condiţii de criză pe plan naţional şi mondial, are viitor. Mai adaug că noi toţi, cei care folosim curentul electric, suntem beneficiarii unui sistem energetic care funcţionează la parametri normali.
Nu pot încheia fără a semnala mândria celor ce aparţin unei companii care a transformat numele în renume!

P.S.
Azi, după aproape 13 ani, nu înțeleg cum prețul curentului electric din România este cel mai mare din Europa. Am propus, înainte de 1989, pentru a finaliza construcția clădirii Muzeului Tehnic Național, din zona Plevnei, azi o paragină, unde s-a sărbătorit ultimul 23 august, să fie percepută o taxă suplimentară de 5 bani pe kwh. Reprezentanții ministerului mi-au răspuns, “nu se poate, se revoltă populația....”