Am ascuns sub puncte de suspensie o lungă perioadă de timp, ani întinși ca o cortină peste veacuri și milenii. În urmă cu mai bine de trei decenii așadar, în perioada istorică de tristă amintire, marcată, paradoxal, poate cu cele mai frumoase amintiri din existența noastră, se spunea despre noi, cele două bune prietene, apariții inedite la vremea aceea în peisajul cultural sibian – doi copii care frecventau toate cenaclurile literare! - că vom fi o revelație pe cerul poeziei. Am refuzat atunci, sub povara grea a vremurilor, scurtul fâlfâit de aripi al focului de artificii și am ales să ducem spre un debut cert crucea luptei cu timpul. Cred că destinul nostru în poezie a fost scris sub zodia gemenilor. Am debutat împreună, pe aceeași pagină a revistei Transilvania, am participat împreună la aceleași concursuri și festivaluri, am avut aceiași dascăli și am citit aceleași cărți, de pe aceleași rafturi. Încă din clasa a șasea ne învoiam în zilele de miercuri de la ora de muzică și mergeam, ținându-ne de mână, la cenaclul literar sibian ,,Lumina”. Timpul, da, a fost generos cu noi și ne-a întors cealaltă parte a oglinzii răsplătindu-ne frumoasa prietenie cu această clipă sublimă în care, cu emoție, scriu cuvinte de suflet despre poezia prietenei mele din copilărie! Debutul nostru editorial nu s-a săvârșit, nu a fost un foc de paie la vârsta adolescenței, așa cum ne-au prezis atunci scriitorii care ne-au recunoscut talentul, Ion Mircea, Dumitru Chioaru sau gazetarul Traian Suciu, ci a mocnit până s-a cernut grăuntele de aur prin sita istoriei literare. În fața Sorinelei, printr-un simplu hocus-pocus, oglinda s-a răsucit și 15, numărul anilor primelor publicări, s-a transformat, magic, în 51! Debutul editorial la această vârstă matură este de bun augur, poeta chiar are un cuvânt de spus în poezie.
Nu voi vorbi prea mult despre trecutul ei poetic la care am fost martoră. Voi trece în revistă faptul că de la primele sale versuri poeta impresiona prin iscusința cu care își urca pe scena poeziei cuvintele și le ardea pe rug până când pasărea Phoenix își lua zborul din propria cenușă. Imi voi limpezi gândul și poate voi reuși să impresionez, citând din memorie una din primele sale poezii pe care în martie 1990 am avut bucuria să o public în prima pagină culturală pe care am realizat-o într-un cunoscut cotidian sibian, la acea vreme se numea ,,Dimineața”: ,,Așteptam o păpădie/ mă durea absența ei din gară/ singurătatea cui?/ între drum și copită/ cerul mirosea/ a păpădie strivită”
In mod fericit, poeta reușește să îndeplinească porunca ,,ia-ți omule, drumul și umblă!” dintr-un poem ,,Partaj”. Și umblă prin poezie pe toate cărările, când pe pământul de sub copită, când pe cerul de deasupra fără să privească nici înapoi nici înainte ci doar la prezentul care o învăluie în versul din care își țese cămașa de urzici, se transformă în lebădă și încearcă, prin acest volum, să își compună cântecul. Sper din suflet să i se deschidă o cale lungă și să o străbată fredonând cu bucurie!
Vom observa din start că poeta noastră nu se supune niciunei mode trecătoare, este pur și simplu prezentă în carte așa cum vrea ea să fie, și nu cum ar dicta ,,domnii cu principii”! Este partea ei de suflet întors spre ochiul cititorului ca floarea soarelui înspre soare. Este urma ei de lacrimă și sânge pe coala albă. Este simplitatea de a rostui poezie în cea mai pură formă posibilă, cea a cuvântului zidit în nemurire. Este expresivitatea mâinii care scrie și șterge, șterge și scrie până când din aripă se face zbor, din șoaptă cântec și din viață, dor. Și doare! Până vine cuvântul visat care vindecă răni: ,,Am șezut la răspântie/ Mi-am numărat visele/ Înțeleg că unele intră în realitate/ Unele se pierd în văzduh/ Cele mai multe se fac grele de tot/ Ca pământul, ca piatra se fac/ Tocmai pe acestea le port veșnic în spate”(,,Greutatea viselor”)
Poeta hărăzește lumina tiparului poeziei la o grea cumpănă a destinului, și tot el, destinul, a vrut să ne întâlnim în acestă carte deși acum, când scriem, geografic, ne despart mii de kilometri. Doar ea, poezia, leagă punți magice între toate lumile posibile și imposibile, deasupra și dedesubtul lor numele singur pleacă în recunoaștere:,,Numele tău/ Se duce în lume/ Să te reprezinte/ Nu se întoarce înapoi/ Să spună ce a dres și a făcut/ Numele tău pentru alții vorbește/ Pentru tine el rămâne mut”(,,Numele tău”).
Pseudonimul de pe coperta volumului trădează zborul serafic al unei porumbițe. Sorinela este legătura pământeană, prenumele din buletin. Filomena e sacra atingere a sublimului. Peste toate, poeta duce pe umeri și povara scriitorului român plecat peste mări și țări, fără să uite că acasă e acolo unde te-ai născut și unde sunt rădăcinile: ,,Amară străinătate/ De plecat tot ai să pleci/ Tu îți iei drumul/ El te poartă/ Tu n-ai stare, el hotar/ Pe amândoi vă suflă vântul/ Gustul lui e amar-amar” (,,Amar”) Sorinela reușește să ducă acolo, departe, unde cresc cele mai frumoase lalele, petale de suflet românesc! Datorită ,,profei” de istorie, elevii din clasa ei, crescuți cu mitul olandezului zburător, au vizionat filmul istoric românesc ,,Horea”. Dacă tot am revenit la mărturisiri, amintesc prețuirea ei pentru actorul principal din film, regretatul Ovidiu Iuliu Moldovan, autenticul ,,spuitor de poezie”. Datorită interpretării magistrale a actorului, Sorinela și-a apropiat timpuriu poezia românească valoroasă de suflet. În definițiile ei poetice regăsim o bizară împletire de expresie eminesciană, blagiană, soresciană și nichitastănesciană. Acolo, în diaspora, ea ține aprinsă flacăra limbii române și promovează valori culturale autentice. Este la curent cu tot ce apare sub frontispiciul librăriilor online de unde își comandă cărțile autorilor contemporani.
Simplu dar nu banal, poeta reușește, în spiritul optzecist, să închidă esențele tari în sticluțe mici: ,,Peștii străvezii preistorici/ Cară marea în spinare/ O aduc cu trudă la mal/ Și visează să le crească picioare” (,,Vise preistorice”). În mod fericit poate, versul Sorinelei a ratat marea întâlnire cu fenomenul actual ,,feisbucist” care poartă poezia pe coclauri și o uită acolo de cele mai multe ori. Poezia ei nu se contaminează cu vulgaritățile de senzație, nu stârnește furtuni în paharul cu apă nici nu toarnă sirop de trandafiri peste zahăr iar noi am scăpat de marea dezbatere – ce bine! – despre poezia feminină sau feministă. Avem în paginile acestei cărți o poezie feminină de bună calitate. Poeta scrie trăgând de un punct pe care cândva îl credea final și încearcă să facă din el cărare spre luminița de la capătul tunelului întrebărilor care o macină. Este limpede exprimată în volum starea poetică aromată cu parfum de amintiri pe urmele pașilor iubitului urcat timpuriu pe Golgota cu crucea iubirii pe umeri: ,,drumul l-ai făcut ghem/ l-ai împachetat frumos/ amintirile trecute și viitoare deja le-ai uitat” ”, dar în final ,,doar iubirea nu se lasă împărțită/ și nici să moară nu poate (,,Partaj”).
Între oglinzi paralele, drama personală de pe tapet întâlnește axa marii drame universale exact în punctul pandemiei care macină omenirea în anul de grație 2020. Poezia prezentului continuă ritmul scriiturii în stil modern: ,,De la Pilat încoace/ Se tot spală omenirea/ pe mâini/ Se săpunește bine/ Se dezinfectează/ Din țesătura istoriei/ Iși face ștergare/ Să șteargă bine toată vinovăția/ Din când în când se ivește câte un virus/ Și strigă/ Nu te-ai spălat bine/ mai spală-te o dată!” (,,Pontius Pilatus”). Dacă nu v-ați regăsit în acest volum, mai citiți o dată! Sigur ați pierdut ceva – ani, prieteni, amintiri, poate chiar poezia din suflet - pe drum!