Ovidiu Dinică: Sunteți un autor recunoscut internațional, care v-ați implicat în viața literaturii române. Locuiți în Australia. Aveți în palmares mai multe realizări importante precum antologia Testament, cea mai completă antologie de poezie din istoria literaturii române. În același timp sunteți profesor de management dar și traducător. Destinul dumneavoastră literar este unul fericit, primele amintiri?

Prof. Daniel Ioniță: Probabil din copilărie. Aveam îndemânare la scris. Îmi aduc aminte că pentru lucrările (extemporale, teze etc) de Limba și Literatura Română citeam poemul/piesa/romanul, dar nu citeam niciodată analizele literare din manual, sau recomandate de profesori. Și cu toate acestea luam note foarte bune, reușind să sintetizez și să analizez textul destul de bine, primind și comentarii din partea profesorilor despre originalitatea scrierilor mele. Aceasta era încurajator pentru un copil de 14-16 ani. Dar dacă vă referiți la publicații, atunci destinul literar a apărut odată cu cele două volume (publicate la câteva luni unul după celălalt la Editura Minerva din București) – Testament – Antologie de Poezie Română/Testament – Anthology of Romanian Verse (o colecție de poeme traduse de mine și de colegii mei lingviști și specialiști în poetică din Sydney, Australia) și apoi Hanging Between the Stars/Agățat între stele, volum bilingv de versuri proprii. Au urmat apoi încă șase volume (poezie proprie, antologii, inclusiv una a poeților de peste Prut, din Basarabia), contribuții la reviste, eseuri etc. Lista evoluează.

Ovidiu Dinică: Aveți un model cultural de urmat?
Prof. Daniel Ioniță: Probabil că renascentismul este modelul care mi se potrivește. Nu spun că îl urmez, ci doar că îmi este în mod natural apropiat. Sunt interesat și activ în domenii diverse, de la literatură și traducere, la dinamica socială a organizațiilor, psihologie (formarea mea academică inițială), la muzică (clasică și folk), la știință (fizică, biofizică, statistică). De fapt aceste interese foarte diverse informează și direcționează inspirația mea literară, foarte eclectică, dar și integrativă.

Ovidiu Dinică: Cu ce scriitori din România sunteți prieten și ce anume a determinat prietenia dvs?
Prof. Daniel Ioniță: Alex Ștefănescu (mentor și prieten) m-a susținut mereu, prinzând bine intenția și abordarea lucrărilor mele. Îl apreciez enorm, atât pentru cunoștințele lui vaste în domeniul literar, cât și ca om. Soția lui, Domnița Ștefănescu, o eminentă scriitoare și redactor, de asemenea mă inspiră. Apoi trebuie să-l menționez pe Lucian Vasilescu, un scriitor de un enorm talent, unul din poeții de marcă ai generației curente, care a fost alături de mine mereu, la lansări de carte, scriindu-mi prefețe etc. Apoi mai sunt criticul literar Radu Voinescu, scriitorul și jurnalistul Liviu Mățăoanu, Maria Tonu (zâna bună a literaturii românești din Toronto, Canada), d-na Pușa Roth (care publică excelenta revistă de cultură Leviathan, publicație mult mai bună, mult mai dinamică, mult mai actuală, decât orice oferă multele și insipidele mucegăieli de reviste ale Uniunii Scriitorilor din România). Dar afară de scriitori, am avut ocazia să colaborez, să cunosc și să mă împrietenesc cu oameni de cultură extraordinari cu care am realizat evenimente culturale de excepție, cum ar fi actrițele Daniela Nane și Manuela Hărăbor, cantautorii Nicu Alifantis, Adrian Ivanițchi, Cătălin Condurache, Marius Matache și alții.

Ovidiu Dinică: Cum este văzută literatura română în Australia?
Prof. Daniel Ioniță: Precum în orice țară de cultură și limbă anglo-saxonă (USA, Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă), există un con de umbră în privința literaturii țărilor din centrul și estul Europei. Australienii învață despre literatura lor, apoi nord-americană, cea britanică și a țărilor din Commonwealth. Apoi câte puțin despre literatura franceză, germană, italiană și rusă. Dar despre Slovenia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria, Albania, nu știe mai nimeni. Acesta este unul din motivele pentru care, în 2014, împreună cu scriitorul și redactorul George Roca din Sydney, am înființat Academia Australiano-Română pentru Cultură. Acest forum organizează în mod regulat evenimente întotdeauna bilingve (în limbile engleză și română) pentru a promova cultura, în special literatura românească în Australia. Astfel am avut evenimente de răsunet la Sydney și Melbourne - centrele cele mai mari din Australia - de promovare a poeziei și muzicii românești, în original și în traducere, pentru un public mixt, în audiență fiind întotdeauna și australieni. Ne-am bucurat aici de susținerea unor instituții cum ar fi Biblioteca Națională din Sydney, Consulatul și Ambasada României. Și mai ales a unor artiști excepționali români și australieni cum ar fi soprana Adriana Paul, cantautorul Daniel Reynaud, actorii Tug Dumbly, Clara Vodă, Bogdan Vodă, scriitorul George Roca, violonista Aliona Cigulea (Helen Brereton), și mulți alții. Cooperăm pe această pistă a promovării culturii românești în Australia cu alte instituții de acest fel cum ar fi Caesar Foundation din Melbourne sau grupul Unirea din Brisbane.

Ovidiu Dinică: Activitatea de traducător presupune multă muncă și responsabilitate. Aveți satisfacții?
Prof. Daniel Ioniță: Desigur. Ca să fii traducător de poezie, e musai să fii mai întâi poet. Traducând propriile mele poeme (în ambele direcții, fiindcă scriu și în românește ca și în engleză, după cum mă mână duhul...), apoi cele mai frumoase poezii din poezia românească pentru a le reprezenta în limba engleză (seria volumelor Testament, care a culminat cu recent publicatul Testament – 400 Years of Romanian Poetry/400 de ani de poezie românească - cu Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster - publicat recent de Editura Minerva din București), mi-a adus satisfacții enorme. Volumele au fost bine primite, lansate și vândute atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, Australia. Ultima reprezentare, Testament 400, a primit premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” al Târgului de Carte Gaudeamus 2019, din juriu făcând parte personalități importante ale literaturii românești precum Denisa Comănescu (scriitor și director general al Editurii Humanitas) și profesorul universitar și scriitorul Ion Bogdan Lefter.

Ovidiu Dinică: În ce constă dificultatea traducerii poeziei române în limba engleză?
Prof. Daniel Ioniță: Traducerea de poezie este mereu problematică indiferent din ce limbă și înspre ce limbă. E musai să faci compromisuri (traduttore, tradittore...) pentru a traversa această punte lungă, îngustă și alunecoasă, dintre două culturi, dintre două limbi. Specificitatea provocărilor traducerii poeziei din limba română înspre limba engleză nu este numai una de traducere a metaforelor, idioamelor, jocurilor de cuvinte etc (acestea sunt provocări generale, comune oricărei traduceri). În mod specific, în limba engleză cuvintele „poetice” sunt de obicei monosilabice, iar în limbile latine sunt bi sau multi silabice: moon = lună, sun = soare, heart = inimă, tree = copac, leaf = frunză, love = iubire, hate = ură, breast = piept, etc. Deci în mod natural, în special în poezia cu ritm și metru, versul din engleză va fi mai scurt decât cel din original. Arta constă în a „complementa” versul englez (pentru a putea transporta muzicalitatea, prozodia în limba engleză) într-un mod sensibil, care să nu schimbe caracterul original, dar să ajute poemul să creeze același răspuns emoțional în limba engleză. Apoi, multe din metaforele din original trebuie înlocuite cu altele din limba țintă (engleza în cazul de față) – fiindcă cele din originalul românesc nu au sens în limba țintă. Spre exemplu „... a filei două fețe” (viitorul și trecutul sunt a filei două fețe... – Eminescu), nu merge tradus exact așa în limba engleză fiindcă: a) nu are sens; și b) nu sună poetic de loc. A trebuit să înlocuiesc cu „...the two faces of a coin” (cele două fețe ale monedei – „Past and future go together, the two faces of a coin / You can know tomorrow’s weather if you learn the two to join”). Asemenea compromisuri sunt provocări care trebuie făcute cu atenție și simț poetic în ambele limbi.

Ovidiu Dinică: Sunteți încântat de evoluția literaturii române? Are ea viitor?
Prof. Daniel Ioniță: Trebuie să spun că în privința poeziei, sunt și nu sunt încântat de evoluția literară în România – dar extind acest sentiment ambiguu și la poezia australiană. Cei care controlează revistele literare „recunoscute” (spre exemplu Uniunea Scriitorilor din România) promovează poeți „de nume” care scriu o poezie abstractă, de valoare îndoielnică, de multe ori frustată sau revanșardă, dar de și mai multe ori insipidă – și aflată sub egida „canonului lui Nicolae Manolescu” sau al mai știu eu cui. Iar poeți cu mult mai valoroși, care scriu poezie autentică, cu voci bine definite (menționez aici nume precum Camelia Radulian, Liliana Filișan, Horia Bădescu, Laurențiu Ciprian Tudor, mulți poeți mai tineri de peste Prut cum ar fi Aura Maru sau Maria Paula Erizanu sau Ion Buzu) sunt total ignorați!!! Cum am spus, aceste fenomene de scriere post-modernă, de multe ori de un nonsens bulversant-schizofren, sau fără sare și piper, sau simplu revanșard, fără alte calități – sunt comune și altor literaturi. Aceasta este à la mode în multe locuri, și motivul principal pentru care marele public NU mai cumpără cărți de poezie contemporană, ci preferă să continue să cumpere „clasicii”, spre frustrarea autorităților literare curente.

Ovidiu Dinică: Ați realizat de curând Antologia Testament. Cât timp a necesitat elaborarea sa și ce anume v-a determinat să întocmiți o asemenea lucrare, ținând cont că este o operă bilingvă scoasă la Editura Minerva, cu 1152 pagini, cea mai vastă realizare de acest gen? Urmează să realizați și o lucrare enciclopedică a autorilor români?
Prof. Daniel Ioniță: Să răspund mai întâi la ultima din aceste două întrebări. Testament – 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry este ultimul meu efort în privința promovării în engleză a poeziei românești. După ce scrii o carte de 1152 de pagini, cu note critico-biografice despre fiecare din cei aproape 400 de poeți, acoperind 400 de ani ai unei culturi poetice, e momentul să te oprești!! Munca la edițiile progresive ale volumelor Testament (antologii de poezie română reprezentate bilingv) a luat cam 10 ani din viața mea. Trebuie menționat că au existat edițiile precedente (prima cu doar 50 de poeți, a doua cu 100 de poeți, apoi o ediție specială americană, pentru ca în final să avem Testament 400, o ediție critică).

Ovidiu Dinică: Sunteți profesor de economie, în condițiile actuale ținând cont și de evoluția gripei din China ne așteaptă o nouă criză economică gravă?
Prof. Daniel Ioniță: Sper că nu. Criza cu virusul Corona (Covid - 19) mi se pare exagerată. Numărul de îmbolnăviți, caracterul bolii, numărul de decedați este relativ mic, chiar și atunci când îl comparăm cu gripa obișnuită. Dar paranoia, încurajată de media, este mare, total disproporționată. Sincer, sper să se termine repede. Nu mi se pare normal ceea ce se petrece, reacțiile media ca și ale diferitelor guverne mi se par cel puțin bizare. Sigur, o criză, chiar și una doar percepută ca atare (percepția noastră devine realitatea noastră) poate duce la o criză economică și socială foarte gravă, cu consecințe majore – ceea ce ar fi tragic.

Ovidiu Dinică: Ce planuri aveți?
Prof. Daniel Ioniță: Am gata de publicare un volum de eseuri (în engleză și română), un volum de poezie (dar vor fi două separate, unul în publicat în România în limba română și altul în Australia și Statele Unite în engleză). Lucrez la o nuvelă. Continui să predau part-time la universitate. Petrec timp cu nepoțeii mei. Plănuiesc o nouă drumeție/expediție (trek) în Nepal în munții Himalaya (a optsprezecea oară când voi merge acolo). Cam acestea sunt planurile. Dar, cum spune francezul „l’homme propose, Dieu dispose!”

Ovidiu Dinică: Mulțumesc!