poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-08-21 | |
Cu siguranță rolul criticului în lumea literară este foarte important. Presupunem că acesta are autoritatea, rezultată din cunoaștere și obiectivitate, de a selecta, propune și ierarhiza scrierile celor ce visează la recunoaștere. Pentru că fiecare autor își dorește ca opera sa să fie receptată și, cei mai mulți își doresc să fie corect ierarhizați. Critica de întîmpinare, destul de slab reprezentată la noi, își face traba așa cum poate: ba prin noile vlăstare critice, ieșite de pe băncile facultăților, ba prin bunăvoința bătrînilor „mamuți”, destul de obosiți pentru a mai gusta mlădițe tinere, ba prin zbaterile anonimilor critici, autoetichetați astfel, prin laboratoarele constituite personal prin lumea virtuală. Dar nu despre critica de întîmpinare doresc a scrie aici, ci, mai degrabă, de întîmpinarea criticii. Sau a criticilor.
Dacă scriitori își așteaptă răbdători locul în arborele literaturii, unii un cuib mai călduț, alții un cuib mai înalt, iar alții pur și simplu un cuib, criticii literari își construiesc singuri cuiburile. Își aleg o poziție, marchează locul, apoi încep construirea cuibului. Și pentru că au nevoie de pene, de pene proaspete de scriitor, pentru că nu se mulțumesc cu penle năpîrlite pe la diverse festivaluri periodice, devin prădători. Unii îi seduc pe minori și naivi, alții pe lipsiții de talent dar cu bani, cei mai mulți nu au pretenții cînd selectează, pentru aceștia doar cantitatea contează. Știm cu toții rețetele și cum funcționează găștile. Pentru că cele mai multe relații devin simbiotice, scriitorul și criticul aproape siamezi, încît despărțirea ar fi dureroasă, cu scurgeri de sînge. Însă, printre criticii-păsări, trăiește o specie mai deosebită. E vorba despre criticii-șerpi. Ei nu au cuib, ei uzurpă cuiburile scriitorilor, ale celorlalți critici, ei ies din scorburi, se tîrăsc pe pămînt, scuipă, mușcă, înghit. Sînt veninoși de mici. Nu se dau în lături de la a mușca călcîiul vreunui „mamut”. Profită de faptul că mamutul nici măcar nu-i simte, și că, chiar dacă i-ar putea zdrobi sub talpă, acesta are treburi mai importante decît împotmolirea în ifose. Criticii-șerpi insistă, încearcă să muște mai sus, să devină mortali. Devin agasanți, desigur. Și pentru că sînt tot mai mulți, pentru că și ei și-ar dori o ierarhie, aleg ținte cît mai sus-puse pe care le surprind cu atacuri tăioase și scurte, mai cu seamă cînd acestea sînt moleșite. Apoi se laudă peste tot, multiplică mușcătura la nesfîrșit, amenință cu alte mușcături, atrag atenția. Minorii, naivii și alte specimene lăturalnice privesc mirați, cu genunchii înmuiați, gata-gata să-și dedice întreaga scriere criticului-șarpe, celui mai necruțător. Ce te faci însă cu scriitorii recunoscuți, canonizați, imuni la mușcăturile palide ale șerpilor abia ieșiți din găoace? Păi și aceștia sînt îngroziți. Mai degrabă scîrbiți. Pentru că, învățați cu valori bine ierarhizate, se simt asaltați de gunoaie urît-mirositoare. Și în aceste gunoaie cresc tufișurile în care atît scriitorii cît și criticii își caută cuibul. Pădurea s-a rărit, dar liziera mai are cîntec de privighetoare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate