într-un singur brad
milioane de becuri -
un poem ratat!...

Petruț Pârvescu

Concizia haiku-ului nu trebuie judecată din punct de vedere formal. Numărul mic de versuri sau silabe nu este nicidecum o garanție a laconismului său. Chiar și în cele 17 silabe, exprimarea poate păcătui foarte lesne prin diluție și umplutură, dezlînare și descriptivism.

Stilistic, sintagmele haiku-ului sînt (ar trebui să fie) niște precipitate cristaline dens evocative, sobre și austere. Constituind rodul unui proces de omisiune elocventă, al unei tendințe eliptice de concentrare și esențializare a expresiei, ele încearcă să pună cititorul față în față cu elocvența taciturn-simbolică a imaginilor. Pentru că omisiunea nu este o (întîmplătoare) neglijență stilistică, ci un procedeu voluntar și premeditat prin care textul este epurat de acel balast care l-ar face explicit sau descriptiv. Numai un text ascetic, reținut și rezervat poate rămîne unul plin de tensiunea sugestivă a aluzivului nerostit.

Totuși, cînd inspirația are ca motiv un eveniment notoriu sau o sărbătoare, așa cum se întîmplă la concursurile sau antologiile cu temă, tentația celor care nu și-au format gustul pentru haiku este aceea de a da-n vileag cît mai multe dintre trăsăturile lucrului tematizat sau de a-l celebra vădit în loc de a-l menționa doar succint și discret.

Cîteva dintre concursurile ROMANIAN KUKAI, avînd asemenea teme, ne-au oferit poeme care arată cum nu trebuie compus un haiku. Se scriu în asemenea ocazii poeme cu caracter ostentativ făcute parcă pentru a impresiona, a provoca, a demonstra ceea ce știe autorul despre tema respectivă și, desigur, despre felul cum este simțit sau trebuie trăit momentul respectiv. Stilistic, maniera este aceea a școlarului care se simte atotștiutor și sare-n sus, împungînd cu degetele, gata să scoată ochii profesorului: Eu, spun eu, știu eu!

Dacă e Crăciun, de pildă, se etalează bradul, nămeții, colindătorii, steaua, magii, nașterea Domnului, clopotele, vraja, îngerii.

bradu-n fereastră -
prin nămeții cât casa
colindătorii...

o stea printre oameni
magii pornesc la drum:
s-a născut Domnul!

tainica vrajă
sub bradul de Crăciun -
bat clopotele!

pomul de Crăciun
colindă la fereastră
șoaptă de înger

Dacă e Anul Nou, e musai să pomenești festivist de freamăt, artificii, ulițe troienite și plugușor, sorcovă, belșug, șampanie.

freamătă vremea,
artificiile spintecă cerul
Noul An apare

uliți troienite -
copii cu plugușorul
vestesc anul nou

copiii la porți -
sorcova în zăpadă
semn de belșug

cer învăpăiat -
valuri de șampanie
aduc noul an

De Mucenici, se insistă pe ritualurile domestice: aromele de nuci și miere, sfințișorii sau fiertura, vinul, candela, masa de brad, toți laolaltă.

în toată casa
aroma sărbătorii -
fierb mucenicii

martie, sfințișori -
așteptând îndulcita
pomenire

pe masa de brad –
pregătiți mucenicii
arde candela

umple grădina
miros de nuci și miere
zi de mucenici

împletiți în opt
cu pâine, nuci și miere –
simpli mucenici!

toți laolaltă –
de sufletul morților
mucenici cu vin

obicei străvechi
patruzeci de mucenici
pios împletiți


De ziua muncii, ritualu-i mai profan: mici și bere, grătar și sudoare, picnic și… răni în poiană.

de ziua muncii
bere si mici la soare
la re-vedere!

de ziua muncii -
râu de transpirație
lângă grătare

între prieteni -
la pădure la picnic
de ziua muncii

pretutindeni
urmele ospățului –
de ziua muncii

de ziua muncii
întotdeauna rămân
răni în poiană…

La Bobotează, trebuie pomenit Sfîntul Duh, preoții, gerul, crucea în valuri și busuiocul.

de Bobotează -
sfințenia Duhului
prin toată casa

bobotează cu ger -
preoți sfințind ape
și pe noi oamenii

crucea în valuri
prinsă de Bobotează -
doar act de curaj?

de Bobotează
prin ger și promoroacă -
busuiocul ud

Farmecul haiku-ului constă însă tocmai în faptul că toate amănuntele debitate de autorul pripit sînt cuprinse deja în numele evenimentului. Numirea (singură) spune aceste lucruri implicit, eliptic. Numirea pură și simplă este de fapt elipsa cea mai frustă, mai sobră și mai spontană. Fără adaosuri, lucrul numit iradiază (deja) toate aluziile și sugestiile cu care l-a înzestrat cultura care-l înglobează. Contextul descriptiv, explicitînd, îl sărăcește de bogăția implicită a apropourilor virtuale.

Poeme ca cele de mai jos ating apogeul gîfîit al aglomerării detaliilor și platitudinea maximală a descriptivului, încercînd să epuizeze inflaționist lista celor știute despre tema propusă. În loc să esențializeze, enumeră un inventar dorit exhaustiv.

visul unei nopți
cu îngeri și cu stele -
pomul de Crăciun

Artificii. Ger.
Șampanii - ochii pe ceas.
Prag. Câți vor rămâne?

Clopotele bat în sat
popa așteaptă
mucenicii-s calzi

Sfinții Mucenici –
din rănile lor curge
lapte cu miere

de ziua muncii -
prin berării se-adună
muncitori cheflii

La fel de oportună și ofertantă li se pare novicilor și posibilitatea de a-și expune și trăirea de rigoare. Trăire, cum se vede din poemele de mai jos, convențională, banală, știută, mălăiață. Și uneori aiuristică prin bunele intenții evident nerealizabile - nopțile fericite ale copiilor străzii stând sub bradul din piață.

copilărie -
brad de Crăciun încărcat
mângâierea mamei

copiii străzii
stând sub brad împodobit -
nopți fericite

vine Anul Nou –
cîte speranțe iarăși
se-agață-n calendar

steluțe în brad
Dumnezeu ne șoptește
vine Anul Nou!

sub semnul tainei
icoana muceniței
oprește plânsul

mucenicie –
prin clopote tăcute
cântec de îngeri...

de ziua muncii
orchestrând fericirea
mici abia prăjiți

verde crud de mai
o zi a muncii ca-n rai
salcâmii cântă

la Bobotează,
mireasmă de busuioc
pe mâini și-n suflet

de Bobotează
întoarceri spre origini -
căutând crucea...

sufletele se deschid,
iubirea se revarsă
de Sfânta Bobotează

Tentația de a celebra și a proslăvi faptul nu face decît să dilueze substanța poemului. Exhibarea admirației și a entuziasmului, firești în poezia occidentală, nu este agreată de spiritul poeziei nipone. De aceea, e recomandabil ca autorul să nu cedeze ispitei de a scrie crîmpeie de odă sau versete imnice. Autorul de haiku este rezervat. Bucuria și trăirile sale au atașată o surdină. Sînt mai sobre, mai cumpătate, mai interiorizate.

Este bine să vedem și cum au evitat aceste capcane poemele bune din concursurile menționate. Pentru bradul de Crăciun, Henriette Berge, a menționat doar colindele și, în locul simțirii exultante, contrar împrejurării care îndeamnă la bucurie, a preferat să evoce tristețea bunicii, care, se subînțelege, este singură lîngă bradul cu pricina.

s-aud colinde -
lângă bradul de Crăciun
bunica tristă
Pentru Horia Ivășcan, uimirea copilului privind la luminițele din brad este mai mult decît bucurie și devine de-a dreptul extaz al jocului. Pretextul Crăciunului este doar un cadru, o atmosferă, un fundal.

luminițe-n pom -
micuțul meu clipește
imitându-le

Anul Nou, prilej obișnuit pentru un nou început sau măcar pentru urări de bucurie și prosperitate rostite de cei dragi, este pentru Valeria Tamaș doar o rememorare ironică a singurătății.

noaptea dintre ani –
îmi urează la mulți ani
doar papagalul

Și Eduard Þară desacralizează imaginea noului an. Șirurile de urme care se întîlnesc în prag nu par să fie esențial diferite. Vreme trece, vreme vine. Noaptea dintre ani e doar un prilej de a medita cu o amărăciune senină la deșertăciunea timpului.

noapte de An Nou –
un șir de urme pleacă
și altul vine

Pentru Valeria Tamaș, poemul iese din canonul sărbătorii Mucenicilor și nu evocă nici bucatele îndrituite, nici amintirea faptelor celor comemorați. Rolul de mucenic este atribuit unui salcîm a cărui statornicie este mai mult decît incontestabilă. Neclintit o viață, aplecîndu-se doar sorții fără să se frîngă, pierzînd și recuperînd an de an frunza, salcîmul a rămas devotat gliei și cerului, locului unde s-a ivit. În fireasca lui aspirație către înalt, s-a stins... în rugăciune. Toată spiritualitatea celor știute este concentrată acum într-un simbol.

ultimul mucenic
sfârșit în rugăciune...
un salcâm uscat

Există în poemul următor al lui Cezar Florin Ciobîcă o distincție neexplicitată între babă și bunică. Între zilele vitrege ale babelor și cuptorul prodigios al bunicii. Se pare însă că, de data asta, în absența bunicii, Dochia și-a extins jurisdicția și asupra cuptorului, interzicînd sărbătoarea. Focul nu e aprins, aluatul nu dospește, vremea nu-i coaptă nici pentru sărbătoare, nici pentru primăvară.

zilele babei -
din cuptorul bunicii
niciun mucenic

Ziua Muncii și-a cam pierdut aura de sărbătoare comunistă. Maria Adam însă reușește să-i recupereze o aură nouă în ton cu instalarea primăverii. Și lozinca sărbătoririi prin muncă se potrivește de minune travaliului rîndunicii întoarse la cuib.

Ziua Muncii –
rândunica-și repară
vechiul cuib
În schimb, Octavian Mareș sesizează felul în care ea e persiflată pînă și de cîini. Festivismul de odinioară, care proslăvea onoarea muncii, prin parade pline de fast și-a pierdut însemnele și lenea canină s-a instalat în locurile unde ele erau oficiate.

de ziua muncii –
unde era tribuna
doarme un câine

Cînd poemul e bun, nu mai e nevoie să pomenești de Sfîntul Duh. Este suficient să trimiți, așa cum face Alex Șerban, la o imagine aievea în care se petrece epifania.

de Bobotează -
în cireșul înghețat
un porumbel alb

Sau, dacă ai simțul elipsei, Boboteaza poate fi surprinsă într-un gest aparent contradictoriu, dacă știi, precum Ildiko Juverdeanu, că momentul este prielnic fetelor care cad pe gheață pentru că sigur se vor mărita în acel an.

epifanie –
zîmbind piciorului rupt
fata bătrînă

Haiku-ul tinde să transmită în primul rînd o anume atitudine de viață. Concizia textului rezultă nu atît din scurtimea canonică a celor 17 silabe, cît din refuzul stilului discursiv și descriptiv. Autorul gustă în viață și, în consecință, și în poezie expresia concentrată preferă sugestia. Nu cuvintele sînt totul, vorbele trebuie să ne îndrepte doar atenția către lucrurile care sînt mult mai grăitoare în muțenia lor. Nu trebuie să-ți pierzi vremea cu sporovăiala, trebuie mai degrabă să asculți, să vezi, să simți lumea de o bogăție inepuizabilă a lucrurilor între care trăiești.

O temă, un subiect nu trebuie să fie obsedante și ostentative într-un haiku. Ele sînt mai curînd motive desolemnizate, tratate doar tangențial. Observate acolo unde, în relație cu alte lucruri, se comportă paradoxal și se contrazic singure. Poemul apelează la ele fără să le privilegieze, bucurîndu-se însă de potențialul lor aluziv sporit față de alte lucruri.