CM- Raluca, te rog, vorbește-ne despre tine și despre activitatea ta literară.
RN - Numele meu este Neagu Raluca Leontina și sunt din Călărași. Am descoperit poezia în vers alb cu trei ani în urmă și de atunci o las pe ea să mă scrie. Activez pe mai multe site-uri literare. Am avut colaborări cu cenaclurile: Cronopedia, Pariu pe Prietenie, Boema33, Fractali și cu revistele Algoritm Literar, Armonii Culturale etc.
În anul 2010 am obținut Premiul special la Concursul Național de Creație Literară „Marin Preda”, ediția a III-a, faza națională, în 2011 Mențiune la Concursul „Lecții cu Nichita Stănescu”, secțiunea Traducere- limba franceză, desfășurat în cadrul Festivalului Internațional de Poezie Nichita Stănescu, ediția a-XXIII-a, Mențiune la Concursul Național Anton Holban, Galați și am participat la Marea Finala Licart (Festivalul Național de Arte pentru Liceeni), în calitate de nominalizată la secțiunea Poezie. În luna octombrie am luat premiul I la concursul județean Metafore Călărășene, secțiunea Poezie și premiul III la aceeași secțiune, în cadrul concursulului național Agatha Grigorescu Bacovia, desfășurat la Mizil.
In luna aprilie am luat mențiune la concursul „Leoaica, tănără iubirea...” de la Pitești.

C.M - Postmodernismul a traversat trei etape în ultimele trei decenii: perioada '80- '90, etapa realității cotidiene, un amestec de narativitate și lirism în poezie, pastișa, parodia, colajul, jocurile de limbaj; etapa '90- 2000- cea autobiografică, în care trecutul este văzut în prezent, copilăria trecând prin filtrul spiritual al omului matur, un amestec de stiluri ce cultivă expresia și comentariul aluziv, citatul, anacronismul intenționat; cea de-a treia perioadă 2000-2010, etapa limbajului colocvial, nonconformist, agresiv, chiar trivial, coborât în stradă, etapă ce reflectă dorința românului de a epata, dorința de senzații tari, vulgaritatea pe care o confundă cu îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume, o etapă regresivă în care poezia se prostituează, ridicându-și poalele în cap, pentru a ține pasul cu informația emfatică mass-media, bine vândută, o etapă degradantă pentru lirismul românesc în care volumele de poezii ies pe bandă rulantă, fără a fi lecturate de cineva, o etapă în care se scrie mai mult decât se citește, pentru că avem cantitate, nu calitate, pentru că în subsolul site-urilor de specilitate există autori care aplaudă gratis nonvaloarea, pentru a fi la rându-le aplaudați, astfel dând impresia ,,phoietului contimpuran'' că este un geniu, determinându-l în cele din urmă să publice o carte, și încă una, sufocând piața cu gânduri la snop care n-au nicio legătură cu poezia.
După toate aceste trei etape postmoderniste, a venit și momentul celei de-a patra, cea de după 2010, în care poezia luptă să-și recapete prestanța de odinioară, să redevină cuvântul sufletului, nu solul grobianismului contemporan.
De aceea există tendința multor iubitori de poezie să rămână în trecutul lirismului clasic, la poezia simbolistă, modernistă, pentru că poezia de după anii '80 a renunțat la forma fixă, implicit la muzicalitatea specifică stilului, a renunțat la folosirea limbajului artistic, înlocuindu-l cu cel colocvial, argotic, de stradă, practicând anticalofilismul.
Poezia actuală, o poezie aparent naivă, am încadrat-o într-un curent literar pe care l-am numit ETC-eterist, denumire venită de la etcetera pentru că păstrează câte puțin din fiecare etapă sau curent literar, caracteristici ale genului - ironie, realism, suprarealism, simbol, mijloace artistice, puterea cuvântului, imagism, adaptându-le noilor vremuri, lăsând loc și altor stiluri nou create. Este acea poezie care pornește de la realitate, transpunând lectorul către visare, către oniric, lăsând imaginația pe mâinile ludicului, transmițând astfel cititorului mesajul auctorial ca pe propriul gând, ca pe propria-i trăire.
Am ales de această dată un reprezentant la început de drum, o tânără poetă talentată, de 19 ani, studentă anul I la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, specializarea Psihologie.
Raluca Neagu îmbracă poezia în hainele copilăriei, o lume prolifică elegiei, purificată de imagini realizate de o simbolistică elevată, psihologică, filosofică, păstrând un nucleu al maturității în devenire. Un discurs liric bine stăpânit de un condei sigur, în care realul se deschide suprarealului, creionând imagini originale care merită atenția cititorului acestui gen liric, etceterist - ,,am gasit poezia închisă într-o inimă aruncată în ocean ca o comoară/ cuvintele grămăjoare de nisip îți puteau intra printre gene și atât/ nu ești ușor de impresionat valurile sufletului tău nu pot fi conduse/ de-asta am fugit la cerul acela de apă și am căutat liniștea ta./ când am găsit poezia asta plină de corali și alge m-am bucurat ca un copil/ aveam încă scoici agățate de păr și o meduză pe care o subestimasem/ îmi pișcase degetul dar nu mai conta puteam strânge luna într-o fotografie/ alergam norii și multe alte năzbâtii din astea/ iubirea poate încăpea într-o poezie și mai presus de toate/ fericirea ne transformă-n păsări./ așa am devenit poetă/ dragii bunicii.''
S-o cunoaștem așadar pe Raluca Leontina Neagu, din Călărași.
C.M. – Când a început pasiunea ta pentru poezie?
R.N. - Pasiunea pentru poezie a început prin clasa a VIII-a, când mă săturasem de citit romane polițiste și thriller și am vrut să citesc și altceva.
C.M. – Ești printre puținii tineri care încă mai citesc . De unde această sete pentru lectură ? Te-a ajutat să evoluezi în poezie?
R. N. – Lectura a fost întotdeauna un prieten de nădejde, un martor tăcut al maturizării mele. Desigur că am fost și „ghidată” în acest sens de domnul învățător în clasele primare și mai târziu de diriginta mea Mihai Simona, care ne-a impulsionat mereu să cerem mai mult și mai bine de la noi. Eram trimiși, uneori săptămânal, la bibliotecă să conspectăm din studii critice, aveam proiectul „Luna și cartea”, în cadrul căruia primeam un titlu și pentru o notă bună, făceam recenzie cărții.
Tot ceea ce am citit s-a sedimentat și a fost expus într-o formă sau alta în poezia mea. Cărțile și lectura sunt extrem de importante pentru un om care creează, fiindcă are nevoie de experiență și de magia unor elemente, de tematică interesantă, de simboluri mai neobișnuite, ba chiar și de unele personaje pe care le preiei din carte și le introduce în versuri.
C.M. – Ai terminat anul trecut liceul, luând examenul de bacalaureat cu notă mare. Fiind o tânără ambițioasă, extrem de serioasă și matură pentru vârsta ta, responsabilă, ai câștigat încrederea colegilor tăi, fiind aleasă reprezentanta lor. Care erau nemulțumirile voastre? Dacă ar fi să schimbi ceva în învățământ, în segmentul literatură, ce-ai schimba, pentru ca adolescenții să fie atrași de lectură?
R.N. - Pe vremea când învățam pentru bac, auzeam colegi plângându-se din cauza comentariilor la anumite texte poetice. În principal, teama lor cea mai mare era să nu pice poezia la bac și deși știau că au anumite probleme când vine vorba despre interpretarea versurilor, toți se axau pe roman sau nuvelă. Contrar lor, eu mă rugam să avem un subiect pe poezie și rugăciunile mi-au fost ascultate. Dacă aș putea schimba ceva aș mai înnoi din autori, cel puțin pe segmentul poetic. Sunt câteva nume, repetate obsesiv și altele ignorate. În opinia mea, un poet optzecist este mai atractiv pentru elevi, decât Eminescu. Ar trebui să mai citim/studiem și poezia de dincolo de granițele noastre, să vedem ce au însemnat anii 50-80 în Franța, în America.
C.M. - Ai participat la diverse concursuri de poezie, atât în perioada liceului, cât și după terminarea acestuia. Ai fost de multe ori dezamăgită ascultând creațiile celorlalți participanți care au câștigat primele locuri. Te rog să răspunzi sincer, așa cum discutăm aproape zilnic, juriul notează corect lucrările participanților?
R.N. E o întrebare grea pentru că de puține ori sunt prezentate notele participanților. Desigur că uneori am mai auzit de mici favoritisme și am fost ușor afectată, dar peste tot se întâmplă așa.
C.M. – Aș vrea să mă refer acum la ,,Concursul Național Agatha Grigorescu Bacovia’’ care s-a desfășurat la Mizil, unde tu ai câștigat premiul III. Ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la acea festivitate de premiere?
R.N. -Mi-au plăcut tinerii din sala, mi-a plăcut faptul că primăria de acolo chiar se implică și organizează destule concursuri pentru un oraș atât de mic. Mi-ar fi plăcut totuși mai puține abateri de la discuția „cultură” la discuția „politica sau ce-ne-facem-cu-țara-asta”.
C.M - Ești copilul pe care și l-ar dori orice mamă, inclusiv eu. Citindu-ți poeziile, am fost impresionată în mod special de cele în care vorbește copilul cu gândire matură, copilul care știe exact ce simte pentru oamenii din viața lui. Ai o slăbiciune pentru tatăl tău, iar cele două poeme au o tristețe profundă care sapă durere în sufletul celui care o citește . De ce atâta tristețe, Raluca?
R.N. - Pentru că lumea nu e un loc unde îți cad lucrurile dorite din cer, lumea nu este un curcubeu și nu poți vedea întotdeauna partea plină a paharului, acolo unde ea nu există. Mă întristez de neputință și mă revolt, luptând cu singura armă pe care o am-poezia.
C.M. – revenim la un alt moment important din viața ta, concursul liceenilor ,,Licart’’. Vorbește-ne despre el, despre oamenii pe care i-ai cunoscut acolo, despre experimentele făcute de amfitrionul concursului, Răzvan Þupa!
R.N. - Tabăra Licart mi-a oferit oportunitatea unor workshop-uri cu Răzvan Țupa și o mini-excursie minunată. Am avut în fiecare zi un nou joc poetic, un nou experiment literar și discuții despre performing-ul poeziei, despre anumiți autori despre care eu nu auzisem până atunci, chiar spre final am ascultat un fel de scurt istoric al poeziei, pe care Răzvan ni l-a prezentat. Am plecat îmbogățită spiritual de acolo și pentru asta multe mulțumiri organizatorilor, lui Radu Herjeu și echipei sale.
C.M – Anul trecut, prietenul nostru comun, poetul George Gîtlan, s-a oferit să-ți sponsorizeze primul volum de versuri. Ai refuzat. De ce?
R. N. - Pentru că nu m-am simțit capabilă de realizarea unui volum. Încă mai am de învățat, mai am de asimilat, de crescut. Nu cred că este momentul unui volum pentru că mi-ar plăcea ca acesta când va apărea să fie mai folositor cititorului decât mie.
C.M. – Setea pentru cultură și gustul rafinat, a făcut din tine o tânără foarte atentă, exigentă în alegerea poeziilor. Ești pretențioasă, nu te mai impresionează orice. În discuțiile noastre telefonice, care se prelungesc uneori până la două ore, vorbim despre cărțile citite, cârcotim despre poeziile care ne repugnă. Ai fost aleasă în comisia de selecție pentru antologia ,,Fractali’’ care va apărea spre finalul anului. Consider că în orice astfel de comisii părerea tinerilor este foarte importantă, pentru că ei sunt cititorii viitorului. Faci parte din juriul Concursului Strada Mare, ești membru activ al cenaclului Pariu pe Prietenie, activezi pe mai multe site-uri literare, este știut faptul că ai început pe Bocancul Literar, participi la diverse lansări de carte, ai apărut în câteva reviste și antologii lirice, de puțin timp ai început să faci traduceri din Bukowski. Ești în măsură să-ți spui punctul de vedere, ți-ai câștigat acest drept. Ce îți displace la poezia contemporană? Ce autori recomanzi tinerilor?
R.N. - Îmi displace alunecarea abruptă în vulgar și licențios. Chiar nu aș putea scrie vreodată așa, pentru că eu pun mare preț pe emoție, pe mesaj. Autori contemporani sunt destui: Ștefan Ciobanu, Raluca Șandor, Oana Zahiu, Leonard Ancuța, Iv cel Naiv, Andrei Velea, Marius Ștefan Aldea.
C.M. - Ce reprezintă poezia pentru tine? Ai primit sfaturi și le-ai acceptat mai mult sau mai puțin. La rândul tău, ce reguli i-ai îndruma să respecte, pe tinerii debutanți, pentru ca poezia lor să fie citibilă? Există reguli esențiale, din punct de vedere tehnic?
R.N. - Poezia pentru mine este un medicament, o terapie și cum spuneam într-un text un mod de a „îndesa oameni în versuri fără să ucid”. Nu îmi place să dau sfaturi pentru că și poezia mea este de perfecționat. Tot ce pot spune este că urmăresc în poeziile mele anumite ascpecte: să nu am repetiții deranjante, să păstrez un tablou complet, să existe armonie între imagini pentru că abundența lor uneori strică și se abate de la miez și să fiu sinceră cu mine și cu emoțiile mele din acel moment.
C.M. – În încheiere, te rog, dăruiește cititorilor câteva versuri … dragi sufletului tău, alături de un gând bun.
R.N. - Cititorilor revistei le transmit un zâmbet de copil și o îmbrățișare de om mare. Sper să nu uite că totul are un sens și se întâmplă cu un motiv anume.
O sa aleg două strofe dintr-un poem drag mie, scris de Ion Caraion:
„— Doamne, să ne ajuți să te întâlnim pe Calea Lactee —
cuptoarele tale coc pâinea țăranilor triști:
dacă ai fi lângă noi, te-ai întâlni cu Iisus Hristos în tranșee
sau l-ai gasi mort în porumbiști.

Să ne culegi, Doamne, ca pe struguri
din alifia țarinelor, din vegetații de fier —
că… “noi pentru tine ducem acuma războiul acesta
mare cât o felie de cer”.
-Panopticum

Închei acest episod, citându-l pe Ion Caraion care spunea despre puterea poeziei, în cartea sa jurnal I’’ nimic nu pare mai vulnerabil decât poezia - fie că trăgătorii văd, fie că sunt orbi arcașii ... ea conține o forță ... o suplețe ce se insinuează dincolo de pumnii, armele, violența celor ce-i poartă război...ea este tocmai ceea ce nu se poate înfrânge decât tot prin poezie...''.
Să redăm poeziei suplețea de altă dată, aducâdu-i noi elemente care să stârnească interesul lectorului și, de ce nu, admirație, respect.

Tata a plecat în țara lui Hitler

îi numărăm bătăturile ne mândrim cu spatele îndoit
cu picioarele slabe și tranșeele din frunte
ieșim la șosea arătăm tuturor coloana tatei
vai cum șerpuiește strigă cineva

vecinii vin îi sărută obrajii beau bere
beau fiere
îl întreabă când pleacă. tata nu știe
nu știe niciodată când va auzi sunetul ăla de roți
vorbim cu el doar când plouă la nemți
atunci sună așa
să nu uite limba română și nu se plânge
mâncarea e bună ne dau multă ne scot în câmp
să le adunăm hameiul e ca ricinul nostru doar ca îl strivim
din el fac bere bogații ăștia și dau cailor
să guste primii

întotdeauna se întoarce mai bătrân și mai slab
dar nu trebuie să i-o spunem
are în ochi ceva bănuitor pare obosit
așteptăm iarna pentru că atunci se odihnește
iarna îngheața și oasele lui
și țara lui Hitler

tata e un uriaș e un erou pentru că se rupe din pământul nostru
și se plantează pe sol nemțesc peste bolovani
pentru că are o casă grea în spinare și doi pui ce trebuie
crescuți mai mari decât hameiul.