În cadrul Expoziției de carte aromână, găzduită de Biblioteca Națională a României și desfășurată între 15 februarie și 22 martie 2013, vineri, 22 februarie, ora 17:00, vor fi două lansări de carte în spațiul expozițional Atrium:



Alexandru Gica, Introducere în istoria recentă a aromânilor

Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2012
Fotografii și coperta: Monica Gica
Redactor: Marius Marian Șolea


Prezintă George Vrana



Iotta Naum Iotta, Din viața zbuciumată a aromânilor

Editura Predania, București, 2012
Manuscris îngrijit de Maria Pariza

Prezintă Maria Pariza



Alexandru Gica, Introducere în istoria recentă a aromânilor - Prefață



Prefață
Am crescut înconjurat de cărți de matematică și de istorie.
Era normal, fiindcă părinții mei erau profesori de matematică,
respectiv de istorie. Cărțile cu care am crescut m-au influențat.
Am ales să devin matematician. A fost o alegere oarecum
firească. Nu doar că matematica exercita o magie puternică
asupra mea, dar istoria era într-o poziție dezavantajoasă. Copil
fiind, am realizat rapid că era ceva în neregulă cu istoria în
vremea aceea (sunt născut în 1969, am copilărit în comunism).
Era un contrast evident între poveștile de istorie pe care le auzeam
de la tatăl meu și ceea ce auzeam la școală, ceea ce vedeam
la televizor și ceea ce aflam din cele mai multe cărți.
Ce-i drept, în bibliotecă erau și niște cărți mai vechi, mai scorojite,
care păreau că „vorbesc” altfel. Deși copil, am înțeles că
în matematică lucrurile sunt clare, pe când istoria este o știință
care depinde mult de perspectiva celui care o prezintă. Am
rămas însă cu pasiunea pentru istorie.
Toți bunicii mei (Tache Gica, Marenca Piceava, Hristu
Geacă și Vanghea Stamu) erau născuți în comuna Livezi,
Grecia. Am crescut cu poveștile bunicii Vanghea despre o lume
aromânească/armânească perfectă. Când am vizitat locurile
natale ale bunicilor mei (în 2001) am constatat că Livezile
din poveștile bunicii Vanghea erau mai frumoase decât cele
reale (era normal, de fapt, să fie așa). Interesul meu pentru
lumea bunicilor mei a început să se întâlnească cu interesul
meu pentru istorie.
Am primit sugestia să aplic pentru o bursă la New Europe
College (NEC) cu un proiect de istorie a aromânilor de la Irina
Nicolau într-una din lungile noastre conversații (decembrie
2001). I-am spus atunci Irinei că lipsa unei pregătiri de specialitate
ar putea fi un obstacol serios pentru acest obiectiv. Mi-a
replicat râzând că oamenii sunt mai liberi la NEC și nu asta va
fi problema. După moartea Irinei (iulie 2002), la fiecare termen
de înscriere la concursurile pentru bursele NEC, îmi
aduceam aminte de spusele ei și resimțeam un fel de imbold
de a încerca. Până la urmă, în 2008, mi-am luat inima în dinți
și m-am înscris la concursul de burse NEC. Mă apropiam de
40 ani (la bursele NEC nu există limită de vârstă, însă sunt
încurajați aplicanții care au până în 40 de ani) și acesta a fost
motivul principal care m-a scos din starea de inacțiune.
Am primit o bursă NEC (programul NEC) pentru al doilea
semestru al anului academic 2008/2009. Era o bursă acordată
„prin invitație specială pentru sprijinirea disciplinelor
academice mai puțin dezvoltate”. Ulterior, Colegiul mi-a oferit
prelungirea bursei pentru primul semestru al anului academic
2009/2010 (programul „Petre Þuțea”). Pentru bursa
2008/2009, am redactat (în engleză) textul despre aromânii
din România. Pentru bursa 2009/2010, am redactat (în engleză
și română) articolul despre aromânii din Albania, Republica
Macedonia și Grecia. Doresc să mulțumesc aici celor care
mi-au dat recomandări pentru acest proiect în cadrul NEC:
Neagu Djuvara, Matilda Caragiu Marioțeanu (decedată în
martie 2009), Nicolas Trifon și Thede Kahl. O adaug aici pe
Irina Nicolau deoarece ea mi-a sugerat acest proiect. Aș dori
să avertizez aici cititorul că nu am invocat aceste personalități
pentru a garanta în vreun fel conținutul textelor scrise de mine;
este chiar posibil ca unele dintre concluziile mele să nu fie
în concordanță cu cele ale prietenilor mei menționați anterior.
Nick Balamaci (editorul revistei Newsletters tipărită de
Asociația Aromână Farsarotul din Statele Unite ale Americii.
Fărșărotul este una dintre cele mai vechi asociații aromâne fiind
fondată în 1903.) mi-a propus în 2010 publicarea celor două
articole în revista pe care o coordonează. Conducerea NEC
a fost foarte deschisă și a acceptat publicarea celor două studii
scrise de mine pentru Colegiu în timpul celor două burse pe
care le-am avut la această instituție într-o altă publicație
(aceasta deoarece anuarele NEC apar cu o întârziere de câțiva
ani; din acest motiv cele două texte menționate anterior nu au
apărut încă în anuarele NEC). Textele publicate în Newsletters
(volumele 24 și 25 reunite) au fost editate de Nick Balamaci
căruia îi mulțumesc mult pentru munca făcută (care nu a constat
doar într-o îmbunătățire a limbii engleze în care erau redactate
articolele, ci și în diverse corecturi, tăieri și adăugiri).
Newsletters apare în formă elecronică (există și o variantă tipărită
în puține exemplare). Acest fapt a contribuit la o răspândire
semnificativă a celor două articole (inclusiv prin preluarea
lor de către alte site-uri). Doresc să exprim aici recunoștința
mea pentru New Europe College (NEC), o instituție unică în
România, pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o, dar și
pentru libertatea pe care mi-a acordat-o pentru a-mi răspândi/
populariza scrierile realizate sub egida instituției („circulația”
unei cercetări fiind un aspect important). Fiecare dintre
noi „îngroapă” multe virtualități. Bursa NEC a fost pentru
mine șansa de a nu „îngropa” pasiunea mea pentru istorie.
Cartea de față apare la sugestia prietenului Marius Marian
Șolea. Textele din această carte sunt cele scrise inițial pentru
NEC. Cum unul singur dintre articole (cel despre istoria recentă
a aromânilor din Europa de Sud-Est) era redactat în
limba română, am tradus în română pentru această ediție textul
despre istoria recentă a aromânilor din România. Am corectat
unele erori din textele inițiale și am actualizat câteva
informații. Am ales să păstrez titlurile inițiale ale articolelor.
Am primit unele critici (probabil justificate) privitoare la aceste
titluri. Un alt tip de critici se referă la folosirea de către mine
a termenului aromân, în loc de armân.
În general, istoricii se feresc să scrie despre istoria recentă,
motivul fiind acela că lipsește perspectiva pe care ți-o dă distanța
în timp și acumularea de documente. Am ales aceste
două teme de istorie recentă deoarece cititorul poate intra astfel
mai repede în miezul istoriei aromânilor. Pe de o parte, am
ales să analizez istoria recentă a aromânilor din România prin
prisma conflictului care divide comunitatea aromână din România
(privitor la statutul aromânilor în România). Pe de altă
parte, am dorit să creionez principalele repere ale istoriei re10
cente a aromânilor din Balcani prin „cartografierea” unei harți
complicate de autoidentificări ale aromânilor, care adeveresc
opinia Irinei Nicolau că politropia (varietatea formelor) este
un fenomen definitoriu în lumea aromânească. Cele două articole
sunt parte a unui proiect mai vast, acela de a realiza o
istorie a aromânilor din secolul XVIII până astăzi.
Dedic această carte memoriei bunicii mele, Vanghea, mamei
mele, Despa, și tatălui meu, Gheorghe, de la care am învățat
că trebuie să privești întotdeauna un fapt istoric din mai
multe perspective. Părinții mei și bunica mea mi-au transmis
dragostea pentru lumea aromânească/armânească. Le sunt
recunoscător.
Autorul