Fotografia este un produs (tehnic și artistic) și un martor (tăcut) al memoriei, înțeles ca un produs socio-cultural. Trecutul ca o metaforă a memoriei a fost, de-a lungul timpului, bine prețuit, mai ales în științele socio-umane ale secolului al XIX-lea. De altfel, trei domenii apar în științele socioumane, toate utilizând fotografia (imaginea) ca „instrument de lucru”: fotografia documentară, fotojurnalismul și sociologia vizuală. Deși toate au o istorie diferită și o uzanță distinctă, toate au în centrul său „un context social particular”.
Fotojurnaliștii de astăzi sunt produsul unei pregătiri universitare, sunt capabili să scrie și articole, nu numai să ilustreze cu imagini articolele scrise de reporteri. În plus, au o coerență bazată pe conceptul că imaginea vobește de la sine. De altfel, o imagine de calitate este aceea care prin dimensiuni (tipografice) ține locul articolului scris.
De la invenția sa, fotografia va avea un drum dublu, pe de-o parte artistică (fotografia de autor, creativă) și pe de alta, documentară. Cea din urmă s-a născut din dorința de a fi martor, a asista la un eveniment determinat, particular; imagini preluate din viață – un fel de declarație pe propria răspundere a realității prin aparatul de fotografiat.
La noi, noțiunea de documentarist (etnograf, etnolog) apare mai târziu și într-un sens un pic diferit de cel din țările cu tradiție antropologică (Anglia, Franța, Belgia). Primii fotografii români, spre exemplu, Iosif Berman (1892-1941) și Carol Pop de Szathmari (1812-1887), sunt considerați pentru vremea lor doar fotografi.
Câmpulung (Muscel) este unul dintre cele mai vechi centre urbane din întreg spațiul românesc, jucând un rol însemnat din punct de vedere politic, religios, administrativ și economic încă din Evul Mediu. Este prima reședință domnească din Þara Românească și tot aici își are originea primul document cunoscut în limba română, Scrisoarea lui Neacșu (1521).
Despre Câmpulung s-a scris foarte mult și, probabil, mulți cercetători și-au îndreptat cu interes și pasiune preocupările științifice asupra acestei străvechi așezări românești. Are, probabil, cele mai multe monografii (sociologice) după București. Editura „Ars Docendi” a Universității din București are o serie de titluri din colecția Câmpulung Muscel (peste 40).
Editura revine cu un nou album (2012), semnat de fotograful Nicolae Th. Ștefănescu, volum îngrijit de Adrian Săvoiu, Gheorghe Chița și Ioan Crăciun.
În luna iulie a acestui an, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel a avut loc o dublă lansare: volumul Prin Câmpulung și pe muscelele lui și albumul Prin Câmpulung și pe muscelele lui – fotografii de Nicolae Th. Ștefănescu (235 pag.). Evenimentul a fost inclus în agenda culturală a Zilelor municipiului Câmpulung.
În anul 1946, Academia Română primește de la un anume Nicolae Th. Ștefănescu cinci albume cu peste 700 de fotografii sepia, având ca subiect Câmpulungul și împrejurimile sale, din perioada interbelică. Misteriosul călător, posesor al unui aparat, marca Kodak, avea ochiul proaspăt al străinului.
La începutul secolului XX, Theodor Ștefănescu (tatăl autorului), profesor de contabilitate, cumpără o vilă la Câmpulung, pe strada Matei Basarab. Împreună cu Sevastița (verișoara pictorului N. Grigorescu) va avea nouă copii.
Unul din aceștia – Nicolae (cca. 1870-1953) – va moșteni frumoasa vilă și va fi un împătimit călător, vizitând Franța și Italia, membru al Societății Turiștilor din România, stabilindu-se definitiv în anul 1944 din Capitală în Câmpulung.
În 1946 va publica o carte, astăzi o raritate bibliofilă, Prin Câmpulung și muscelele lui, o serie de gânduri asupra oamenilor și locurilor pe care le-a văzut până la sfârșitul vieții. Fotografia va fi o activitate secundară, el neavând gândul de a publica imaginile, cele cinci volume ajungând să fie donate.
Adrian Săvoiu, Gheorghe Chița și Ioan Crăciun reunesc imaginile în cinci părți ale albumului care poartă același nume ca lucrarea din ’46, o modalitate de recuperare a memoriei colective și un demers antropologic. Volumul apare cu sprijinul Primăriei Câmpulung, al firmei S.C. Pristavu SRL și al Asociației Culturale Pardon, Mersi.
Albumul I se deschide cu idei ale lui Nicolae Th. Ștefănescu, din care am selectat următoarele: „rar găsești oraș unde pieptul respiră mai în voie, unde ochiul e mai desfătat, iar mintea mai mulțumită de ceea ce întâlnește la fiecare pas”; „după ce ploaia a spălat cerul... lași privirea să alunece pe muscele... mulțumirea pătrunde întreaga ființă”.
Valoarea etnografică a fotografiilor o constituie redarea, în special a monumentelor (vederi generale ale orașului, troițe, biserici, cruci de piatră, vile și case), dar și a portretelor (accentul cade pe portul popular, de muncă sau de sărbătoare), a manifestărilor sociale (piața, curtea bisericii sau ulița satului), manifestări economice (târgul), tot felul de obiecte vechi (doniță, cobiliță) ș.a.
Oamenii fac parte din realul obișnuit (ciobani, păstori, preoți, călugări, bărbați și femei – identificați cu nume, spre exemplu Lenuța la război, sau boierul Gică), suprins la cârciumă, băcănie, la târg sau la birtul economic; și – cum spune autorul – „supra oamenilor din părțile Muscelului suflă duh de credință”.
Albumulul poate fi considerat un inventar al manifestărilor socio-culturale, al vieții rural-urbane de care ochiul fotografului se va îndrăgosti iremediabil: „cum te legi cu pământul pe care te-ai născut, cu oamenii lui, cum îți cântă povestea lor având în fața ta mărturia vie, nu litera cărții sau a hrisovului...”