poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7330 .



Adrian Costea: Cronica unei morți eșuate (I)
articol [ Cultura ]
Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Manega ]

2011-11-15  |     | 



Revin la biografia lui Adrian Costea din două motive. Primul este apropierea lui ciudată, rebarbativă, de personalitatea lui Brâncuși, pe care-l contestă și îl adoră în același timp (și asupra căruia tocmai am început să zăbovesc, în ultimul timp). Am sentimentul premonitoriu că această dependență conflictuală este de fapt o simbioză imposibilă și, concomitent, necesară, din care s-ar putea să « izbucnească » niscaiva capodopere.

Al doilea motiv este acela că “fascinanta” confesiune a lui Adrian Costea, făcută subsemnatului (parțial vorbită, parțial în scris), a rămas în cea mai mare parte nepublicată. Este momentul, mi se pare, să continuu.

Parafraza la cartea lui Gabriel Garcia Marquez (« Cronica unei morți anunțate ») îmi aparține și vrea să spună că, teoretic, Adrian Costea trebuia să fie mort demult, dar practic este viu și creează, ceea ce poate să aibă legătură cu ceea ce am spus în prima parte a acestui intro.

Deci, dacă teoretic este mort și practic este viu, înseamnă că această moarte a fost ratată, indiferent cine și de ce a vrut să i-o provoace. În consecință, voi publica în serial relatarea lui Adrian Costea, fără s-o mai « tulbur » cu comentariile pe care aș fi tentat să le fac. Va veni, probabil, și vremea aceea. (Miron Manega)

.............................................

"Cu toate că discuțiile noastre au fost foarte lungi și detaliate, trebuie să recunoaștem totuși că ele au fost și foarte dezordonate. Este, deci, evident că în acest fel nu putem „acoperi” aproape 50 de ani de viață profesională și/sau personală, care s-a scurs ca un uragan dezlănțuit. Din aceste motive mă voi strădui, în rândurile care urmează, să fac o rapidă sinteză a celor deja abordate. Primul capitol, va cuprinde perioada de dinainte de plecarea din România".


Prima iubire, primele contacte cu artiștii de elită

"Tatăl unei colege de clasă purta numele de Clenciu și era un caricaturist cunoscut și publicat în perioada anilor 1960. Fiica sa Roxana (Ruxandra) m-a dus la tatăl ei, ca urmare a activității mele artistice foarte intense, mai ales în timpul orelor de clasă. Așa a apărut primul meu profesor de desen, prin intermediul căruia am cunoscut, puțin mai tîrziu, pe scenograful Mihai Tofan, care avea atelierul pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Palatul Telefoanelor, lângă teatru.

Așa am intrat în lumea decorului și a costumelor de teatru. Relația cu Mihai Tofan a durat pînă la plecarea mea din România. La invitația lui Clenciu, într-o după-amiază, am mers la un vernisaj la Galeria Simeza. Aici, caricaturistul mi-a prezentat pe amicul său, acuarelistul Mircea Olarian, cel cu care am învățat imediat după aceea ce înseamnă culoarea de apă, cât de subtilă, cât de diluată și cât de explozivă și expresivă poate fi în același timp. Din pasiune pentru Olarian și pentru acuarelă, nu am abandonat această tehnică, decât după aproape un an de zile. În toamna anului 1967, cunosc la liceu o fată, de care mă îndrăgostesc și cu care ulterior m-am căsătorit și am întemeiat o familie. Prin intermediul ei l-am cunoscut pe Max Fischer, care îi era bunic. Fiu de rabin, cu studiile făcute undeva în străinătate, Max Fischer era în contact și în relații strînse cu tot mediul artistic bucureștean.

El a fost cel care mi-a prezentat la București, în cadrul coloniei de artiști de la Cumpătul și de la casa de creație de la Palatul Mogoșoaia, următorii artiști: Iosif Molnar, Vasile Kazar, Ivancenco, Henri Catargi, Constantin Baraschi și restauratorul de frescă bisericească Cristian Olteanu. Tot prin Max Fischer am cunoscut-o pe Milița Petrașcu și pe arhitectul Radu Mihai Papae, care nu frecventau cele două cercuri. Cu toți acești artiști și profesori, am întreținut relații de la elev la profesor, unele mai lungi, altele mai scurte, unele foarte dense, altele sporadice. Una peste alta, fără să vreau și fără să-mi dau seama, toți acești oameni au participat de o manieră decisivă la formarea, maturizarea și educarea mea, atât ca individ, cât mai ales ca artist".

Politruci și generali

"În jurul anilor 1968-1969 și eu, și viitoare mea soție, am avut ca profesor de limba engleză pe doamna Marcela Bantea. Pentru motive de ordin personal și chiar intim, relația cu d-na Bantea a luat dimensiuni din ce în ce mai importante, ajungând astfel ca atât eu, cât și soția mea, Valentina, să devenim obișnuiți și protejați ai cuplului Eugen și Marcela Bantea. Trebuie specificat că Eugen Bantea era singurul general din Armata Romînă de origine evreiască și chiar cu rude în Israel. În compania cuplului Bantea, am petrecut câțiva ani, bucurându-ne din plin de prietenia lor, de ajutorul lor, de protecția lor și chiar de încrederea și dragostea lor. În această casă am cunoscut, la vremea respectivă, numeroase personalități, care erau, de fapt, principaliii exponenți ai puterii politice de la acea vreme. Printre obișnuiții casei, am să citez doar câțiva: Nicolae Doicaru, Gen. Ioniță, Pleșiță, Gherguț, Bolânu, Olteanu Constantin, Talpeș, Isipenco, Mihai Ionescu, Secăreș și mulți alții.

Cu Eugen Bantea am vizitat atelierele lui Guguianu și Baraschi, artiști cu care Bantea întreținea relații de prietenie foarte strânse. Tot prin intermediul lui Eugen Bantea l-am cunoscut pe Walter Roman care, cu ani în urmă, fusese salariat al bunicului meu din partea mamei. Dorind să fac mai degrabă studii de arhitectură decât arte plastice, mi-am intensificat relațiile cu arhitectul Radu Mihai Papae, dar am început să iau și lecții cu arhitectul Pascal Georgescu, care fusese arhitect șef al orașului București, al regiunii Constanța, al regiunii Pitești-Argeș și al Canalului Dunăre-Marea Neagră. Acest om a insistat, în ceea ce mă privește, pe desenul arhitectural în creion, modelul de bază fiind biserica Stravopoleos, unde am petrecut sute și sute de ore, cu un caiet, un creion și o ascuțitoare, dar fără gumă de șters, pentru că Pascal Georgescu îmi interzicea, în mod categoric, utilizarea acesteia".


Lecția de imagine și sunet de la Sahia Film

"Acasă la Pascal Georgescu, am făcut cunoștință și cu cei doi fii ai săi: Nicolae, absolvent al limbii engleze și al Conservatorului de Muzică, și Petrișor, sculptor exploziv și anarhist, așa cum e și în ziua de astăzi. În tot acest amalgam, mai apare un alt personaj, care este profesoara mea de limba rusă, doamna Lucia Szekler. Soții Lucia și Erwin Szekler urmau să ne fie nași în momentul căsătoriei civile. La vremea aceea, Erwin Szekler era regizor de film documentar la studioul Sahia. Când acest om a descoperit tumultoasa activitate artistică, a decis să mă introducă și în alt mediu, sperând să-mi fie folositor. Astfel m-a prezentat, ca pe un fel de „copil minune”, lui Aristide Moldovan, directorul studioului Sahia Film.

Odată acest lucru făcut, ușile s-au deschis și o multitudine de colaborări s-au dezvoltat, cu diverse personalități de la Sahia Film de la cea vreme. Între oamenii pe care i-am cunoscut, cu care am colaborat și care m-au pus la treabă au fost: Mircea Iancu, Titus Mesaroș, A. Boiangiu, Copel Moscu, Bartha, Ilieșu, Calotescu, Florica Horban, Slavomir Popovici, faimosul Octav Ioniță și, evident, vedeta reală și promițătoare de atunci, Constantin Vaeni.

În această uimitoare ascensiune, fac cunoștință atât cu Dinu Cocea, cât și cu soția acestuia, care lucra la AnimaFilm. Astfel, ajung să intru, atât în lumea filmului animat, cât și cea a filmului de lung metraj, care-și avea sediul la Buftea. În timpzul filmărilor de scurt metraj, prin nenumărate și diverse colțuri de țară, filmări care erau adevărate curse contra cronometru, am descoperit și am înțeles ce înseamnă imaginea, ce putere colosală poate ascunde, cum poate ea să credibilizeze sau să decredebilizeze, de foarte multe ori, fără drept de apel.

Am mai descoperit existența și importanța extremă a fotografiei și a sunetului. Toate acestea mi-au folosit din plin, decenii mai târziu, în concepțiile diverselor campanii electorale, dar și la nașterea și venirea pe lume a Eternei și Fascinantei Românii. La Sahia Film, de fapt, nu am făcut decît să urmez o formă de școală, o educație în galop, unde fugeam cu toții după frumos și autentic, încercând să le prindem și să le închidem într-o cutie pentru ca, odată întorși acasă, să prezentăm totul tuturor". (ADRIAN COSTEA)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!