poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11371 .



Festivalul Național de Umor "Ion Cănăvoiu"
comunităţi [ poezie.ro ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Casiopeea2008 ]

2011-10-24  |     | 


















Photobucket




În perioada 21-23 octombrie 2011, s-a desfășurat a XIX-a ediție a Festivalului Național de Umor „Ion Cănăvoiu”. „Vinovați” de reușita acestei acțiuni au fost oameni cu suflet mare, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Județean Gorj, Biblioteca Județeană „Christian Tell”, Școala Populară de Artă Târgu-Jiu, Consiliul Local și Primăria Runcu, Grupul de publicații „Flacăra”, Liga Culturală „Fiii Gorjului” și Societatea Umoriștilor Gorjeni.

Am ajuns la Târgu-Jiu în dimineața zilei de sâmbătă. Nici nu știu cum a trecut timpul în care am parcurs cei 50 de kilometri, fiind, în timpul călătoriei, cuprinsă de emoțiile primei participări la acest festival. M-am cazat la Hotelul Miami și, după ce i-am revăzut pe umoriștii Dan Norea, Nichi Ursei și Petru Brumă, emoțiile s-au spulberat.
Ne-am îndreptat spre Simigeria din Centru, unde urma să se desfășoare vernisajul ediției a VI-a a Salonului Național de Caricatură. Dacă, de afară, părea o simplă simigerie, după ce am parcurs gangul, am ajuns într-un loc parcă special construit pentru a găzdui asemenea evenimente.








Photobucket

Pe pereți, ne-au întâmpinat, frumos aranjate, caricaturi semnate de Leonte Năstase, Costel Pătrășcan, Julian Radu și Aurelian Iulius Șuță. Unii dintre noi au avut surpriza să dea nas în nas cu propria „clonă” atârnată-n cui.

Photobucket

În atmosfera primitoare a localului, invitații stăteau la taclale. Amfitrionii Ion Cepoi, Alexandru Păsărin și Aurelian Iulius Șuță au vorbit despre importanța acestui eveniment și au prezentat invitații.

Photobucket

Caricaturiștii au avut de lucru, în permanență, realizând portrete ale celor prezenți. Desigur, nu am scăpat nici eu, alegându-mă cu o frumusețe de caricatură, realizată de maestrul Leonte Năstase.

Photobucket

După masa de prânz, având câteva ore la dispoziție, am pornit, la pas, prin oraș, împreună cu Dan Norea și Petru Brumă. Și ce pot vizita turiștii ajunși aici? Evident, celebrele sculpturi ale lui Brâncuși: Coloana infinitului, Poarta sărutului și Masa tăcerii.

Photobucket

La ora 17, am mers în Sala „Titu Rădoi” a Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național, pentru a participa la o ședință a Cenaclului Literar „Columna”, unde am fost întâmpinați de domnul Viorel Surdoiu. Am primit revista „Măiastra” – trimestrial de cultură editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale în colaborare cu Societatea de Științe Filologice din România – filiala Târgu-Jiu. Am mai primit și o ediție specială a foii umoristice „Hazul”, editată special pentru festival, care are, drept motto, o replică a celui care a fondat-o, Ion Cănăvoiu: „Cine n-are haz să-și cumpere!”.

Photobucket

Ședința cenaclului a avut ca temă evocarea vieții și personalității lui Ion Cănăvoiu. Personal, știam foarte puține despre acest scriitor gorjean, dar, ascultând poveștile hazlii, depănate de cei care i-au fost prieteni și colegi (scriitorii Ion Cepoi, Ion Popescu Brădiceni, Spiridon Popescu), mi s-a conturat profilul unui scriitor talentat dar și al unui om inimos și plin de umor.

Photobucket

La cină, am avut plăcerea să stau la masă cu patru oameni dragi, care, fiecare în parte, a avut un rol important, pentru mine:
- Alexandru Păsărin, directorul publicațiilor Flacăra – care, cu mulți ani în urmă, m-a ajutat la realizarea lucrării de gradul I, punându-mi la dispoziție arhiva revistei Rebus;
- Laurențiu Orășanu, fost editor pe site-ul Agonia, locul nașterii mele, ca epigramistă;
- Dan Norea, președintele Clubului Umoriștilor Constănțeni – cel care m-a scos pentru prima dată în lumea bună a epigramei;
- Nichi Ursei, președintele Clubului Umoriștilor Vâlceni – datorită căruia am participat, pentru întâia oară, la un festival de umor.

Photobucket

Duminică, de dimineață, ne-am deplasat la Runcu, locul natal al lui Ion Cănăvoiu. Înainte de a merge în sala Căminului Cultural, am fost invitați la Biblioteca transformată, ad-hoc, în locul de primire cu vin, nuci și boabe de porumb, fierte.

Photobucket

Domnul Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj a prezentat invitații, dar și membrii juriului: George Corbu – președintele juriului, Ștefan Cazimir, Nicolae Dragoș, Efim Tarlapan, Ion Cepoi, Alexandru Păsărin, Olimpia Bratu, Spiridon Popescu, Aurelian Iulius Șuță, Grigore Dobreanu, Constantin Popescu și Viorel Surdoiu.

Photobucket

Copiii de la școala din comună au recitat trei fabule din creația lui Ion Cănăvoiu și epigrame scrise de diverși epigramiști din țară. Cu această ocazie, epigramistul Nichi Ursei s-a ales cu un micuț „naș”, care l-a botezat „Nichita Ursescu”.

Photobucket

Și, cum tot eram la un festival de umor, „botezul” nu a fost singura întâmplare hazlie. Ajunși la Runcu, am observat că maestrul George Petrone – care făcuse efortul de a călători paisprezece ore, pentru a ajunge la festival – nu era printre noi. Îl uitaserăm la hotel. Dar totul e bine când se termină cu bine. Organizatorii au trimis o mașină și a ajuns la timp, la festivitatea de premiere.

Photobucket

La această ediție a festivalului gorjean, s-au acordat următoarele premii:

Premiul pentru carte de umor:
Dorel Mihai Gaftoneanu (Botoșani) – „Steaua Nordului, Polaris”, Editura Agata, 2011
Vasile Plăcintă (Galați) – „O antologie a literaturii gălățene contemporane”, vol. IV, Editura Centrului Cultural ,,Dunărea de Jos”, Galați

Epigramă:
Premiul I – Nichi Ursei (Rm. Vâlcea)
Premiul II – Petru Ioan Gârda (Cluj-Napoca)
Premiul III – Ioan Fârte (Baia Mare)

Fabulă:
Premiul I – George Petrone (Iași)
Premiul II – Petru Brumă (Constanța)
Premiul III – Lică Pavel (București)

Proză scurtă:
Laurențiu Orășanu (București)

Parodie:
Teodor Capotă (Cluj-Napoca)

Caricatură / fotografie umoristică:
Premiul I pentru caricatură – Nicolae Ioniță (București)
Premiul II pentru caricatură – Florin Isuf (Târgu-Jiu)
Premiul III pentru fotografie umoristică – Vali Slavu (Aninoasa, Hunedoara)

Premiul "Ion Cănăvoiu" pentru cea mai bună carte de literatură a anului, aparținând unui scriitor gorjean – Adrian Frățilă, pentru volumul de poezie "Restanțier la primul său mileniu", Ed. Măiastra, Târgu-Jiu, 2011

Invitată de onoare la acest festival a fost soția lui Ion Cănăvoiu, căreia i s-a înmânat un trofeu.

Photobucket

După o fotografie de grup, în fața Căminului Cultural, am vizitat Casa-Muzeu „Maria Apostol”.

Photobucket

În timpul cât am așteptat să mergem la masa de prânz, am savurat poeziile și poantele unui umorist înnăscut: poetul Spiridon Popescu.

Photobucket

Atunci am reușit să facem și… tradiționala fotografie a „agoniștilor”. Cam greu, e adevărat, pentru că fiecare am pornit să explorăm împrejurimile.

Photobucket

Mergând pe ulițele comunei, înspre pensiunea unde eram așteptați la masă, am văzut un fapt inedit: câinii stăteau cocoțați pe garduri, pe prispe. Cel surprins în fotografie nu era singurul care își apăra proprietatea… de la înălțime.

Photobucket

N-am avut timp să ne dumirim dacă, nu cumva, pisicile le-au luat locul, în lanț, că am ajuns la masă. Acolo, am mâncat, am spus bancuri și, desigur, am ciocnit un pahar de vin, în sănătatea organizatorilor acestui festival.

Photobucket


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!